Puterea educației în societate:
Întrebarea cea mai răspândită, între generațiile trecute și cele mai noi, a fost, este și va fi “Ce lege a educației/învățământului a fost cea mai apropiată de o educație ideală?”.
Potrivit celei mai recente statistici efectuate de Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică (OECD), educația din țările asiatice și, în special, cea din Singapore, se apropie de conceptul de educație ideală.
Totuși, să fiu obiectiv, sistemul de educație este departe de ideea de perfecțiune, pe întregul glob. Și este normal, atâta timp cât societatea nu este perfectă și există o educație precară în rândul familiilor defavorizate și sărace, în cea mai mare parte, formarea unei conștiințe superioare la o persoană este foarte greu de concretizat. Ce rămâne de făcut pentru asigurarea unei educații distinse la cât mai mulți oameni? … Voi răspunde printr-o afirmație a celui mai important manager în miracolul economic japonez după cel de-al doilea război mondial, Toshiwo Doko (15 septembrie 1896 – 4 august 1988). Acesta a declarat, în cadrul unui interviu pe care la dat în New York, că:
“Noi nu avem nici resurse naturale, nici putere militară. Și nu avem nevoie decât de o singură resursă: capacitatea creierelor noastre. Ea este nelimitată. Trebuie să educăm, să specializăm, să echipăm. Această putere a minții va deveni, într-un viitor apropiat, bunul comun cel mai prețios, cel mai creator al întregii omeniri.”
Și …, în mare parte, Japonia, după un război devastator, a demonstrat că puterea educației este conceptul esențial pentru care trebuie să depunem un efort susținut.
În acest sens, cred că cei patru piloni care susțin sistemul educațional, a ști, a face, a fi și a conviețui, trebuie “tencuiți” continuu cu o atenție deosebită, acordată, atât de Guvern (și, de-acum, mă voi referi doar la sistemul educațional românesc), cât și de toate instituțiile responsabile cu dezvoltarea acestui sistem.
Eficiența educației din sistemul românesc:
Randamentul educației din România îl putem determina simplu, fără presupuneri absurde, cu documente și rezultate oficiale.
În primul rând, și cel mai important evaluator, este PISA (Programme for International Student Assessment), Programul de Evaluare Internațională a Elevilor. Conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică/OCDE, programul PISA măsoară dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, aflaţi la finalul învăţământului obligatoriu, în trei domenii principale: citire/lectură, matematică şi ştiinţe.
România participă la acest program din anul 2000, și a obținut următoarele locuri:
- în anul 2000, locul 34 din 42 de ţări participante;
- în anul 2006, locul 47 din 57 de ţări participante;
- în anul 2009, locul 49 din 65 de ţări participante;
- în anul 2012, locul 45 din 65 de ţări participante;
- în anul 2015, locul 48 din 72 de țări participante.
M-am oprit la anul 2015, deoarece în anul 2018, conform raportului OCDE, analfabetismul funcțional se apropie de 50%, atingând cota alarmantă de 44%. Ca să înțelegeți mai bine situația, este necesar să dau o definițe uzuală a analfabetismului funcțional.
“Analfabetismul funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță. Semnele grafice sunt recunoscute, dar conținutul de idei nu este înțeles decât, eventual, la un nivel foarte superficial.“
Necesitatea acestei definiții provine din diversele discuții pe care le-am avut cu persoane de diferite niveluri intelectuale, din declarații oficiale oferite de politicieni renumiți, din știrile transmise pe anumite canale de televiziune etc. Fără să fiu malițios, fiecare își prezenta propria interpretare a analfabetismului funcțional. Sunt foarte multe persoane care folosesc această sintagmă în sensul real, dar am considerat că intervenția mea, prin oferirea unei definiții, asigură o înțelegere mai bună a nivelului educațional actual.
După cum observați, datele prezentate de o organizație oficială de evaluare a educației, și, în special, a învățământului, ne plasează undeva în coada clasamentelor.
Fără să fac vreo evaluare personală a stadiului și evoluției educației în România, mă rezum doar la graficul postat, care este edificator pentru principalii beneficiari, și anume, părinții. De ce spun părinții, și nu elevii? … Deoarece conștiința elevilor, în perioadele preadolescenței și adolescenței, depinde, în principal, de implicarea și interesul părinților asupra viitorului copiilor lor.
Un al doilea mod de măsurare a gradului de educație, în România, care acoperă o arie mai largă a domeniului studiat, este comportamentul în societate. Acest constituent educațional cuprinde, cum spuneam într-un articol anterior, o educare emoțională echilibrată, un mod de viață sănătos, o ținută comportamentală impecabilă și, nu în ultimul rând, o instruire propice asigurării unui cadru familial exemplar.
Această abordare o vom interpreta după o analiză mai amplă a sistemului de învățământ.
Pentru moment, este suficientă această scurtă prezentare a elementelor ce contribuie la eficiența educației în societatea românească. O dezbatere mai elaborată va continua în următoarele articole, unde vor fi atinse subiecte interesante, cred eu, și sensibile, în același timp.
În final, după cum am promis, concluziile le voi trage la sfârșitul acestui subcapitol, bazate pe datele oficiale prezentate și pe comentariile voastre, pe care le aștept cu mult interes.