Arhive etichete: Nuvele

Norocul culegatorului

Norocul culegătorului, de I. L. Caragiale (1892)

Carte audio:

libris.ro

A fost odată un băiat sărman: şi făcându-i-se Maichii Precistii milă de el, s-a prefăcut călugăriţă şi i-a ieşit înainte când bătea el hoinar drumurile.

— Mă băieţele, ce tot umblu tu, de colo până colo, fără rost? Uite, o să vie iarna; tu n-ai părinţi, adapost n-ai, haine nu, n-ai de nici unele. Vrei tu să te procopseşti?

— Vreau, sărut mâna, maică…

— Atuncea…vino cu mine.

Şi a plecat băiatul dupa maica stariţă. Ea l-a dus la o tipografie şi l-a băgat ucenic; i-a dat ceva mărunţele pentru covrigi, l-a blagoslovit şi s-a dus.

lensa.ro

A început atunci pentru băiatul sărac frecuşul jugului vieţii: vânzarea puterilor de azi pe o bucăţica de pâine pentru mâine, de mâine pentru poimâine, ş-aşa tot mereu, muncă zdrobitoare câtu-i ziulica de lucru, de sărbătoare, ba şi de duminică până-n amiezi; asprimea celor mari; uşoare greşeli plătite cu vorbe şi lovituri prea grele, şi silinţă niciodată răsplătită cu o vorbă bună măcar, şi dureri de dinţi prăpădiţi de otrava plumbului, şi usturături de urechi trase la corecturi date prost… şi câte şi mai câte… Avea de ce să mulţumească maichii stariţii, nu-i vorbă.

Dar… le-a răbdat toate.

A crescut băiatul canonit şi muncit şi a ajuns după ucenicie, culegător. Ş-a stat el aşa lucrător multă vreme — şi multă şi grea. Într-o seară, amărât rău de sărăcie şi osteneală, tocmai când trecea să se ducă acasă pe drumul pe unde se-ntâlnise în copilărie cu maica stariţa, şi-a adus aminte cu dor şi cu obidă de ea, ş-aşa s-a gândit de adânc la dânsa, că numai iacăt-o înaintea lui, tot aşa de blândă şi de tristă ca ş-odinioară, tot aşa de tânără şi de frumoasă de parcă nu trecuseră valurile vremii şi peste ea ca peste toată lumea.

— Te gândeai la mine?

— Da maică, mă gândeam la sfinţia ta, că tare mi-e sufletul acrit şi m-am săturat să mă chinuiesc atâtea ceasuri pe zi şi să nu mă procopsesc toată viaţa… ş-mi dam cu socoteala că sfinţia ta trebuie să ai trecere în lumea asta…

kitunghii.ro

Da, maica stariţă zâmbi cu mâhnire şi-i tăie vorba cu bunătate:

— În lumea asta?… nu prea am trecere de la o vreme.

— Şi de aia vream să te rog — zice lucrătorul — să-mi faci şi mie rost de vrun noroc mai bun.

— Să vedem… să mă rog poate de fiu-meu.

— Da ce e fiul sfinţiei tale?… are vreo putere?

— Apoi de! eu aşa gândesc… Da ce ai vrea tu?

— Ştiu eu? aş vrea să nu mai lucrez aşa de mult pentru atât de puţin câştig.

— Bine, zise maica stariţa… Atuncea, dacă-i aşa, o să mă rog de fiu-meu să te norocească.

Şi râdică ochii ei sfinţi şi dulci cum îi cerul senin, în sus şi zise:

— Fiul meu, fiul meu! fă-mi pe gând şi dă omului ăstuia necăjit, că e omul nostru, ce mă rog eu: scuteşte-l de atâta oboseală, şi dă-i şi lui un dar: pentru fiece bârfire ce-a trecut pân degetele şi pân vingalacul lui câte trei parale, două pentru fiece minciună şi câte o para pentru fiecare două nerozii.

— Aoleu! maică, zice culegătorul, iar cu paraua? văz eu că tot nepricopsit o să rămâi.

— Taci tu — răspunse ea — şi aibi credinţă — vorba fii-meu: credinţa ta te va mântui… Noapte bună!

— Noapte bună, maică

Şi s-a dus maica stariţa.

Lucrătorul a pornit şi el spre casă. Când să intre… ce să vază?… Nevastă-sa — că uitasem să vă spui, de graba ce mi-e să isprăvesc, că se şi însurase — nevastă-sa aprinsese o sumă de lumânări şi ţopăia pân odaie singură.

— Ce e femeie? zise omul; ce! ai înnebunit de joci tontoroiul singură fără flaşnetă măcar?

elefant.ro

Aş! femeia n-aude, n-avede: dă-i nainte! ba încă sare şi-l ia de gât şi pe el şi-l târăşte şi-l învârteşte, dă-i la dreapta, dă-i la stânga, mă rog, ca nebunii, până ce cad amândoi pe câte un scaun gâfâind. Bietul om începe să-şi facă cruce ca de alte alea:

„Să ştii că mi s-a smintit femeia de necazul sărăciei!”

După ce s-a mai odihnit ea şi a răsuflat niţel, s-a sculat de pe scaun şi zor-nevoie să-l ia iar la danţ. El de frica tontoroiului, zbughi pe uşă-afară! Ea după el!… şi-i spune toată pricina veseliei ei, pe cum că pe la toacă se trântise puţin obosită de spălatul rufelor şi i se arătase în vis Maica Domnului şi-i zisese:

„Femeie, să scobeşti cu un cuţit sub vatra din tindă, şi o să găseşti acolo o oală, şi ce-o fi în oala aceea al vostru să fie”.

— Şi uite! zice nevasta, şi ridică plapuma… Ce să vezi! Poli, galbeni, patace, franci, băncuţe, hârtii de 20 de 100, ba şi de 1000! pe care le vărsase din oală în pat.

Şi astfel s-a procopsit culegătorul nostru şi a mulţumit maichii stariţii că-i menise aşa de bine.

Pe urmă, mai târziu i s-a deschis lui capul şi s-a dumirit cine să fi fost călugăriţa, că aici stătuse putere dumnezeiască la mijloc şi că el se procopsise aşa fiindcă de atâta amar de vreme era culegător la un ziar mare cotidian:

Trei parale bârfirea, două minciuna, şi nerozii… două de-o para!

bookzone.ro

IOAN SLAVICI

(18 ianuarie 1848 – 17 august 1925)

173 de ani de la nașterea lui Ioan Slavici.

Cu o contribuție decisivă la aşezarea literaturii noastre în făgaşul modernităţii și întemeietorul realismului nostru modern, Slavici va fi, alături de ceilalți clasici, punctul de reper pentru romanul social și pentru cel psihologic.

Dacă prietenul lui, Eminescu, e începătorul poeziei române moderne, iar Caragiale al teatrului, Slavici și Creangă sunt cei care au pus bazele prozei noastre moderne, respectiv ale romanului.

Ioan Slavici

Biografia lui Ioan Slavici:

Născut la Crucea de Jos, în apropiere de Panciu, județul Vrancea, Ioan este al doilea copil al cojocarului Sava Slavici și al Elenei.

După ce frecventeaza şcoala „greco-ortodoxă”, avîndu-l dascăl pe D. Vostinari, urmează Liceul din Arad. În această perioadă, stă la gazdă, precum personajele sale din Budulea Taichii.

Budulea Taichii

… Iară noi umblam la școală, Budulea Taichii și eu, amândoi din Cocoraști, amândoi în gazdă la seca Lenca. …”

Își ia bacalaureatul la Satu-Mare, apoi se înscrie la Universitatea din Budapesta. În ianuarie, întrerupe facultatea, din cauză că se îmbolnăvește, iar în august se mai înscrie şi la Universitatea din Viena. Peste câteva luni, în august, angajează ca secretar al notarului din Cumlaus.

În capitala imperiului habsburgic, la Facultatea de Drept, l-a cunoscut pe prietenul de o viață, Mihai Eminescu. Vorbea cursiv limbile germană și maghiară.

Debutează în anul 1871, în Convorbiri literare, cu comedia Fata de birău, iar, cu un an mai târziu, publică prima poveste (comedie), Zâna zorilor.

„… Trei zile şi trei nopţi Florea nu mai stătu; calul zbură ca năluca peste munţi şi peste văi până ce n-ajunse la marginile împărăţiei.
Jur împrejur pe lângă împărăţie era o prăpastie adâncă şi peste această prăpastie o singură punte. La puntea asta mai stătu Florea o dată: să privească înapoi, apoi să ia „ziua-bună” de la ţară.
Ferească Dumnezeu şi pe sufletul păgân de aceea ce văzu Florea acum, când era să plece mai departe. Un balaur! dar balaur cu trei capete, cu nişte feţe grozave, cu o falcă-n cer, cu una în pământ.
Florea nici nu mai aşteptă ca balaurul să-l scalde în văpaie, ci dete pinteni la cal şi se duse ca şi când nici n-ar fi fost aici.
Balaurul suspină o dată şi pieri fără de urmă.
…”

Zâna Zorilor

În 1872, i-au mai fost publicate poveștile: Ileana cea şireată, Peștele pe brazdă, Florița din codru și Doi feți cu stea în frunte. În același an, ia contactul cu viața țăranilor, colaborează la foaia umoristică Gura satului a lui Stănescu și adună mai multe povești și versuri populare din zona Aradului și material despre Păcală și Tândală și Pepelea.

Păcală în satul lui

I se urâse şi lui Păcală să tot umble răzleţ prin lume, aşa fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora şi să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă şi el om aşezat, ca toţi oamenii de treabă, să-şi întemeieze casa lui, să-şi agonisească o moşioară, – vorbă scurtă, – să se astâmpere odată.

Şi fiindcă românul zice că nu e nicăieri mai bine ca în satul lui, Păcală se întoarse şi el în satul lui şi începu cum încep toţi oamenii care n-au nimic, adică făcu ce făcu de-şi agonisi o viţeluşă şi o trimise la păşune în izlazul satului.

Căci aşa se facea averea. Păscând, viţeluşa se face viţea, viţeaua se face juncă, junca se face vacă, vaca fată, iar vaca cu viţelul o vinzi ca din preţul ei să cumperi şapte viţeluşe şi să le trimiţi şi pe ele la păşune în izlazul satului.

Păcală în satul lui

elefant.ro

La sfârșitul lui 1874, se mută la București, devine secretarul Comisiei Colecției Hurmuzachi, apoi redactor la Timpul. Împreună cu I. L. Caragiale și G. Coșbuc, editează revista Vatra. În timpul primului război mondial, colaborează la ziarele Ziua și Gazeta Bucureștilor.

În 1875, se căsătorea cu Ecaterina Szöke Magyarosy, și este numit profesor suplinitor de filozofie la Liceul Matei Basarab din Bucureşti. În anul 1880, aparea nuvela Budulea Taichii, iar în 1881, volumul Novele din popor, care cuprindea proza scrisă până atunci, inclusiv Moara cu noroc.

… De la Ineu drumul de ţară o ia printre păduri şi peste ţarini lăsând la dreapta şi la stânga satele aşezate prin colţurile văilor. Timp de un ceas şi jumătate drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care îl urci, şi după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug şi să le mai laşi timp de răsuflare, fiindcă drumul a fost cam greu,iară mai departe locurile sunt rele. …

Moara cu noroc

Moara cu noroc

În 1881 – 1882, devine membru corespondent al Academiei Române. A fost numit într-o comisie literară pentru a face propuneri pentru a reforma învățământul secundar și predă ore de limbă română și filozofie la Azilul Elena Doamna. Colaborează la revista școlii, Educatorul, coordonată de directorul școlii, Barbu Constantinescu, unde-i apar cursurile Literatura poporană și Estetica, în anul 1883.

A înfiinţat ziarul Tribuna, la Sibiu, în 1884, iar în 1885, după ce a fost arestat de autoritățile maghiare pentru articolele în care revendica drepturile românilor, a divorțat.

După ce Curtea de Juri îl eliberează, organizează serbarea panromânească, de la Putna, împreună cu prietenul său, Eminescu, astfel punând bazele Societății Academice Sociale Literare România Jună.

În primăvara lui 1886, se căsătoreşte, la Sibiu, cu Eleonora Tănăsescu, cu care are şase copii.

Ioan Slavici cu soția și fiica lor

În urma unui proces de presă e condamnat la 3 zile închisoare.

inpuff.ro

În 1903, primeşte premiul Academiei Române și, puțin mai tîrziu, este arestat şi închis la Fortul Domneşti, apoi la hotelul „Luvru„. În timpul ocupaţiei germane, scrie articole de orientare progermană.

În 1919, după întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand, Slavici e arestat din nou, judecat şi condamnat la 5 ani de închisoare, dar eliberat în acelaşi an.

Slavici și-a exprimat păreri antisemite, spunând în lucrarea sa, Soll și Haben—Chestiunea Evreilor din România că evreii sunt o boală, și că ar trebui aruncați în Dunăre.

Bolnav şi obosit de viaţă agitată, din cauza proceselor şi detenţiilor în puşcării, se refugiază la fiica sa, la Panciu.

La 17 august 1925, trece în lumea umbrelor, și este înmormântat la schitul Brazi.

Mormântul lui Ioan Slavici

Opera literară a lui Ioan Slavici:

Comedii:
Fata de birău (1871)
Toane sau Vorbe de clacă (1875)
Polipul unchiului (1875)

Drame istorice:
Bogdan Vodă (1876)
Gaspar Graziani (1888)

Povești:
„Zâna Zorilor”
„Florița din codru”
„Doi feți cu stea în frunte”
„Păcală în satul lui”
„Spaima zmeilor”
„Rodul tainic”
„Ileana cea șireată”
„Ioanea mamei”
„Petrea prostul”
„Limir-împărat”
„Băiet sărac”
„Împăratul șerpilor”
„Doi frați buni”
„Băiat sărac și horopsit”
„Nărodul curții”
„Negru împărat”
„Peștele pe brazdă”
„Stan Bolovan”
„Boierul și Păcală”

Nuvele:
Popa Tanda (1873)
Scormon (1875)
La crucea din sat (1876)
Crucile roșii (1876)
O viață pierdută (1876)
Gura satului (1878)
Budulea Taichii (1880)
Moara cu noroc (1880)
Pădureanca (1884)
Comoara (1896)
Vatra părăsită (1900)
La răscruci (1906)
Pascal, săracul (1920)

Romane:
Mara (1894)
Din bătrâni (1902)
Din bătrâni. Manea (1905)
Corbei (1906)
Din două lumi (1920)
Cel din urmă armaș (1923)
Din păcat în păcat (1924)

Memorii:
Fapta omenească. Scrisori adresate unui tânăr (1888- 1889)
Serbarea de la Putna (1903)
Închisorile mele (1920)
Amintiri (1924)
Lumea prin care am trecut (1924)

kalapod.net