Arhive etichetă: concediu

VACANȚĂ LA SINAIA (ultima parte/a doua zi)

Este dimineață. Afară, se pare că se preconizează o zi frumoasă, tocmai bună de vizitat și, în special, de hiking.

După ce îmi făcui tabieturile, mă îmbrăcai conform cu configurația și atmosfera din zonă, îmi pusăi rucsacu-n spate, și mă cărai spre micu’ dejun.

carturesti.ro
elefant.ro

Deoarece, cunoșteam restaurantul WooD, la care cinai cu o seară înainte, îmi propusăi să mă opresc tot aici. Nu dură nici cinci minute până să ajung. Așa că, mă așezai la o masă, consultai menul și făcui o comandă pentru un mic-dejun healthy, cum spune olteanu’. Adică, o omletă țărănească, plină cu aproape toate bucatele pe care le găsii bucătaru’ prin papornița sa, o lipie mare și, bineînțeles, aruncată puțin pe grătar, și, nu în ultimu’ rând, o pălincă de caise, cu care să ud aceste merinde.

Micu’ dejun la WooD

Menu WooD

Ah, să nu uit, ora fu în jur de 10.00, iar ziua era lungă, deci avusăi nevoie de combustibil serios pentru ce urmă.

Când plecai de la WooD, îmi dădui seama că nu îmi luai energizantu’, lichidul care trebuia să-mi pună motoarele pe „Full ahead!„, cafeluța. Îmi adusăi aminte că, chiar la parterul magazinului Carpați (https://www.facebook.com/CarpatiShoppingCenter/) se află un super coffee bar, Tucano (https://www.tucanocoffee.com/locations/sinaia/).

În cazu’ ăsta, pusăi direcționalu’ către acel stabiliment, și p-aci ți-e drumu’, frățică! … Nu dură mult, și când mă înființai în fața barului, cerui o scafă mare, plină cu cafea, cât să mi se coloreze sângele și să-mi pună motoarele la preîncălzit. … Aici, nu pierdui timpu’, că voiam să fiu la hotel până se-nsera.

Coffee la Tucano
Coffee la Tucano

De la Tucano, prima destinație pe care voiam s-o vizitez fu Castelu’ Peleș (https://peles.ro/), că auzii multe lucruri interesant despre el. Deci, cu motoarele la Full, plecai spre … minicaru’ care îmi făcu dumu’ mai … comod.

Minicaru' din Sinaia
Minicaru’ din Sinaia

Pe-acesta îl luai din mers, că viteza lui fu precum a celei mai rapide moluște, melcu’. Da’, este și normal, că doar nu treceam pe lângă peisajul mândru, cu iuțeală, fără să-mi-ncânte căutătura.

Cât timp mă plimbai cu acest trenuleț, mă bucurai de soarele la care râdeam tâmp. Mă simții precum Nică din Amintirile din copilărie ale lui Caragiale, când îi spuse mă-sa: „Ieși copile cu părul bălan afară și râde la soare, doar s-o îndrepta vremea„. … Bine, eu nu râdeam la soare să se-ndrepte vremea, că aceasta era deja dreaptă.

vivre.ro
vegis.ro

Cum ajunsăi în zona Castelului Peleș, prima locație de care mă lovii, fu un băruleț arătos, cu o priveliște de vis. Cafe Regal Peleș (http://www.caferegalpeles.ro/), că așa se numește localul, trebuia musai să-l vizitez, ca pe un adevărat lăcaș … de cultură bahică și gastronomică.

Chiar dacă stomacu-mi era la semn, mă așezai la coadă, cerui o confiserie și un vin din acela cu bule, un Prosseco, și mă așezai la o masă să mă desfăt cu tablou’ parcă pictat de Monet.

Bar Regal Peleș
Bar Regal Peleș

În final, cu combustibil mai mult decât necesar, mă deplasai spre castel.

Aici, îmi bucurai privirile cu artă plastică, sticlărie, textile, arme și armuri, ordine și decorațiuni etc. din diferite perioade.

Aflai că a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, pentru a-i servi drept reşedinţă de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice, de arhitecţii Wilhelm von Doderer (1872–1876), profesor la Technische Hochschule din Viena, Johannes Schultz (1873, diriginte de şantier, asistentul lui Doderer, iar din 1876 până în 1883, arhitect-şef), Émile André Lecomte du Noüy (1890 – 1892), Karel Liman (1896 – 1924) și Jean Ernest.

… Frumos, beautiful, beau, สวย, 綺麗な, красивая, …, n-am ce zice! … Îmi plăcu tot ce văzui până acu’. Dar, cum spune un proverb neaoș: „Călătorului îi șade bine cu drumul.„, după vreo două ore de hălăduit pe acest ținut, luai drum adevărat Restaurant Ioana, o altă locație despre care auzii numai lucruri bune.

Mă gândii că nu mai am nevoie de minicar, și începui să explorez împrejurimile împădurite ale Sinaiei, până să ajung la restaurant. Crezui că totu’ se va desfășura ață, dar nu se întâmplă așa! … În timp, pierdui drumu’ către destinație, și mă-nvârtii în cerc o perioadă bună, până să mă reorientez. … Totuși, nu-mi displăcu plimbarea asta haotică. Avusăi parte de multe peisaje frumoase, dar și de tot atât de multe crampe musculare și de o oboseală cronică.

Pădurile din Sinaia

Când ajunsăi la Resturantu’ Forest, Ioana (https://www.ioana-hotels.ro/restaurant-forest/), mă simții ca și cum îl prinsăi pe Dumnezeu de picior! …

Restaurant Forest, Ioana
Restaurant Forest, Ioana

Intrai, mai mult mort decât viu, și mă grăbii să găsesc o masă, unde să-mi prăbușesc umilele kilograme. … Surpriză! … Toate mesele fură ocupate. Era să intru în panică, dar mă redresai și mă adresai unei hangițe care mă întâmpină zâmbind.

– Bună ziua! … Aveți rezervare la noi, mă întrebă hangița?

– Nu, răspunsei eu, dar de-aici nu mai plec, mă așez pe jos și mă mulțumesc și cu puțină pită, să-mi revin.

Hangița, bufnind în râs, îmi făcu semn să o urmez, și rămăsăi mirat că se dădu peste cap să-mi facă rost de o masă, într-un loc foarte frumos. O arănjă ca după carte și fu foarte amabilă și serviabilă. Îmi aduse menul pe care-l consultai cu mare atenție, dar și în grabă, că foamea îmi făcea mațele să chiorăie.

Făcui comanda pentru o porție mare de porc mistreț cu cartofi la cuptor, o salată de ardei copți și o sticlă de vin roșu care să-mi repună sângele în mișcare.

… Mamăăăă, și când mă-nfruptai din bucatele alese ale acestui stabiliment, începu toată savorea să-și facă de cap printre palilele mele gustative. Parcă eram într-un carusel al plăcerilor pe care nu-l puteam stăpâni. … Și cum spune românu’, again, … frumos, beautiful, beau, สวย, 綺麗な, красивая …

bestkids.ro
libris.ro

Da … Și uite-așa, cum terminai de mâncat și plătii, îmi luai iarăși inima-n dinți și plecai spre hotel, … pe jos. Cu burta plină, multă bună-dispoziție și fără să mă gândesc la drumul care urma să fie luai direcția centrul Sinaiei.

După vreo oră de hălăduit, înainte să ajung la hotel, dădui peste un băruleț unde cânta muzică grecească, Kalimtzakis Cafe (https://cafeneaua-kalimtzakis.eatbu.com/?lang=ro). Nu mă lăsă inima să trec mai departe, și uite așa făcui un popas și pe-aci. Afară se înserase, dar tocmai asta și atmosfera creată de băruleț făcură șederea mai plăcută. Și, după ce luai și un jinars bun, un Courvoisier, mă simții ca-ntr-un film vechi.

La sfârșit, mulțumi pentru plăcerile pe care mi le făcu această încântătoare așezare, și plecai la hotel unde îmi încheiai ziua cu un meci de football pe care îl văzui la televizor, printre pleoapele grele de oboseală.

Ultima zi de vizită v-o voi povesti în ultimu’ capitol al acestei aventuri.

Vă țucă Gheo!

melkior.ro
drmax.ro/

VACANȚĂ LA SINAIA (ultima parte/prima zi)

Vacanța la Sinaia este o povestioară cu rol de promovare a localității turistice respective, condimentată cu un conținut anecdotic. Tratați aceste întâmplări ca pe un pamflet și bucurați-vă de frumoasele peisaje și locații din pasajele care le promovează.

… Și uite-așa, ajunsăi și în Sinaia, stațiunea mea de suflet. … Că, de’, aici ne făcurăm luna de miere, eu și soția mea, acum douăș’ceva de ani în urmă. Ne cazarăm la Hotelu’ Tantzi (https://www.google.com/maps/place/Tan%C8%9Bi/@45.3549745,25.5518711,15z/data=!4m8!3m7!1s0x0:0x54a052b8520ae690!5m2!4m1!1i2!8m2!3d45.3549745!4d25.5518711?hl=ro), aflat într-o clădire istorică ce datează din 1923, și avurăm o vacanță de vis … Și, dacă mă întrebați de ce eram singur acum, vă spun că avui și jumătatea mea cu mine, dar … ea este mai pudică și nu-i plăcu ideea de a se dezvălui în public.

Hotel Tantzi, Sinaia
Hotel Tantzi
elefant.ro
Gara Sinaia
Gara Sinaia

În fine, după ce coborâi din tren, pusăi cap compas Hotel Regal 1880 (localizare hartă: click aici), și începui deplasarea per pedes. Cum ieșii din gară, ce să vezi, bă’, frate, bă’, ca să ajung în centru’ trebuia să urc un ditai dealu’! Așa că, îmi luai inima-n dinți, mă înclinai puțin înspre în față, să mă echilibrez, și, step by step, începui să cuceresc treptele de piatră care mă puseră la mare încercare.

După cinci minute, când ajunsăi sus, în vârful dealului, îmi luai răgaz să fac câteva exerciții de respirație, că începui să suflu precum locomotiva. Asta-i, … după o vârstă, poți spune despre tine: „Ce-ai fost, și ce-ai ajuns!„. … Dar ajunsăi … sus. Nu mai contează trecutul! Astfel că, după ce-mi revenii, plecai spre hotel.

melimeloparis.ro

Nu mersei mult, că, în scurt timp, dădui de Parcu’ Dimitrie Ghica (https://www.google.ro/maps/place/Parcul+Dimitrie+Ghica/@45.3543999,25.5497981,17z/data=!3m1!4b1!4m5!3m4!1s0x40b316c1a1a149c9:0x379a4c622af75fc1!8m2!3d45.3543999!4d25.5519868), un loc micuț, dar divin pentru relaxare. După cum aflai ulterior, parcul fu înființat în anul 1881 și amenajat de arhitectul peisagist Eder.

Intrai în parc, făcui vreo sută de metri, și îmi apăru în față Hotelu’ Regal 1880, locul unde rezervai o cameră, suită junior cică-i spune, în care urma să stau trei zile. De-afară, stilul vintage pe care-l adoptă, cu o istorie a clădirii, după cum este și numele hotelului, din 1880, fu încărcat de emoții și amintiri de altădată.

Hotel regal 1880
Hotel Regal 1880

Intrai în hotel, și nu rămăsei indiferent la scările și piesele de mobilier care-și păstrară frumusețea chiar și sub amprenta trecerii timpului.

Hotel Regal 1880, Sinaia
Hotel regal 1880

După ce examinai o țâră interiorul care mă teleportă în trecut, făcui cazarea și mersei în camera care îmi fu rânduită de recepționeră. Acolo, ce să vezi, fratili meu!? … O cameră enormă, de ziceai că veniră să stea cel puțin cinci persoane în ea, cu același aer, în stilul Art Nouveau și cu un pat imens. Baia, ziceai că fu garaj, așa era de mare, cu o cadă din aceea care face bulbuci, jacuzi parcă-i spunea, și cu veceu’ (una din problemele pe care trebuia să le suporte indivizii ca mine, cei cu peste suta de kile) înghesuit în chiuvetă.

Mă răcorii un pic, schimbai hainele și, fără niciun plan, mă avântai spre plăcerile Sinaiei. Deoarece peripețiile de pe drum mă obosiră și îmi făcură poftă de mâncare, intrai în primu’ restaurant mai arătos, WooD (https://www.facebook.com/woodsinaia/). Mă așezai la masă, și comandai un menu consistent, să mă țină în formă.

Restaurantul WooD, Sinaia
Restaurantul WooD, Sinaia
Pastramă de berbecuț, Restaurant WooD

După ce pusăi stomacu’ la cale, îl umplui ca pe cimpoi, începui să vizitez împrejurimile orașului. N-am ce spune, decât Chapeau, fiindcă mă făcu să mă simt ca-ntr-un orășel franțuzesc, pe care îl văzui pe Valea Loirei. … Bravo, mon cher, așa DA!

noriel.ro

Cum ajunsăi în stațiune, aproape de înserat și timpu’ trecu în viteză, găsii un alt loc frumos, vis-a-vis de WooD, unde îmi propusăi să-mi clătesc puțin mațele cu un ceai fierbinte. Mă așezai la o masă, la Barul Ramayana (http://www.ramayana.ro/sinaia/ro/contact.php), c-așa-i spunea locației, consultai meniu’, apoi cerui un Chakra Chai, că mi se încurcară vorbele-n gură când făcui comanda. …

După câteva minute, surpriză, frati-miu! … Mă trezii cu hangița că-mi aduce un ditai samovaru’, de aproape un kil, plin cu ceacra ceai, cum îi spunea ea. În sfârșit, mă gândii că așa se bea ceaiul la indieni, că fu bar cu specific indian, și începui să dau gât după gât licoarea, încât mi se desfundau chakrele, de ziceai că săreau dopurile la sticle.

La final, ce s’zic, îmi plăcu și ceaiul și atmosfera creată de muzica potrivită pentru acel loc. Plătii un preț bun, ținând cont de energia de care mă umplui după eliberarea chakrelor, și plecai către hotel.

Noaptea, pe la 23.00, când mă pusăi în pat, începură chakrele să-și facă simțită prezența, că nu putui să mai pun geană pe geană. Așa de multă energie le dădură, cred, ceaiul de la Ramayana.

Ramayana Cafe, Sinaia
Ramayana Cafe, Sinaia

Totuși, … după vreo două ore de agitație Browniană printre cearșafurile curate, așternute pe pat, luară și chakrele mele o pauză, și îmi găsii mult așteptata hodină.

Așa se termină prima mea zi de vacanță, cu bune și cu rele (mai mult bune), pe care o trăi la intensitate maximă și care mă epuiză enorm (mai puțin momentul cu chakra chai).

… A doua zi, ne vom întâlni cu noi aventuri, pe care le voi povesti în următoru’ capitol.

Vă țucă Gheo!

Continuarea este aici: https://edu-opinion.com/2021/09/30/vacanta-la-sinaia-ultima-parte-a-doua-zi/

vegis.ro