3 februarie 1828 – 17 noiembrie 1888

Dora d’Istria, scriitoarea care, la vremea sa, a cucerit și fermecat Europa, a fost cinstită de scriitori români precum George Barițiu, Radu Ionescu, Gheorghe Ionescu-Gion, Cezar Bolliac sau străini, Angelo De Gubernatis, Enrico Panzacchi, Carlo Francesco Gabba, Alexandru Rizo Rangabé (ministru al Greciei la Washington), A. Z. Pieromaldi, Armand Pommier, Schmidt Weissenfels, Adam Wolff , Jacques Thalberg de Scheikévitch. Angelo De Gubernatis, orientalist, etnograf, profesor de sanscrită și mitologie comparată al Universității din Florența și scriitor susține că Dora d’Istria „conosce quasi tutte le lingue europee ed ha una erudizione non commune in parrechie letterature orientali”. Unii autori au comparat-o pe Dora d’Istria cu trei autoare franceze binecunoscute: Madame de Staël, George Sand și contesa Marie d’Agoult (care avea pseudonimul Daniel Stern). Dora d’Istria, scriitoarea care, la vremea sa, a cucerit și fermecat Europa, a fost cinstită de scriitori români precum George Barițiu, Radu Ionescu, Gheorghe Ionescu-Gion, Cezar Bolliac sau străini, Angelo De Gubernatis, Enrico Panzacchi, Carlo Francesco Gabba, Alexandru Rizo Rangabé (ministru al Greciei la Washington), A. Z. Pieromaldi, Armand Pommier, Schmidt Weissenfels, Adam Wolff , Jacques Thalberg de Scheikévitch. Angelo De Gubernatis, orientalist, etnograf, profesor de sanscrită și mitologie comparată al Universității din Florența și scriitor susține că Dora d’Istria „conosce quasi tutte le lingue europee ed ha una erudizione non commune in parrechie letterature orientali”. Unii autori au comparat-o pe Dora d’Istria cu trei autoare franceze binecunoscute: Madame de Staël, George Sand și contesa Marie d’Agoult (care avea pseudonimul Daniel Stern).

Nicolae Iorga în Lettres de Dora d’Istria (1932), în introducere, scrie:… „această femeie, de o rară orientare literară, cu o mare facilitate de scriitor, cu o curiozitate mereu trează și cu un devotament neobosit pentru cauzele cele mai nobile, naționale și sociale, care a fost Hélène Ghica”. 

Armand Pommier, un contemporan, o descrie pe această încântătoare fiinţă: „Figura sa de un oval perfect, cu o mare puritate a liniilor în toate detaliile lor, era de o paloare (franceză blancheur) strălucitoare, subliniată de tonuri roze, și animată de ochi negri magnifici, ale căror priviri penetrante și vii respirau bunătatea și bunăvoința; părul șaten încorona fruntea sa largă și bine dezvoltată sub care străluceau toate luminile geniului.”

Biograful Dorei d’Istria , Bartolomeo Cecchetti scrie că Dora d’Istria „a fost într-adevăr o enciclopedie vie”.

Iosif Vulcan, în revista Familia (1865) scria despre Dora d’Istria: “Ea a scris în limbele multe ca să-și împlinească marea sa chemare mai cu succes, acuma însă la dorința generală și-a dat promisiunea că va scrie și în dulcea limbă maternă. Deie cerul ca cât de curând să vedem realizată această promisiune îmbucurătoare. Îmi place a crede ca brava română carea în opurile sale de atâte ori și-a adus aminte cu frăgezime și iubire de dulcea sa patrie nu va întârzia mult cu împlinirea dorinței celei mai intime a unei mame, carea cu nerăbdare așteptă ca drăgălașa sa fiică să vorbească în limba sa“.

Alături de Ana contesă de Noailles, Martha Bibescu și Elena Văcărescu, Dora d’Istria formează salba de prințese române care au fermecat Europa prin cultura, rafinamentul și spiritul lor creator.

Biografia Dorei d’Istria:

Dora d’Istria, cunoscută sub numele ei real de Elena Ghica, s-a născut în influenta familie Ghica, din care au făcut parte domnitori și mari boieri din Țara Românească și Moldova. Elena Ghica era fiica marelui ban de Craiova Mihail Ghica (zis și Mihalache Ghica, 1794-1850) și a Caterinei Ghica (fostă Faca sau Facca, 1809-1853, de origine grecoaică, sora autorului piesei Franțuzitele, Constantin Faca, 1801-1845), fiind nepoata de frate a domnitorilor Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828) și Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842). Dora d’Istria, cunoscută sub numele ei real de Elena Ghica, s-a născut în influenta familie Ghica, din care au făcut parte domnitori și mari boieri din Țara Românească și Moldova. Elena Ghica era fiica marelui ban de Craiova Mihail Ghica (zis și Mihalache Ghica, 1794-1850) și a Caterinei Ghica (fostă Faca sau Facca, 1809-1853, de origine grecoaică, sora autorului piesei Franțuzitele, Constantin Faca, 1801-1845), fiind nepoata de frate a domnitorilor Grigore al IV-lea Ghica (1822-1828) și Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842).

Elena Ghica a fost botezată de mitropolitul Valahiei și a avut ca nași pe unchiul ei Grigore al IV-lea Ghica, atunci domnitor, și pe beizadeaua George Ghika. Catinca Faca și banul Mihail Ghica au avut trei băieți și trei fete, Elena fiind cea mai mare. Tatăl Dorei d’Istria, fratele celor doi domnitori, a fost colecționar pasionat, numismat și arheolog, fondatorul Muzeului Național din București și membru al Societății de Istorie și Antichități din Odessa (1842). Palatul părintesc al lui Mihail Ghica era un adevărat muzeu de antichități adunate din țară; galeria de picturi și sculpturi era vestită în întreaga Europă, iar biblioteca, alcătuită mai mult din manuscrise, era imensă. În ambianța rafinată din palatul părintesc, Dora d’Istria i-a cunoscut pe literații vremii, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu.

Mama sa, Caterina Ghica, a fost, după mărturia fiicei sale, prima româncă traducătoare și publicist. În plus Cezar Bolliac spunea: „Catinca lui Mihalache Ghica și Marițica spătarului Costache Ghica erau cele mai frumoase femei ale timpului, din câte s-au văzut în societatea bucureșteană”.

Viitoarea Dora d’Istria a fost un copil minune care la vârsta de cinci ani învața greaca veche și greaca modernă, latina, franceza, italiana, engleza și germana. La 14 ani a tradus Iliada din limba greacă în hexametri germani, lucrare care a și fost publicată la Leipzig, în Gazette Universelle. Educaţia ei a fost completă, a luat lecții de muzică și a practicat sporturi, precum înotul, echitația, scrima. Îi plăcea şi ….vânătoarea.

A primit educația intelectuală de bază de la profesorul grec Gregorios Papadopoulos (G. G. Papadopol, profesor la Școala de Belle Arte din Atena) și de la preceptorul francez J.-A. Vaillant. Despre Elena, Papadopoulos scria: „Facultățile ei intelectuale s-au dezvoltat atât de rapid, încât profesorii însărcinați cu instruirea ei nu au putut păstra nici un alt elev la același nivel cu ea, în aceleași studii.”

La palatul Sanssouci, mica Elena (care era însoțită de tatăl ei, prințul Mihail și de sora sa) stârnește admirația curții lui Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei când traduce o inscripție în limba greacă de pe un artefact arheologic (un basorelief) ce fusese adus de Alexander von Humboldt.

A luat lecții de muzică și a practicat sporturi, precum înotul, echitația, scrima, participa la partide de vânătoare ale adulților. A compus muzică, de exemplu, în 1848, a scris melodia la poezia lui I. Eliade Rădulescu: La Istru.

Dora d’Istria a avut o viaţă de poveste… S-a căsătorit în februarie 1849 cu principele rus Aleksandr Kolțov-Masalski şi a locuit în Rusia 6 ani. Familia soțului său era una dintre cele mai vechi din Rusia, se spune că se trăgea din Rurik, miticului întemeietor al statului rus. Educaţia primită, firea sa independentă, ataşamentul pentru principiile libertăţii au făcut ca, perioada în care a locuit la Sankt Petersburg să fie una extrem de tensionată. Principesa nu s-a putut acomoda cu despotismul ţarist şi nici cu ideile conservatoire ale Curţii Imperiale.  A protestat înpotriva invaziei ruseşti în Ţările Române riscând deportarea în Siberia, iar apoi refuzând să-şi cenzureze opiniile  a fost biciuită cu cnutul la palatul poliției din Sankt Petersburg şi i s-a spus „politica, dacă se poate, să nu vă mai intereseze.” Aceste incompatibilităţi cu societatea rusă, dar şi cu soţul său prea puţin interesat de ideile propagate de revoluţiile din anul 1848, au făcut-o pe Elena Ghica Masalski să părăsească definitiv Rusia (în primăvara anului 1855).

Elena Ghika, scriitor ilustru, în peioada cât a fost căsătorită, nu poate fi clasată printre scriitorii ruși. Ea nu figurează în literatura de limbă rusă și s-a abținut de la orice activitate literară în Rusia.

S-a afirmat ca fiind prima femeie care a escaladat vârful Moench din Alpii Elvețieni (4105 m). Pe vârful muntelui a fixat drapelul valah alb-galben-albastru, pe care numele Valahiei, țara sa dragă, era brodat cu litere aurii. Apoi, la 1 iunie 1860 a escaladat și vârful Mont Blanc, cea de-a treia ascensiune feminină în munţii Alpi.

A continuat cu două peisaje, inspirate de poezia lui Heine: a) Bradul și b) Palmierul, la un concurs organizat de muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, pentru care a primit medalia de argint. Catalogul expoziției Academiei imperiale de pictură din Sankt Petersburg o menționează pe Dora d’Istria cu trei lucrări, înregistrate sub numerele 209, 210 și 211.

În anul 1848 Dora d’Istria se afla la Veneția unde și-a continuat lecțiile de muzică cu maeștrii Ciccarelli, Fanny Persiani, Balfi și Ronconi, și de pictură cu Felice Schiavoni (1803-1881) și Kaufmann. Primele sale picturi au fost expuse la Dresda în 1845.

În 1860, s-a dus în Grecia, unde a fost primită cu ovații, asemeni unei suverane, în urma publicării volumului La nationalité hellénique d’apres les chants populaires.

A vizitat, de asemenea, Elveția și s-a stabilit în Italia unde a cumpărat „Villa d’Istria” din Florența.

Multe personalităţi i-au căutat prietetenia. Garibaldi i-a adresat o scrisoare (la 16 iulie 1861) cerându-i să exercite influența sa asupra românilor, pentru a-i determina să se răscoale într-o rebeliune împotriva Austriei.

În anul 1863, publică la Zürich și la Paris Excursions en Roumélie et en Morée (Călătorii în Rumelia și în Moreea), carte dedicată memoriei “lui Grigore al III-lea Ghica, domn al Moldovei care a preferat să-și sacrifice tronul și viața decât să ofere Bucovina absolutismului austriac și a cărui amintire și martiraj vor rămâne scumpe fiilor veteranilor lui Traian, cât timp va dăinui naționalitatea română.”

Prima dintre scrisorile Dorei d’Istria, păstrate la Biblioteca Naţională din Florenţa, se dovedeşte a fi un răspuns la apelul de colaborare al lui De Gubernatis.

Venise, Palazzo Foscolo Grand Canal, 4 mars 1867

Monsieur,
Je me rends bien compte des motifs que vous portent à fonder une Revue orientale, tout en croyantqu’il sera difficile de faire comprendre le grand intérêt que l’Italie aurait à continuer les traditions deVenise et de Gênes. J’ai constaté personnellement plus d’une fois que les Italiens ne voyaient pas engénéral les avantages de toute espèce qu’ils auraient à s’occuper de l’Orient.Quant à moi, Monsieur, comme mes études ont exclusivement pour objet la péninsule orientale, etque, d’ailleurs, elles ont plutôt un caractère littéraire que scientifique, il me semble que ma collaborationne serait pas fort utile à un recueil éminemment scientifique, consacré surtout à l’Orient asiatique.Toutefois si la Revue orientale voulait s’occuper des questions philologiques qui se rapportent à notre péninsule, je vous recommanderais le dr. D. Camarda, prêtre de l’Eglise grecque-unie de Livourne, que a prouvé dans sa Grammatologia della lingua albanese sa compétence dans ces questions, dont personnemieux que vous n’a montré l’importance.Veuillez agréer, Monsieur, l’expression de ma haute considération.

Dora d’Istria 

În aprilie 1867, Camera deputaților din Atena i-a acordat în unanimitate și printr-o lege specială calitatea de cetățean de onoare al Atenei; era prima oară când această onoare a fost decernată unei femei. Înainte de aceasta, doar Lord Byron primise acest titlu onorific.

În 1875-1876, a fost în România şi aici i s-a conferit, de către Regele Carol I, Ordinul „Bene Merenti”, clasa I, pentru „merite literare remarcabile”, fiind prima femeie distinsă cu această decorţie).

A murit în noiembrie 1888, la Florența. Pe placa memorială, instalată în anul 1915, acolo unde fusese „Villa d’Istria”, era înscrisă o succintă şi corectă prezentare: “De origine albaneză, româncă prin naștere, florentină prin adopțiune, s-a înnobilat și s-a glorificat prin propriile ei merite, pentru virtuțile alese, de suflet și talent, sub numele european Dora d’Istria”).

Scrierile Dorei d’Istria:

Timp de treizeci de ani, n-a făcut altceva decât să scrie foarte mult, în limba franceză, dar și să călătorească în multe țări. Cărțile și articolele sale în greacă, italiană sau engleză sunt, fără excepție, traduceri după manuscris, așa cum precizează prof. Liviu Bordaș în articolul „Dor de Dunăre și alte nostalgii” din Observator cultural (2008). Se pare că nu a scris și în limba română. Cunoștea mai multe limbi, însă nu destul de profund pentru a scrie în acele limbi europene. Majoritatea scrierilor sale au fost publicate în Europa occidentală, în Grecia, la Constantinopol sau în America, iar o bună parte dintre acestea au fost cunoscute și publicului larg din Transilvania, ale cărui gazete și reviste au făcut mai multe referiri la aceste scrieri.

• La vie monastique dans l’Église orientale. Ed. Joël Cherbuliez, Genève, 1ère éd. Bruxelles, 1855, 2e éd. refondue et très augmentée. Paris-Genève, 1858;
• Les Roumains et la papauté. În: Spectateur de l’Orient, Atena, 1856-1857; trad. în italiană în Il Diritto, Torino, 1856; trad. în română de Gregorie P. Peretz, 2 vol. cu titlul Operile [sic!] dómnei Dora d’Istria, vol. I, p. 268, București, Typographia Curtii, 1876-1877;
• Osservazioni sull’ organizzazione dei Principati Danubiani. În:Il Diritto, Torino, 2 aprilie 1856;
• La Svizzera italiana, schizzi. În: Il Diritto, Torino, 23 aprilie 1856;
• La Suisse allemande et l’ascension du Moench, Tome I-IV, ed. Joël Cherbuliez, Genève-Paris, 1856; trad. în engleză de Hume Greenfield, 2 volume, London-Edinburg, Fullarton & Co, cu o schiță biografică Biographical sketch și cu un portret de Felice Schiavoni în vol.I (1858); trad. în germană de Dr. Heinrich Kurz cu titlul Die deutsche Schweiz, 3 vol. (1857-1858);
• De la fraternité des peuples latins et de leur rôle dans le développement de l’humanité. În:Il Diritto, 6 iulie 1856;
• Un principe straniero nella Moldo-Valacchia. În: Il Diritto, 9 și 17 septembrie, 3 și 9 octombrie 1856;
• Roma. În: Il Diritto, 24 octombrie 1856;
• La propaganda austriaca nei Principati Danubiani. În: Il Diritto, 8 noiembrie 1856; trad. în română de Gregorie P. Peretz: Propaganda Austro-Romană in Principatele dunărene sèu despre rolul tradarei în istoria poporelor latine, în Operile dómnei Dora d’Istria, vol. I, pp. 261-267;
• Gli eroi della Rumania. În: Il Diritto, Torino, 1856-1857; trad. în română de Gregorie P. Peretz în Operile dómnei Dora d’Istria, vol. I, pp. 93-173, București, 1876-1877;
• Le Tessin. Souvenirs de Madame Dora d’Istria, în Illustration, Paris, 10 octombrie 1857;
• Le proscrit de Biberstein, în: „Courrier de Paris”, 11 decembrie 1857;
• Littérature roumaine. Chants et récits populaires. „Libre recherche”, Bruxelles, t. V, martie 1857; trad. în română de Gregorie P. Peretz, în Operile…, vol. I, 1876-1877, pp. 175-237;
• La Roumanie et l’Église orthodoxe. În: Étoile du Danube, Bruxelles, 22 aprilie 1857;
• Au bord des lacs helvétiques, par Mme la Comtesse Dora d’Istria, Genève, Joel Cherbuliez, Paris, 1861 (conține două nuvele: „Mlle de Haltingen” și „Ghislaine”);
• Les îles ioniennes sous la domination de Venise et sous le protectorat de l’Angleterre;

Pagina de titlu a lucrării Les femmes en Orient, vol. I, Zürich, 1859:

• Les femmes en Orient, par M-me la C-sse Dora D’Istria. Vol. I: La péninsule orientale, Meyer & Zeller, Édit. Zürich, 1859; Vol. II. La Russie, Zürich, 1860; trad. în greacă de Aimilia G. Skousé, éd. Doukas, Atena, 1861 (cu un portret și biografie); trad. în română de Gregorie P. Peretz: „Femeile în Oriinte” [sic!] în Operile…; vol. II, La Russie, București, 1876-1877; trad. în rusă, St. Petersburg, 1865; [lucrarea are o dedicație a Dorei d’Istria pentru profesorul Pappadopoulos: „À mon vénéré maître, Monsieur G.-G.- Pappadopoulos”]. Capitolele din studiul Les femmes en Orient (1860) fuseseră inițial eseuri individuale publicate în 1858 în revista „Speranța” de la Atena;
• L’ascension de San Salvatore. În: Illustration, 21 ianuarie 1859;
• Souvenirs de la Cour de Dresde—Mlle de Haltingen. În: Revue des deux mondes, 2e période, tome 19, ianuarie 1859, pp. 42-68;
• La nationalité roumaine d’après les chants populaires. În: Revue des deux mondes, vol. 20, 15 martie 1859, pp. 429-459; trad. în română de Gregorie P. Peretz cu titlul: „Natiunalitatea româna de pre cântecile poporane”, în Operile dómnei…, vol. I, București, 1876-1877;
• Une rencontre de voyage, souvenirs de la Suisse italienne, în: Revue des deux mondes, T. 27, 1 iunie 1860, pp. 636-667;
• La nationalité hellénique d’après les historiens. În: Revue Suisse, Neuchâtel, ianuarie, februarie, mai 1860;
• L’antico governo e la rivoluzione in Sicilia. În: Romita di Livorno, 8 septembrie 1860;
• Ἡ Ἰταλία ἐγένετο! [trad. „Italia se făcu!”] În: Αἰών [Secolul], Atena, 5 noiembrie 1860;
• Ὁ Βασιλεὺς τῆς Ἰταλίας. [trad. „Regele Italiei”] În: Αἰών [Secolul], Atena, 10 decembrie 1860;
• Lettres à un philosophe athénien . În: Αἰών [Secolul], Atena, 1860;
• Αἱ γυναῖκες ἐν τῇ Δύσει [trad. „Femeile în Occident”];
• Un été au bord du Danube. În: Illustration, 9 februarie 1861, cu desenul „La vue de Borcea-Roumanie”, executat de autoare;
• Ἡ Ῥώμη καὶ οἱ Βούλγαροι. [trad. Roma și Bulgarii] În: „Αἰών” [Secolul], Atena, 1 și 18 martie, 9 și 31 mai 1861;
• La Veneziana, [roman istoric, scris între 1848 și 1861]; publicat în: Illustrazione universale, Milano, 4 martie-6 mai 1867; trad. în greacă de N. Dragumis, publicat în Ἐθνικὸν Ἡμερολόγιον [trad. Almanah Național], Atena, 1865 (pseudonimul autoarei elenizat, într-un singur cuvânt: Δωραδίστρια);
• Le Feste Rumene. În: Mondo illustrato, Torino, 25 mai și 8 iunie 1861 (conține prima traducere în italiană, în proză, a baladei Miorița, precum și a baladei Soarele și luna; autoarea descrie dansurile, costumele naționale, obiceiurile de nuntă, de Crăciun și de Paște la români);
• Excursions en Roumélie et en Morée. Avec le portrait de l’Auteur, dessiné à Venise par F. Schiavoni, 2 vol., ed. Meyer et Zeller, Zürich, 1863 [Această scriere este recenzată în cartea: Eugene Lovinesco, Les voyageurs français en Grèce au XIXe siècle (1800-1900), Paris, 1909, pp. 156-157];
• Les Ligures, memoriu citit la Institutul de Antichități din Buenos Aires. A apărut în Boletin mensual del Instituto bonaerense, t. I, pp. 132-144 și 181-193;
• La nationalité serbe d’après les chants populaires: Vouk Stéphanovitch Karadjitch, Poésies nationales, Proverbes et Contes populaires serbes. În: Revue des deux mondes, Paris, 15 ianuarie 1865, pp. 315-360; trad. în italiană în Nazionale, an VI, 1865;

Pagina de titlu a lucrării Des femmes par une femme, vol. I, Paris, 1865:

• Des femmes par une femme, Tome I-II, Paris, Librairie Internationale A. Lacroix, Verboeckhoven et C-ie, Éditeurs (Bruxelles, Typ. de A. Lacroix, Verboeckhoven et C-ie) 1865; trad. în rusă, parțial, în Зaграничный Вeстник [trad. Revista de peste hotare], 1865 și în engleză „Womanhood of all Nations”. Idem, Nouvelle édition, Tome I- II, Paris, 1869;
• Les récits des fêtes dantesques de Ravenne , în Illustration, 1865 și în Illustrierte Zeitung, Leipzig;
• Les Albanais des deux côtés de l’Adriatique et la nationalité albanaise d’après les chants populaires. În: Revue des deux mondes, 15 mai 1866; trad. în greacă de Therianos, 1866; în italiană de Enrico Artom: „La nazionalità albanese secondo i Canti popolari”, publicată cu biografia și portretul autoarei de Felice Schiavoni, Cosenza, (Dalla Tip. Migliaccio), 1867; în albaneză de D. Camarda;
• Fylétia e Arbenoré prèj Känekate te laòshima (Trad. din franceză a scrierii „La nationalité albanaise…” de Demetrio Camarda), Livorno, Tipogr. P. Vannini, 1867;
• L’insurrection crétoise, în : Illustration, Paris, 10 ianuarie 1867;
• Les Orientaux à Paris, în Paris-Guide par les principaux écrivains et artistes de la France, Librairie internazionale, Paris, 1867; II, p. 1103;
• Les écrivains albanais de l’Italie méridionale, în: Indépendance hellénique, Atena, 1867; trad. în germană în: Rivista internazionale, Viena, 1867 și în italiană, Palermo, 1867;
• Réponse au Comité épiro-thessalo-macédonien des dames. În: Indépendance hellénique, 3 oct. 1867;
• La littérature roumaine, în: Rivista orientale, Florența, 1867; capitolul „George Cretzianu” [Crețeanu] tradus în L’Umbria e le Marche, 15 iunie 1868, nr. 2; trad. în română în Literatura română: „Eliade Rădulescu”, pp. 200-218, „George Crețianu”, pp. 219-236, „Gheorghe Șincai și istorici”, pp. 237-260; trad. de Gr. P. Peretz în Operile dómnei…, vol. I;
• I Klefti della Grecia moderna, în „Nuova Antologia”, Florența, 1 ianuarie 1860; trad. în greacă, Atena, 9 aprilie și 11 iunie 1868;
• Vasiliki, în Salon, Leipzig, febr. 1868; trad. în română de Gr. H. Grandea: Vasilikia-Scene din haremul albanes, de Dora d’Istria (născută Princesa Ghica), publicată în ziarul Albina Pindului, București, 1872 [o nuvelă care prezintă drama unei fete aromâne, ajunsă soția lui Ali Pașa de Ianina];
• Scènes de la vie serbe, în Indépendance hellénique, 26 martie-9 aprilie 1868;
• Livorno, în: Universo illustrato, Milano, 12 iulie 1868;
• Marco Polo, il Cristoforo Colombo dell’Asia [par] Dora d’Istria, conferință ținută la “Minerva” din Trieste, în 1869; II éd., Trieste (Tip. del Lloyd austriaco), 1869;
• Venezia nel 1867, Firenze, tip. Fodratti, 1870;
• Les Alpes – Grisons, Tessin, Valais, în Appendice del Courrier d’Athènes, 20 mart 1869; 24 april 1870;
• Gli Albanesi Musulmani, în două părți: prima parte, I. Scutari e i Buchatli, în Nuova Antologia, vol. 8, fasc. 6, Firenze, iunie 1868; partea a II-a, Berath e Ianina, în Nuova Antologia, mai și sept. 1870;
• La poésie populaire des magyars, Paris, Revue des deux mondes, tom 88, 1 août 1870, pp. 642-685
• La politica degli uomini e la politica delle donne, Constantinopol, 19 decembrie 1870
• La nationalité bulgare d’après les chants populaires, în: Revue des deux mondes, 15 iulie 1868;
• Der hellenische Klerus, în Revue Internationale, Viena, iulie-august 1868;
• Jean Héliade Radulesco, în Illustration, 14 noiembrie 1868, trad. în română de Grigorie P. Peretz în Operile dómnei…, vol. I, București, 1876-1877;
• Roma capitale, în Neologos, Constantinopol, 26 septembrie 1871;
• Necrologia di G. Eliade Radulesco, în: Neologos, 23 mai și 4 iunie 1872;
• Les ėtudes indiennes dans la Haute-Italie. Le Mahābhārata et le roi Nala [par] Dora d’Istria, Mémoire lu à la Société de archéologie de Athènes, II éd. Atena, Impr. J. Cassandréas, 1870. Publ. în Rivista europea, vol. III, fasc. 3, 1870. Trad. italiană: ed. a II-a, Firenze, (Tip. dell’Associazione), 1870;
• L’Athènes occidentale – La République de Florence, 1871;
• Les femmes fortes, în: Messager franco-americain, New-York, 6 martie 1871; în greacă în Dėbates, Atena, 9 martie 1871;
• A Russian Princess on Woman’s Right, în periodicul Révolution, New York, 9 martie 1871;
• Gli Albanesi in Rumenia. Storia dei principi Ghika nei secoli XVII, XVIII e XIX su documenti inediti tratti degli archivii di Venezia, Vienna, Parigi, Berlino, Constantinopoli, Haga, etc. Trad. din franceză după manuscris de prof. B. Cecchetti și publicată în Revista Europea, mai 1871-1872-1873 și în broșură de 455 pp. cu o bibliografie a operelor Dorei d’Istria, 1873;
• La mort du roi Dasaratha, dramă, în Indépendance hellénique, 23 septembrie 1871;
• Russes et Mongols–Les Rurikovitchs et Jean du Plan de Carpin, în: Revue des deux mondes, 15 februarie 1872, Paris, XCVII;
• Gli storici della letteratura tedesca, în: Evridiki, Constantinopol, 15 ianuarie 1872;
• Affaire de l’Albanie, în: Indépendance hellénique, Atena, 10 august 1872;
• Pegli, publicat în Gazette rose, Paris, 1870; Florence, 1872; textul francez complet, cu titlul Les bains de Pegli, publicat în Roumanie, București, 7 august 1873;
• L’epopea persiana – Il Schah Nameh, în Nuova Antologia di scienze lettere ed arti, Firenze, ian.1873, aug. 1873, martie 1874;
• La poésie populaire des Turcs orientaux, les Kirghiz, les Perses, les Turcomans, în: Revue des deux mondes, Tome 103, ianuarie și februarie 1873, pp. 543-583;
• The orthodox Church, New Zork, 1874;
• La poésie des Ottomans, II éd. Maison-neuve & Cie, Libr.-édit., Paris, 1877; [Scrierea este menționată în enciclopedia italiană Dizionario Biografico degli Italiani (1937), în articolul Turchi];
• La poesie des Persans sous les Khadjars, Koloszvar, Journal de littérature comparée (extras din vol. IV, 1878), Impr. de l’Université royale Jean Stein, 1879;
• La littérature française au XIX siècle. Esquisses historiques, Florența, 1885;
• French Literature under the first Empire. În International Review, New York II éd. New-York, Barnes, 1875
• La poėsie grecque dans les îles-ioniennes. M. Aristote Valaoritis et ses souvenirs des guerres de l’Indépendance. [par Dora d’Istria]. Paris 1858, Revue des deux mondes. Tome XIV, 1 martie 1858, pp. 57-88;
• La vie Klephtique dans l’Empire Persan. Kolozsvar [azi Cluj-Napoca]. (Impr. de l’Université royale Jean Stein), 1879, 28 pp. („Acta comparationis litterarum universarum”);
• Giovanni Duprè, în: Indépendance hellénique, Atena, 19 septembrie 1870 [Giovanni Duprè a fost un sculptor italian, 1817-1882, cu strămoși francezi îndepărtați, din Siena]
• Le carnaval de Venise, în: Gazette rose, Paris, 1 februarie, 1 iunie 1867;
• Le golfe de La Spezia,în Le Tour du monde, Paris, 6 februarie 1867; trad. în italiană cu titlul Il golfo di La Spezia, în Giro del Mondo, Treves-Milano.
• Theologie et miracles de Mme Krüdener, Roma, 1888;
• Rousseau sul lago di Bienne (trad. Rousseau pe lacul Biel), în Rivista contemporanea, vol. I, 1888;
• Autunno a Rappalo: i bagni marini di una principessa in Liguria; a cura di Luisa Rossi, Genova, Sagep, 2000.

Scrisori ale Dorei d’Istria către Alexandru Dimitrie Ghica (unchiul ei) se găsesc în Arhivele Naționale ale României, fond Ghica Alexandru Dimitrie.