Articol evidențiat
Un pic de educație ... într-o ceașcă de cafea

Un pic de educație, … într-o ceașcă de cafea

EDUCAȚIA de ieri, de astăzi și … în perspectivă

Dintotdeauna, metodele și formele corecte de educație, aplicate atât în mediul familial, cât și în societate, au dus la dezvoltarea personală și intelectuală a populației. Să dezvolt puțin, educația a transformat calitatea umană într-un sens pozitiv. A scos homo neanderthalensis sau, pe înțelesul tuturor, omul de Neanderthal din peștera antică și l-a propulsat în spațiu. Sau, și mai important, educația a schimbat modul de comunicare, de la homo erectus (care au trăit acum 800.000 ani), modificând interacțiunea dintre membrii unor grupuri, cu ajutorul focului, într-un „click distanță„.

Datorită evoluției omului, putem spune că sistemul educațional și-a demonstrat importanța în societate și a dovedit că ar trebui să ocupe o poziție superioară în cadrul organizării unui stat. Astfel că, în opinia mea, o națiune ar trebui să pună educația pe primul plan, din toate punctele de vedere, organizațional, financiar, alocare personal didactic, psiho-motivațional etc.

În urma acestor observații, am dorit să realizez un blog în care articolele postate să fie, mai degrabă, niște formatoare de opinii decât critici la actuala conducere a statului și, implicit, a sistemului educațional. Mi-am propus ca, fiecare postare să arate metodele și formele de lucru trecute și actuale în educație, sistemele organizaționale în diferite state, alocarea de fonduri și folosirea acestora în diverse perioade, pregătirea și remunerarea cadrelor didactice, educația în sistem online etc. Restul, și mă refer la mulțumirea și/sau nemulțumirea opiniei publice, las la libera alegere a fiecăruia și vă îndemn pe toți cititorii acestui blog să vă expuneți ideile, comentând pro sau contra, cu argumente, fiecare articol.

Lao Zi

Lao Zi (579 – 499 î.Hr.)

Filozof antic chinez.

melkior.ro

Autorul tratatului clasic al taoismului Tao Te Ching (Cartea Căii și a Virtuții). Potrivit tradiției, a fost păstrătorul arhivelor la curtea imperială a dinastiei Zhou. Majoritatea savanților contemporani consideră că Lao Zi este un personaj legendar, iar tratatul a fost scris la finele secolului al IV-lea și începutul secolului al III-lea î.Hr., deși conține unele materiale mai timpurii. Conceptul fundamental expus în tratat – Tao – reprezintă începutul inaccesibil și inexprimabil în cuvinte, în care sunt întruchipate unitatea ființei cu neființa și în care se sting toate contrariile. Tao este, în chip metaforic, asemănat apei – părând, ca și ea, moale și exibil, dar fiind în realitate de neînvins. Felul acțiunii, potrivit lui Tao, se caracterizează prin inactivitate care se înțelege ca neîmpotrivire, flexibilitate, armonie, refuz al luptei. Raportat la conducător, propăvăduirea inactivității înseamnă respingerea luxului și a războiului, a violenței împotriva oamenilor și a amestecului brutal în viața lor. Înțeleptul care stă în fruntea satului, urmând calea inactivității, trebuie să facă poporul fericit, întorcându-l la simplitatea naturală, la curățenia și sinceritatea care existau înainte de apariția civilizației, a culturii și a moralei. Cel cu adevărat înțelept, curățindu-și inima de pasiuni și menținându-se în starea de liniște interioară, ajunge să se asemene lui Tao cel veșnic până la identificare („cine se supune lui Tao, acela se identifică cu el”). De acest aspect, al concepției din Tao Te Ching, se leagă căutările taoiste ulterioare privind mijloacele practice ale obținerii nemuririi fizice. Scris sub formă de aforisme, într-un limbaj destul de simplificat, tratatul lasă loc la numeroase interpretări. El reprezintă scrierea canonică a taoismului religios și s-a tradus de nenumărate ori în toate limbile europene.

cartepedia.ro

Cugetările lui Lao Zi:

  • Nenorocirea întregii lumi provine din mărunțișuri, la fel cum o lucrare mare se face din cele mici;
  • Virtutea nelimitată seamănă cu defectul ei, răspândirea virtuții seamănă cu furtul ei;
  • Cunoaște începutul și calea celor vechi, iafr cunoașterea asta îți va permite să vezi firul călăuzitor care duce la ziua de azi;
  • Fiți atenți la gândurile voastre, ele sunt începutul faptelor;
  • O roată are treizeci de spițe, dar ea folosește carului mulțumită golului dintre ele. Vasele se fac din argilă, dar se folosește golul vasului. Casei i se fac ferestre și uși, dar se folosește golul din casă. Iată folosul ființei și al neființei;
  • Sinceritatea supremă seamănă cu un drum șerpuit, istețimea supremă seamănă cu prostia;
  • În lume, marile lucruri încep obligatoriu cu cele mici. Ce e moale și slab biruie ce e tare și puternic. În lume nu e nimic mai moale și mai slab ca apa, dar ea cade pe ceva tare și puternic și nimic n-o poate birui;
  • Omul vrednic păstrează esențialul și lasă deoparte ce e neînsemnat. El face tot ce se cuvine, dar niciodată nu se va bizui pe legi;
  • Înfrânarea este prima treaptă a virtuții și începutul perfecțiunii morale;
  • În lume, totul crește, înflorește și se întoarce la rădăcină;
  • Întoarcerea la rădăcină însemnă liniște; ce e în acord cu natura e veșnic. De aceea, decăderea trupească nu presupune niciun pericol;
  • Glasul adevărului nu este gingaș, gingașă este vorba mincinoasă. Omul moral nu e bun de gură, bun de gură este cel mincinos;
  • Glasul adevărului e neplăcut la auz;
  • Nici cea mai bună armă nu e prezicătoare de bine;
  • Pentru înțelept, cinstea și rușinea din partea puternicilor lumii sunt la fel de neobișnuite;
  • Cel care se mulțumește cu sine însuși e bogat;
  • Bărbatul onorabil întotdeauna se străduiește să fie imparțial, să nu dea importanță lumii materiale și să nu asculte învățături sterile;
  • Bărbatul onorabil face multe, dar nu se laudă cu cele făcute, acumulează merite, dar nu le recunoaște, pentru că nu vrea să-și dea la iveală înțelepciunea;
  • Bărbatul onorabil îmbracă veșminte sărăcăcioase, dar înlăuntrul său poartă o piatră prețioasă;
  • Dacă un lucru nu e necesar pentru un scop anume, îl poți folosi pentru un altul;
  • Dacă palatul este luxos, câmpul e plin de buruieni și hambarul e gol;
  • Aristocratul se îmbracă în haine scumpe, poartă săbii ascuțite, nu se mulțumește cu hrană obișnuită și adună bogății în exces. Toate acestea se numesc jaf și risipă;
  • Dacă poporul nu se teme de autorități, atunci va apărea o autoritate și mai mare;
  • Dacă poporul nu se teme de moarte, atunci de ce să-l sperii cu moartea?
  • Există patru sfere supreme: Calea, Cerul, Pământul, Omul – iar omul ocupă primul loc între sfere;
  • Legea celor buni e să facă binele și să nu se certe;
  • Cel care știe măsura e mulțumit cu starea lui. Cel care știe mult e tăcut, iar cel care vorbește mul nu știe nimic;
  • Pierderea se poate transforma în profit, iar profitul se poate transforma în pierdere;
  • Adevărat că omul luminat nu se războiește niciodată;
  • Când sunteți înstăriți, gândiți-vă ce e de făcut la vreme de restriște, fiindcă nenorocirea mare începe cu una mică;
  • Când legil și poruncile se înmulțesc, crește și cifra hoților și a răufăcătorilor;
  • Când nu există dușmani, nu există nici război;
  • Dacă aduni mult, mult o să ai de pierdut;
  • Cine poartă un război de dragul omeniei, acela îi va învinge pe dușmani;
  • Cine se preface că știe multe și e în stare de orice, acela nu știe nimic și nu e în stare de nimic;
  • Cine crede că a înțeles totul, acela nu știe nimic;

starshiners.ro

  • Cine vorbește mult, acela are adesea parte de eșec;
  • Cine e viteaz, dar lipsit de omenie, cine e generos, dar nechibzuit, cine merge înainte, dar e lipsit de umilință, acela se va prăpădi;
  • Acela care cunoaște limitele activității sale și nu se apropie de primejdii, acela va trăi timp îndelungat;
  • Acela care știe multe și se consideră neștiutor, acela este un om înzestrat cu morală;
  • Acela care, neștiind nimic, se consideră știutor, acela este bolnav;
  • Acela care, începând o treabă, se grăbește să ajungă mai repede la rezultat, nu va realiza nimic. Cine își termină treaba cu grijă, la fel cum a început, acela nu va aveam parte de eșec;
  • Acordul obținut cu ușurință nu e demn de încredere;
  • Oamenii cu o înaltă ținută morală nu se consideră morali, și, acesta este un semn că ei au o înaltă ținută morală;
  • Înțeleptul se ferește de orice extremă;
  • Omul înțelept nu se etalează în lume și, de aceea, strălucește; el nu vorbește despre sine și, de aceea, e renumit; el nu se preamărește pe sine și, de aceea, e merituos; el nu se înalță deasupra celorlalți și, de aceea, este superior celorlalți;
  • Cel mai bine e ca odată ce ai obținut un succes să te retragi;
  • Mulțimea, când face o trebă și se apropie de încheierea ei, o strică în mod regulat, dar dacă tu, la încheierea trebii, vei fi la fel de atent ca la început, atunci n-o vei strica;
  • Dacă nu cunoști perseverența, te agiți și ai parte de eșecuri; conștiința perseverenței îl face pe om sensibil. Sensibilitatea îl conduce pe om la capacitatea de a fi drept;
  • Cei care nu se învrăjbesc, nu pot fi condamnați;
  • Oamenii simpli stau la temelia celor aleși, așa cum cele joase sunt temelii pentru cele înalte. De aceea, nobilimea și cârmuitorii care se preamăresc singuri nu au o situație durabilă, fiindcă ei nu privesc la oamenii simpli ca la o temelie a lor. Aceasta e o calitate înșelătoare;
  • Să nu fi de preț ca matostatul (piatră semiprețioasă verde). Ci simplu ca piatra;
  • Din demoni nu poți face Zei;
  • Nu există nenorocire mai mare ca necunoașterea satisfacției;
  • Nu există o crimă mai mare ca închiderea ochilor în privința aspirațiilor dăunătoare;
  • Nu există nenorocire mai mare ca subestimarea adversarului;
  • Nu există păcat mai greu ca pasiunile;
  • Motivul pentru care poporul e greu de condus stă în faptul că poporul se luminează și sunt mulți învățați în rândurile sale;
  • Dă dovadă de simplitatea pânzei nevopsite, hrănește în tine naturalețea bucății de lemn neprelucrate, redu lăcomia și limitează-ți dorințele;
  • Desăvârșirea soldatului stă în vigilență, în permanenta pregătire de luptă, în rigoare, în sinceritate și în liniștea impenetrabilă;
  • Acela care îi cunoaște pe oameni e înțelept. Cel care se cunoaște pe sine e luminat. Cel care îi biruie pe oameni e puternic. Cel care se biruie pe sine e atotputernic;
  • Acela care-și neglijează viața nu și-o prețuiește. Deșteptul nu este învățat; învățatul nu este deștept;
  • Deși nu există în lume ceva mai slab și mai delicat ca apa, ea poate să distrugă și cel mai dur obiect;
  • Chiar dacă războiul se poartă, probabil, în numele liniștii, el este fără îndoială un rău;
  • Omul este la naștere delicat și slab, iar când moare este tare și solid. Toate lucrurile, inclusiv plantele, sunt la naștere delicate și slabe, iar când mor, tari și solide. Tare și solid e tot ce moare. Delicat și slab e tot ce începe să trăiască. Cele tari și puternice nu sunt superioare celor delicate și slabe;
  • Omul se conformează pământului. Pământul se conformează cerului. Cerul se conformează lui Tao, iar Tao se conformează simplității.

bestkids.ro

decathlon.ro

Heraclit din Efes (cca 535 – 475 î.Hr.)

carturesti.ro

Filozof antic grec, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai școlii filozofice ioniene. Considera că originea tuturor lucrurilor este focul. Creatorul viziunii potrivit căreia totul este în permanentă schimbare, al învățăturii despre „logos” pe care îl înțelegea ca „zeu”, „destin”, „necesitate” și „veșnicie”. Îi aparține celebra formulă „Nu te poți scălda de douri în aceeași apă a unui râu”. Alături de Pitagora și de ParmenideHeraclit a pus bazele filozofiei antice și europene. Heraclit privea la lucuri ca la o taină, o enigmă. Născut în cetatea Efes, el aparținea unei familii aristocratice străvechi care descindea din întemeietorul EfesuluiAndroklos. Datorită originii sale, se bucura de o serie de privilegii „regești” și de o înaltă funcție sacrdotală (preoțească) moștenită, în templul zeiței Artemis din Efes. Filozoful nu participa la viața socială, renunțând la toate titlurile și pronunțându-se în chip negativ și cu asprime împotriva regimului din cetate și raportându-se cu dispreț la „mulțime”. Principala lucrare a filozofului este „Despre natura” și s-a păstrat sub formă de fragmente. Ea este formată din trei părți: despre natură, despre stat și despre zei și se remarcă prin originalitatea, expresivitatea și caracterul aforistic al limbii. Ideea de bază este aceea că în natură nimic nu este neschimbător, asemena apei unui râu, în care nu te poți scălda de două ori. Totul se transformă permanent în altceva, schimbându-și starea. Pentru Heraclit, expresia simbolică a transformării generale este focul. Focul reprezintă o permanentă autodistrugere, el trăiește prin aceea că moare. Heraclit a introdus un concept filozofic nou, „logos” – cuvântul, înțelegând prin acest principiu unitatea rațională care ordonează lumea cu ajutorul contrariilor elementare. Contrariile se află într-o luptă permanentă, dând naștere la noi fenomene („discordia este tatâl tuturor lucrurilor”). Rațiunea umană și logosul au aceeași natură, dar logosul este veșnic și conduce universul din care face parte și omul. Tradiția a păstrat imaginea lui Heraclit ca înțelept singuratic, cu dispreț față de oameni (și față de cei care se considerau înțelepți), din pricină că aceștia nu știu ce vorbesc și ce fac.

libris.ro

Cugetările sale seamănă adesea cu ghicitorile populare sau cu formulele unui oracol care, după cum credea Heraclit …nici nu vorbește, nici nu tăinuiește, ci face semne„. Se presupune că Heraclit și-a conceput intenționat scrierea în chip obscur și a dat-o în păstrare templului lui Artemis, ca și cum ar dori să o ferească de ignoranța mulțimii. Cugetările lui Heraclit au o construcție îndelung gândită, o poetică anume. Ele sunt pline de aliterații, de jocuri de cuvinte, caracteristice structurii discursului interior adresat nu atât altora cât sie însuși, un discurs pe cale de a se întoarce în ambianța tăcerii celui care gândește.

A fi, potrivit lui Heraclit, înseamnă a deveni în permanență, a trece dintr-o formă în alta, a se înnoi, asemenea râului care poartă mereu ape noi.

vivre.ro

O altă metaforă a ființei o reprezintă, potrivit lui Heraclit, arderea, focul. Ființa unică devine prin ardere multiplicitatea lucurilor existente, dar se stinge în acestea, la fel cum lucrurile existente se readună prin ardere în unicitatea ființei elementare. Și încă o metaforă este jocul: de fiecare dată o nouă partidă a aceluiași joc.

starshiners.ro

Cugetările lui Heraclit:

  • Tuturor oamenilor le este proprie autocunoașterea și gândirea;
  • Discordia este tatăl tuturor lucrurilor;
  • Ochii sunt martori mai de încredere decât urechile;
  • Sufletul celui adormit seamănă cu păianjenul în mijlocul plasei sale, el se îndreaptă imediat către partea rănită a corpului, iar omul se trezește;
  • Dacă orbul ar fi întrebat ce este vederea, el ar răspunde că orbirea;
  • Uneori chiar și o grămadă de gunoi aruncat la întâmplare poate duce la ceva minunat;
  • Chiar și când toate dorințele oamenilor se împlinesc, aceștia nu devin mai buni;
  • Când trăim, sufletele ne sunt moarte, când murim, ele se însuflețesc;
  • Naturii îi place să se ascundă;
  • Mintea nu se educă cu multă învățătură;
  • Cel mai înțelept dintre oameni, în comparație cu zeul, pare o maimuță în privința înțelepciunii, a frumuseții și a tuturor celorlalte;
  • Înțelepciunea constă într-un singur lucru: să afli cum guvernează totul în toate;
  • Gândirea este o calitate de preț, iar înțelepciunea constă în a spune adevărul și, ascultând glasul naturii, să acționezi conform cu ea;
  • Trebuie ca oamenii care se ocupă cu filozofia să știe foarte multe lucruri;
  • Pentru mine, unul face cât zece mii, dacă e cel mai bun;
  • Una și aceeași este în noi și vie și moartă, vioaie și adormită, tânără și bătrână. Căci, una schimbăndu-se, e alta, și invers, alta, schimbându-se, e cea dintâi;
  • Numesc destin acea ordine și înlănțuire de cauze, când o cauză, legată de alta, dă naștere din sine unui fenomen;
  • Cu mânia e greu să te lupți: pentru tot ce vrea ea, plătești cu viața. Să te lupți cu desfătarea e și mai greu decât cu mânia;
  • Cei care, ascultând, nu înțeleg se aseamănă cu surzii: despre ei se spune: „Fiind de față, sunt absenți”;
  • Totul ce știe și respectă chiar și cel mai încercat dintre înțelepți, totul este doar o părere …;
  • Felul omenesc de a gândi nu este înzestrat cu rațiune, cel divin este,
  • Gândurile omului sunt niște jocuri de copii.

cartepedia.ro

elefant.ro

Eschil

Eschil (525 – 456 î.Hr.)

Dramaturg grec, unul dintre cei trei mari tragici atenieni ai secolului al V-lea î.Hr. Datele despre viața lui Eschil provin în principal din biografia care îi prefațează tragediile într-un manuscris din secolul al XI-lea. De acolo aflăm că Eschil s-a născut în 525 î.Hr., la Elefsina, iar tatăl său era Ephorion, care aparținea vechii aristocrații ateniene, eupatrizilor, Eschil s-a luptat cu perșii la Marathon (acest fapt este menționat cu mândrie în epitaful său) și se presupune că a luat parte și la bătălia de la Salamina, întrucât relatarea despre această bătălie din Perșii pare să aparțină unui martor ocular. Eschil a participat pentru prima dată la competiția tragicilor aproximativ în anul 500 î.Hr., dar primul premiu a reușit să-l câștige abia în 484 î.Hr. Mai târziu, Eschil a ocupat primul loc de cel puțin 13 ori. Atenienii apreciau foarte mult operele lui. De aceasta ne putem da seama, fiindcă după moartea lui Eschil a fost luată hotărârea ca oricine dorește să facă un spectacol după o piesă a lui, „să primească corul” din partea autorităților (adică să primească aprobarea de a reface montarea spectacolului în vremea sărbătorilor dionisiace). Eschil a călătorit de câteva ori în Sicilia, montându-și acolo piesele, iar în anul 476 î.Hr. a scris tragedia Etneele, în cinstea întemeierii orașului Etna de către Hieron I, conducătorul de atunci al Siracuzei. Informația potrivit căreia Eschil ar fi părăsit Atena în 468 î.Hr., pentru că l-ar fi revoltat succesul mai tânărului său rival, Sofocle, este mai degrabă neadevărată. Oricum, în anul 467 î.Hr., Eschil se afla iarăși în Atena, la montarea noii sale tragedii „Șapte contra Tebei”, iar în 458 î.Hr., a capodoperei sale, „Orestia” – singura trilogie greacă ajunsă integral până la noi. Eschil a murit la Gela, în Sicilia, în anul 456 î.Hr.

vivre.ro

Ca toți tragicii de până la Sofocle, juca singur rolurile din piesele sale, dar angaja și actori profesioniști. Se considera că opera lui Eschil reprezintă o etapă extrem de importantă în evoluția dramei prin introducerea în acțiune a celui de-al doilea actor.

evomag.ro

Eschil își grupa tragediile în trilogii dedicate unei teme unice. Se crede că Eschil a fost autorul a nouăzeci de drame, dintre care ne sunt cunoscute denumirile a șaptezeci și nouă, dintre ele făcând parte PerșiiPrometeu înlănțuitȘapte contra Tebei și Rugătoarele.

fashiondays.ro

Cugetările lui Eschil:

  • Flecarul e lovit cu biciul dublu;
  • Dacă puterea se unește cu dreptatea, ce poate fi mai presus de această unire?;
  • Fericitului îi vine ușor să-l învețe pe cel nenorocit;
  • Iubirea e, de poți numi iubire, / Capriciul nebunesc al voii femeiești, / Mai aprigă ca ciuma, mai rea decât furtuna;
  • Înțelept nu e acela care știe multe, ci acela ale cărui cunoștințe sunt folositoare;
  • Tonul nu-l ridicați, povestea spuneți-o fără grabă. De-o liniște sobră vă sunt chipurile și privirea pline;
  • De neinvidiat e soarta aceluia pe care nimeni nu-l invidiază;
  • Necesitatea nu poate fi biruită;
  • Legătura de rudenie și prietenia sunt forța supremă;
  • Odată ce-ai înfăptuit ceva, răspunde pentru faptele tale;
  • Căsătoria prin constrângere e groaznică;
  • Un prost norocos e o mare pacoste;
  • Chiar dacă îmi este mie greu, nu e un motiv să fac pe cineva să sufere.

bijuterii-eshop.ro/

melimeloparis.ro