M-am confruntat, în ultima vreme, cu o mulțime de persoane care se laudă cu calitatea de șmecher. Și îmi pun întrebarea dacă aceste persoane cunosc etimologia termenului respectiv! Cuvântul șmecher este de origine nemțească și provine din substantivul german „Schmecker” care înseamnă o „persoană cu un gust rafinat, un degustător”. Este adevărat că, în România, semantica acestui termen a fost modificată într-un mod cu totul neașteptat, oferindu-i-se un înțeles mai vulgar.
ȘMÉCHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care știe să iasă din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; abil; isteț, dezghețat; șiret, șarlatan; sm (Fam.) Tânăr care caută să se remarce ca om de spirit prin manifestări ostentative (și impertinente), menite să epateze (și să scandalizeze) pe cei din jur.
Sursa: https://dexonline.ro
Am auzit tot mai mulți părinți, cu o situație materială peste medie, dar cu o educație de calitate îndoielnică, spunând că doresc să-și menajeze copiii, nu să-i supună stresului zilnic care-i apasă în mediul educațional. Afirmă tot mai des că, “jmecheria” indigenă înfățișează modelul desăvârșit al ființei umane. Cel mai important, pentru ei, este dezvoltarea abilităților copiilor lor de a se adapta situației, într-o manieră imorală. Educația nu reprezintă o prioritate în preferințele acestora. Dimpotrivă, întruchipează, în accepțiunea lor, ideologia unei mase de oameni snobi, care pierd o bună perioadă din viață cu acumularea de cunoștințe și reguli fără substanță în societatea actuală, monopolizată de valoarea banului.
Cine sau ce îndeamnă la aspirația oamenilor pentru însușirea acestei trăsături care tinde să devină identitate națională? … Ne punem întrebări, facem dezbateri, încercăm să ne explicăm rațiunea acestor persoane pentru a le înțelege. În schimb, nu știu câte eforturi se fac pentru redirecționarea interesului general către educația proprie și a propriilor copii.
Dar, haideți să vedem care este sursa acestui concept!
Inteligența emoțională:
În primul rând, cred că principala capacitate care ne ajută să conștientizăm cum ne este influențat viitorul este inteligența emoțională. Un concept care, dacă i se acordă o preocupare firească pentru orice epitrop, crează un cadru adecvat pentru formarea unui caracter puternic, fără echivoc.
Inteligența emoțională reprezintă înțelegerea și gestionarea atât propriilor emoții, cât și pe ale celorlalți.
Trebuie cunoscut că inteligența emoțională poate fi cultivată de la vârste fragede și dezvoltată pe tot parcursul vieții. De aceea, pentru construirea acestei abilități la un copil este nevoie de o atenție responsabilă din partea familiei, de o comunitate practică și, nu în ultimul rând, de un sistem de învățământ fidel societății.
Asigurându-li-se copiilor toate aceste influențe externe, sub o formă corectă de exprimare a emoțiilor, aceștia vor ajunge, mai târziu, să empatizeze ușor cu cei din jurul lor, să treacă fără dificultate peste evenimente negative, să-și recunoască greșelile, să aibă un grad ridicat de auto-cunoaștere și auto-control, să accepte critici constructive etc.
Astfel că, dobândirea unei inteligențe emoționale pozitive îi va ajuta, atât pe copii, cât și pe părinți, să dezvolte și să mențină relații autentice la nivel personal și profesional pe tot parcursul vieții.
Influența familiei asupra inteligenței emoționale a copilului:
Se știe că, pentru a clădi o inteligență emoțională pozitivă propriului copil, părinții trebuie să se implice total în dezvoltarea comportamentului acestuia. Și, pentru a reuși acest lucru, este nevoie de o colaborare strânsă cu școala și comunitatea în care se află.
Altfel spus, familia trebuie să le asigure copiilor:
- o atitudine curioasă pentru învăţat în orice mediu, acasă, la şcoală şi în comunitate;
- prezenţă continuă la şcoală, punctualitate şi respectarea unor obiceiuri pozitive;
- conversații utile despre viitorul, speranţele şi visurile lui;
- o încurajare permanentă pentru hobby-uri, activităţi extraşcolare şi activităţi comunitare;
- îndrumare pentru cum să se poarte în societate și cum să construiască relații bune cu cei din jur.
Dar toți membrii unei familii (părinți, bunici) au primit o astfel de educație, când aveau nevoie de ea? … Au avut și ei parte de un cadru familial ideal? … Le-a fost dezvoltată și lor o inteligență emoțională potrivită îmbunătățirii abilităților parentale?
Sunt niște întrebări la care putem să reflectăm și, în urma cărora, putem să aflăm cum s-a infiltrat conceptul de șmecherie autohtonă în sânul unor familii.
Care credeți că este modalitatea de a ne elibera de acest flagel, ce are consecințe nocive, în special, în rândul copiilor?
