Carte audio:

Într-un sat, lângă o pădure deasă, trăia o fetiță frumoasă, atât de frumoasă, încât părea un înger. Mama sa era atât de bucuroasă de farmecul ei, încât parcă iînnebunise de fericire. Dar și mai bucuroasa era bunica fetiței, care nu scăpa nicio ocazie ca să-i arate cât de  mult o iubea. O covârșea cu cadouri și îi făcuse o frumoasă pălăriuță în formă de scufiță, de culoare roșie. De atunci o numiră Scufița Roșie.

Într-o zi, când Scufița veni acasă după ce se jucase cu prietenele ei, văzu pe masă niște plăcinte delicioase și, crezând că erau pentru ea, își intrebă mama dacă putea să le mănânce.

– Sunt pentru bunica ta; biata de ea este foarte bolnavă, spuse mama. O sa îi duci tu aceste plăcinte și acest borcan cu dulceață.Scufița puse într-un coș tot ce îi spusese mama sa, o sărută pe aceasta și plecă spre casa bunicii, care se afla țn cealaltă parte a pădurii. Scufița Roșie mergea cântând bucuroasă, când, trecând prin pădure, se întâlni cu Lupul, care era mai înfometat ca niciodată. Micuța putea fi o gustare delicioasă pentru dinții lui ascuțiți. Dar, tocmai când își deschidea gura îngrozitoare, observă în apropiere niște tăietori de lemne. Se ascunse unde putu mai bine, apoi se apropie de fetiță spunându-i cu o voce prefăcută :
– Ce frumoasă ești, fetițo! Cum te numești?
– Mă numesc Scufița Roșie.
– Aha, aha ! Frumos nume mai ai ! Și unde te duci așa singurică?
– Merg să-mi vizitez bunica. Vezi coșul ăsta ? Înăuntru am plăcinte și un borcan cu dulceață pe care mi l-a dat mama pentru ea.

Fetița, fiind bine crescută, îi răspundea cu amabilitate Lupului, fără să realizeze pericolul pe care îl reprezenta acesta.
– Aha, aha !…Deci bunicuța ta este bolnavă? Măi, să fie ! Și este departe de aici casa bunicuței tale ?
– Foarte departe! răspunse Scufița Roșie. Mai am jumătate de drum de mers. Vezi moara aceea în departare ?
– În moara aceea locuiește bunica ta?
– Nu în moară; aproape de ea, în prima casă din sat.
Stătu pe gânduri Lupul și, după ce își frecă cu labele botul, care era umed de poftă, îi spuse:
– Știi ce m-am gândit, Scufiță? O să te însoțesc să-ți vizitezi bunica.
– Tu o cunoști pe bunica mea ?
– Nu, dar aș vrea să o cunosc.
– Bun, atunci să mergem amândoi să o vedem pe bunica.
– Perfect ! Să mergem amândoi, dar separat. Eu am să merg pe drumul care trece prin pădure și tu pe cel din jurul ei, și astfel vom vedea care ajunge primul la casa bunicii tale.Lupului îi luă puțin timp să ajungă la casa în care locuia bunica Scufiței Roșii. Bătu la ușă și dinăuntru bunica întrebă:
– Cine e ?
– Scufița Roșie, spuse Lupul schimbându-și vocea; ți-am adus niște plăcinte și un borcan cu dulceață.
Bătrâna, crezând că era nepoata sa, răspunse :
– Intră draga mea; ridică zăvorul și împinge puțin ușa.
Așa făcu ticălosul lup și nici nu intră bine, că se năpusti asupra bătrânicii și o înfulecă dintr-o înghițitură.
Puțin mai târziu, ajunse și Scufița Roșie și, găsind ușa încuiată, bătu ușor :
– Cine e? întrebă Lupul cu o voce răgușită.
Fetița se sperie la auzul acestei voci urâte, dar se gândi că bunica era răcită.
– Sunt Scufița, nepoțica ta, ți-am adus niște plăcinte și un borcan cu dulceață, rosti micuța. Dar ce răgușită ești!
Atunci Lupul își schimbă vocea :
– Nu lua în seamă, micuțo; împinge ușa și intră.Scufița intră încrezătoare, în timp ce vicleanul Lup își ascundea capul sub cuvertură.
– Cum te simți ? întrebă micuța, apropiindu-se de pat.
– Sunt foarte răcită, răspunse Lupul, îndulcindu-și vocea. Închide bine ușa, adăugă pe urmă.
– Unde să pun aceste bunătăți pe care mi le-a dat mama pentru tine ?
– Pune-le pe masă și vino să te culci lângă mine.
Scufița se așeză pe pat și exclamă:
– Ce brațe mari ai azi, bunico!
– Ca să te pot îmbrțăișa mai bine, răspunse lupul.
– Și ce picioare mari ai!
– Ca să alerg mai bine, draga mea.
– Dar bunico, ce urechi mari ai!
– Ca să te aud mai bine, micuțo.
După un scurt moment de liniște, Scufița întrebă :
– Dar bunico, și dinții aceștia enormi pe care îi ai?
– Sunt așa ca să te pot mânca mai bine!Și animalul se năpusti asupra fetiței ca s-o mănânce. Dar Scufița țipă cu putere și fu auzită de niște tăietori de lemne.
Aceștia alergară repede înspre căsuță și îl omorără pe lupul cel hain.
Din acea zi, frumoasa Scufiță povesti tuturor cunoscuților săi ce i se întâmplase și îi sfătui să își aleagă cu mare grijă prietenii, căci unii pot fi răuvoitori și pot oferi surprize neplăcute, precum cea făcută de ticălosul lup.