Arhive etichetă: șmecher

ȘMEKERUL și … COȘUL DE GUNOI

La plimbare, D-nul Șmeker, ferchezuit, cu chiștocul în colțul gurii, punga de … bomboane agricole la purtător, lanțul, gen Fifty Cent, la gât și cu o atitudine ambiguă, își anunță prezența pe Corso, printr-o lansare în aer a pachetului gol de țigări și cu un pfu …, al cojilor de semințe. Este ora când fetele, aranjate, cu banii tăticului, mare magnat, la buzunar, își parchează bolizii supradimensionați în fața lui și îi fac „ochi dulci„. …

gunnars.ro

După cinci minute de catwalk presentation, este, în sfârșit, abordat de o domnișoară cu forme atrăgătoare: …

– Hei, … maică, vezi că te strigă cineva!

Ups! … Revenit din feeria meditativă, care-i mângâia ego-ul de mascul, … D-nul Șmeker se trezește în fața unei venerabile doamne, trecută bine de a doua tinerețe. Aceasta încearcă să-i indice direcția din care, pare-se că, un prieten mai vechi îi făcea semne disperate.

– Ce-i, mamaie? … Ia-mă mai încet, că m-ai speriat! … Pfu! (și îi zboară cojile de semnițe pe caldarâm, direct în fața femeii) …

– Scuză-mă, maică, … vezi că îți face cineva semn!

– OK, OK, da’ fă-te mai încolo că îmi iei aeru’! … Fă pași, că-mi ruginește lanțu’! …

După despărțirea rapidă de „unfashionable gran’ma„, Mr. Șmeker se îndreaptă spre direcția din care este strigat.

Preț de câteva secunde, rămâne buimac, deoarece nu recunoaște personajul. … Când se dezmeticește, vede pe cineva, verzui, sprijinit lângă o bancă, pe pieptul căruia scria, cu cuvinte mari, inteligibile, „Păstrați curățenia orașului!” și „Aruncați deșeurile la coșul de gunoi!„.

drmax.ro/

– Hei, Șmekerică, unde te duci? … Te faci că nu mă cunoști? … Hai, mă’, că sunt prietenu’ tău, cel cu care împărțeai mâncarea, până acum câteva săptămâni, Trash Can!

– Nu te-am uitat, fraiere, dar nu se cade să ne vadă lumea împreună, că îm’ p’erd reputația numelui, replică D-nul Șmeker!

– Hai, mă’, că mă lipesc și eu de resturile pe care le arunci tu pe stradă! Așa îi mai ajutăm și pe oamenii de la salubritate, care se ocupă cu curățenia orașului.

somproduct.ro

– Bă’, Trash Can, crezi că mă interesează pă mine ăia? … Pă’, ce jmecher mai sunt io, dacă intru în combinații cu tine și îi bag în seamă pe măturători? … Lasă-mă, bă’, că trebuie să pun mâna pe o jmecheroaică, ca mine! … Fă-te că nu mă cunoști … Și, din nou, pfu, alte coji de semințe, apoi, aruncă în aer chiștocul de țigară, care, în cădere, este șutat spre mijlocul străzii.

Imagine preluată de pe http://www.dreamstime.com

Când se întoarce să plece mai departe, îl aude, iar, pe Trash Can:

– În regulă, dar vezi că ai călcat într-un r…t! … L-a lăsat aici un alt șmecher, dar mai bazat decât tine. Mi-a spus că îți era dedicat și că știi tu. Cică, face parte din șmecheriile pe care le înțelegeți voi. … Oricum, ești mai fashon, acum, cu un pantof alb și unul maro! … Numai bine, Șmekerică! … Te las, să nu-ți stric șmenurile.

MORALA: Coada ridicată … LASĂ FUNDUL NEPĂZIT, iar NESIMȚIREA îți murdărește … CARACTERUL!

maroko.ro/

SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ și … comportamentul individului în secolul XXI

Încă din cele mai vechi timpuri, societatea românească a fost nevoită să stabilească niște norme de conduită pentru o coabitare normală între membrii acesteia. Evoluția de la „o soţietate fără moral şi fără prinţip„, cum spunea Trahanache al lui Caragiale, la o comunitate civilizată și „cu fineță” s-a făcut odată cu impunerea, atât morală cât și legală, a unor reguli de comportament, transpuse într-un cod, denumit codul bunelor maniere.

CODUL BUNELOR MANIERE – ansamblu de reguli care guvernează comportamentul și interacțiunile noastre în comunitate. Pe măsură ce societatea se schimbă, au loc modificări și evoluează și aceste reguli. El reflectă normele noastre culturale, codurile etice acceptate în general și regulile diferitelor grupuri din care facem parte.

noriel.ro

MANIÉRĂ, maniere, s. f. ♦ (La pl.) Fel de a se purta în societate; comportare, ținută. ♦(La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 

Etimologic vorbind, cuvântul „manieră” (sg.), „maniere” (pl.) provine din limba franceză, manière reprezentând modul de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută, politețe, amabilitate; bună-cuviință, conform https://dexonline.ro/.

În orice comunitate, maniera era și este una din calitățile unui individ care impune respect, afișează o ținută autoritară, atrage simpatia persoanelor dimprejur sau are o atitudine superioară. Și, să fiu mai explicit, maniera diferențiază omul (fig.) de animal (fig.).

Viziuni și perspective diferite, privind comportamentul în societate:

Înainte să încep să scriu acest articol, aveam o viziune, probabil, mai limitată asupra a ceea ce presupune comportamentul în societate. O discuție mai deschisă asupra acestui subiect, purtată între mine și fiica mea, în vârstă de 26 ani, mi-a mărit mult orizontul. M-a ajutat să gândesc acest articol, atât din perspectiva seniorilor, cât și prin ochii generațiilor mai tinere.

În plus, un sondaj online, pe care l-am făcut în rândul internauților, a adăugat noi viziuni asupra felului de a concepe ideea de formare comportamentală la o persoană. Și anume, la întrebarea „Sunteți de acord cu introducerea în școlile primare a disciplinei obligatorii, CODUL BUNELOR MANIERE?„, un număr de 517 respondenți au văzut rezolvarea, astfel (vezi tabelul)

Sondaj online
Sondaj online

Influența familiei, școlii și comunității asupra comportamentului individului:

Din sondajul realizat, cele două răspunsuri votate majoritar reliefează că modul de comportare în societate ar trebui învățat din perioada copilăriei. Și este o realitate, deoarece, cum spuneam într-un articol anterior, personalitatea unui individ se formează încă de mic.

Să acordăm întregul credit persoanelor care sunt de acord cu introducerea în școlile primare a CODULUI BUNELOR MANIERE, ca disciplină obligatorie. … Oare, este de ajuns!? În același timp, să fim de acord cu cei care sunt de părere că doar familia este forma socială care trebuie să-și pună amprenta pe comportamentul în societate a copilului?

Putem presupune că aceste persoane au răspuns astfel, deoarece au considerat școala o continuatoare a educației morale, garantată, până la acel moment, de familie. Sau, putem spune că atunci când au răspuns, s-au gândit la faptul că cele două instituții, atât familia, cât și școala, trebuie să facă corp comun în dezvoltarea comportamentală a copilului.

În ultimul caz, pare o situație plauzibilă. Însă, nu uităm de o altă formă socială, care, în sec. XXI, influențează manierele individului mai mult decât cele două instituții? Putem să dăm uitării anturajul din comunitatea în care trăim? După părerea mea, acest element ar trebui controlat (și nu mă refer la un control autoritar, parental sau pedagogic, ci la un control pentru contrabalansarea unui eventual comportament defectuos preluat din anturajul pe care îl frecventează un copil) și reglat de către familie împreună cu școala.

Este adevărat că, înainte de a ajunge la maturitate, un individ se manifestă într-un mod mai puțin plăcut pentru comunitatea din care face parte sau cu cea care interacționează. Efectul răzvrătirii hormonilor adolescenților, completat cu un anturaj (persoanele care constituie mediul social particular al copiilor) deviant, provoacă un comportament șocant în comunitate. Însă, dacă privim în urmă (temporal), cu mai multă obiectivitate, regăsim bizareriile adolescenților de astăzi.

Concluzia?

Nu vreau să fiu apărătorul copiilor, dar, cu puțină încredere, cu multă înțelepciune și, în special, o participare activă la educația lor, sigur am primi și „premiul” mult așteptat, comportamentul pe care ni-l dorim pentru semenii noștri mai tineri.

elefant.ro

Ca o părere personală, la întrebarea pe care am adresat-o online, cred că o disciplină obligatorie, care să modeleze pozitiv comportamentul copiilor, este necesară. Nu contează denumirea disciplinei, ci cred că important este modul și momentul în care se predă această disciplină. Despre moment (clasa sau vârsta când poate fi predată), psihologii sunt cei mai în măsură să-și susțină punctul de vedere. Rămâne de discutat despre stilul de predare al acestei discipline.

Chiar dacă programa școlară este gândită de instituția educațională, un cuvânt ar trebui să-l aibă părinții (beneficiarii manierelor copilului lor). Și cred că, un stil de predare caduc, făcut într-o manieră arhaică, prin dictări și monologuri ale pedagogului, nu va avea niciun efect asupra elevului. Însă, printr-o lecție practică, la care copiii sunt implicați suficient, vor completa educația aleasă primită în cadrul familiei.

carturesti.ro

În final, în opinia mea, comortamentul unei persoane, afișat în societate, este rezultatul implicării comune a familiei, a școlii și a comunității cu care interacționează. Totuși, familia ar trebui să fie modelul individului pe tot parcursul vieții.

ȘMECHERIA versus EDUCAȚIA

M-am confruntat, în ultima vreme, cu o mulțime de persoane care se laudă cu calitatea de șmecher. Și îmi pun întrebarea dacă aceste persoane cunosc etimologia termenului respectiv! Cuvântul șmecher este de origine nemțească și provine din substantivul german „Schmecker” care înseamnă o „persoană cu un gust rafinat, un degustător”. Este adevărat că, în România, semantica acestui termen a fost modificată într-un mod cu totul neașteptat, oferindu-i-se un înțeles mai vulgar.

ȘMÉCHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care știe să iasă din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; abil; isteț, dezghețat; șiret, șarlatan; sm (Fam.) Tânăr care caută să se remarce ca om de spirit prin manifestări ostentative (și impertinente), menite să epateze (și să scandalizeze) pe cei din jur.

Sursa: https://dexonline.ro

Am auzit tot mai mulți părinți, cu o situație materială peste medie, dar cu o educație de calitate îndoielnică, spunând că doresc să-și menajeze copiii, nu să-i supună stresului zilnic care-i apasă în mediul educațional. Afirmă tot mai des că, „jmecheria” indigenă înfățișează modelul desăvârșit al ființei umane. Cel mai important, pentru ei, este dezvoltarea abilităților copiilor lor de a se adapta situației, într-o manieră imorală. Educația nu reprezintă o prioritate în preferințele acestora. Dimpotrivă, întruchipează, în accepțiunea lor, ideologia unei mase de oameni snobi, care pierd o bună perioadă din viață cu acumularea de cunoștințe și reguli fără substanță în societatea actuală, monopolizată de valoarea banului.

Cine sau ce îndeamnă la aspirația oamenilor pentru însușirea acestei trăsături care tinde să devină identitate națională? … Ne punem întrebări, facem dezbateri, încercăm să ne explicăm rațiunea acestor persoane pentru a le înțelege. În schimb, nu știu câte eforturi se fac pentru redirecționarea interesului general către educația proprie și a propriilor copii.

Dar, haideți să vedem care este sursa acestui concept!

Inteligența emoțională:

În primul rând, cred că principala capacitate care ne ajută să conștientizăm cum ne este influențat viitorul este inteligența emoțională. Un concept care, dacă i se acordă o preocupare firească pentru orice epitrop, crează un cadru adecvat pentru formarea unui caracter puternic, fără echivoc.

Inteligența emoțională reprezintă înțelegerea și gestionarea atât propriilor emoții, cât și pe ale celorlalți. 

Trebuie cunoscut că inteligența emoțională poate fi cultivată de la vârste fragede și dezvoltată pe tot parcursul vieții. De aceea, pentru construirea acestei abilități la un copil este nevoie de o atenție responsabilă din partea familiei, de o comunitate practică și, nu în ultimul rând, de un sistem de învățământ fidel societății.

Asigurându-li-se copiilor toate aceste influențe externe, sub o formă corectă de exprimare a emoțiilor, aceștia vor ajunge, mai târziu, să empatizeze ușor cu cei din jurul lor, să treacă fără dificultate peste evenimente negative, să-și recunoască greșelile, să aibă un grad ridicat de auto-cunoaștere și auto-control, să accepte critici constructive etc.

Astfel că, dobândirea unei inteligențe emoționale pozitive îi va ajuta, atât pe copii, cât și pe părinți, să dezvolte și să mențină relații autentice la nivel personal și profesional pe tot parcursul vieții.

carturesti.ro

Influența familiei asupra inteligenței emoționale a copilului:

Se știe că, pentru a clădi o inteligență emoțională pozitivă propriului copil, părinții trebuie să se implice total în dezvoltarea comportamentului acestuia. Și, pentru a reuși acest lucru, este nevoie de o colaborare strânsă cu școala și comunitatea în care se află.

Altfel spus, familia trebuie să le asigure copiilor:

  • o atitudine curioasă pentru învăţat în orice mediu, acasă, la şcoală şi în comunitate;
  • prezenţă continuă la şcoală, punctualitate şi respectarea unor obiceiuri pozitive;
  • conversații utile despre viitorul, speranţele şi visurile lui;
  • o încurajare permanentă pentru hobby-uri, activităţi extraşcolare şi activităţi comunitare;
  • îndrumare pentru cum să se poarte în societate și cum să construiască relații bune cu cei din jur.

Dar toți membrii unei familii (părinți, bunici) au primit o astfel de educație, când aveau nevoie de ea? … Au avut și ei parte de un cadru familial ideal? … Le-a fost dezvoltată și lor o inteligență emoțională potrivită îmbunătățirii abilităților parentale?

Sunt niște întrebări la care putem să reflectăm și, în urma cărora, putem să aflăm cum s-a infiltrat conceptul de șmecherie autohtonă în sânul unor familii.

Care credeți că este modalitatea de a ne elibera de acest flagel, ce are consecințe nocive, în special, în rândul copiilor?

noriel.ro