Pitagora a fost gânditor ionian grec, militant religios și politic.
Pitagora (576 – 496 i.Hr.)
Lasă un răspuns
Arhive etichete: filozof
BIAS din PRIENE (642 – 577 i.Hr.)
Cugetări ale Lumii Antice:
Bias din Priene este prima figură, dintre cei șapte înțelepți ai Greciei.
Culegere literar artistice de citate, cugetări și aforisme din antichitate până în prezent.
Pentru vizionarea filmulețului, click pe linkul de mai jos:
Heraclit din Efes (cca 535 – 475 î.Hr.)
Filozof antic grec, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai școlii filozofice ioniene. Considera că originea tuturor lucrurilor este focul. Creatorul viziunii potrivit căreia totul este în permanentă schimbare, al învățăturii despre „logos” pe care îl înțelegea ca „zeu”, „destin”, „necesitate” și „veșnicie”. Îi aparține celebra formulă „Nu te poți scălda de douri în aceeași apă a unui râu”. Alături de Pitagora și de Parmenide, Heraclit a pus bazele filozofiei antice și europene. Heraclit privea la lucuri ca la o taină, o enigmă. Născut în cetatea Efes, el aparținea unei familii aristocratice străvechi care descindea din întemeietorul Efesului, Androklos. Datorită originii sale, se bucura de o serie de privilegii „regești” și de o înaltă funcție sacrdotală (preoțească) moștenită, în templul zeiței Artemis din Efes. Filozoful nu participa la viața socială, renunțând la toate titlurile și pronunțându-se în chip negativ și cu asprime împotriva regimului din cetate și raportându-se cu dispreț la „mulțime”. Principala lucrare a filozofului este „Despre natura” și s-a păstrat sub formă de fragmente. Ea este formată din trei părți: despre natură, despre stat și despre zei și se remarcă prin originalitatea, expresivitatea și caracterul aforistic al limbii. Ideea de bază este aceea că în natură nimic nu este neschimbător, asemena apei unui râu, în care nu te poți scălda de două ori. Totul se transformă permanent în altceva, schimbându-și starea. Pentru Heraclit, expresia simbolică a transformării generale este focul. Focul reprezintă o permanentă autodistrugere, el trăiește prin aceea că moare. Heraclit a introdus un concept filozofic nou, „logos” – cuvântul, înțelegând prin acest principiu unitatea rațională care ordonează lumea cu ajutorul contrariilor elementare. Contrariile se află într-o luptă permanentă, dând naștere la noi fenomene („discordia este tatâl tuturor lucrurilor”). Rațiunea umană și logosul au aceeași natură, dar logosul este veșnic și conduce universul din care face parte și omul. Tradiția a păstrat imaginea lui Heraclit ca înțelept singuratic, cu dispreț față de oameni (și față de cei care se considerau înțelepți), din pricină că aceștia nu știu ce vorbesc și ce fac.
Cugetările sale seamănă adesea cu ghicitorile populare sau cu formulele unui oracol care, după cum credea Heraclit „…nici nu vorbește, nici nu tăinuiește, ci face semne„. Se presupune că Heraclit și-a conceput intenționat scrierea în chip obscur și a dat-o în păstrare templului lui Artemis, ca și cum ar dori să o ferească de ignoranța mulțimii. Cugetările lui Heraclit au o construcție îndelung gândită, o poetică anume. Ele sunt pline de aliterații, de jocuri de cuvinte, caracteristice structurii discursului interior adresat nu atât altora cât sie însuși, un discurs pe cale de a se întoarce în ambianța tăcerii celui care gândește.
A fi, potrivit lui Heraclit, înseamnă a deveni în permanență, a trece dintr-o formă în alta, a se înnoi, asemenea râului care poartă mereu ape noi.
O altă metaforă a ființei o reprezintă, potrivit lui Heraclit, arderea, focul. Ființa unică devine prin ardere multiplicitatea lucurilor existente, dar se stinge în acestea, la fel cum lucrurile existente se readună prin ardere în unicitatea ființei elementare. Și încă o metaforă este jocul: de fiecare dată o nouă partidă a aceluiași joc.
Cugetările lui Heraclit:
- Tuturor oamenilor le este proprie autocunoașterea și gândirea;
- Discordia este tatăl tuturor lucrurilor;
- Ochii sunt martori mai de încredere decât urechile;
- Sufletul celui adormit seamănă cu păianjenul în mijlocul plasei sale, el se îndreaptă imediat către partea rănită a corpului, iar omul se trezește;
- Dacă orbul ar fi întrebat ce este vederea, el ar răspunde că orbirea;
- Uneori chiar și o grămadă de gunoi aruncat la întâmplare poate duce la ceva minunat;
- Chiar și când toate dorințele oamenilor se împlinesc, aceștia nu devin mai buni;
- Când trăim, sufletele ne sunt moarte, când murim, ele se însuflețesc;
- Naturii îi place să se ascundă;
- Mintea nu se educă cu multă învățătură;
- Cel mai înțelept dintre oameni, în comparație cu zeul, pare o maimuță în privința înțelepciunii, a frumuseții și a tuturor celorlalte;
- Înțelepciunea constă într-un singur lucru: să afli cum guvernează totul în toate;
- Gândirea este o calitate de preț, iar înțelepciunea constă în a spune adevărul și, ascultând glasul naturii, să acționezi conform cu ea;
- Trebuie ca oamenii care se ocupă cu filozofia să știe foarte multe lucruri;
- Pentru mine, unul face cât zece mii, dacă e cel mai bun;
- Una și aceeași este în noi și vie și moartă, vioaie și adormită, tânără și bătrână. Căci, una schimbăndu-se, e alta, și invers, alta, schimbându-se, e cea dintâi;
- Numesc destin acea ordine și înlănțuire de cauze, când o cauză, legată de alta, dă naștere din sine unui fenomen;
- Cu mânia e greu să te lupți: pentru tot ce vrea ea, plătești cu viața. Să te lupți cu desfătarea e și mai greu decât cu mânia;
- Cei care, ascultând, nu înțeleg se aseamănă cu surzii: despre ei se spune: „Fiind de față, sunt absenți”;
- Totul ce știe și respectă chiar și cel mai încercat dintre înțelepți, totul este doar o părere …;
- Felul omenesc de a gândi nu este înzestrat cu rațiune, cel divin este,
- Gândurile omului sunt niște jocuri de copii.
Chilon din Sparta (596 – 528 î.Hr.)
Unul dintre cei șapte înțelepți greci (vezi Bias din Priene).
A fost primul efor (nume dat în Sparta antică fiecăruia dintre cei cinci magistrați cu largi și importante atribuții în politica internă și externă a statului. Din ngr. éforos.) ales în Colegiul celor cinci efori – organul cel mai important al statului. Diogene Laertios (biograf al filosofilor greci) spunea că Chilon a conferit Colegiului o putere egală cu cea a regelui.
Previziunea lui Chilon i-a adus o glorie postumă însemnată. Chilon spunea despre insula Kythira, care se află lângă malurile Laconiei, că ar fi mai bine pentriu spartani dacă aceasta s-ar scufunda în mare. Chilon presimțea o amenințare permanentă la adresa Spartei din partea acestei insule. Viitorul a demonstrat că temerile lui nu erau neîntemeiate. Mai întâi, exilatul spartan Demarat l-a sfătuit pe Xerxes (fiul lui Darius cel Mare și al Atossei, s-a născut în jurul anului 520 î.Hr. Domnea peste o sută douăzeci și șapte de țări, de la India până în Etiopia. Devine suveran al Imperiului Persan în 486, la moartea tatălui său, Darius I) să stabilească aici un punct de oprire pentru corăbii, dar regele i-a refuzat sfatul. Mai târziu, în timpul războiului peloponeziac, Nicias/Nikias (politician și general atenian pe timpul războiului peloponezian. A fost membru al aristocrației ateniene. A moștenit o mare avere de la tatăl său, care a fost investită în minele de argint din jurul Muntele Laurium din Attica) a cucerit această insulă și a instalat aici o garnizoană ateniană. De pe această insulă, atenienii au pricinuit spartanilor multe pierderi. Se povestește că, odată, Solon a întrebat în ce condiții poate dobândi regele sau tiranul mai multă glorie. Pittakos/Pittacus din Mytilene a răspuns: „Atunci când supușii ajung să se teamă nu de el, ci pentru el„. Iar Chilon a răspuns astfel la această întrebare: „Treaba cârmuitorului nu e să se gândească la cele muritoare, ci la cele nemuritoare„.
Cugetările lui Chilon:
- Serbează-ți nunta fără fast;
- Întrebare: „Care casă e cea mai importantă?„. Chilon: „Casa care seamănă cu orașul cârmuit de rege.„;
- Întrebare: „Ce îi deosebește pe oamenii educați de cei needucați?„. Chilon: „Speranțele promițătoare.„;
- Întrebare: „Ce e cel mai greu?„. Chilon: „Să păstrezi un secret. Să-ți întrebuințezi cum se cuvine timpul liber. Să suporți o jignire.„;
- Să nu crezi în ghicit;
- Prețuiește timpul;
- Virtutea constă în faptul că poți, cu ajutorul discernământului, să prevezi viitorul;
- După faptă și răsplată;
- Supune-te legilor;
- La prietenii nefericiți grăbește-te mai tare decât la cei fericiți;
- Când fratele lui Chilon s-a supărat pe el pentru că a devenit efor, acesta i-a răspuns: „Aceasta e fiindcă eu pot îndura nedreptatea, iar tu nu.„;
- Când vorbești, nu da din mâini – acesta este un semn de nebunie;
- Cine e puternic să fie și bun, ca să fie respectat și nu temut;
- Mai bine să pierzi, decât să ai un câștig rău: de pe urma primei, suferi o dată, de pe urma celei de-a doua – pentru totdeauna;
- E mai bun statul în care mai mulți ascultă de legi și mai puțin de oratori;
- Nu-i huli pe cei morți. Respectă bătrânețea. Ai singur grijă de tine;
- Nu-ți dori ceva peste puteri;
- Aurul se încearcă pe piatră – nu există verificare mai bună. Cu ajutorul aurului se vede diferența dintre cei vrednici și cei nevrednici;
- Nu-ți vorbi aproapele de rău, să n-auzi ceva ce nu te-ar bucura;
- Nu te grăbi la drum;
- Bucură-te de liniște;
- Fii cumpătat la vorbă, mai ales la băutură;
- În propria casă înveți cel mai bine să fii stăpân;
- Să nu râzi de nenorocirea altuia;
- Nu vorbi înainte să gândești.
Hesiod (sec. VIII – sec. VII î.Hr.)
Poet și gânditor antic.
S-au păstrat în totalitate poemele sala didactice Munci și zile și Teogonia (Panteonul divinităților elene), în care se reflectă concepția despre lume a grecilor din epoca formării societății împărțite pe clase. În primul poem, înfățișează atmosferă socială în care trăiau țăranii aflați sub dominația aristocrației. Astfel, introduce ideea de dreptate ca principiu etic suprem și glorifică munca drept temelie a vieții. Mai mult decât atât, aici sunt conținute proverbe și parabole. Teogonia reprezintă o anticipare a filozofiei grecești antice, prima încercare de sistematizare nu numai a genealogiei zeilor, dar și a istoriei genezei lumii. Poemul se încheie cu genealogia eroilor greci, inițiind direcția genealogică în literatura antică grecească.
Cugetările lui Hesiod:
- Nevastă să-ți aduci în casă / Când anii ți s-au împlinit. / Sub treizeci nu te grăbi, / Dar nici prea-n vârstă să nu fii …;
- Să nu te-nsori spre hazul vecinilor;
- Nevasta vrednică e mai prețioasă decât orice pe lume …;
- Fii conștient de timp;
- Cu adevărat e vrednic acela care a reușit să-și folosească vremea cu folos!;
- Cel care tărăgănează se va lupta neîncetat cu nenorocirile, toată viața;
- Vorba repetată de popor nu dispare cu totul.
Esop (cca 640 – cca 560 î.Hr.)
Înțelept antic grec, autor de fabule.
S-a născut în Frigia. Cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o ca sclav. Fiind eliberat, a fost trimis de Cresus (ultimul rege al Lidiei) la Delphi (Delphi/Delfi este un oraș în Grecia antică, casă a Oracolului delfic în mitologia greacă, dedicat zeului Apollo și locuit de nimfa Cassotis, care era venerată în întreaga lume antică. Vechii greci considerau Delphi ca fiind centrul universului.), unde a fost acuzat de blasfemie și aruncat de pe stânci. Fabulele sale, în număr de peste 400, s-au păstrat pentru multă vreme transmise prin viu grai ca exemple de înțelepciune adâncă. În Evul Mediu au fost răspândite transpuneri în proză ale compozițiilor lui Esop.
Cugetările lui Esop:
- Recunoștința – semnul sufletului nobil;
- În fața greutăților vieții trebuie să te înarmezi cu răbdare și cumpătare. În lume domnește răul;
- Este de două ori mai greu să suporți jignirea venită din partea acelor oameni de la care te așteptai cel mai puțin că te vor jigni;
- Mare sau mic, răul nu trebuie săvârșit;
- Se spune că Hilon l-ar fi întrebat pe Esop: „Cu ce se ocupă Zeus?„. Esop a răspuns: „Le înalță pe cele mici și le coboară pe cele mari„;
- Pentru oamenii fericiți, moartea nu e nici pe departe o povară, ci o binecuvântare;
- Pentru oameni, munca e o desfătare;
- Omul rău va face rău, indiferent de orice;
- Este greu ca omul rău să se facă bun, și e ușor ca cel bun să devină rău;
- Dacă banii sunt mulți – nu te bucura, dacă sunt puțini – nu te întrista;
- Dacă cineva are noroc, nu-l invidia, ci bucură-te cu el, fiindcă astfel norocul lui devine și al tău; invidia mai mult rău îți face;
- Dacă un om se apucă de două lucruri opuse unul altuia, atunci unul din ele n-o să-i reușească;
- Dacă un lucru poate fi demonstrat prin fapte, atunci nu are rost să faci risipă de cuvinte;
- Dacă nu poți evita moartea, cel puțin mori cu demnitate;
- Trăiește cu ceea ce ai, iar prisosul de astăzi păstrează-l pentru mâine: mai bine să dăruiești dușmanilor, decât să cerșești de la prieteni;
- De omul rău trebuie să te temi și să te ferești;
- Este imposibil să-l îndrepți pe omul rău; el se poate schimba la exterior, dar nu și în purtări;
- Adevărata comoară a oamenilor – puterea de muncă;
- Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște;
- Fiecare om cu treaba lui și fiecare treabă la vremea ei;
- Când nenorocirea se abate asupra ta, privește în jur: sunt oameni a căror soartă e și mai grea decât a ta;
- Cine se laudă de față de cei care-l cunosc, se face de râs pe bună dreptate;
- Cu blândețe obții aproape întotdeauna mai mult, decât prin forță brută;
- Înțelepții nu știu să vorbească cu regii: regilor trebuie să le vorbești fie cât se poate de puțin, fie cât se poate de plăcut;
- Îngâmfatul și încăpățânatul se comportă după cum vrea, nu ascultă de sfaturile nimănui și devine repede victima propriilor erori;
- Nu tot timpul anului e vară;
- Nu te împrieteni cu cei care preferă noi prietenii celor vechi. Să știi: cum ne-au înșelat pe noi din pricina noilor iviți, la fel îi vor înșela și pe cei noi;
- Nu trebuie să cauți nimic din ceea ce nu-ți este dat de la natură;
- Să nu-ți fie rușine să înveți la o vârstă înaintată: mai bine să înveți mai târziu, decât niciodată;
- Un cârmuitor la întrebat pe Esop de ce nu merg bogații la înțelepți, ci invers. Esop i-a răspuns: „Pentru că înțelepții știu ce le trebuie în viață, iar bogații nu – astfel nu s-ar fi îngrijit de strângerea avuțiilor, ci de acumularea de înțelepciune„;
- Ambiția neobosită întunecă mintea omului și el nu mai vede pericolele care îl amenință;
- De regi fie nu te apropii de loc, fie le spui doar ce le e pe plac;
- Trei calamități există: focul, femeia și marea;
- Cu o floare nu se face primăvară;
- Este vai ș-amar de oameni când fiecare începe să ceară ce i se cuvine;
- Relația cu statul trebuie să fie ca și cu focul: nici prea aproape, ca să nu te arzi, nici prea departe, ca să nu îngheți;
- Fii bun cu nevasta ca să nu-și dorească să cunoască și alt bărbat;
- Cea mai nefastă dintre pasiuni este lăcomia, fiindcă îl face pe om nechibzuit, obligându-l să lase deoparte pe cele sigure și să se repeadă după cele nesigure;
- Nu privi la cum arăt, ci la cum gândesc. Nu întotdeauna cel slut e și prost;
- Străduiește-te să fii cu minte, și nu bogat, fiindcă bogăția o poți pierde, dar chibzuința va fi mereu cu tine;
- Străduiți-vă să adăugați frumuseții calități care durează;
- Pasiunile sunt vătămătoare, fiindcă ele îl orbesc pe om;
- Frica îl face pe om să cadă din lac în puț;
- Soarta e schimbătoare și adesea se schimbă în mai rău;
- Aceia pe care te bazezi pot muri, iar aceia de care te ferești te pot salva;
- Ucigași nu sunt cei care fac pumnale, ci cei care se folosesc de tăișurile lor; la fel, pe mine nu clevetitorii mă vorbesc de rău, ci tu, dacă te folosești de clevetirea lor;
- Un catâr indian își văzu imaginea în apa râului și se bucură de cât e de mare și frumos; porni în galop, scuturându-și coama, asemenea unui cal. Dar imediat își aminti că se trage dintr-un măgar și se opri pentru o clipă din goană și-și potoli trufia și înfumurarea;
- Lupul a văzut cum păstorii mâncau o oaie, s-a apropiat și a zis: „Dacă aș fi făcut eu așa ceva, câtă gălăgie ați fi făcut!”;
- Trebui să înveți atât din greșelile proprii, cât și din ale celorlalți;
- Stăpânul îl trimise pe Esop la moară. Esop a întrebat: „De ce mă trimiți acolo?„. Acela a răspuns: „Ca să ai un rost pe lume„. „Atunci de ce, a întrebat Esop, nu-ți trimiți acolo copiii?„;
- Convingerea e deseori mai eficace decât forța;
- Esop a spus unui om frumos, dar desfrânat: „Poate că te îmbraci tu frumos, dar te dezbraci fără gust„;
- Esop a fost întrebat ce anume este cel mai tare în om. „Rațiunea„, a răspuns el.
Bias din Priene (642 – 577 î.Hr.)
Se spune că Bias este cea mai bizară și misterioasă figură dintre cei șapte înțelepți ai Greciei (Cleobulus din Lindos, 600 î.Hr.; Solon, 638 – 558, î.Hr.; Chilon din Sparta, sec. al VI-lea î.Hr.; Bias din Priene; Thales din Milet, 640 – 550 î.Hr.; Pittacos din Mythilene, 640 – 568 î.Hr. și Periandru din Corint, sec. al VII-lea î.Hr.). Este posibil ca Bias să fi fost contemporan cu regele Cresus și martor al cuceririi de către perși a orașelor din Asia Mică.
În acea vreme, între Samos și Priene se purta un război de durată. În bătălia de la Drius, locuitorii din Priene au fost înfrânți de milesieni. Bias s-a deplasat la Samos și a reușit să rezolve conflictul în condiții satisfăcătoare pentru toate părțile. În acest fel, acțiunile militare au încetat. În timpul celui de-al doilea război mesenian, Bias a răscumpărat câteva fetițe dintre prizonierii luați de spartani, le-a crescut ca pe propriile fiice și apoi le-a trimis acasă la părinți, dându-le chiat și zestre. La puțin timp după aceasta, pescarii atenieni au scos la mal un tripod din bronz cu inscripția „Înțeleptul„. Tatăl uneia dintre fetițe a luat cuvântul la adunarea poporului, a povestit despre fapta bună a filozofului și a declarat că înțeleptul nu poate fi decât acesta, și anume Bias. Adunarea poporului a fost de acord cu această declarație și tripodul i-a fost trimis. Bias, după ce a citit inscripția de pe tripod, a declarat că înțeleptul este zeul Apollo și nu a primimt cadoul. După o vreme, în timpul asediului regelui lidian, Alyattes, Bias și-a salvat orașul natal printr-un vicleșug, în urma căruia Alyattes a încheiat cu Priene o înțelegere de pace.
Fiind sfătuit de înțeleptul Bias, regele lidian Cresus a oprit pregătirile pentru construirea unei flote și a început să suțină relații de prietenie cu locuitorii insulelor ionice.
Când Priene a fost cucerit de perși, mulți dintre locuitori au început să părăsească în fugă orașul, străduindu-se să-și ia cu ei toate averile. Doar Bias era foarte liniștit. Locuitorii orașului au fost uimiți de purtarea calmă a filozofului și l-au întrebat de ce nu ia nimic cu sine, la care înțeleptul a răspuns cu celebra lui frază: „Tot ce am, eu port cu mine.„.
Cugetările lui Bias:
- Nu încuraja nesăbuința, iubește chibzuința;
- Cucerește prin convingere, nu prin forță;
- Majoritatea e rea;
- Când ești sărac, ceargtă-i pe bogați doar nu te-ai îndatorat prea tare;
- Tot ce am, eu port cu mine;
- Nu te grăbi când vorbești, graba e semnul nebuniei;
- Împarte-ți viața astfel ca și cum ai mai avea de trăit și puțin și mult;
- La tinerețe fă-ți provizii de înțelepciune pentru bătrânețe, fiindcă nu există avuție mai de preț;
- Când se desfată omul? Când are un câștig;
- Când mai mulți se apucă de o treabă, nu-i a bine;
- Autoritatea asupra poporului e mai mare atunci când legea sperie la fel ca un tiran;
- Care este cel mai bun sfetnic? Timpul;
- E mai bine să lămurești o ceartă între doi dușmani decât între doi prieteni, fiindcă se știe că după aceasta unul dintre prieteni îți va deveni dușman, iar unul dintre dușmani, prieten;
- Cea mai bună casă e aceea în care stăpânul se poartă la fel de liber, după cum o face și în afara ei – după voia legii. Iubește discernământul;
- La întrebarea: „Ce ocupație îndrăgește omul?„, Bias a răspuns: „Câștigul ușor„. La întrebarea: „Ce este greu?”, Bias a răspuns: „Să suporți cu noblețe trecerea la mai rău„. La întrebarea: „Ce este omului plăcut?”, Bias a răspuns: „Speranța„;
- Trebuie să te privești în oglindă, și dacă arăți foarte bine, fă fapte foarte bune, iar dacă arăți rău, îndreaptă-ți defectul de la natură printr-o purtare cuviincioasă;
- Nu fii nici prost, nici rău;
- Nu te grăbi să te apuci de treabă, dar odată ce te-ai apucat, fii statornic;
- Pe cel nevrednic nu-l lăuda că e bogat;
- Doar un suflet bolnav se poate simți atras de cele imposibile și poate fi surd la nenorocirea altuia;
- Nefericit e acela care nu poate suporta nefericirea;
- De pe urma conducătorului lipsit de minte, țara nu are niciun folos;
- Despre zei să spui că există;
- Cel care înoată pe puntea corabiei, nu se află nici printre cei vii, nici printre cei morți;
- Cauza oricărui succes caut-o la zei, și nu în tine însuți;
- Puterea omului se trage de la natură, știința de a vorbi spre binele țării vine din suflet și din discernământ, iar bogăția e pentru mulți rezultatul purei întâmplări;
- Ascultă mai mult și vorbește când se cuvine;
- Gândește-te bine ce faci;
- Cei răi sunt peste tot în majoritate;
- Regele sau tiranul dobândește slavă când dă primul exemplu de supunere în fața legii.
