Arhive etichete: Geo Bogza

RADU TUDORAN

Lasă un răspuns

08 martie1910 – 18 noiembrie1992

111 ani de la nașterea lingvistului, traducătorului și prozatorului Radu Tudoran.

Radu Tudoran a moștenit nostalgia puternică pe care a manifestat-o față de călătoria pe mări de la tatăl său, Alexandru Bogza, funcționar al marinei comerciale.

elefant.ro

Biografia lui Radu Tudoran:

Radu Tudoran (pseudonimul literar a lui Nicolae Bogza) s-a născut la Blejoi, jud. Prahova. fratele cel mai mic al muzicianului Alexandru Bogza (1895 – 1973) și al scriitorului Geo Bogza (1908 – 1993), autorul unor romane de mare succes, printre care se numara și Un port la răsărit (1941, debutul său ca romancier) și celebrul Toate pânzele sus! (1954). Este și autorul ciclului de romane dedicat României secolului al XX-lea, Sfârșit de mileniu și traducător.

https://www.youtube.com/watch?v=isBEjt8zwZI

După terminarea Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, în anul 1930, și, apoi, a Școlii Militare de Ofițeri de la Sibiu, în anul 1932, funcționează timp de șase ani (1932 – 1938), ca ofițer al Armatei Române.

În 1938, renunță la cariera militară, și debutează cu un reportaj în revista „Lumea românească”, condusă de Zaharia Stancu. Există, desigur, o relație evidentă între demisia sa din armată și primele sale reușite literare. Tot acum, își schimbă numele literar din Nicolae Bogza în Radu Tudoran, pentru a nu sugera nici un fel de legătură directă cu fratele său.

elefant.ro

În 1940, i-a apărut prima carte, volumul de nuvele Orașul cu fete sărace, iar în anul următor (1941) îi apare Un port la răsărit, roman care evoca Basarabia și portul Odessa, astfel că din motive politice, a trecut în conul de umbră al uitării odată cu venirea la putere a regimului comunist. Acest roman, scris cu eleganța firească a omului Radu Tudoran, analiza cu o luciditate necruțătoare lumea pan-slavistă aflată sub controlul rus-sovietic.

Un port la răsărit

  
PARTEA ÎNTÂI

 În dimineaţa plecării, comandorul Maximov rămăsese pe chei, singur, puţin palid, puţin trist. Era îmbrăcat în mantaua lui neagră, cu mânecilelargi, lungă până în pământ care îl învelea ca o plapumă. Când am ajuns la capul digului, înainte de a lua drumul cu vântul larg spre mare, am mai privit o dată în urmă şi l-am văzut în acelaşi loc, nemişcat. Neguriledimineţii îl învăluiau într-o umbră umedă şi opacă. Mi
-a făcut un semn prietenesc de despărţire, apoi, în clipa când digul l-a acoperit, a rămas cumâna apăsată pe piept, gestul cu care îşi reprima tuşea măruntă şi uscată.
Am mai văzut cum vântul rece îi scutura mânios pulpanele largi ale mantalei. Atunci, în timp ce întorceam cârma spre sud, mi-am amintit încăo dată vorbele lui, pe care uneori, mai târziu, în momente de răzvrătire le-am socotit maladive:
„Gândeşte-te să pleci, nu să ajungi. Ultimul port e foarte departe saufoarte aproape; nu te gândi niciodată la el. Nu calcula niciodată sosirile; nute supăra dacă te lasă vântul; când te opreşti, nu lua prea mult în seamăbucuriile de la uscat, fiindcă ele îţi lungesc drumul; fii gata să ridici pânzele în orice clipă.
Se poate întâmpla să te prindă furtuna şi să nu mai ajungi niciodată; nu te gândi: de ajuns este că ai plecat!” …

În timp ce fratele său, Geo Bogza, s-a descurcat cu abilitate în meandrele politice ale anilor 1945-1947, fiind favorabil comunismului, Radu Tudoran, mai puțin prudent sau mai inconștient (după punctele de vedere), a scris articole în care critica deopotrivă extremismul de dreapta și politica sovietică. Tot în această perioadă tulbure pentru România a continuat să scrie și să publice, a strâns bani, s-a stabilit la Brăila, și început construirea unei goelete cu care spera să plece în lume.

various-brands.ro

Spre sfârșitul anului 1947, când controlul sovieticilor asupra României deveni total, Radu Tudoran este total marginalizat. Conform spuselor sale, citat fiind dintr-un interviu acordat Marinei Spalas și publicat în Revista „Contemporanul” numărul 15 din 1992 : „După 1947 am fost înmormântat, nimeni n-a mai pomenit de mine decât dacă își mai aducea cineva aminte să-mi vâre o suliță în coaste.” Totuși, nu este supus prigoanei Securității sau închisorii. Aflat în dizgrație editorială, alege traducerile, în special din autori ruși și sovietici, ca mijloc de menținere a contactului cu literatura și ca mijloc de existență.

Revine pe scena literară cu un aparent anodin și inofensiv roman pentru tineret, socotit de unii critici literari „roman de consum”, anume Toate pînzele sus!, publicat în anul 1954. Romanul, scris cu mare talent narativ și descriptiv, este puternic influențat de pasiunea pentru aventură a autorului și devine aproape instantaneu un succes răsunător la publicul de toate vârstele, aprinzând imaginația a milioane de tineri români pentru câteva generații. Descrie călătoria pe care Radu Tudoran nu a mai putut să o facă în 1948. Modelul său de navigator l-a constituit Joshua Slocum⁠, aidoma căruia ar fi vrut să plece în jurul lumii. Deși propria sa goeletă rămăsese neterminată, succesul romanului a fost atât de mare încât goeleta „Speranța” (cum intenționa să o numească) a fost efectiv realizată în 1968, la comanda studioului cinematografic „București”, la șantierul naval din Tulcea și în rada portului Brăila, cu ajutorul uzinelor de utilaj greu „Progresul”, pentru turnajul filmului inspirat de roman: Toate pînzele sus! de Mircea Mureșan. În 1976, acesta a fost ecranizat pentru televiziune.

Radu Tudoran a trăit retras până la sfârșitul vieții sale, dar a publicat numeroase best-seller-uri. În 1977, numărul total al exemplarelor din cărțile sale – aproape fiecare reeditată de mai multe ori – depășea cu mult 1 500 000 de exemplare tipărite. Proiectul său cel mai ambițios din punct de vedere literar rămâne ciclul de șapte romane Sfârșit de mileniu, scris cu o transparență și o naturalețe atât de firească încât un cititor mai puțin experimentat nu va sesiza puterea și eleganța stilului ce l-au caracterizat pe Radu Tudoran încă de la publicarea romanului Un port la răsărit. Sfârșit de mileniu este o frescă complexă a societății românești a secolului XX, fiind ciclul căruia talentatul prozator i-a închinat toată puterea sa creatoare a ultimilor săi 20 de ani de viață.

A avut întotdeauna, printre femei, faima unui bărbat distins și cuceritor, inclusiv după vârsta de 60 de ani. În ultimul an al vieții a lucrat la al șaptelea roman din ciclul Sfârșit de mileniu, Sub zero grade, în care era vorba de perioada de ocupație sovietică, din 1944 și până în 1953.

Sfârșit de mileniu

“EXPLICAŢIE.
Sub titlul generic SFÂRŞIT DE MILENIU au apărut până varatrecută, 1989, şase volume dintr-un ciclu epic care urmărea să înfăţişeze, pe calea ficţiunii, istoria  secolului nostru, aşa cum a trăit-o şi a  înţeles-o autorul, la vârste succesive, din copilărie până la deplină maturitate, şi chiar după aceea.
Deci nu este o cronică obiectivă, ci una personală, în prezentareacăreia autorul se foloseşte de Povestitor, acesta fiind el însuşi unpersonaj între celelalte; nu-i vorba de o disimulare, dar nu-i mai puţin adevărat că personajul se naşte din experienţa şi convingerile autorului,care se împrumută pe sine şi altor eroi din carte, aceasta devenind defapt o confesiune şi o profesie de credinţă.
Acţiunea ultimului volum se termina în august 1944; date fiind piedicile care se iveau de acolo înainte, autorul se vedea nevoit sau să abandoneze cronica, sau s-o falsifice.
El se oprise la ideea s-o încheie într-un singur viitor volum, un epilog, în care să urmărească până la capăt  destinul personajelor,  eludând istoria  inabordabilă a epocii, tristele, inutilele şi tragicile prefaceri cunoscute de societatea contemporană.
Dar, cu toată abilitatea însuşită în patruzeci de ani cât s-a trăit în minciună şi cu mască pefaţă, autorul se afla în faţa unor dificultăţi mult  prea mari, şi  nu ştia dacă va izbuti să le depăşească.
Era o dilemă pe care a rezolvat-o, ca un făcut, Revoluţia din decembrie. De aici porţile s-au deschis larg în faţa autorului, ca a noastră a tuturora, şi dacă el va fi în stare să meargă până la capăt, va avea de scris nu doar un epilog lipsit de fondul lui adevărat, ci încă două sau trei volume, ca să redea, după procedeul folosit în volumele dinainte, suferinţa, umilinţa şi îndelungata siluire a cugetului în care a trăit neamul nostru, împreună cu alte neamuri, la fel de nenorocoase, din 1944 până în 1989. …”

Vol. I, Casa Domnului Alcibiade

A murit în dimineața zilei de 18 noiembrie 1992, la Spitalul Fundeni, din cauza unei boli a arterelor, după mai multe intervenții chirurgicale care n-au reușit să-l salveze. Fratele său mai mare, Geo Bogza, a murit un an mai târziu.

Opera lui Radu Tudoran:

Nuvele:

  • Orașul cu fete sărace (nuvele), București:, Editura Socec, 1940.

Romane:

  • Un port la răsărit (roman), București: Editura Socec, 1941, Editura Arta Grafică, 1991;
  • Anotimpuri, București: Editura Socec, 1943 (ediția a II-a, 1946; ediția a III-a, 1947; ediția a IV-a, București: Editura Albatros, 1974);
  • Flăcări (carte), București: Editura Forum (Tipografia „Cartea de Aur”), 1945 (ediția a II-a, 1947; ediția a III-a, București: Editura Socec, 1948; ediția a IV-a, București: Editura Tineretului, 1958; ediția a V-a, cu titlul Flăcările, București: Editura Minerva, 1971; ediția a VI-a, cu titlul Flăcările, București: Editura Eminescu, 1983);
  • Purcelul care a ajuns boier, (roman pentru copii și tineret), București: Tipografia „Pro-Pace”, 1945;
  • Ferma „Coțofana veselă”, (roman pentru copii și tineret), Craiova: Tipografia „Scrisul Românesc”, 1946;
  • Întoarcerea fiului risipitor, București: Editura Socec, 1947 (ediția a II-a, București: Editura Minerva, 1970; ediția a III-a, 1971; ediția a IV-a, 1974; ediția a V-a, București: Editura Eminescu, 1984);
  • Toate pînzele sus! (roman), București: 1954 (ediția a II-a, revizuită și adăugită, București: Editura Tineretului, colecția „Cutezătorii”, 1957; ediția a III-a, 1961; ediția a IV-a, 1964; ediția a V-a, 1967; ediția a VI-a, în 2 volume, cu o postfață a autorului, București: Editura Minerva, 1973; ediția a VII-a, cu o prefață a autorului, București: Editura Ion Creangă, 1980);
  • Ultima poveste, București: Editura Tineretului, 1956 (ilustrații de Coca Crețoiu Seinescu) (ediția a II-a, 1964; ediția a III-a, București: Editura Ion Creangă, 1973);
  • Dunărea revărsată, București: Editura pentru Literatură, 1961 (ediția a II-a, 1963; ediția a III-a, 1967; ediția a IV-a, București: Editura Minerva, 1977);
  • O lume întreagă, București: Editura Tineretului, 1964 (ediția a II-a, 1969);
  • Al treilea pol al Pămîntului, București: Editura Ion Creangă, 1971;
  • Maria și marea, București: Editura Albatros, 1973, Editura Arta Grafică, 1992;
  • Acea fată frumoasă, București: Editura Cartea Românească, 1975.

Ciclul de romane Sfârșit de mileniu:

Ciclul Sfârșit de mileniu se compune din șapte romane:

  1. Casa domnului Alcibiade, București: Editura Cartea Românească, 1978;
  2. Retragerea fără torțe, București: Editura Eminescu, 1982;
  3. Ieșirea la mare, București: Editura Eminescu, 1984;
  4. Victoria neînaripată, București: Editura Eminescu, 1985;
  5. Privighetoarea de ziuă, București: Editura Eminescu, 1986;
  6. O sută una lovituri de tun, București: Editura Eminescu, 1989;
  7. Sub zero grade, București, Editura Arta Grafică, 1994 (postum).

Impresii de călătorie:

  • Al optzeci și doilea, București: Editura pentru Literatură, 1966 (despre o călătorie pe ocean cu traulerul „Constanța”);
  • Regiunea Galati, București: Editura Meridiane, 1967;
  • Oglinda retrovizoare, 1970 (despre Italia);
  • La nord de noi înșine, București: Editura Eminescu, 1979;
  • Frumoasa adormită (carte), București: Editura Eminescu, 1981 (despre Statele Unite ale Americii );
  • Viata mea Bucuresti Editura Tudoran ,1981.

Traduceri:

A tradus singur sau în colaborare din: Alexander Bek⁠, Charles Darwin, Aleksandr Fadeev, Ivan Goncearov, I. Listenov, N. Nikitin, L. Platov, Boleslaw Prus, Anatoli Rîbakov, Tihon Semușkin, Manaf Suleimanov, Aleksei Nikolaevici Tolstoi, Jules Verne, Vitali Zakrutkin, Antonín Zápotocký.

kalapod.net

GEO BOGZA

Lasă un răspuns

06 februarie 1908 – 14 septembrie 1993

113 ani de la nașterea lui Geo Bogza.

Geo Bogza, marinarul prahovean, a fost autorul celor mai frumoase cărți despre natură care s-au scris în literatura română.

elefant.ro nt-size”>

Spirit nonconformist, ce a refuzat dintotdeauna încremenirea în tipare şi care, totodată, şi-a asumat autenticitatea ca terapeutică a scrisului şi a existenţei, Geo Bogza ni se revelează deopotrivă ca un scriitor şi ca o conştiinţă a vremii lui.

În volumul său de memorii, Născut în ʹ02, Sașa Pană povestește cum a decurs întâlnirea dintre el și Geo Bogza, care venise din Prahova să cucerească Bucureștiul.

 

“Într-o zi a apărut la lăptărie, nesfârșit de înalt, în pantaloni scurți și bufanți, Bogza. Ceilalți îl mai văzuseră, eu însă nu.

El mă mângâia, mă pipăia și parcă tot nu-i venea să creadă și repeta, ușor cântat, subțirel Sașa Pană… Sașa Pană… Sașa Pană… Și mă strângea la piept și se bucura: Ce frumos e Sașa Pană!“

Biografia lui Geo Bogza:

Geo Bogza a fost un scriitor, jurnalist și poet român, teoretician al avangardei, asociat cu nașterea mișcării suprarealiste din România, fratele mai mic al muzicianului Alexandru Bogza și fratele mai mare al scriitorului Radu Tudoran (pseudonimul lui Nicolae Bogza).

Geo Bogza este de foarte tânăr atras de publicistică. Nu dorește însă să fie un simplu gazetar, dorește să fie director de revistă. Așa că, în 1928, la Câmpina, în Prahova, fondează mensualul Urmuz, revistă pe care o intitulează just: Revistă de avangardă. Tot în acest an, colaborează la revistele „Unu” și „Bilete de papagal”.

Manuscris Geo Bogza

A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, autor al câtorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii (1953), Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).

 

carturesti.ro

În 1929, are loc debutul său editorial cu volumele „Jurnal de sex” și „Poemul invectivă”, din cauza cărora va suporta rigorile legii, chiar cu detenție, sub acuzația de „pornografie”, fiind coleg de celulă la Văcărești cu celebrul criminal Berilă. Printre acuzatorii lui Bogza s-a numărat Nicolae Iorga.

Poem ulrtagiant

"Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare Totul a fost pe neaşteptate – şi aproape fără voia mea
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.
Într-o seară am rătăcit singur pe străzi – şi cândm-am întors Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără şi negricioasă
Mi-a spus că toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare ..."

Volumul “Poemul invectivă“

 

Jurnal de Sex, Geo Bogza

În perioada 1836 -1937, călătorește în Spania și Franța, în calitate de ziarist, iar în 1937, îi apare volumul de poezii „Ioana Maria”.

Ioana Maria

Ioana Maria, tu esti acum departe,
tu ai vrut intotdeauna sa fii departe,
Ioana Maria.

Tu ai iubit marile pe care corabii
plutesc zile si nopti la intamplare,
si porturile unde se intorc pescuitorii de corali
tu le-ai iubit de asemeni,
munti acoperiti de zapezi, insule si orase necunoscute,
tot ce n-a fost aici si a fost departe,
tu ai iubit,
si departarile au cantat in tine asemeni unor harfe,
toate cantecele pamantului si ale marilor,
cantece pentru calatoriile fara sfarsit, pentru calatoriile fara urma
pentru toti cei ce se desprind de tarmuri si se duc departe,
si nici un cantec pentru departarea stelara din privirile mele,
cand ma uitam la tine si iti spuneam:
Ioana Maria, esti cea mai frumoasa floare din lume.

Între 1940-1944, este clasat printre autorii „cosmopoliți” și „degenerați” de către regimul antonescian, iar în 1945, poate din nou publica, alăturându-se noului regim, comunist.

În perioada 1952 – 1969, îndeplinește funcția de deputat în Marea Adunare Națională, și, după 3 ani de la intrarea în organismul legislativ unicameral al Republicii Populare Române, devine membru al Academiei Române și membru în Consiliul Național pentru Apărarea Păcii.

Cartea Oltului, de Geo Bogza

În 1971, este decorat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste, și în 1978, primește Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.

Pe 14 septembrie 1993 moare la Spitalul Elias din București, la un an după fratele său, scriitorul Radu Tudoran.

Opera lui Geo Bogza:

Poeme:

  • Poemul invectivă – (1933);
  • Ioana Maria (17 poeme) – (1937);
  • Cântec de revoltă, de dragoste și de moarte – (1947);
  • Orion – (1976).

Reportaje:

  • Cartea Oltului – (1945);
  • Țări de piatră, de foc, de pământ – (1939);
  • Țara de piatră – (1946);
  • Oameni și cărbuni în Valea Jiului -(1947);
  • Veneam la vale -(1942).
Iarnă

În vale, copiii se dau pe gheaţă,
Câmpia e acoperită cu zăpadă.
Cerul - plumburiu.
Prin aer trec păsări negre.
La marginea satului se văd vânătorii.
Copacii sunt îngheţaţi şi stingheri.
Se pregăteşte o noapte geroasă.
Totul e rece şi alb,
Şi deşi mă aflu lângă Dunăre, pe Bărăgan,
Mă gândesc ce mare pictor a fost Breugel.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)

aosom.ro