04 februarie 1809 – 18 septembrie 1831
212 ani de la nașterea poetului Vasile Cârlova.
Vasile Cârlova a fost un poet și ofițer român, care a scris doar cinci poezii dar a intrat în Istoria literaturii române a lui George Călinescu și a introdus în literatura română faimoasa temă a preromantismului european.
Poezia lui Cârlova, romantică și patriotică în același timp, a fost cunoscută și prețuită în acele vremuri, chiar dacă activitatea sa literară a fost de scurtă durată. Avându-l ca îndrumător pe Heliade, tânărul talentat, Vasile Cârlova, a avut o relație strânsă cu poezia apuseană, astfel ajungând să se desprindă de tiparele neoanacreontice (care aparține liricii cultivate de imitatorii târzii ai lui Anacreon). Lirismul său prefigurează, prin reflexivitate romantică, o nouă orientare a sensibilităţii artistice.
Pentru reorientarea creației sale lirice, Vasile Cârlova a fost supranumit primul poet modern român.
Rugăciune
“Fiinţă naltă, lungă vedere,
Izvor puternic de mângâiere,
Pavăză sfântă astui pământ!
Dă ascultare, nu-ţi fie silă,
Unui glas jalnic, ce cere milă,
Ce a se plânge are cuvânt. ..."
Biografia lui Vasile Cârlova:
Vasile Cârlova, născut la 4 februarie 1809, la Buzău, ca fiu al medelnicerului Ioniță Cârlova, fost ispravnic de Buzău, descendent al unei familii de boiernași (Cârlomanii/Cârlovanii), a aut între înaintași pe Luca, episcop de Buzău (trimis în misiuni diplomatice de Mihai Viteazul), mai apoi mitropolit al Ungrovalahiei. După mamă, se trăgea din familia Lăcustenilor din Locusteni – Dolj.
În 1816, după moartea părinților săi, a fost crescut de o soră a mamei, căsătorită cu stolnicul Nicolae Hiotu, la Craiova. Are ca tovarăș de învățătură pe viitorul poet Grigore Alexandrescu. A învățat limba greacă și limba franceză. După încercări de versificare în grecește, la stăruința lui Ion Voinescu II va scrie poezii în limba română.
În 1827, debutează cu o traducere după Hero și Leandru a lui Musaios și a poemului Zaïre a lui Voltaire. A scris „Păstorul întristat”, poezie publicată la 8 mai 1830 în Curierul Românesc, condus de I. Heliade Rădulescu. Poezia a fost pusă pe muzică, la 8 mai 1850, de Anton Pann.
Păstorul întristat
“Un păstor tânăr, frumos la faţă,
Plin de mâhnire cu glas duios
Cânta din fluier jos pă verdeaţă,
Sub umbră deasă de pom stufos. ..."
La 1828, scrie „Ruinurile Târgoviștei”, tipărită la 20 martie 1830, în aceeași gazetă, cu o prezentare a lui Heliade Rădulescu, care îi menea un strălucit viitor literar: „geniul său cel poetic făgăduiește mult pentru limba românească, cea atât de frumoasă subt pana lui”.
Ruinurile Târgoviștei
“O, ziduri întristate! O, monument slăvit!
În ce mărime naltă şi voi aţi strălucit,
Pă când un soare dulce şi mult mai fericit
Îşi răvărsa lumina p-acest pământ robit!
Dar în sfârşit Saturnu, cum i s-a dat de sus,
În negura uitării îndată v-a supus.
Ce jale vă coprinde! Cum totul v-a pierit!
Subt osândirea soartei de tot aţi înnegrit!
Din slava strămoşască nimic nu v-a rămas.
Tot în 1828, scrie poezia „Rugăciune”, publicată postum, în 1839, de Heliade.
Înserare
“Pe cînd abia se vede a soarelui lumină
În vîrful unui munte, pe fruntea unui nor,
Şi zefirul mai rece începe de suspină
Pîn frunze, pe cîmpie cevaşi mai tărişor;..."
La 30 mai 1830, revista ieșeană Albina Românească reproduce poezia „Ruinurile Târgoviștei”. Scrie poezia „Înserare”, publicată în Curierul Românesc, la 29 iunie.
La 6 iulie 1830, după ce se înființează miliția națională, nucleu al oștirii române moderne, e al treizeci și treilea dintre voluntarii angajați în miliția națională, unde va servi cu gradul de sublocotenent.
La 1831, scrie „Marșul românilor” sau „Odă oștirei române cu ocazia înălțării steagului național”, versuri ce au circulat tipărite pe foi volante (cenzura a făcut să nu poată fi tipărite decât postum, în 1839, în Curierul Românesc).
La 18 septembrie 1831, Vasile Cârlova a murit la Craiova, în urma unei boli infecțioase. A fost îngropat în curtea bisericii Madona Dudu.
