Începând de astăzi, 05.11.2021, voi posta pe youtube câteva filmulețe în care matematica clasei a V-a va fi predată altfel decât învățământul tradițional.
Sper că vor fi interesante pentru cei care doresc să învețe această disciplină fără meditator.
Pentru început, primul filmuleț este un preambul la ceea ce urmează.
Vă doresc vizionare plăcută și, dacă v-a plăcut, dați și un #like, #share sau un #subscribe sau chiar pe toate cele trei.
Mulțumesc!
Pentru cei care privesc obiectiv realitatea educațională, vânătoarea de note este din păcate, pe lângă un fenomen periculos, adevărul trist al învățământului românesc. Această acțiune tinde să ia o amploare fără precedent, cauza fiind determinată de mai mulți factori pe care, fiecare dintre noi i-a tangentat sub diferite aspecte.
Acum câteva zile, am făcut un sondaj online prin care am dorit să aflu adevăratele considerente pentru care profesorii, părinții și/sau elevii care recurg la această vânătoare își încalcă principiile morale și de bun simț. La acest sondaj au participat atât persoane care au susținut și au votat răspunsurile prestabilite, considerate de acestea reliefante, cât și persoane care au venit cu propriile opțiuni. Și este normal, deoarece argumentele ce decurg din acest fenomen sunt multe și diferă de la caz la caz. Au existat, însă și cârcotași care, probabil din anumite frustrări sau din cauză că s-au simțit vizați, au încercat să demonteze tema pe care am propus-o, prin comentarii răutăcioase, fără vreun argument viabil. Oricum, indiferent care a fost motivul răspunsului pe care l-a dat fiecare, pot spune că toți participanții au fost de acord, într-un fel sau altul, cu existența și pericolul acestui fenomen.
Cauzele pentru care vânătoarea de note își face loc în rândul elevilor:
Pentru a avea un articol confirmat de realitate, mai jos am postat rezultatul sondajului realizat:
Cele șapte răspunsuri pe care le-am considerat ca fiind o parte din cauzele acestui fenomen au fost concepute în urma mai multor discuții avute cu părinți din diferite medii, după citirea câtorva articole axate pe această problemă și, nu în ultimul rând, din experiență proprie (chiar dacă experiența mea a avut loc acum vreo 10 ani). După cum se observă în continuare, itemul Other a lăsat libertatea fiecărui respondent să-și spună propria opinie despre cauza care a dus la această vânătoare. Acum, putem să luăm în calcul și faptul că au fost persoane care nu au bifat niciun răspuns, deoarece nu au rezonat cu propunerile mele și, în același timp, nu au sesizat posibilitatea de a-și exprima credința personală. Tocmai de aceea ne vom limita la cele 282 de voturi și nu vom divaga spre lucruri probabile. Și, ca să avem imaginea completă, mai jos redau și cele șapte răspunsuri care compun poziția a opta (itemul Other) din sondaj:
Concluzii:
Să nu divaghez, exact cum am spus în alineatul anterior, cred că vina apariției acestui fenomen se împarte în mod egal – a părinților, educatorilor/învățătorilor/profesorilor și modului de organizare a examenelor pentru acceptarea într-o instituție de învățământ superior. Nu voi implica în această culpă copiii/elevii. De ce? Cred că ei nu ar participa la vânătoarea de note dacă nu ar fi motivați de cele trei componente, enumerate mai sus, să facă așa ceva. Totuși, dacă sunt implicați în astfel de mizerii, în viitor, vor ajunge să recurgă și ei cu copiii/elevii lor la același tertip pentru a păcăli sistemul și, în special, pentru a le păcăli acestora propriul intelect.
Dacă privim obiectiv, fenomenul tinde să ia o turnură periculoasă și să intre într-un circuit închis, ce se va amplifica exponențial, odată cu trecerea timpului.
Concluzionând, acest proces de degradare a învățământului își face loc și el printre ceilalți factori dăunători, alimentați de noi toți. Și, nu cred că va lua cineva, vreodată, inițiativa pentru a schimba direcția învățământului românesc, deoarece toți ne complăcem în acest interes meschin și amăgitor (este o opinie proprie, și, deoarece consider că nu este adevărul absolut, sunt deschis la contraargumentele celor care nu sunt de acord cu mine). Însă, cert este că vânătoarea de note este un fenomen real și nociv pentru învățământ.
Ce se poate face pentru eliminarea acestei amenințări care tinde să ia amploare? … Cred că sunt foarte multe căi de suprimare a tuturor neregulilor, dar necesită voință, în primul rând, și, în plan secund, multă implicare.
Ideea acestui articol mi-a venit în urma interacțiunii cu o mulțime de copii/elevi din clasele terminale ale gimnaziului, care au multiple lacune, la aproape toate disciplinele parcurse la școală.
Pe zi ce trece, sunt tot mai consternat, deoarece promovarea în anii următori de studiu se face fără niciun discernământ. Interesul Ministerului Educației este acela de a duce un elev, în perioada învățământului general obligatoriu (L1/2011, actualizată în 2018), până la capăt, fără prea multe eșecuri (elevi repetenți) și fără prea multe bătăi de cap (învățământ performant). Totodată, interesul nostru, al beneficiarilor (părinți, bunici, frați, surori, dar și licee, facultăți, angajatori) este ca promovarea copiilor în anii următori de studiu să tindă către 100%, dar cu un bagaj de cunoștințe bine stabilit de forurile de conducere și în limite concrete ale rezultatelor obținute după o evaluare obiectivă.
Din multitudinea de circumstanțe, în care am avut ocazia să evaluez copii din clasele gimnaziale, la câteva discipline reale, am constatat că situația învățământului este gravă, și s-a deteriorat extrem de mult, odată cu derularea programului “teleșcoală“. Elevi care dețin cunoștințe minime, aproape de zero, promovează anii de studiu, precum gâsca prin apă, fără să se atingă apa de ea.
Și, deoarece am promis, în articolele anterioare, că mă voi limita doar la documente oficiale, exemple personale, spețe etc. (https://edu-opinion.com/2021/01/06/educatia-formala-si-informala/, ultimul alineat), voi veni în întâmpinarea celor relatate cu câteva exemple:
“Pe durata meditațiilor la o anumită disciplină, cu un elev de clasa a șaptea, am realizat că acesta nu cunoștea următoarele:
Și, să nu înțelegeți greșit, este un elev de medie generală, în jur de 8.00. În același timp, este un copil cu un potențial intelectual peste medie și o familie activă în educația lui.”
“Un alt exemplu, este al unui copil (tot clasa a șaptea) cu note de 10.00 și/sau 9.00 la toate disciplinele, deci care face parte din elita (sau spuma, cum spun unii) clasei. Într-adevăr, nu are aceleași lacune ca primul, dar, din evaluările mele, este departe de realitate. … Poate, din cauza faptului că nu sunt profesor, nu știu să fac niște evaluări obiective!? … Oare!?“
Astfel, am o mulțime de exemple pe care aș putea să le înșir, dar nu acesta este obiectivul meu. Scopul meu este acela de a scoate în evidență adevărata “performanță” a învățământului românesc, în secolul XXI, și modul de promovare inconștientă în anii de studiu superiori.
După trista perioadă, de dinainte de ’89, am sperat că învățământul va lua un avânt (treptat, nu brusc) considerabil, și vom avea niște copii superiori nouă, celor din generația X. Mai ales că, implementarea realității virtuale este o opotunitate în plus.
În urma a ceea ce am spus mai sus, anticipez anumite critici și/sau întrebări, astfel:
Este normal să apară și aceste situații! … Și, întrebările le voi considera retorice, deoarece consider că fiecare dintre noi deținem un adevăr al declarațiilor noastre.
Totuși, niște întrebări, la care solicit răspunsuri din partea voastră (pentru o imagine mai clară a învățământului românesc), am și eu:
Astfel, există o mulțime de “Când …?“, pentru care mă întreb, din nou, când vom începe să eliminăm acest adverb interogativ din discuțiile noastre, ce privesc dezvoltarea învățământului românesc?
Singurul lucru pe care pot să-l mai fac, este să întreb, cu un maxim de decibeli: “VOM DESCOPERI VREODATĂ ADEVĂRATA CALE A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC!?“
Finally, astăzi am auzit o știre foarte interesantă la televizor, legat de reformarea învățământului românesc! Și, din punctul meu de vedere, acest lucru înseamnă un început timid, dar reformator, în adevăratul sens al cuvântului.
La ce se referea știrea!? … La introducerea activității de evaluare a competențelor școlare, după terminarea învățământului gimnazial. Da, se pare că este începutul sfârșitului pentru învățământul bazat pe memorarea conținuturilor și a evaluărilor sumative/normative.
“Avem o primă generaţie de elevi, care anul acesta va susţine Evaluarea Naţională după o programă nouă, bazată pe gândirea critică şi competențe.
Pentru pregătirea lor, Ministerul Educaţiei a publicat testele de antrenament, adaptate materiei după care au învăţat copiii până acum. Mai mulţi profesori spun că aceste teste sunt un prim pas pentru renunţarea la ideea ″tocitului de comentarii”, iar învăţarea se va baza pe capacitatea de analiză şi sinteză.”
Conform Legii Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011: „Curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe 8 domenii de competenţe cheie care determină profilul de formare a elevului:
a) competenţa de comunicare în limba română şi în limba maternă, în cazul minorităţilor naţionale;
b) competenţe de comunicare în limbi străine;
c) competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie;
d) competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere;
e) competenţe sociale şi civice;
f) competenţe antreprenoriale;
g) competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală;
h) competenţa de a învăţa să înveţi.“
Deci, au trecut 10 ani de la promulgarea acestei legi, în care obiectivele educației ar fi trebuit să fie centrate pe competențele ce asigură pregătirea absolvenţilor pentru viaţa socială şi profesională. În toți acești 10 ani, România a pierdut o mulțime de absolvenți capabili să-și folosească abilitățile în direcția potrivită pe piața muncii. Aceștia au fost pregătiți haotic, în stilul caracteristic epocii apuse, fiind trecuți pe sub furcile caudine ale învățământului bazat pe memorarea mecanică. Învinsul, în acest caz absolventul provenit dintr-un sistem educațional învechit, s-a trezit aruncat pe piața muncii fără să poată oferi ceva. Astfel că, lipsa cunoașterii abilităților proprii a creat o forță de muncă neproductivă.
Dar, cum întotdeauna optimismul și speranța ne caracterizează personalitatea, putem să nădăjduim că învățământul românesc intră pe un făgaș normal. Chiar dacă începutul este modest. Și spun modest, deoarece și acest început este precum scărpinatul urechii stângi cu mâna dreaptă, practicat din timpuri străvechi, de către romani. Adică, normalitatea era, în opinia mea, o abordare integratoare a activităţii de formare, în primul rând, și, după o perioadă, stabilită în urma unor consultări documentate, trecerea la evaluarea bazată pe gândirea critică şi competențe.
Însă, dacă îi acordăm credit lui Cicero, pentru proverbul “errare humanum est” (a greși e omenește), putem să fim mai toleranți, și să așteptăm deznodământul acestei reforme. După atâtea încercări în van de schimbare a sistemului educațional (modificarea trimestrelor în semestre, mărirea sau micșorarea vacanțelor, schimbări din acestea nesemnificative), putem să distingem și o luminiță difuză la capătul tunelului.
Așa că, nu vă opriți să … “LUMINAȚI TUNELUL“!
