Arhive etichetă: povești educative

SEARA A III-A: POVESTEA SISTEMULUI SOLAR INTERIOR

POVESTEA SISTEMULUI SOLAR INTERIOR

de tăticul Sorinel

Continuă călătoriile nocturne prin Universul nemărginit și fascinant. În următoarele două seri, tăticul Sorinel va face o incursiune prin Sistemul Solar, unde voi afla despre Soare împreună cu sistemul său planetar și alte obiecte non-stelare.

noriel.ro

… bing-bangbing-bangbing-bang, …, bing-bang. Ceasul cu pendul a anunțat ora 21.00. Sunt nerăbdător să înceapă ora poveștilor. Mămica Luna mi-a arătat că, atunci când limba mică indică cifra 9 și limba mare indică cifra 3, trebuie să fiu pregătit pentru începerea călătoriei cosmice.

– Planețică, ești gata pentru începerea unei noi seri surprinzătoare?

– Da, tăticule Sorinel! … Vin imediat! … Așteptam ca, limba mare de la ceas să arate cifra 3. … În scurt timp, termin spălatul. … Gata, vin!

Nu mă așez bine în pătuț, și începe povestea celei de-a treia seri.

Se pare că tăticul Sorinel era dornic să-și demonstreze calitățile de povestitor.

După două nopți în care ai făcut cunoștință cu Pământul, planeta pe care locuiesc toate vietățile, și cu satelitul său natural, Luna, este timpul să extindem explorările cosmosului dincolo de acest sistem planetar.

Astfel că, în seara asta și în seara următoare, vom explora întregul Sistem Solar, unde Pământul și Luna sunt elemente ce îl întregesc. Și ca să înțelegi mai bine, așa cum casa noastră este completă numai atunci când toate lucrurile din ea sunt aranjate, astfel încât să ne fie utile și ușor de folosit, și, bineînțeles, întregită cu prezența noastră, a ta, a mea și a mămicii Luna, așa și Sistemul Solar are elementele lui care îl fac să funcționeze într-un anumit fel, cel puțin, benefic pentru noi, vietățile de pe Pământ.

vivre.ro

Sistemul Solar este format din Soare, steaua aflată în centrul acestuia, împreună cu întreg sistemul său planetar, ce are în compunerea sa 8 planete cunoscute și, posibil, o a noua planetă, aflată la marginea Sistemului Solar, despre care încă nu se cunoaște prezența certă a ei.

Toate planetele cunoscute, din Sistemul nostru Solar, sunt dispuse, în jurul Soarelui, sub formă de disc și au o mișcare de rotație în jurul acestuia.

Dinspre centru către exterior, acestea sunt MercurVenusPământMarteJupiterSaturnUranus și Neptun. Primele patru planete sunt despărțite de celelalte patru de un inel, compus din roci sfărâmate, numit Centura de Asteroizi, care împarte sistemul planetar în Sistemul Solar Interior și Sistemul Solar Exterior.

În această seară, vom explora Sistemul Solar Interior, din care fac parte planetele MercurVenusPământ și Marte, aflate în interiorul Centurii de Asteroizi.

Cele patru planete interioare sunt denumite și telurice/terestre, deoarece, ca și Pământul, și celelalte 3 au o compoziție densă de roci.

a)    MERCUR:

Cea mai apropiată planetă de Soare, este Mercur. Aflată la o distanță de aproximativ 50.000.000 km și denumită după Mercur, un zeu ce era considerat mesagerul zeilor în mitologia romană din cauza rapidității sale, realizează o rotație completă în jurul Soarelui în 88 zile pământești.

Planeta este o sferă de fier, cu un diametru la Ecuator de 4.879 km, probabil parțial în stare topită, și acoperită de un strat subțire de rocă, plină de cratere, asemănătoare cu suprafața Lunii.

Nu are atmosferă, ceea ce face să nu permită prezența vietăților pe ea, și nici sateliți cunoscuți, precum este Luna față de Pământ. Din cauză că nu există atmosferă pe Marte, care să rețină căldura în jurul ei, temperatura variază între -173°C noaptea și +427°C ziua. Să înțelegi cum ar acționa atmosfera asupra acestei planete, dacă ar exista, imaginează-ți un balon, în interiorul căruia se află planeta Mercur.

Marginile acestui balon (presupus atmosfera din jurul planetei), menține în interior și, în același timp, în jurul planetei aerul cald, care nu poate fi răspândit în toate direcțiile.

b)    VENUS:

Îndepărtându-ne de Soare, următoarea planetă pe care am întâlni-o după Mercur este Venus, situată la 108,2 milioane km de centrul Sistemului Solar. Deoarece se află la o distanță mai mare decât Marte, rotația în jurul Soarelui se realizează într-o perioadă mai mare, și anume, în aproape 225 zile pământești. Venus este singura planetă care se rotește în jurul axei sale invers decât sensul de orbitare în jurul Soarelui.

Venus este o planetă extrem de uscată, iar în atmosfera densă, compusă din dioxid de carbon, un gaz toxic pentru vietăți, captează orice urmă de căldură ajunsă la suprafața ei, ridicând, astfel, temperatura la valori care depășesc +450°C. Din cauza acestei atmosfere dense, Venus pare o planetă foarte strălucitoare și se poate vedea de pe Pământ sub formă de stea.

Ca și PământulVenus are în compunere scoarța, cu o grosime de aproximativ 50 km, mantaua, formată din siliciu, un cristal stâncos, și din nucleu, care ocupă mai mult din jumătatea acestei planete.

Diametrul la Ecuator, al acestei planete, este aproape cât al Pământului, de 12.104 km, dându-i-se și denumirea de Planeta soră, iar în jurul său nu orbitează niciun satelit.

c)    PĂMÂNTUL:

A treia planetă, de la Soare, după cum ți-am spus anterior, este planeta noastră, Pământul.

Despre acestă planetă ți-a povestit mămica Luna, însă, un singur amănunt, și foarte important, pe care nu ți l-a spus este faptul că Pământul se rotește în jurul Soarelui, în aproximativ 365 de zile. Deci, această orbitare se realizează într-un timp mai lung decât Mercur și Venus, datorită distanțelor diferite dintre cele trei planete și steaua în jurul căreia se rotesc, Soarele.

 d)    MARTE:

Și cea mai îndepărtată planetă față de Soare, din Sistemul Solar Interior, dar și cea mai apropiată de Centura de Asteroizi, poarta către Sistemul Solar Exterior, este Marte.

evomag.ro

Botezată astfel după zeul roman al războiului, Marte este denumită și Planeta Roșie, datorită înfățișării sale văzute de pe Pământ.

Deoarece se află la o distanță de 228 milioane de km față de SoareMarte este mai rece decât Pământul, cu temperaturi ce variază între -130°C și +20°C. S-a constatat că, la fel ca și pe Pământ, pe Marte sunt anotimpuri, bineînțeles de aproape două ori mai lungi, din cauza distanței mari față de Soare, care face ca anul marțian să fie de aproape două ori mai mare decât cel al planetei noastre, și anume, de aproximativ 687 zile terestre.

Datorită atmosferei, climei și scoarței, se presupune că, la un moment dat, a existat viață și pe această planetă.

Ca și mărime, Marte are un diametru la Ecuator de 6.794 km, aproape jumătate din diametrul Pământului.

Elementele componente al acestei planete, ca și la celelalte, sunt:

  • scoarța, cu o grosime de până la 120 km, având suprafața acoperită de bolovani, cratere imense și canioane și măturată constant de furtuni de praf;
  • mantaua, un înveliș gros de roci, formate din siliciu, fier și magneziu;
  • nucleul, care ocupă între 30% și 40% din diametrul planetei și, posibil, alcătuit din fier și sulfat de fier.

Marte are doi sateliți naturali, probabil asteroizi capturați din Centura de Asteroizi, denumiți Phobos, ce înseamnă panică și frică, și Deimos, teroare și spaimă, fiii lui Ares, ca și Marte, zeul războiului în mitologia greacă.

O călătorie prin Sistemul Solar Interior …

…, bing-bang. S-a auzit a șapte bătaie a pendulei. Am început coborârea pe Pământ. În timp ce aterizez, simt o zguduitură. Să fie oare din cauza turbulențelor din atmosferă!?

– Planețică, este ora 07.00, mă anunță mămica Lună, scuturându-mă ușor de umăr. … Haide, baia te așteaptă!

Deci astea erau turbulențele, îmi ziceam eu în sinea mea, în timp ce mă îndreptam agale spre baie.

Așa am mai încheiat o uimitoare călătorie printre stele.

Îți urez o zi superbă! … și continuă să ÎNVEȚI LUCRURI NOI!

kalapod.net

SEARA A II-A: POVESTEA LUNII

POVESTEA LUNII

de mămica Luna

… este ora de povești. Mămica Luna este pregătită pentru o nouă călătorie în lumea fascinantă a Universului.

Eu sunt, încă, la baie. … Cred că trebuie să mă grăbesc puțin. Sunt nerăbdător să aflu lucruri noi și interesante despre fața ascunsă a Universului.

Gata! … Am terminat! … Mă îmbrac rapid cu pijămăluțele și … hop, am aterizat în pătuț, lângă mămica Luna!

– Mămică Luna, despre ce îmi povestești în seara asta?

– Despre LUNĂPlanețică, planeta care mi-a dăruit numele pe care îl port. … Este una din planetele importante, care influențează multe fenomene de pe Pământ. Vei vedea că, așa cum eu mă îngrijesc de educația și creșterea ta, așa și Luna protejează planeta noastră și, în același timp, produce un efect benefic asupra climei, care ajută evoluția vieții.

Și, continuând această călătorie, vreau să înțelegi că fiecare element al Universului are însemnătatea și frumusețea sa, despre care este important să cunoști, măcar, lucrurile esențiale. Cu ajutorul tehnologiei avansate, astronomii au reușit să dezvăluie o mare parte din enigmele Universului, printre care și misterul care învăluia planeta cea mai apropiată de PământLuna.

Singurul loc din cosmos, altul decât pe Pământ, unde a ajuns omul și a putut să exploreze, este Luna. La 11 iulie 1969, cunoscutul astronaut american, Neil Armstrong, a fost primul om care a comandat o misiune de aselenizare (aterizare pe Lună), unde, împreună cu colegul său, Buzz Aldrin, au efectuat o misiune de explorare de două ore și jumătate direct pe suprafața Lunii. Tot atunci a fost lansată și faimoasa expresie “pas uriaș pentru omenire”, deoarece a fost cea mai mare realizare a omenirii la acea vreme, care, într-un fel, a schimbat lumea și a ajutat mult la evoluția omului.

În prezent, după mulți ani de cercetare, Luna, planeta cea mai cunoscută, se știe că este satelitul natural al Pământului (corpul ceresc care se rotește în jurul planetei noastre). De aceea, îți spuneam că este un fel de protector al Planetei PământLuna se mișcă pe o traiectorie ușor alungită în jurul Pământului și are această mișcare de rotație din cauza unor forțe puternice, invizibile, denumite forțe gravitaționale (forțe care tind să aducă cele două planete una către cealaltă). Această forță oferă un efect stabilizator asupra Pământului, ceea ce îl face să nu se rotească haotic. Din cauză că Pământul se mișcă în jurul axei sale și Luna se mișcă în jurul Pământului, în același sens cu sensul de rotație al acestuia, Luna face o rotație completă în aproape 28 de zile.

Distanța dintre cele două planete este de 384.400 km. Ca și seara trecută, să îți dai seama cam cât de departe se află, este la o distanță de aproximativ 8,5 ani de mers pe jos, fără întrerupere, și la aproximativ jumătate de an, de mers cu mașina.

În comparație cu PământulLuna este mai mică, având un diametru, măsurat la Ecuator, de 3.476 km.

Datorită acestei distanțe, care, în nemărginimea Universului, este o distanță foarte mică, și a mărimii Lunii comparativ cu PământulLuna determină, după cum ți-am spus la început, anumite fenomene. Unul dintre acestea este mareea (oscilația periodică a nivelului mării sau oceanului sau atragerea apei oceanului sau mării). Acest fenomen se datorează aceleiași atracții gravitaționale.

 Un alt fenomen important, pe care trebuie să-l cunoști, este faptul că Luna se găsește în diferite faze, în funcție de poziția ei, la un moment dat, și pozițiile Soarelui și a Pământului. Acest fenomen influențează organizarea calendarului nostru, după care aflăm ziua în care suntem.

Ca să înțelegi mai bine, imaginează-ți că, atunci când Luna se află între Soare și Pământ, va fi luminată de Soare numai pe partea care nu se vede de pe Pământ. Acest lucru o face să fie aproape invizibilă, ținând cont că Luna este foarte mică, în comparație cu Soarele, și lumina acestuia o înghite, făcând-o nevăzută.

Datorită mișcării de rotație a Lunii în jurul Pământului, există 4 faze ale lunii, și anume:

  • Lună nouă, când nu se vede luminată deloc de pe Pământ. Este în totalitate neagră, aproape invizibilă;
  • Primul pătrar, când se vede luminată doar jumătate din Lună;
  • Lună plină, când se vede luminată întreaga Lună;
  • Ultimul pătrar, când se vede luminată cealaltă jumătate din Lună.

Astfel că, Luna trece prin toate cele patru faze, în timp ce efectuează o rotație completă în jurul Pământului. Și asta se întâmplă în aproximativ 30 zile, adică într-o lună calendaristică, de la prima Lună nouă până la următoarea Lună nouă.

Ca și PământulLuna este compusă din scoarță despre care se crede că are o grosime de 70 km, din manta, cu o grosime de cel puțin 1.000 km, alcătuită din materie pietroasă și câteva metale, și dintr-un nucleu foarte mic.

În ceea ce privește viața pe Lună, astronauții au descoperit o lume moartă și lipsită de apă.

„Hei, somnorosule! … Deșteptarea! …

”Ce!? …  Începuse să-mi placă pe Lună. … Mai am puțin și aterizez în pătuț! …

–  Planețică, este târziu. Du-te și te spală!

– Mămică Luna, în călătoria mea de pe Lună am văzut multe lucruri interesante, îi spun eu în timp ce merg spre baie, dar mi s-a făcut și foame. Crezi că aș putea să mănânc întâi și, după aceea, să merg să mă spăl?

– Nu, Planețică! … Întotdeauna, înainte să te așezi la masă, trebuie să fii curat. Dar asta va fi o altă poveste, pe care ți-o voi spune cu altă ocazie.

– Bine, mămică Luna!

… și așa s-a încheiat o nouă și spectaculoasă călătorie în misteriosul Univers.

La revedere! … și nu uita să ÎNVEȚI LUCRURI NOI!

SEARA I: FAMILIA ALTĂ ÎNTREBARE. POVESTEA PĂMÂNTULUI

FAMILIA ALTĂ ÎNTREBARE

Salut! … Eu sunt Planețică, și fac parte din familia Altă Întrebare. Mămica mea este Luna, iar tăticul meu este Sorinel. Amândoi sunt foarte implicați în educația mea și fac tot posibilul să-mi răspundă cât mai bine la toate întrebările pe care le întâlnesc zilnic.

Când m-am născut, părinții mei erau deciși în privința numelui pe care mi-l vor da, deoarece ei înșiși făceau parte din Constelația de nume a Universului. Așa că, la puțin timp după întemeierea familiei Altă Întrebare, am apărut eu, Planețică, primul lor copil.

La vârsta de doi ani, mămica Luna mi-a spus că voi începe să primesc cât mai multe cunoștințe pentru educația mea și, bineînțeles, pentru a-mi ajuta părinții în educația viitorului meu frate sau a viitoarei mele surori.

cartepedia.ro

–   Sper că te vei bucura pentru această călătorie, în lumea cu care vei face cunoștință mai târziu, mi-a spus ea mai departe!?

–   Da, mămică Luna, sunt foarte bucuros și nerăbdător să începem călătoria! …

Oricum, cu mult timp înainte de această discuție, eram curios să aflu cum au apărut numele noastre, ce înseamnă ele și de unde provin. De aceea, am întrebat-o:

libris.ro

– Mămică Luna, crezi că am putea să începem cu povestea numelor noastre?-  Da, Planețică, am vorbit cu tăticul Sorinel, și, în fiecare seară, înainte de culcare, îți vom spune câte o povestioară despre locul de unde provin numele noastre. … Deseară, după ce faci băiță și te urci în pătuț, voi veni lângă tine și vom începe călătoria prin Universul în care trăim.

După acest răspuns, fericit că voi afla ceea ce doream să știu de mult timp, am plecat la locul meu de joacă, nerăbdător să treacă ziua mai repede și să vină ora de … povești.

POVESTEA PĂMÂNTULUI

de mămica Luna

… ora 21.15. Familia Altă Întrebare își începe călătoria prin Universul în care se îmbină toate povestioarele spuse de mămica Luna și de tăticul Sorinel.

Bună seara! … Sunt tot eu, Planețică, și mă bucur să ne reîntâlnim pentru o călătorie în necunoscut! …

… gata băița, mă îmbrac în cea mai mare viteză cu pijămăluțele și mă urc în pătuț, așteptând-o fericit pe mămica Luna să vină lângă mine și să înceapă seria de povestioare despre numele noastre și despre locul de unde provin acestea.

În timp ce intră pe ușă, mămica Luna mă întreabă:
–   Planețică, ești pregătit de prima călătorie?

–  Sunt foarte pregătit, mămică Luna! … Cum se numește prima povestioară pe care mi-o spui în seara asta, o întreb eu nerăbdător?

–   Povestea Pământului, îmi răspunde ea, în timp ce se așează în pătuț, lângă mine.  

Îmi pun capul pe pernuța plină de steluțe, îmi ridic plăpumioara albastră ca cerul până la gât și o rog pe mămica Luna să înceapă Povestea Păm… Oare cum spunea că se numește?… Nu-i nimic, aflu în timp ce o povestește și sper să nu mai uit așa repede.

… ca niciodată, că, dacă nu ar fi adevărat, nu am începe această frumoasă călătorie.

Se spune că, înainte de existența lumii care ne înconjoară, nu era nimic. Toate lucrurile și persoanele din jurul nostru, mămica Lunatăticul Sorinel, pătuțul tău, căsuța în care trăim, pomișorii din curte și toate celelalte lucruri, nu existau înainte de apariția Universului. Totul era zero.

carturesti.ro

Cu 13,7 miliarde de ani în urmă, se presupune că, un grăunte format din părți foarte mici ale unor substanțe, numite particule, s-a mărit atât de mult, încât, astăzi, nu avem posibilitatea să îi atingem sau să îi vedem marginile. Această extindere, fără margini, a grăuntelui, care a avut loc în urma unei explozii, denumită Big-Bang, a devenit Universul despre care îți spuneam la început.

–  Mămică Luna, parcă spuneai că îmi povestești despre Pă…, … Păm…

– Da, despre Pământ. Dar, înainte de asta, trebuia să îți spun cine este Universul și cum s-a format El, deoarece Pământul se găsește în interiorul acestei mingi foarte mari, a căror margini nu pot fi descoperite de mintea omului.

Pământul este, de asemenea, o sferă, plină cu substanțe solide cristalizate și toate metalele pe care le folosim pentru realizarea diferitelor obiecte din jurul nostru.

Adică, nu seamănă cu un balon, plin de aer, pe care poți să-l spargi. Este, mai degrabă, o bilă plină la interior, iar la exterior este acoperită mai mult de două treimi cu apă și restul cu suprafațe de pământ mari și continue, denumite continente, unde trăim noi, oamenii. Este locul pe care locuiesc aproximativ 7,5 miliarde de oameni.

Pământul face parte dintr-un grup de astfel de sfere, denumite planete. De aici vine și numele tău. Toate aceste planete fac parte dintr-un Sistem solar, pe care ți-l va explica tăticul Sorinel, în poveștile următoare. Până atunci, tu trebuie să știi că în Sistemul solar există o stea, denumită Soare, de la care provine și numele tăticului Sorinel, în jurul căreia orbitează (se învârt pe o traiectorie) atât Planeta Pământ (numită și Terra sau Planeta Albastră), cât și celelalte planete.

Distanța de la Pământ până la Soare este de aproximativ 150 milioane km. Ca să înțelegi mai bine cât de departe este Soarele față de planeta noastră, gândește-te că, dacă noi doi am pleca pe jos, de pe Planeta Pământ, pe o stradă denumită, să zicem, Drumul Soarelui, am ajunge la destinație în aproximativ 3.424 ani, fără să ne oprim din mers. Dacă ne-am deplasa cu o mașină, am parcurge același drum în aproximativ 190 ani. În schimb, razele pe care le trimite Soarele către planeta noastră parcurg aceeași distanță în doar 8 minute.

Totuși, această distanță, a Planetei Pământ față de Soare, a făcut posibilă menținerea apei în formă lichidă și asigurarea tuturor condițiilor pentru existența noastră, a oamenilor și a animalelor. Dacă distanța ar fi fost mai mare, apa ar fi înghețat și ar fi devenit solidă, iar, în cazul în care distanța ar fi mai mică, s-ar fi evaporat, ceea ce ar fi dus la dispariția vieții. Dintre cele 9 planete cunoscute ale Sistemului solarPlaneta Pământ este singura pe care există viață.

4pet.ro


Un lucru foarte important, pe care trebuie să-l cunoști, este faptul că Planeta Pământ se învârte în jurul axei sale, iar o rotație completă se realizează în aproape 24 ore. … Exact, cât durează o zi normală. Și, să înțelegi mai bine, o rotație a Pământului se desfășoară din momentul în care te culci, seara, până a doua zi, în același moment.

Mămică Luna, dar ce înseamnă că Pământul se învârte în jurul axei sale?

–  Imaginează-ți că Pământul este un măr pe băț, exact ca acela pe care îți place să-l mănânci! Mărul este Pământul, iar bățul pe care se află acesta este axa de rotație. Dacă vei învârti bățul cu degetele, vei observa că mărul se învârte și el în același sens cu bățul. Așa se învârte și Pământul în jurul unui băț imaginar. … Ai înțeles? …

–    …

 Ultimul lucru pe care ar trebui să-l reții acum, este lungimea diametrului în zona Ecuatorului (linia imaginară care înconjoară Planeta Pământ, exact pe mijlocul acesteia), și aceasta este de 12.756 km. După cum îți dai seama, planeta pe care locuim noi este foarte mare, în comparație cu puterea noastră de percepție. Totuși, dacă o comparăm cu tot ce există în întregul Univers, este un mic punct, pierdut printre stele.

Planețică” …

Cred că mă strigă mămica Luna! … Ar trebui să cobor pe Planeta Pământ. … Oricum, am aflat multe lucruri despre planeta pe care locuim și, sincer, aș dori să-mi văd părinții. A fost o călătorie frumoasă! …

–   Mămică Luna, mă bucur că te revăd! Îmi era dor de tine!

–   Planețică, trezește-te! Este ora 07.00, și trebuie să te pregătești pentru grădiniță. … Du-te la baie, spală-te pe față, spală-ți dințișorii și îmbracă-te cu hăinuțele pregătite în camera ta.

… și asta a fost prima călătorie prin Universul în care trăim. Sper că ți-a plăcut și ție să mă însoțești, și te aștept în seara următoare să aflăm lucruri noi din Povestea Lunii.

Pe lunea viitoare! … Să fii cuminte și … ÎNVAȚĂ LUCRURI NOI!

bestkids.ro

 

EDUCAȚIA PRIN POVEȘTI

Vă salut pe toți cei cărora vă plac poveștile educative!

Astăzi, 22 februarie 2021, voi începe niște povestioare care sper că vor avea succes în educația celor mici. Este prima dată când fac așa ceva, și optimismul meu mă îndeamnă să încerc și un altfel de educație. Am ales, deci, să o fac în favoarea copiilor, printr-o călătorie imaginară în diferite locuri ale Universului.

bestkids.ro

Odată cu dezvoltarea vocabularului copilului și consolidarea relaţiei voastre cu el, aceștia, deoarece sunt la vârsta când „creierul lor este ca un burete„, pot acumula și anumite cunoștințe care le vor fi de folos în viitor.

Să nu plictisesc cu multe cuvinte, neinteresante pentru principalii cititori/ascultători, copiii, vă voi spune că prima poveste se numește UNIVERSUL LUI PLANEȚICĂ. Aceasta va fi împărțită în mai multe capitole, și fiecare capitol va conține câte o călătorie nocturnă în Univers a personajului principal, numit Planețică.

Ah, … și să nu uit, fiecare capitol va fi postat pe blog în fiecare primă zi a săptămânii, adică LUNEA.

LET’S BEGIN!

noriel.ro