Arhive etichete: scriitori

IZABELA SADOVEANU

Lasă un răspuns

24 februarie 1870 – 06 august 1941

151 ani de la nașterea criticului literar, jurnalistului de opinie, poetului și militantului feminist, Izabela Sadoveanu.

Biografia Izabelei Sadoveanu:

Izabela Sadoveanu este fiica Eleonorei (născută Dumitriu) şi a lui Gheorghe Morţun. La scurt timp după naștere, va fi adoptată de Mia şi Alexandru Andrei. Urmează ciclul primar la Bacău, apoi la Iaşi, Institutul Pedagogic (1881-1886), 2 ani frecventând cursuri de filosofie şi fiziologie la Universitate, în paralel cu pensionul de fete „Dodun des Perrieres“, unde este şi pedagogă pentru clasele mici. Din această perioadă, datează primele contacte cu ideile socialiste, participarea la cercul lui Ioan Nădejde şi frecventarea grupului de la „Contemporanul“, a cenaclului condus de Nicolae Beldiceanu (unde îl cunoaşte pe Ion Creangă).

În 1891, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Tot acum, obţine postul de profesoară de filosofie şi pedagogie la Şcoala „Penetis-Zurmale” din Brăila. Aici şi la Galaţi se implică intens în organizarea mişcării socialiste. Îi vizitează la Bucureşti pe C. Dobrogeanu-Gherea şi pe Anton Bacalbaşa, îi cunoaşte pe I.L. Caragiale, B. Delavrancea, Al. Vlahuţă.

Educația nouă, de Izabela Sadoveanu
Educația nouă, de Izabela Sadoveanu

În 1898, se căsătoreşte cu Alexandru Sadoveanu, ofiţer, fratele mai mare, după tată, al lui Mihail Sadoveanu, şi câţiva ani va profesa la Focşani.

În 1908, este transferată la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti.

Impresii literare, de Izabela Sadoveanu
Impresii literare, de Izabela Sadoveanu

În 1912, devine studentă la Institutul Pedagogic „Jean-Jacques Rousseau” din Geneva, pe care îl va absolvi în 1915.

În perioada 1917 – 1919, devine directoarea liceului de refugiaţi din Iaşi, iar din 1919 până în 1926 deține funcția de director la Şcoala Normală „Elena Doamna” din Bucureşti. Continuă, până în 1936, să predea ca profesoară la Şcoala de Puericultură şi, din 1926 până în 1936 îndeplinește funcția de educator.

În perioada 1932 – 1936, pe lângă funcția de educatoare, este și consilier în Ministerul Instrucţiunii.

Izabela Sadoveanu este o strălucită militantă pentru noile curente în pedagogie, în primul rând pentru ideile şcolii active, are o viziune modernă în problema învăţământului pentru fete şi a educaţiei lor, iniţiază la noi şi susţine metoda Mariei Montessori (1916). Este autoare, împreună cu C.I. Angelescu, a primului manual românesc de psihologia copilului, manifestă o preocupare constantă pentru îndrumarea lecturii copiilor pe vârste, scrie numeroase articole despre cartea şcolară, editează împreună cu Mihail Sadoveanu un volum de lecturi istorice şi geografice pentru elevi, traduce Insula comorii de Robert Louis Stevenson.

S-a remarcat, de asemenea, ca o perseverentă luptătoare pentru emanciparea femeii (în 1923, ca delegată la Societatea Naţiunilor şi în Biroul Internaţional al Muncii, va susţine cu ardoare principii feministe) şi ca o lucidă militantă antifascistă (din 1936, este secretară a Comitetului Naţional Permanent pentru Pace, al cărui preşedinte de onoare era Nicolae Titulescu).

Debutează în 1890, cu poezii, semnate Izabela Andrei, la „Şcoala nouă” din Roman, alături de G. Ibrăileanu etc. Îşi începe cariera de critic literar mai târziu, la cotidianul „Voinţa naţională“, în 1904, cu un articol despre debutul lui Mihail Sadoveanu, urmat în 1905, de Artă şi morală, o primă intervenţie polemică adresată lui H. Sanielevici, ca răspuns la textul denigrator al acestuia cu privire la literatura lui Sadoveanu. Confirmarea vocaţiei critice vine ulterior, odată cu apariţia revistei „Viaţa românească“, în 1906, la care va publica aproape un deceniu.

Va scrie şi la „Adevărul“, „Dimineaţa” (redactează în 1932 „Pagina femeii“), dar mai cu seamă la „Adevărul literar şi artistic“, unde va deţine şi rubrica intitulată „Cărţi şi reviste“, fiind prezentă în paginile revistei din 1925 până în 1939. Mai colaborează cu „Noua revistă română“, „Drapelul“, „Povestea vorbei“, „Educaţia“, „Renaşterea română“, „Lamura“, „Gazeta cărţilor“, „Boabe de grâu” etc. Semnează şi Evan, Izabela Sadoveanu-Evan.

În cronicile şi eseurile sale, Izabela Sadoveanu, influenţată de Hippolyte Taine, susţine importanţa criticii ştiinţifice, ca demers imparţial, fără păreri preconcepute şi total subordonat operei literare. Mai ales, în perioada când a colaborat cu „Viaţa românească“, autoarea se remarcă prin incisivitatea ideilor şi tonul polemic. Volumul Impresii literare, publicat în 1908, strânge articole despre scriitori cu vederi socialiste (O. Carp, Sofia Nădejde), dar şi despre D. Anghel şi Mihail Sadoveanu. În aceeaşi revistă, I. Sadoveanu i-a susţinut pe St. O. Iosif, I. Agârbiceanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Panait Cerna, iar mai târziu, la „Adevărul literar şi artistic“, va scrie despre Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Gib I. Mihăescu, Jean Bart, Ionel Teodoreanu, Mihai Ralea, Demostene Botez, G. Călinescu. Dintre poeţi, l-a apreciat în mod deosebit pe Tudor Arghezi, dar şi pe Al. A. Philippide, Lucian Blaga, Ion Pillat, Adrian Maniu, Mihai Codreanu, G. Topârceanu.

Izabela Sadoveanu semnează în presă pagini despre importanţa culturalizării celor mulţi şi despre probleme sociale, în paralel cu eseuri despre curente literare la modă şi despre personalităţi literare. Este foarte receptivă faţă de literatura străină, cunoaşte scrierile şi ideile lui Anatole France, Romain Rolland, opţiunile lui Louis Aragon, realismul lui D.H. Lawrence, vizionarismul lui J.B. Priestley și comentează favorabil, înaintea multora, proza lui Franz Kafka. De asemenea, recenzează autori italieni (Giacomo Leopardi, Luigi Pirandello) şi ruşi (I.S. Turgheniev, F.M. Dostoievski, L.N. Tolstoi, A.P. Cehov) şi, în mod deosebit, „literatura proletariatului aşa cum a realizat-o Maxim Gorki“.

Iniţiată la „Viaţa românească” şi continuată la „Adevărul literar şi artistic“, seria unor profiluri feminine le cuprinde pe Irene Toliot-Curie, Anna de Noailles, Katherine Mansfield, Virginia Woolf, George Sand, Colette, surorile Bronte.

În cronici, Izabela Sadoveanu le susţine pe Elena Farago, Hortensia Papadat-Bengescu, Otilia Cazimir şi, fidelă principiilor feministe, vorbeşte cu implicare despre greutăţile şi prejudecăţile pe care le au de surmontat scriitoarele. Memorialistica, editată postum, în 1980, cuprinde portrete ale scriitorilor de la „Viaţa românească” şi mai ales ale fruntaşilor mişcării socialiste. Atmosfera entuziast-revoluţionară de la începutul secolului al XX-lea din mediile socialiste şi radical burgheze este prinsă aici cu acuitate.

Publicațiile Izabelei Sadoveanu:

Opera:

• Impresii literare, Bucureşti, 1908;
• Educaţia estetică şi artistică din ultimele două decenii, Bucureşti, 1911;
• Educaţia nouă. Îndrumări pentru părinţi şi educatori, Bucureşti, 1930;
• Teatru pentru copii şi tineret, Bucureşti, 1931;
• Ion Teodorescu, Din lumea umbrelor. Izabela Sadoveanu, Sufletul altor generaţii. Amintiri, ediţie îngrijită de Aristiţa Avramescu, prefaţă de Tiberiu Avramescu, Bucureşti, 1980;
• Cărţi şi idei, I-II, ediţie îngrijită şi prefaţă de Margareta Feraru, Bucureşti, 2001.

Antologii:

• Să ne cunoaştem neamul şi ţara, cu ilustraţii de Magdalena Iorga, Bucureşti, 1933 (în colaborare cu Mihail Sadoveanu şi Ion Simionescu).

Traduceri:

• Grazia Deledda, Valurile vieţii, Bucureşti, 1909;
• Matilde Serao, Mama vitregă, Bucureşti, 1910;
• Giovanni Verga, Tire de tigroaică, Bucureşti, 1923.

TUDOR MUȘATESCU

Lasă un răspuns

22 februarie 1903 – 04 noiembrie 1970

118 ani de la nașterea poetului, prozatorului, dramaturgului și umoristului, Tudor Mușatescu.

Autorul celebrelor „muşatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut şcoală de teatru, dar a scris pentru actor.

noriel.ro

Aforisme

“Absurd: Soţ care nu recunoaşte că nevasta are dreptul să-l înele.
Abstinent: Persoană care se ţine din reţineri.Actriţă: Femeie cu halie.
Adoraţie: Iubire supra-alimentată.
Adulter: Căsnicie cu dublă tracţiune.
Album: Cimitir cu morţii a!ară.
Alcool: “Reormator religios care-l trans!ormă pe Dumnezeu în dumnezeii mă-sii.
Ambrozie: Băutură cu care se omeneau zeii.
Amor: maladie care te trântește sănătos la pat.
Amplificator: Gura mahalalei.
Amvon: Tribuna electorală a lui Dumnezeu.
Antologie: Ghiveci de lauri.
Aplauze: Perechi de palme care te omagiază.
Avocat: Vorbă multă, bogăţia omului. …”

de Tudor Mușatescu

Biografia lui Tudor Mușatescu:

Tudor Mușatescu s-a născut la Câmpulung Muscel.

A colaborat regulat, din 1919, la revista “Rampa”, precum și la reviste umoristice și magazine ilustrate.

Ca dramaturg, a debutat în 1923 cu piesa “Focurile de pe comori”, scrisă în limba franceză și reprezentată la Paris.

În 1924, a absolvit Facultatea de Litere și Facultatea de Drept din cadrul Universității București. Provenind din familia unui avocat, “contaminat” de înclinațiile artistice ale mamei sale, Tudor Mușatescu este cuprins de patima scrisului încă din anii de școală.

În 1925, au fost jucate pe scena Teatrului din Craiova alte două piese, “T.T.R.” și “Datoria”. Au urmat “Panțarola” (1928) și “Sosesc deseară” (1931), piese prin care a încercat o reabilitare a vodevilului.

În intervalul 1930-1940, a fost profesor de franceză și avocat, inspector general al teatrelor.

S-a impus cu comedia în trei acte, “Titanic Vals”, care a avut premiera la 21 noiembrie 1932, la Teatrul Național din București. Comediile “Titanic-Vals“, “…escu” și melodrama “Visul unei nopți de iarnă“, au avut succes și în străinătate. Titanic-Vals și …escu au fost ecranizate.

 Titanic vals

“Titanic vals este o comedie în trei acte. Un om bun, Spirache, și fiica lui Gena, de la alta soție, care se sacrifica pentru sora sa vitregă, luându-și asupră sarcina nelegitimă a surorii.
Spirache este funcționar la prefectură, om cu familie grea. El moștenește deodată 50 de milioane de lei, și nu se sperie de acest lucru. El încearcă să împace lumea din jurul său. Odată, își cumpără o pălărie de 400 de lei, și fiindcă i se pare că a fost păcălit cu 100 de lei, minte acasă că a luat-o cu mai puțin. Dar oricât de mică e suma mărturisită, familia îi spune că s-a păcălit.
Momentul culminant este acela al alegerii lui Spirache ca deputat. Famila luptă pentru candidatura lui Spirache vrea să se eschiveze, și în cele din urmă îi roagă pe alegători să nu il aleagă. Rezultatul e neașteptat. Alegătorii sunt încântați de sinceritatea lui, îl votează, și Spirache salvează astfel, toată lista compromisă, trecând drept un mare politician.”

– rezumat –

Titanic vals, de Tudor Mușatescu

Multe dintre ele au fost traduse în limbile franceză, engleză, germană, italiană, greacă, poloneză, cehă etc.

elefant.ro

Tudor Muşatescu se căsătorește cu Edith Heckter, de care divorțează, în 1935. Patru ani mai târziu, se recăsătoreşte, cu Ecaterina (Kitty) Gheorghiu, actriță la Teatrul Național, pentru care scrie piesa „Madona”. Fiul lui, Bogdan (Bobiță) Mușatescu, a fost și el actor la TNB.

Madona

“… O sufragerie elegantă de modă veche în casa lui Andrei Barcian. Masa – pentru 12 persoane – e pusă cu olăndărie și argintărie de zile mari. Bufetul și servanta sînt încărcate cu recuzita respectivă. Mobilier strict al unei sufragerii bine dotate. Ușile din fund – care comunică cu salonul – sînt închise. Se aud totuși, din salon, voci și un post de radio – pe care se înțelege că nu-l ascultă nimeni – și la care se execută muzică ușoară. Ușa din dreapta duce spre oficiu. Cea din stânga, către un salonaș. Și acestea sînt închise. La ridicarea cortinei, scena este goală. Cîteva clipe, pauză, pînă publicul termină dde tușit și de observat detaliile decorului. Lustrul are numai o parte din lumini aprinse. Aplicele sînt stinse. Jupîneasa și feciorul – amîndoi în ținjută de musafiri – intră din dreapta. …”
Madona, teatru radiofonic

În 1934, Tudor Mușatescu a tradus și adaptat o farsă a autorilor vienezi Franz Arnold și Ernst Bach, pe care regizorul Sică Alexandrescu a pus-o în scenă la deschiderea primei stagiuni a Teatrului Vesel din București. Pe afiș spectacolul a apărut cu titlul „Birlic“. Acțiunea farsei a fost plasată în nordul Moldovei, eroul principal fiind contabilul Costache Perjoiu, poreclit Birlic, din Fălticeni. Rolul lui Costache Perjoiu a fost încredințat tȃnărului actor Grigore Vasiliu, care a rămas și el ulterior cu porecla Birlic. Numele „Birlic“ este de origine turcească („birlik“), însemnȃnd „as la jocul de cărți“.

A fost directorul unor companii teatrale efemere, precum Teatrul din Sărindar (1940), Teatrul “Tudor Mușatescu” (1941-1942), Teatrul “C.A. Rosetti”, Teatrul Nostru și Teatrul Colorado (1943-1944).

Visul unei noți de vară

““Visul unei nopţi de iarnă” este visul Mariei (Doruleţ),o fată săracă,vânzătoare la un magazin de bijuterii decide să îl cunoască personal pe Alexandru Manea, scriitorul ei preferat, romancierul de succes al momentului,singurul care o putea înţelege.Aceasta merge lael acasă cu pretextul de a-i duce un colier comandat de Manea.
Soseşte la timpul potrivit deoarece Manea tocmai refuzase să îşi petreacă Revelionul cu iubita sa, Elvira şi o reţine pe ea pentru a petrece seara împreună. După mai multe pahare de şampanie aceastaadoarme în timp ce ii spune o poezie scrisă de ea, iar Manea o duce în dormitor pentru a dormi. Întalnirea lor declanşează un puternic impact între două lumi, fiecare cu morala şi aspiraţiile sale. Fata,romantic, indragostită de celebrul scriitor ştie că visul ei de iubire n-are nicio şansă şi nu se ruşinează de condiţia ei.

El e plictisit de o lumesuperficială, coruptă. Şi…totuşi, candoarea, puritatea, entuziasmul onest şi tandru al Mariei vine ca un balsam duios,miraculos şi neaşteptat peste inima bărbatului care preferă
lumea oamenilor simpli, laschimb cu cinismul şi frivolitatea saloanelor aristocratice.
Când se trezeşte Maria găseşte în buzunar bani puşi de Bebe Cristian, prietenul Elvirei şi pleacă plângând acasă. Ajunsă acasă părinţii sunt foarte supărați deoarece aceasta nu venise acasă și nici nu i-a anunţat că nu vine.
Imediat soseşte si Manea şi ocere de soţie,iar aceasta acceptăla fel si părinţii ei.

Maria ( supranumităDoruleţ) este o tânără naivă, ce are entimente curate pentru scriitorulei preferat Alexandru Manea .Aceasta i-a citit cele 32 de volume, iar când merge la el pentru a-i livra un colier îl impresioneazăcu un citat din cărţile sale.
 Tânăra Maria prin inocenţa şi puritatea sasufletească şi prin logica sa, demulte ori hazlie îl fac pe blazatul scriitor Manea să-şi schimbe total modul de gândire.
Aceasta îi atinge coardele nevăzute ale sufletului pe care le credea moarte, trezindu-i astfel sentimente adolsecentine.”
 

-rezumat-

În 1945, a fost ales membru în comitetul de conducere al Societății autorilor dramatici români.

A scris schițe, romane, piese de teatru, însă adevărata sa vocație s-a dovedit a fi teatrul, în special comedia, Tudor Mușatescu fiind considerat de critici “un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialiene de moravuri” (Ovid S. Crohmălniceanu), prin tipologie, situații și dialoguri spirituale.

Scrie epigrame, compune de unul singur o revistă scrisă de mână, “Ghiocelul“, cu versuri, schițe și chiar cu o piesă de teatru, intitulată “Ardealul“. A scris schițe, romane, piese de teatru dar succesul i-a fost adus de teatru.

librariadelfin.ro

La maturitate, atât ca vârstă, cât și ca formație artistică, Tudor Mușatescu se dedică trup și suflet teatrului, în calitate de dramaturg, traducător, director de scenă, de conducător și proprietar de teatru. Criticii l-au considerat un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialene de moravuri, prin tipologie, situații și dialoguri spirituale.

În ultimul interviu acordat în 1970, cu puțin timp înainte de a muri, dramaturgul spunea: “Dacă îmi recunosc un merit ca dramaturg este că oricare dintre personajele mele, înțepate cu un ac, va sângera sânge viu, uman”.

Opera lui Tudor Mușatescu:

Teatru:

  • Focurile de pe comori (1923);
  • Panțarola (1928);
  • Sosesc deseară (1931). Adaptată ca Sosesc de la Paris, un musical de comedie realizat de regizorul Cornel Popa. Personajul principal este Puiu, un tânăr student în drept la Sorbona, care se întoarce de la Paris în orașul său natal pentru a-i cere tatălui său 500.000 de lei pentru… „diverse”;
  • Titanic-Vals (1932);
  • …escu (1933);
  • Visul unei nopți de iarnă (1937);
  • Țara fericirii (1946);
  • Madona (1947);
  • Profesorul de franceză (1948);
  • A murit Bubi (1948);
  • Geamandura (1950);
  • Burtă Verde (1952);
  • Trenurile mele.

Scenete umoristice:

  • Titanic vals (1974).
geekmall.ro/

Romane:

  • Mica publicitate (1935).

Schițe umoristice:

  • Nudul lui Gogu (1928);
  • Ale vieții valuri (1932).

Aforisme:

  • Fiecare cu părerea lui (1970).

Versuri:

  • Vitrinele toamnei (1926).

și cinci volume de Scrieri (1969) – postum 1978.

Traduceri:

  • D’Ennery & Cormon, O crimă celebră, București, 1942;
  • Moliere, Căsătorie cu de-a sila, București, 1955;
  • Vladimir Maiakovski, Teatru, București, 1957 (în colaborare);
  • Ciudomir, Bilete de favoare, București, 1965 (în colaborare cu Constanța Batalova);
  • Ilf și Petrov, Opere, I-II, București, 1965 (în colaborare cu Ion Mihail);
  • Gustaw Morcinek, Cele șapte ceasornice ale groparului Joachim Rybka, București, 1968 (în colaborare cu Teodor Holban);
  • Karel Capek, Teatru, București, 1968 (în colaborare).
Geanandura, de Tudor Mușatescu. Teatru radiofonic
gunnars.ro

ANTON BACALBAȘA

Lasă un răspuns

21 februarie 1865 – 01 octombrie 1899

156 ani de la nașterea lui Anton Bacalbașa.

Cine e Moș Teacă? 

“Adevărat copil năzdrăvan! Din pricina lui nu se puteau odihni cinci mahalale. Nu era zi de la Dumnezeu în care părinții să nu se pomenească acasă cu vreo plân- gere: „Tecuță a spart capul fetei mele! Tecuță mi-a spart un geam! Tecuță a legat o tinichea de coada lui Samurache! Tecuță mi-a omorât un porumbel cu o piatră!“ Și toate boclucurile astea se spărgeau în capul părinților, care erau nevoiți să plătească cu bani nebuniile odraslei lor. Alteori, lucrul era și mai grav; proprietarul venea și spunea: „Domnule Teacă, eu nu pot să vă mai dau casa din pricina băia- tului dumneavoastră; mi-am aprins paie-n cap cu mahalaua!“ Iar părinții trebuiau să se mute, că n-aveau încotro. …”

Moș Teacă, de Anton Bacalbașa

Moș Teacă, de Anton Bacalbașa
Moș Teacă, de Anton Bacalbașa

Urechilă moștenitor (Basm)

“A fost odată un împărat. Și împăratul ăsta era calic de mama focului. Își întorcea chipiul pe dos când se învechea, făcea negoț de brânză și de unt proaspăt, aducea până și vaxul de ciubote de la Viena, pentru că acolo era mai ieftin și transportul nnu-l ținea nici o lețcaie chioară, mă rog, era calic de parcă trăsese pe dracu de coadă toată viața și tocmai acum se îmbogățise. Cu viața era mulțumit ca prostu, că nici deștept nu era, măcar că era șirte ca o vulpe crescută la călugărițe; numai un caz avea și el, că nu-i dăduse Dumnezeu copii. Pe semne că Dumnezeu n-a vrut să se înmulțească neamul lighioilor calice. Așa, ce s-a gândit împăratul? Zice: “Măre, copii nu-mi trebuie, că prea țin parale multe … Nu-i vorbă, de îmbrăcat i-aș îmbrăca eu ușor, că tot rămân haine de la vizitii care ies la pensie; de mâncat iar n-ar fi greu; aș cere probele de la garda palatului în fiecare zi – da’ oricum tot te sfânțuesc copiii! Mai bine haide să iau unul făcut gata de la altul.” Și cum sta el pe așa gânduri, ce-i trăsnii prin cap, și-și aduce aminte că are un frate și că frate-său ar scăpa bucuros de o potaie de copil, că e un netot. …’

Urechilă Moștenitor, de Anton Bacalbașa

carturesti.ro

SCENA I 

“Scena reprezintă o sală de birt, mese învelite cu fete albe; clienţi pe ici, pe colo Intră Bursuc şchiopătând, plin de noroi şi sprijinit de FORFECARU:  

BURSUC: Vai de mine! Ufff!… Cum îţi spuneam, dau să trec Calea Victoriei în faţa Teatrului, când ce să vezi? Un biciclist venea ca fulgerul şi ha, ha, ha, să calce o birjă; birjarul se fereşte şi cârmeşte spre mine, eu de acolo: pardon! bagă de seamă! dar oiştea mă ia în primire, mă împinge şi cad pe spate. Întind mâinile să mă sprijin şi apuc ceva: era rochia unei dame care cade bâldâbâc, peste mine, pardon. Deschid ochii şi văz realitatea îngrozitoare: sub mine un băltoacă de noroi şi d-asupra mea o damă bătrână. În sfârșit … vii d-ta, îmi dai mâna, mă ridic și … poftim! (Se uită la noroiul de pe haine.) 

FORFECARU: Înţeleg, înţeleg, nu sunteţi obişnuit cu pavagiul de lemn.

BURSUC: Pavagiu de lemn!… Daca-i umbla mult pe el rămâi şi cu picioarele de lemn. De, eu ca ăla strein …

UN AGENT (sărind de la o masă şi apucând pe Bursuc de guler): Dacă eşti  strein în numele Constituţiei (îi arată un baston) urmează-mă. … “

Pardon, de Constantin, Ioan și Anton Bacalbașa

Pardon, de Constantin, Ioan și Anton Bacalbașa
Pardon, de Constantin, Ioan și Anton Bacalbașa

Anton Bacalbașa a scris o epigramă referitoare la Victor Babeș:

Ba bei,
Ba beși,
Tot acolo ieși.

La care Babeș a răspuns:

Ba cal, ba șa,
Tot măgar sadea.

Anecdote, de Anton Bacalbașa

libris.ro

Tu singură

“Din toată lumea de-amintiri
Ce-mi bat în poarta minţii,
Se stinge, — parcă n-a mai fost, –
Povestea suferinţii.

Tot răul ce m-a zbuciumat
Nopţi triste de veghere,
În valul luptelor de-acum
Se-ntunecă şi piere.

Tu singură-mi rămâi în gând,
Aceeaşi ca-nainte,
Icoană gingaşă, ce-n veci
N-ai să-mi dispari din minte.

Mă urmăresc ne-ndurători
Frumoşii tăi ochi galeşi,
Ce-mi vor luci nestrămutaţi
Eterni şi scumpi tovarăşi…”

Poezie clasică, de Anton Bacalbașa

“… Aş face aici o imprecaţie ca în Macbeth. Dar astâmpără-te, revoltă a sufletului! Ţară de spanac şi de reptile! Panait Macri la teatru, Neculai Pătraşcu în profesorat! Idioţia acestui neam se ridică să întunece toate talentele, precum broaştele tulbură apa bălţilor ca să nu se vadă oglindindu-se în ea zborul măreţ al vulturilor de sus! …”

Amintiri literare. Genialul Pătraşcu, de Anton Bacalbașa

Cavalerul amabil

Ar trebui ca înainte de a se mărita cu un ofiţer, fetele să vină incognito măcar o dată la cazarma viitorului lor soţ şi protector. Multe lacrămi târzii ar fi cruţate!

Din viaţa militară, de Anton Bacalbașa

“Un nebun făgăduiește și-nțeleptul s-amăgește.”

Citat, de Anton Bacalbașa

gunnars.ro

 

ARTHUR GOROVEI

Lasă un răspuns

19 februarie 1864 – 19 martie 1951

157 ani de la nașterea academicianului, folcloristului și etnografului, Arthur Gorovei.

ARTUR GOROVEI a fost una dintre cele mai importante figuri ale folcloristicii româneşti. Şi-a închinat viaţa şi opera cercetării tradiţiilor ţărănimii, vechilor credinţe, datinilor şi obiceiurilor, riturilor de trecere etc., pe care le-a valorificat în volume de referinţă. 

CE ESTE FOLKLORUL

“În amurgul senin al unei zile de vară, pe malul unui lac, sub ramurile parfumate ale unui teiu care-și lăcrămează petalele, un om cu o vastă cultură enciclopedică, un savant înarmat cu toată știința veacului, contemplează natura. …”

Noțiuni de folklor, de Arthur Gorovei

Cimiliturile românilor, de Arthur Gorovei
Cimiliturile românilor, de Arthur Gorovei

libris.ro

Biografia lui Arthur Gorovei:

Arthur Gorovei, născut la Fălticeni, Principatele Unite, a fost academician român, folclorist și etnograf.

Născut la Fălticeni, învață la școala sătească din Rădăuți-Prut, urmând clasele primare și gimnaziul la Fălticeni, de unde trece apoi la Institutele Unite din Iași, de unde își ia bacalaureatul.

În 1898, publică culegerea Cimiliturile românilor, cel dintâi corpus de texte al acestei specii, apoi Datinile noastre de naştere (1909), Datinile noastre de nuntă (1910), Credinţi şi superstiţii ale poporului român (1915), Descântecele românilor (1931), Noţiuni de folclor (1933), Ouăle de Paşti (1937).

Datinile noastre la naștere

“Mulţi spun că neamul nostru românesc este împărţit în două clase, dacă nu duşmane, dar măcar cu totul străine una de cealaltă, aşa de străine, ca şi cum ar fi două popoare deosebite: lumea de la ţară şi cea de la oraşe.
Mulţi spun aceste vorbe numai pentru că le-au auzit de la alţii; dar
prea puţini sunt convinşi că ceea ce spun este aşa. Lumea e făcută mai mult din oameni cărora le vine la îndemână să primească de-a gata orice opinii, oricât de îndrăzneţe, şi să se facă propovăduitorii unor teorii pe
care le-au bătut ieri, cu toată înverşunarea, şi pe care le susţin astăzi, pentru că sunt la modă.
Realitatea este aceasta: între lumea din sate şi cea din oraşe nu-i nimic comun. Aceste două popoare gândesc deosebit, trăiesc fiecare alt fel de viaţă şi are fiecare alt fel de aspiraţii.
Pentru cei cari cunosc viaţa poporului nostru, aceasta este o axiomă, iar studiul datinilor noastre este singurul izvor din care se poate căpăta această convingere. …”

Datinile noastre la naștere și la nuntă, de Arthur Gorovei

Credinți despre animale

“… 20. Se povestește despre fete sau băieți lebede; despre străbuni în formă animală, sau cari aveau urechile etc. de animal; sau despre femei care au născut animale, în loc de copii?

Despre femei care au născut animale sunt multe povești.
Despre Sf, Cristofor se spune că era cu cap de câine.
Se povestește că unele femei nasc, în loc de copii, purcei, care se numesc crasnic, adică drac; aceștia chiar cum se nasc încep a țipa și a fugi prin casă. Babele dau foc la sobă, fac jăratec mult, și iau pe crasnic la goană prin casă, și el, neavând alt loc de scăpare, sare în sobă, unde se arde (Perieni) …”

Credinți și superstiții ale poporului Român, de Arthur Gorovei

Credinți și superstiții ale poporului Român, de Arthur Gorovei
Credinți și superstiții ale poporului Român, de Arthur Gorovei

În 1899, a fost ales vicepreşedinte al Societăţii Americane de Folclor din Chicago.

librex.ro

Licențiat în Drept la Universitatea din Iași, devine magistrat până în 1903, apoi practică meseria de avocat la Fălticeni. A fost Prefect al județului Suceava și Primar al orașului Fălticeni.

Ales membru corespondent al Academiei Române, în 1915, primește titlul de Doctor Honoris Causa de la Universitatea din Cernăuți și devine Senator din partea Partidului Legionar.

În 1892, a fondat revista de folclor “Șezătoarea“, care a apărut regulat timp de 26 de ani. Ultimul număr, scos în anul 1931, cuprinde indicele analitic și alfabetic al celor 25 de volume ale acestei importante reviste.

Lucrările publicate de Arthur Gorovei:

  • Artur Gorovei. Credinți și superstiții ale poporului român. Academia Româna;
  • Datinile noastre la naștere și la nuntă, 1910;
  • Din vieața poporului român. Culegeri și studii. XXVII. București 1915;
  • Alte vremuri, amintiri literare, 1930;
  • Descântecele românilor (1931);
  • Noțiuni de folklor, 1933;
  • Ouăle de Paști, studiu de folklor, 1937.
gunnars.ro

PETRU CREȚIA

Lasă un răspuns

21 ianuarie 1927 – 14 aprilie 1997

94 ani de la nașterea marelui cărturar, Petru CREȚIA.

Reputatul filolog, elenist, editor, traducător și eseist, Petru Creţia, era persoana pe care “jos-ul” îl catapulta. Pentru el, treapta cea mai de jos era o rampă de lansare pentru vârful gândirii și scrierii profesioniste.

Petru Creția

Gabriel Liiceanu spunea despre el că: “Inteligenţa lui era incisivă: tăia gînduri care, deja despicate, păreau să nu mai suporte o nouă diviziune. În ce şcoli o şlefuise? Nu studiase în nici o universitate celebră şi nu avusese maeştri. Totul se născuse miraculos, printr-un soi de partenogeneză culturală. Avea ceva suveran în conducerea unui gînd către imprevizibilul deznodămîntului său.“

Biografia lui Petru Creția:

S-a născut la Cluj, fiului funcționarului, Aurel Creția, și al soției acestuia, Călina Creția (înainte de căsătorie, Humița).

În perioada 1946-1951, a studiat limbile clasice la Universitatea din București.

A debutat în ziarul Națiunea al lui G. Călinescu (1947) cu un eseu despre sensul morții la Poe, scriitor care l-a urmărit o viață

Între 1952-1971, ajunge asistent, apoi lector la Secția de Limbi Clasice a Facultății de Litere din București, unde ține cursuri de filologie greacă, alături de soția sa, Gabriela Creția.

Gabriela spunea despre relația cu soțul său:

“Am avut un noroc extraordinar şi un privilegiu unic: i-am fost lui Petru studentă, colegă, camaradă de drum preţ de vreo douăzeci de ani şi apoi prietenă frăţească pînă la plecarea lui dintre noi. Am trăit sub binecuvîntata lui aură.“

Gabriela Creția

Între 1971 și 1975 este cercetător la Institutul de Filozofie al Academiei Române.

Din 1975, editează, alături de Dumitru Vatamaniuc și un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediția națională a operei complete a poetului Mihai Eminescu.

“Elaborată de Perpessicius, între 1933 și 1963, apoi de continuatorii săi, între 1976 și 1994, ediția [Operelor lui Eminescu] este rodul a aproape o jumătate de secol de muncă. Și abia încheierea lucrărilor a fost în măsură să dea perspectiva de ansamblu asupra editării integrale a lui Eminescu și să pună în lumină nu puținele scăderi a ceea ce a făcut atât Perpessicius, cât și noi. Întreaga ediție trebuie regandită temeinic și apoi reluată. Când și de cine n-aș ști să spun. Știu însă bine ce anume rămâne de facut și mă simt obligat să spun acest lucru pe larg, cu gândul că poate spusele mele vor sluji cuiva, cândva, chiar dacă demersul de până acum va părea arhaic și metodele se vor fi modernizat radical […] Mărturisesc că a existat un moment în care m-am gândit să contribui cu lunga experiență acumulată la realizarea unei noi ediții critice a operei poetice a lui Eminescu. Apoi, tot asteptând, zadarnic, o dezlegare, au venit anii târzii, cu neajunsurile lor, și am renunțat. Mă simt totuși, cumva, vinovat. De aici și nevoia de a lăsa moștenire măcar acele lucruri pe care le-am înțeles și pe care consider necesar să le împărtășesc și altora. Altfel m-aș face vinovat de îngroparea talantului.“

Petru Creția, Testamentul unui eminescolog

Constantin Noica

Din 1971, coordonează, în colaborare cu Constantin Noica, ediția Platon la Editura Științifică și Enciclopedică.

„Cu câteva luni înainte ca Noica să moară, l-a numit, într-una dintre revistele culturale ale vremii, «întâiul om de cultură al ţării». Dar era mai mult decât atât. Ajunsese foarte departe în ceea ce s-ar numi libertatea minţii cuiva. Ajunsese la libertatea ei pătimitoare, adică la o inteligenţă care absorbise cultura lumii  în câmpul de experienţă al vieţii.“

Gabriel Liiceanu

După 1989, conduce revista de istorie literară Manuscriptum.

Din 1993, este director onorific și cercetător la Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” din Ipotești.

Din viața politică a lui Petru Creția, putem aminti că a fost unul din ultimii vorbitori din balconul Pieței Universității, înaintea mineriadei din 13-15 iunie 1990. În 1996, a candidat pe listele FSN(PD).

S-a stins din viață la 14 aprilie 1997.

Postum, i-au apărut mai multe eseuri de elevație hermeneutic-speculativă despre scriitori clasici și moderni, români și străini, de la citatul Poe la Ștefan Agopian.

Opera lui Petru Creția:

Volume:

  • Norii (Cartea Românească, 1979);
  • Epos și logos (Univers,  1981);
  • Poezia (1983);
  • Pasărea Phoenix, (1986);
  • Oglinzile (Humanitas, 1993);
  • Luminile și umbrele sufletului (Humanitas, 1995);
  • Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997);
  • În adâncile fântâni ale mării (Humanitas, 1997);
  • Testamentul unui eminescolog (Humanitas, 2000);

Traduceri:

  • din Vechiul Testament:
    • Iov, Iona, Ecleziastul, Ruth, Cântarea Cântărilor (cu studii introductive, 1995);
  • din latina medievală:
    • Dante, De vulgari eloquentiae, Epistolae, Eclogae;
  • din italiană:
    • M. Bontempelli, Oameni în timp (1966);
    • E. Cecchi, Peștii roșii (1973);
    • Longos, Daphnis și Chloe;
    • A. Tilgher, Viața și nemurirea în viziunea greacă;
  • din franceză:
    • Marguerite Yourcenar, Povestiri orientale (1993);
    • Alexis, Creierul negru al lui Piranesi (1996);
    • Georges Dumézil, Zeii suverani ai indoeuropenilor;
    • Emil Cioran, Emil Cioran.Antologia portretului – de la Saint-Simon la Tocqueville (Humanitas, 1997);
    • G. Duby, Cavalerul, femeia și preotul (1997);
    • François Bluche, De la Cezar la Churchill. Vorbe memorabile explicate în contextul istoric (1995);
  • din engleză:
    • Virginia Woolf, Doamna Dalloway (1968), Valurile (1973), Eseuri (1972);
    • T. S. Eliot, Eseuri (1975);
    • Frances A. Yates, Iluminismul rozicrucian;
    • Graham Swift, Ultima comandă.