Arhive etichetă: jurnaliști

PETRU CREȚIA

21 ianuarie 1927 – 14 aprilie 1997

94 ani de la nașterea marelui cărturar, Petru CREȚIA.

Reputatul filolog, elenist, editor, traducător și eseist, Petru Creţia, era persoana pe care „jos-ul” îl catapulta. Pentru el, treapta cea mai de jos era o rampă de lansare pentru vârful gândirii și scrierii profesioniste.

Petru Creția

Gabriel Liiceanu spunea despre el că: „Inteligenţa lui era incisivă: tăia gînduri care, deja despicate, păreau să nu mai suporte o nouă diviziune. În ce şcoli o şlefuise? Nu studiase în nici o universitate celebră şi nu avusese maeştri. Totul se născuse miraculos, printr-un soi de partenogeneză culturală. Avea ceva suveran în conducerea unui gînd către imprevizibilul deznodămîntului său.

Biografia lui Petru Creția:

S-a născut la Cluj, fiului funcționarului, Aurel Creția, și al soției acestuia, Călina Creția (înainte de căsătorie, Humița).

În perioada 1946-1951, a studiat limbile clasice la Universitatea din București.

A debutat în ziarul Națiunea al lui G. Călinescu (1947) cu un eseu despre sensul morții la Poe, scriitor care l-a urmărit o viață

Între 1952-1971, ajunge asistent, apoi lector la Secția de Limbi Clasice a Facultății de Litere din București, unde ține cursuri de filologie greacă, alături de soția sa, Gabriela Creția.

Gabriela spunea despre relația cu soțul său:

Am avut un noroc extraordinar şi un privilegiu unic: i-am fost lui Petru studentă, colegă, camaradă de drum preţ de vreo douăzeci de ani şi apoi prietenă frăţească pînă la plecarea lui dintre noi. Am trăit sub binecuvîntata lui aură.

Gabriela Creția

Între 1971 și 1975 este cercetător la Institutul de Filozofie al Academiei Române.

Din 1975, editează, alături de Dumitru Vatamaniuc și un grup de auxiliari de la Muzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediția națională a operei complete a poetului Mihai Eminescu.

„Elaborată de Perpessicius, între 1933 și 1963, apoi de continuatorii săi, între 1976 și 1994, ediția [Operelor lui Eminescu] este rodul a aproape o jumătate de secol de muncă. Și abia încheierea lucrărilor a fost în măsură să dea perspectiva de ansamblu asupra editării integrale a lui Eminescu și să pună în lumină nu puținele scăderi a ceea ce a făcut atât Perpessicius, cât și noi. Întreaga ediție trebuie regandită temeinic și apoi reluată. Când și de cine n-aș ști să spun. Știu însă bine ce anume rămâne de facut și mă simt obligat să spun acest lucru pe larg, cu gândul că poate spusele mele vor sluji cuiva, cândva, chiar dacă demersul de până acum va părea arhaic și metodele se vor fi modernizat radical […] Mărturisesc că a existat un moment în care m-am gândit să contribui cu lunga experiență acumulată la realizarea unei noi ediții critice a operei poetice a lui Eminescu. Apoi, tot asteptând, zadarnic, o dezlegare, au venit anii târzii, cu neajunsurile lor, și am renunțat. Mă simt totuși, cumva, vinovat. De aici și nevoia de a lăsa moștenire măcar acele lucruri pe care le-am înțeles și pe care consider necesar să le împărtășesc și altora. Altfel m-aș face vinovat de îngroparea talantului.

Petru Creția, Testamentul unui eminescolog

Constantin Noica

Din 1971, coordonează, în colaborare cu Constantin Noica, ediția Platon la Editura Științifică și Enciclopedică.

„Cu câteva luni înainte ca Noica să moară, l-a numit, într-una dintre revistele culturale ale vremii, «întâiul om de cultură al ţării». Dar era mai mult decât atât. Ajunsese foarte departe în ceea ce s-ar numi libertatea minţii cuiva. Ajunsese la libertatea ei pătimitoare, adică la o inteligenţă care absorbise cultura lumii  în câmpul de experienţă al vieţii.“

Gabriel Liiceanu

După 1989, conduce revista de istorie literară Manuscriptum.

Din 1993, este director onorific și cercetător la Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” din Ipotești.

Din viața politică a lui Petru Creția, putem aminti că a fost unul din ultimii vorbitori din balconul Pieței Universității, înaintea mineriadei din 13-15 iunie 1990. În 1996, a candidat pe listele FSN(PD).

S-a stins din viață la 14 aprilie 1997.

Postum, i-au apărut mai multe eseuri de elevație hermeneutic-speculativă despre scriitori clasici și moderni, români și străini, de la citatul Poe la Ștefan Agopian.

Opera lui Petru Creția:

Volume:

  • Norii (Cartea Românească, 1979);
  • Epos și logos (Univers,  1981);
  • Poezia (1983);
  • Pasărea Phoenix, (1986);
  • Oglinzile (Humanitas, 1993);
  • Luminile și umbrele sufletului (Humanitas, 1995);
  • Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997);
  • În adâncile fântâni ale mării (Humanitas, 1997);
  • Testamentul unui eminescolog (Humanitas, 2000);

Traduceri:

  • din Vechiul Testament:
    • Iov, Iona, Ecleziastul, Ruth, Cântarea Cântărilor (cu studii introductive, 1995);
  • din latina medievală:
    • Dante, De vulgari eloquentiae, Epistolae, Eclogae;
  • din italiană:
    • M. Bontempelli, Oameni în timp (1966);
    • E. Cecchi, Peștii roșii (1973);
    • Longos, Daphnis și Chloe;
    • A. Tilgher, Viața și nemurirea în viziunea greacă;
  • din franceză:
    • Marguerite Yourcenar, Povestiri orientale (1993);
    • Alexis, Creierul negru al lui Piranesi (1996);
    • Georges Dumézil, Zeii suverani ai indoeuropenilor;
    • Emil Cioran, Emil Cioran.Antologia portretului – de la Saint-Simon la Tocqueville (Humanitas, 1997);
    • G. Duby, Cavalerul, femeia și preotul (1997);
    • François Bluche, De la Cezar la Churchill. Vorbe memorabile explicate în contextul istoric (1995);
  • din engleză:
    • Virginia Woolf, Doamna Dalloway (1968), Valurile (1973), Eseuri (1972);
    • T. S. Eliot, Eseuri (1975);
    • Frances A. Yates, Iluminismul rozicrucian;
    • Graham Swift, Ultima comandă.