Arhive etichetă: Mircea Eliade

MIRCEA ELIADE

13 martie1907 – 22 aprilie1986

114 ani de la nașterea savantului, jurnalistului, memorialistului, autorului de ficțiuni, Mircea Eliade.

Mircea Eliade a fost socotit, alături de Emil Cioran și Constantin Noica, printre cei care au înnoit canoanele de atitudine și de expresie ale discursului intelectual modern.

Eliade a apărat și întrupat totodată statornicia unei civilizații de agricultori și deschiderea spre zări necuprinse a păstorilor purtați de ritmurile transhumanței. Cutreierând pământul în lung și în lat, făcând practic naveta între două continente, el a rămas statornic în spirit, gândind și scriind românește, făcând din cultura sa de origine un argument de universalitate.

carturesti.ro

Biografia lui Mircea Eliade:

Mircea Eliade s-a născut în București (primele amintiri, însă, sunt legate de Râmnicu Sărat, unde tatăl său se mută cu serviciul, la câteva luni după nașterea lui Mircea). Este fiul Ioanei, năcută Stoian, și al lui Gheorghe Eliade. Despre familia lui oferă date în Memorii:

„Fratele meu, Nicolae Remus, se născuse cu un an mai înainte, iar după patru ani a venit pe lume Cornelia. Tatăl meu etra moldovean din Tecuci și înainte de a-și schimba numele în Eliade, se numea Ieremia. Dicționarul francez-român pe care l-am folosit tot timpul liceului era semnat – Gheorghe Ieremia. Tata era cel mai mare din patru copii. Al doilea băiat, Costică, era, ca și tata, ofițer, dar făcuse Școala de Război, ajunsese ofițer de stat major și a înaintat până la gradul de general de divizie, în timp ce tata, mai înțelept sau mai nepriceput, n-a reușit să treacă de gradul de căpitan. Fratele cel mai mic, Pavel, după aventuri despre care familia nu vorbea niciodată, intrase funcționar la Căile Ferate. Ultima oară, când am aflat vești despre el, ajunsese șef de gară. L-am întâlnii de foarte puține ori. Era brun, ca și tata, dar nu-și pierduse părul și părea mai frumos. Singura lor soră murise curând, după ce se căsătorise cu un învățător. N-am știut niciodată cum arătase, unde trăise și cde făcuse […] N-am știut niciodată de ce tata și cu unchiul Costică și-au schimbat numele din Ieremia în Eliade, nici de ce celălat frate s-a încăpățânat să rămână Pavel Ieremia. Tata spunea că au făcut-o din admirație pentru Eliade-Rădulescu.”

Cât despre familia mamei „tatăl (bunicului) venise de copil la București, muncise câțiva ani argat la grajdurile de la barieră, ajunsese vizitiu de diligență, apoi geambaș, și în cele din urmă cumpărase nu știu câte hectare de grădină și-și clădise hanul. Nimeni nu știa exact să-mim spună de unde venise străbunicul. De la Dunăre, spunea unchiul Mitache. De la Olt, pretindea una din mătuși, și-mi spunea chiar numele satului: Arvirești.„.

În 1912, tatăl este mutat la Cernavodă (unde familia va rămâne până în 1914, când se reîntoarce în București). mircea urmează, în această localitate, clasa I.

În perioada 1917-1925, Eliade urmează cursurile Liceului Spiru Haret. își descoperă pasiunea pentru științele naturii, dar rezultatele la învățătură sunt mai degrabă mediocre și oscilante (în primul an rămâne corigent la română, franceză și germană). Prin 1919-1920 își improvizează un laborator de chimie în mansarda casei.

maroko.ro/

Pe 21 mai 1921, debutează cu articolul de popularizare a cunoștințelor științifice Dușmanul viermelui de mătase, publicat în Ziarul științelor populare și al călătoriilor, sub semnătura Eliade Gh. Mircea. Ziarul îi acordă Premiul I, pentru povestirea Cum am găsit piatra filozofală. Începe să scrie Romanul adolescentului miop, sub influența lui Giovanni Papini.

În 1925 se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie. Aici îi are profesori pe Constantin Rădulescu-Motru, P. P. Negulescu și Nae Ionescu. Cel din urmă îi devine mentor.

În 1926, publică în Revista universitară, pe care o îngrijește, un articol teribilist-critic la adresa lui Nicolae Iorga, stârnind un scandal. Începând cu luna noiembrie, Pamfil Șeicaru îl angajează redactor la ziarul Cuvântul, unde scrie și Nae Ionescu. Aici Eliade desfășoară o publicistică abundentă și agresivă.

În primăvara lui 1927, călătorește în Italia, unde îl întâlnește pe Giovanni Papini, iar în septembrie, începe să publice seria de articole Itinerariu spiritual, manifest al generației sale.

În octombrie 1928, obține licența cu o teză despre filozofia Renașterii. Pe 20 noiembrie, pleacă spre India, unde primește o bursă de la maharajahul Manindra Chandra Nandy de Kassimbazar. Ajuns, la sfârșitul lui decembrie, la Calcutta, începe să studieze gramatica sanscrită și filosofia hindusă, sub îndrumarea profesorului Dasgputa.

În 1930, se mută în casa lui Dasgputa, unde o cunoaște pe Maitreyi, fiica profesorului. În septembrie, se produce ruptura de Dasgputa, provocată de povestea de dragoste dintre Eliade și Maitreyi. Dat afară din casa mentorului său, Eliade pleacă în Himalaya, unde se adăpostește, până în martie 1931, în câteva mânăstiri. În țară este publicat romanul Isabel și apele diavolului, debutul editorial al lui Eliade.

Revenit în Calcutta, în 1931, părăsește India, în decembrie, pentru a-și satisface serviciul militar în țară. Plănuiește să se întoarcă.

În 1932, apare micul volum de eseuri Solilocvii, iar în mai, 1933, apare Maitreyi, romanul care câștigase un concurs de manuscrise, premiat de o comisie formată din Perspessicius, cezar Petrescu, Mihail Ralea, Șerban Cioculescu și G. Călinescu.

Maitreyi

„Am şovăit atîta în faţa acestui caiet, pentru că n-am izbutit să aflu încă ziua precisă cînd am întîlnit-o pe Maitreyi. În însemnările mele din acel an n-am găsit nimic. Numele ei apare acolo mult mai tîrziu, după ce am ieşit din sanatoriu şi a trebuit să mă mut în casa inginerului Narendra Sen, în cartierul Bhowanipore. Dar aceasta s-a întîmplat în 1929, iar eu întîlnisem pe Maitreyi cu cel puţin zece luni mai înainte. Şi dacă sufăr oarecum începînd această povestire, e tocmai pentru că nu ştiu cum să evoc figura ei de-atunci şi nu pot retrăi aievea mirarea mea, nesiguranţa şi turburarea celor dintîi lntîlniri.
Îmi amintesc foarte vag că, văzînd-o o dată în maşină, aşteptînd în faţa lui “Oxford Book Stationary” ― în timp ce eu şi tatăl ei, inginerul, alegeam cărţi pentru vacanţele de Crăciun ― am avut o ciudată tresărire, urmată de un foarte surprinzător dispreţ. Mi se părea urîtă ― cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrînte, cu sînii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt. …”

La începutul lui ianuarie 1934, în urma asasinării de către legionari a prim-ministrului I. G. Duca, Cuvîntul este interzis, iar Nae Ionescu, directorul publicației, considerat instigator moral al crimei, este arestat. Tot în ianuarie, Eliade se însoară cu Nina Mareș. Apar romanele Întorcerea din rai, prima parte dintr-o proiectată serie desprde aspirațiile tinerei generații, din care va reuși să mai scrie doar Huliganii (1935), și Lumina ce se stinge, carte de factură joyceană, pe care mai târziu o va renega, socotind-o ilizibilă. Publică volumele de eseuri și studii Oceanografie, India și Alchimia asiatică.

În 1935, apar Huliganii și Șantier, „roman indirect” sub formă de jurnal.

1936 este anul când Eliade publică, la București, cu titlul Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne, lucrarea de doctorat. Apare romanul cu vampiri Domnișoara Christina, care va atrage autorului acuzația de pornografie și îndepărtarea din învățământ.

Domnișoara Christina

În 1937, îngrijește două volume de Scrieri literare, morale și politice din opera lui B. P. Hașdeu, în care vede un model, precum și Roza vânturilor, o amplă antologie din publicistica lui Nae Ionescu, căreia îi adaugă o consistentă postfață. Apare în volum nuvela Șarpele, de asermenea, vede lumina tiparului lucrarea Cosmologie și alchimie babiloniană. Sub influența lui Nae Ionescu, se accentuează alunecarea lui Eliade spre extrema dreaptă.

Șarpele

Pe 14 iulie 1938, Eliade este arestat și, pentru că refuză să se desolidarizeze publkic de Mișcarea Legionară, este închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, alături de Nae Ionescu și de numeroși alți legionari. Pe 25 octombrie este eliberat din motive medicale. Pe 29 octombrie, Eliade semnează totuși o declarație în care se desolidarizează Mișcafrea Legionară, acest episod nefiind amintit în Memorii. La sfârșitul anului, apare Nuntă în cer, roman scris în lagăr.

În 1939, publică volumul de eseuri Fragmentarium.

În 1940, pleacă la Londra, ca atașat cultural. Apar Secretul doctorului Honigberger și Nopți la Serampore.

Din februarie 1941 (până în 1944), Eliade este consilier cultural în Portugalia, la Lisabona. În acest răstimp, publică Mitul reintegrării, lucrarea cu tentă propagandistă Salazar și revoluția din Portugalia (1942), Comentarii la legenda Meșterului Manole și Insula lui Euthanasius (1943). Asupra acestei perioade dă seama Jurnalul portughez, publicat pentru prima oară în limba română în 2006 (Editura Humanitas).

În 1944, moare soția lui, Nina Eliade.

În 1945, neputând să se întoarcă în țara ocupată de sovietici, de teama represaliilor pentru trecutul său de dreapta, Eliade ajunge la Paris, în septembrie. La invitația lui Georges Dumezil ține un curs la Ecole des Hautes Etudes (Sorbona). Perioadă extrem de critică pentru Eliade, din punct de vedere material.

În perioada 1946-1949, ține cursuri la Sorbona și are numeroase contribuții la publicațiile științifice pariziene. În 1948, îi apare, la Editura Gallimard, Techniques du Yoga.

În 1949, publică la Paris, Tratatul de istorie a religiilor, lucrarea sa de căpătâi și pilonul sistemului său teoretic. Începe lucrul, în limba română, în care continua să scrie literatură, la romanul, Noaptea de Sânziene.

Vol. III, Istoria credințelor și ideilor religioase

În 1950, se căsătorește cu Christinel Cotescu. Desfășoară, acum și în anii următori, o bogată activitate ingternațională de conferențiar, în calitate de invitat, la numeroase universități, congrese și seminare. Apare La Nuit Bengali, traducerea în franceză după Maitreyi.

În 1951, apare monografia despre șamanism, Le Chamanisme et les techniques archaiques de l’extase.

Publică, în 1954, în Franța, Le Yoga, Immortalite et liberte, iar în 1955, apare traducerea în franceză a romanului Noaptea de Sânziene, cu titlul Foret Interdite. Cartea, socotită de scriitor capodopera lui literară, va apărea în limba română abia în 1971, într-o editură a exilului (fiind publicată și în România, abia în 1991, sub îngrijirea lui Mircea Handoca, devotatul biobibliograf al lui Mircea Eliade).

În 1957, ajunge, ca profesor, la Chicago, Va rămâne aici până la moarte, continuând însă să își petreacă o parte a anului la Paris. Apare, în germană, versiunea originală din Sacrul și profanul (traducerea franceză va fi publicată în 1965).

La Gallimard, în 1963, apare Aspects du mythe. Publică la Madrid, în română, un volum de Nuvele.

Peste 3 ani, în 1966, este ales membru al Academiei Americane de Arte și Științe și devine Doctor Honoris Causa al Universității Yale. La Madrid apare, în română, primul volum de Amintiri: Mansarda.

cartepedia.ro

Îi apare, în 1968, în România, un interviu dat lui Marin Sorescu, în revista Luceafărul.

Continuă recuperarea românească, în 1969, a scrisului exilatului. La București apar două volume Eliade: Maitreyi, Nuntă în cer, cu o prefață de Dumitru Micu, și antologia de proză fantastică, La țigănci și alte povestiri (studiu introductiv de Sorin Alexandrescu, în sumar: Domnișoara Christina, Șarpele, Secretul doctorului Honigberger, Nopți la Serampore, Un om mare, Douăsprezece mii de capete de vite, Fata căpitanului, Ghicitor în pietre, La țigănci, Adio! și Podul).

În 1972, apare în revista Contemporanul un amplu interviu luat lui Eliade de Adrian Păunescu, deși autoritățile comuniste depun eforturi pentru a-l convinge pe savant să viziteze România, interviul este cenzurat, fapt care stârnește furia lui Eliade.

În 1973, apare, la Gallimard, primul volum din jurnalul lui Eliade (Fragments d’un journal, 1945-1969). Volumul al doilea va apărea în 1978, iar al treilea, în 1986.

În 1976, i se acordă, la Sorbona, titlul de Doctor Honoris Causa. E publicat, în franceză, primul volum din Istoria ideilor și credințelor religioase (vol. II, 1978, vol. III, 1983). Traducerea românească a trilogiei, semnată de Cezar Baltag, e publicată la București, înttre 1981 și 1988.

Apare, la Paris, în 1977, în limba română, la o editură a emigrației, culegerea de nuvele fantastice În curte la Dionis, iar în 1978, în România, este publicată traducerea Aspecte ale mitului (în traducerea lui Paul G. Dinopol). În același an, apar o traducere în franceză după Șarpele și volumul de convorbiri cu Claude-Henri Rocquet, L’Epreuve du labyrinth (Proba labirintului).

Traducerea De la Zalmoxis la Genghis Han, realizată de Maria și Cezar Ivănescu, apare la București, în anul 1980. Tot acum, e publicat primul volum de memorii (Memoires, I, 1907-1937), Les promesses de l’equinoxe). Versiunea engleză apare în 1981, cu titlul Autobiography. La o editură românească din Paris apare miniromanul Nouăsprezece trandafiri.

În 1981, la București, este publicată masiva antologie de proză fantastică În curte la Dionis, cu o postfață de Eugen Simion. Din cuprins fac parte, pe lângă câteva texte deja incluse în culegerea La țigănci, nuvelele Pe strada Mântuleasa, Les trois graces, Șanțurile, Ivan, Uniforme de general, Incognito la Buchenwald, În curte la Dionis și Tinerețe fără bătrânețe.

În 1985, catedrei de Istoria religiilor, de la Universitatea din Chicago, i se dă numele Mircea Eliade.

Pe 22 aprilie 1986, Mircea Eliade moare la Chicago, fiind incinerat a doua zi.

În 1987, apar cele 16 volume din The Encyclopaedia of Religions, pe care Eliade le-a coordonat și îngrijit în calitate de editor, în ultimii ani ai vieții.

Al doilea volum de Memorii, apare, în franceză, în anul 1988.

În 1989, este publicat, la București, un volum cuprinzând scrierile de tinerețe Romanul adolescentului miop și Gaudeamus.

edenboutique.ro/

Opera lui Mircea Eliade:

Opere literare:

  • Romanul adolescentului miop, roman (1928);
  • Gaudeamus, roman (1929);
  • Isabel și apele diavolului, roman (1930);
  • Lumina ce se stinge, roman (1931);
  • Maitreyi, roman (1933);
  • Întoarcerea din rai, roman (1934);
  • Huliganii, roman (1935);
  • Șantier. Roman indirect (1935);
  • Domnișoara Christina, nuvelă (1936);
  • India (1936);
  • Șarpele, nuvelă (1937);
  • Nuntă în cer, roman (1939);
  • Secretul doctorului Honigberger, nuvelă (1940);
  • Nopți la Serampore, nuvelă (1940);
  • Pe strada Mântuleasa, nuvelă (1963);
  • La țigănci, nuvelă (1959);
  • Noaptea de Sânziene, roman (1971);
  • În curte la Dionis, nuvele (1977);
  • 19 trandafiri, roman (1980);
  • Viața nouă (Ștefania), roman neterminat.

Lucrările publicate în limba română:

  • Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat la Editura Muzeul Literaturii Române abia în anul 1988, ediție curentă, Humanitas, 2004;
  • Gaudeamus, 1929 ediție curentă, Humanitas, 2004;
  • Isabel și apele diavolului, 1929, ediție curentă, Humanitas, 2003;
  • Solilocvii, 1932,
  • Maitreyi, 1933, roman indian;
  • Oceanografie, 1934;
  • Întoarcerea din rai, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003;
  • Lumina ce se stinge, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003;
  • Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991;
  • India, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003;
  • Incercarea labirintului , roman;
  • Caietele maharajahului, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003;
  • Huliganii, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003;
  • Șantier, Roman indirect, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003;
  • Domnișoara Christina, 1936 ediție curentă Humanitas, 2003;
  • Cosmologie și alchimie babiloniană, 1937 text integral în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991;
  • Șarpele, 1937;
  • Fragmentarium, 1938;
  • Nuntă în cer, 1938;
  • Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003;
  • Nopți la Serampore, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003;
  • Mitul reintegrării, 1942;
  • Salazar și revoluția în Portugalia, 1942;
  • Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006;
  • Insula lui Euthanasius, 1943, ediție curentă Humanitas, 2003;
  • Comentarii la Legenda Meșterului Manole, 1943 în antologia Drumul spre centru, Univers, 1991;
  • Pe strada Mântuleasa, 1968, ediție curentă Humanitas, 2004;
  • Coloana nesfârșită (piesă de teatru), 1970 Roma „Revista scriitorilor Români”, 1976 în „Secolul XX”, 1996 Editura Minerva, 2001 Editura „Destin” din Deva;
  • Noaptea de Sânziene, 1971;
  • În curte la Dionis, 1977, ediție curentă Humanitas, 2004;
  • Tinerețe fără tinerețe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediție curentă Humanitas, 2004;
  • Viață nouă (Ștefania), Jurnalul Literar, 1999;
  • Religii australiene, ediție curentă Editura Herald, 2012.

Lucrările publicate în limbi străine:

  • Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936), în limba franceză;
  • Os Romenos, latinos do Oriente („Despre Români, latinii orientului”), 1943, în limba portugheză;
  • Tehnici ale Yoga, 1948;
  • Traité d’histoire des religions (1949), în limba franceză;
  • Le mythe de l’éternel retour (1949), în limba franceză;
  • Imagini și simboluri, 1952;
  • Yoga. Nemurire și libertate, 1954;
  • Le Sacré et le Profane (1956), în limba franceză;
  • Forgerons et alchimistes (Făurari și alchimiști), 1956, în limba franceză;
  • Mythes, rêves et mystères, (Mituri vise și mistere), 1957, în limba franceză;
  • Initiation, rites, sociétés secrètes (Nașteri și renașteri), 1958, în limba franceză;
  • Mefistofel și androginul, 1962;
  • Patañjali et le Yoga (1962), în limba franceză;
  • Aspects du mythe (1963), în limba franceză;
  • The Quest (titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des Origines), 1969;
  • De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris, 1970;
  • Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l’extase (1974), în limba franceză;
  • Occultism, Witchcraft, and Cultural Fashions (1976), în limba engleză;
  • Istoria credințelor și ideilor religioase, 1976-1983;
  • Uniformes de général, nouvelles, traduction du roumain par Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1981;
  • Les Trois grâces, nouvelles, traduction du roumain par Marie-France Ionesco et Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1984;
  • Symbolism, the sacred, and the arts, 1985;
  • Briser le toit de la maison, 1986.

Opere memorialistice:

  • Romanul adolescentului miop,scris în 1927, publicat de Mircea Handoca abia în anul 1989, ediție curentă, Humanitas, 2004;
  • Jurnal, două volume (versiunea în limba română a fost restabilită de Mircea Handoca pornind direct de la manuscris);
  • Memorii, două volume, 1991 (autobiografia sa);
  • Jurnal portughez și alte scrieri, Humanitas, 2006;
  • Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006.

Ecranizări:

  • The Bengali Night (1988);
  • Domnișoara Christina (1992);
  • Șarpele („The Snake”) (1996);
  • Eu sunt Adam! (1996);
  • Tinerețe fără tinerețe („Youth Without Youth”) (2007);
  • Domnișoara Christina (2013).
kalapod.net