Am abordat acest articol, deoarece sunt o mulțime de părinți care se plâng de sistemul de învățământ în școlile din România. Și, din câte am citit, sunt foarte multe țări care au aceeași problemă, chiar dacă avem o părere preconcepută în legătură cu statele dezvoltate economic și intelectual.
Ceea ce voi exprima aici, ca și opinie proprie, nu trebuie considerat a fi cea mai bună judecată, privind stilul de învățare într-o unitate de învățământ. Însă, voi, cei care vă doriți, ca părinți, să le oferiți o educație superioară copiilor voștri sau ceilalți voi, copiii, care vă doriți un viitor cu o doctrină sănătoasă, aveți liber la o formulare a ideilor proprii și la combaterea reflecțiilor mele despre acest subiect (stilul de învățare în sistemul de învățământ).
Mulți vor începe cu întrebarea “Cine ești tu să vii cu astfel de propuneri?“! … Poate că unii dintre voi (mă refer la cadrele didactice) sunt îndreptățiți să pună această întrebare, dar ar trebui să privească această problemă puțin mai obiectiv, nu prin prisma meseriei (de educator) pe care au desfășurat-o până acum. Toți trebuie să fim conștienți că omenirea evoluează pe toate planurile, în toate domeniile. Și, să vă răspund la întrebarea pe care o anticipez, am făcut și eu parte din sistemul de învățământ, dar în cadrul unei instituții mai dure și mai stricte, pe care nu o voi denumi (din considerente de securitate, al meu și al sistemului respectiv). Nu vreau să mă laud că am fost cine știe ce profesor, am predat în sistemul de formare continuă, dar, ca în orice sistem de învățământ, pot să afirm că sistemul de învățare a fost aproape cel tradițional, fără a se ține seama de niște planuri de dezvoltare bine realizate. Instituția în care am activat ca educator, s-a axat, ca orice Guvern care a condus România în ultimii 30 de ani, pe oricare alt domeniu, lăsând educația să se înfrupte din “firimiturile rămase” după împărțirea “feliilor considerate cele mai importante“.
Cum spuneam mai sus, nici țările mai dezvoltate nu sunt aproape de sistemul de învățământ perfect. Poate au evoluat puțin mai mult decât România, dar schimbarea modului de predare a rămas, în principiu, același. Mă întreb de multe ori de ce nu se recurge la o reformă drastică a sistemului de învățământ, dacă există sisteme de predare cu o eficacitate foarte mare, inclusiv în rândul copiilor considerați “needucabili“. Ce domeniu ar putea conta cel mai mult, în dauna sistemului de învățământ!? … De ce oare le este frică politicienilor să conducă Ministerul Educației?
Referindu-mă la frica de a conduce un minister, precum educația, cred că, cel puțin în România, reforma s-ar desfășura mai ușor, datorită stagnării evoluției învățământului din ultima perioadă. Un ministru mai curajos ar putea să facă ceea ce a făcut și Japonia după cel de-al doilea Război Mondial, să pună un accent puternic pe educație și să folosească inteligența umană la maximum.
Revenind la tema subiectului, și anume stilul de învățare în instituțiile educaționale, sunt sigur că o mare parte dintre voi sunteți de acord cu mine că, învățământul tradițional, bazat pe o predare monotonă, fără să reflecte nivelul real de dezvoltare a copiilor, are multe lacune și ajută o foarte mică masă de elevi.
După cum spunea Albert Einstein:
“Toți sunt genii. Dar dacă judeci un pește după abilitățile sale de a escalada un copac, acesta va crede toată viața sa că este prost.”
Ca să dau un exemplu pe care ne este frică, ca nație, să-l implementăm, este sistemul educațional Montessori. Un sistem educațional care, în mediul privat, și-a demonstrat calitățile de dezvoltare a facultăților mentale, interesul copilului asupra diferitelor domenii fiind primul din lista necesităților, pentru a avea loc o dezvoltare naturală în libertate. Scopul educației elementare Montessori este să dezvolte în copii o imagine globală, cale prin care se realizează acest lucru, fiind denumită “educație cosmică“. Astfel, copiii nu mai sunt legați de conceptul specific adultului la ceea ce e util să știi, concept care, în orice caz, nu are putere să le stârnească interesul. Profesorii sunt eliberați de formula “predare, învățare, testare“, care reprezintă în mare măsură învățământul tradițional. Sarcina lor ar fi ușurată pentru că nu ar mai fi nevoiți să aleagă o programă analitică și să-i târâie pe copii prin ea. Ar fi liberi să urmeze și să construiască pe baza interesului copilului. Cum spunea chiar Maria Montessori, întemeietoarea acestui sistem educațional:
“Ar trebui să ne dăm seama că interesul real nu poate fi impus cu forța. Prin
urmare, toate metodele de educație bazate pe centre de interes care au fost
alese de adulți sunt greșite. Mai mult, aceste centre de interes sunt inutile, deoarece copilul este interesat de toate. O imagine globală asupra evenimentelor cosmice îi fascinează pe copii, și interesul lor se va fixa
în curând pe o anumită parte ca punct de start pentru studii mai detaliate. Deoarece există legături între toate părțile, toate vor fi analizate mai devreme sau mai târziu. Prin urmare, calea face legătura de la întreg, via părțile componente, înapoi la întreg. Copiii vor dezvolta un fel de filosofie
care-i învață unitatea Universului. Aceasta este cheia organizării inteligenței lor și prin care îi facem să-și înțeleagă mai bine locul și menirea în lume, dându-le în paralel ocazia de a-și dezvolta energia creatoare.”
În fine, sunt o mulțime de sisteme de învățământ care dau o productivitate mult superioră celei actuale. Nu am dat drept exemplu sistemul Montessori ca fiind singurul. Am vrut să deschid o “cutie a Pandorei“, prin care să ne încrucișăm ideile reformatoare, și să încercăm să punem presiune pe cei responsabili cu sistemul educațional. Aceștia ar trebui să profite la maximum de intelectul uman din România, să-l modeleze corect și să-l folosească în locul potrivit, pentru obținerea unui randament preeminent în toate domeniile.
Deci, care este părerea ta despre sistemul de învățământ al zilelor noastre? Crezi că își pune amprenta într-un mod real asupra copiilor? Care este argumentul răspunsului tău?
