Arhive etichetă: Ion Creangă

ION CREANGĂ

01 martie 1837 – 31 decembrie 1889

Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

Capitolul I

„Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humulești, din târg drept peste apa Neamțului; sat mare și vesel, împărțit în trei părți, care se țin tot de una: Vatra satului, Delenii și Bejenii. Ș-apoi Humuleștii, și pe vremea aceea, nu erau numai așa, un sat de oameni fără căpătâi, ci sat vechi răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvântului: cu gospo- dari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete mândre, care știau a învârti și hora, dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște pre- oți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. …”

Amintiri din copilărie

libris.ro

Bibliografia lui Ion Creangă:

Ion Creangă născut la Humulești, a fost primul dintre cei opt copii ai lui Ştefan a lui Petrea Ciubotariul din Humuleşti, Neamţ, şi ai soţiei sale Smaranda, născută Creangă. Ceilalți șapte frați și surori ai lui Creangă au fost: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

Data nașterii lui Ion Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie1839, conform unei mitrici (condici) de nou-născuți din Humulești, publicată de Gh. Ungureanu.

Fiu de țăran, este pregătit mai întâi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern („tatăl mamei, bunicu-meu David Creangă din Pipirig„), David Creangă, care-l duce pe valea Bistriței, la Broșteni, unde continuă școala.

În 1853, este înscris la Școala Domnească de la Târgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni („fabrica de popi”). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola.

Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul natal.

În 1859, se căsătoreşte cu Ileana Grigoriu, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași, şi este hirotonisit diacon. Un an mai târziu, la 19 decembrie, se naşte unicul său fiu, Constantin.

După un parcurs întortocheat, care include printre altele înscrierea la Facultatea de Teologie, curând abandonată, şi la Şcoala Normală Vasiliană de la Trei Ierarhi, al cărei director era Titu Maiorescu, ocupă prin concurs, în 1864, postul de institutor la Şcoala primară de la Trei Ierarhi.

În 1865 absolvă Şcoala Normală. Este apoi institutor şi diacon. Alcătuieşte manuale şcolare.

În 1868, a colaborat la elaborarea a patru manuale școlare, între care și un „Abecedar”.

În 1871, refuză să mai respecte cutuma şi apare în biserică tuns şi cu pălărie. Publică Învăţătoriul copiilor – carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi, cuprinzând învăţături morale şi instructive, alături de C. Grigorescu şi V. Răceanu. Manualul avea să primească patru ani mai târziu, alături de Metoda noua de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primare, avizul ministrului Titu Maiorescu pentru studierea în şcoli.

După ce timp de 12 ani, este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.

În 1873, semnează câteva articole despre care se consideră că ar aduce atingere preoţimii şi este destituit din cler, pierzând totodată şi slujba de institutor.

În acelaşi an, obţine divorţul, după ce se retrăsese la „bojdeuca din Ţicău„, împreună cu Tinca Vartic, alături de care îşi va petrece întreaga viaţă.

Bojdeuca lui Ion Creanga.jpg
Bojdeuca lui Ion Creangă din Iaşi

În 1874, îşi primeşte înapoi postul de institutor. Îi sunt publicate câteva povestiri şi poezii.

Soacra cu trei nurori

„Era odată o babă, care avea trei feciori nalţi ca nişte brazi şi tari de virtute, dar slabi de minte. O răzeşie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite şi multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse şi părăluţe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri şi tremura după ban. Pentru a nu răzleţi feciorii de pe lângă sine, mai dură încă două case alăture, una la dreapta şi alta de‑a stânga celei bătrâneşti. Dar tot atunci luă hotărâre nestrămutată a ţinea feciorii şi viitoarele nurori pe lângă sine – în casa bătrânească – şi a nu orândui nimic pentru împărţeală până aproape de moartea sa. Aşa făcu; şi‑i râdea inima babei de bucurie când gândea numai cât de fericită are să fie, aju- tată de feciori şi mângâiată de viitoarele nurori. Ba de multe ori zicea în sine: „Voi privighea nurorile, le‑oi pune la lucru, le‑oi struni şi nu le‑oi lăsa nici pas a ieşi din casă, în lipsa feciorilor mei. Soacră‑mea – fie‑i ţărna uşoară! – aşa a făcut cu mine. Şi bărbatu‑meu – Dumnezeu să mi‑l ierte! – nu s‑a putut plânge că l‑am înşelat sau i‑am risipit casa; … deşi câteodată erau bănuiele… şi mă pro- bozea… dar acum s‑au trecut toate!” …”

Povești, de Ion Creangă

Capra cu trei iezi

„Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: „Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă toate unul cu altul”.
Într‑o zi, capra cheamă iezii de pe‑afară şi le zice:
― Dragii mamei copilaşi! Eu mă duc în pădure ca să mai aduc ceva de‑a mâncării. Dar voi încuieţi uşa după mine, ascultaţi unul de altul, şi să nu cumva să deschideţi până ce nu‑ţi auzi glasul meu. Când voi veni eu, am să vă dau de ştire, ca să mă cunoaşteţi, şi am să vă spun aşa:  
Trei iezi cucuieţi,
Uşa mamei descuieţi!
Că mama v‑aduce vouă:
Frunze‑n buze,
Lapte‑n ţâţe,
Drob de sare În spinare,
Mălăieş În călcăieş,
Smoc de flori Pe subsuori. 

Auzit‑aţi ce‑am spus eu? …”

Povești, de Ion Creangă

În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice din Iaşi. Cu ajutorul lui ajunge în cercul Junimii şi începe să publice constant poveşti şi povestiri în Convorbiri Literare.

Din 1880, la sfatul bunului său prieten Eminescu, începe să pună pe hârtie Amintiri din copilărie. În anii următori, se implică în diverse proiecte de manuale, îşi vede tipărite primele trei părţi din Amintiri. Starea sa de sănătate se înrăutăţeşte.

Vestea morţii lui Eminescu îl afectează foarte mult. După ani de suferinţă şi numeroase concedii de boală, Creangă se stinge în noaptea de 31 decembrie 1889, în urma unui atac cerebral. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

Partea a IV-a din Amintiri din copilărie va fi publicată postum, în anul 1892.

noriel.ro

Opera lui Ion Creangă:

Povești:

  • Capra cu trei iezi (1875);
  • Dănilă Prepeleac (1876);
  • Fata babei și fata moșneagului (1877);
  • Făt Frumos, fiul iepei (1877);
  • Povestea lui Harap-Alb (1877);
  • Ivan Turbincă (1878);
  • Povestea lui Ionică cel prost (1877);
  • Povestea lui Stan-Pățitul (1877);
  • Povestea porcului (1876);
  • Povestea poveștilor (1877-1878);
  • Povestea unui om leneș (1878);
  • Punguța cu doi bani (1875);
  • Soacra cu trei nurori (1875).

Povestiri:

  • Acul și barosul (1874);
  • Cinci pâini (1883);
  • Inul și cămeșa (1874);
  • Ion Roată și Cuza-Vodă (1882);
  • Moș Ion Roată și Unirea (1880);
  • Păcală (1880);
  • Prostia omenească (1874);
  • Ursul păcălit de vulpe (1880).

Nuvele

  • Moș Nichifor Coțcariul (1877);
  • Popa Duhul (1879).

Romane autobiografice:

  • Amintiri din copilărie (1879);
  • Fragment de autobiografie.

Scrisori:

Scrisori de familie:

  • Către Gheorghe Creangă;
  • Către Zaheiul Creangă;
  • Către Ecaterina Vartic;
  • Către Elena Creangă-Chiței.

Scrisori către prieteni:

  • Către Mihai Eminescu;
  • Către Vasile Conta:
  • Către Alexandru C. Cuza:
  • Către Nicolae Gane:
  • Către Mihail Kogălniceanu:
  • Către Titu Maiorescu:
  • Către Iacob Negruzzi:
  • Către Ioan Slavici:
  • Către Victor Zaharovschi.
lensa.ro