Arhive competențe - EDUCAȚIA, încotro!?

Ideea acestui articol mi-a venit în urma interacțiunii cu o mulțime de copii/elevi din clasele terminale ale gimnaziului, care au multiple lacune, la aproape toate disciplinele parcurse la școală.

Pe zi ce trece, sunt tot mai consternat, deoarece promovarea în anii următori de studiu se face fără niciun discernământ. Interesul Ministerului Educației este acela de a duce un elev, în perioada învățământului general obligatoriu (L1/2011, actualizată în 2018), până la capăt, fără prea multe eșecuri (elevi repetenți) și fără prea multe bătăi de cap (învățământ performant). Totodată, interesul nostru, al beneficiarilor (părinți, bunici, frați, surori, dar și licee, facultăți, angajatori) este ca promovarea copiilor în anii următori de studiu să tindă către 100%, dar cu un bagaj de cunoștințe bine stabilit de forurile de conducere și în limite concrete ale rezultatelor obținute după o evaluare obiectivă.

Din multitudinea de circumstanțe, în care am avut ocazia să evaluez copii din clasele gimnaziale, la câteva discipline reale, am constatat că situația învățământului este gravă, și s-a deteriorat extrem de mult, odată cu derularea programului “teleșcoală“. Elevi care dețin cunoștințe minime, aproape de zero, promovează anii de studiu, precum gâsca prin apă, fără să se atingă apa de ea.

Și, deoarece am promis, în articolele anterioare, că mă voi limita doar la documente oficiale, exemple personale, spețe etc. (https://edu-opinion.com/2021/01/06/educatia-formala-si-informala/, ultimul alineat), voi veni în întâmpinarea celor relatate cu câteva exemple:

“Pe durata meditațiilor la o anumită disciplină, cu un elev de clasa a șaptea, am realizat că acesta nu cunoștea următoarele:

adunarea, scăderea, înmulțirea și împărțirea numerelor naturale și, bineînțeles, a celorlalte numere;
ecuația de gradul 1;
fracții;
extragere radicali;
unități de măsură ale mărimilor fizice;
transformarea multiplilor și submultiplilor etc.

Și, să nu înțelegeți greșit, este un elev de medie generală, în jur de 8.00. În același timp, este un copil cu un potențial intelectual peste medie și o familie activă în educația lui.”

“Un alt exemplu, este al unui copil (tot clasa a șaptea) cu note de 10.00 și/sau 9.00 la toate disciplinele, deci care face parte din elita (sau spuma, cum spun unii) clasei. Într-adevăr, nu are aceleași lacune ca primul, dar, din evaluările mele, este departe de realitate. … Poate, din cauza faptului că nu sunt profesor, nu știu să fac niște evaluări obiective!? … Oare!?“

Astfel, am o mulțime de exemple pe care aș putea să le înșir, dar nu acesta este obiectivul meu. Scopul meu este acela de a scoate în evidență adevărata “performanță” a învățământului românesc, în secolul XXI, și modul de promovare inconștientă în anii de studiu superiori.

După trista perioadă, de dinainte de ’89, am sperat că învățământul va lua un avânt (treptat, nu brusc) considerabil, și vom avea niște copii superiori nouă, celor din generația X. Mai ales că, implementarea realității virtuale este o opotunitate în plus.

Concluzii:

În urma a ceea ce am spus mai sus, anticipez anumite critici și/sau întrebări, astfel:

“Exemplele tale se limitează la un număr foarte mic de elevi, și nu reprezintă realitatea“;
“Dacă nu ești profesor, cine îți acordă credit în ceea ce privește evaluarea unor elevi?“;
“Crezi că ai mai multă experiență decât un învățător/profesor cu ani de practică educațională în urma sa, pentru a face asemenea declarații?” etc.

Este normal să apară și aceste situații! … Și, întrebările le voi considera retorice, deoarece consider că fiecare dintre noi deținem un adevăr al declarațiilor noastre.

Totuși, niște întrebări, la care solicit răspunsuri din partea voastră (pentru o imagine mai clară a învățământului românesc), am și eu:

“Unde este sau când va demara învățământul centrat pe elev? Pe când, noua și competitiva Lege a educației?“;
“Când se va aplica evaluarea obiectivă a elevilor?“;
“Când vor fi selecționați elevii, pentru urmarea cursurilor, conform abilităților și vocației lor?“;
“Când va fi eliminat haosul din programa școlară (mă refer la amestecul de discipline, care nu reflectă obținerea de competențe specifice)?“;
“Când vom lua și noi exemplul lui Toshiwo Doko (15 septembrie 1896 – 4 august 1988), care a declarat, în cadrul unui interviu pe care la dat în New York, că: Noi nu avem nici resurse naturale, nici putere militară. Și nu avem nevoie decât de o singură resursă: capacitatea creierelor noastre. Ea este nelimitată. Trebuie să educăm, să specializăm, să echipăm. Această putere a minții va deveni, într-un viitor apropiat, bunul comun cel mai prețios, cel mai creator al întregii omeniri.?”

Astfel, există o mulțime de “Când …?“, pentru care mă întreb, din nou, când vom începe să eliminăm acest adverb interogativ din discuțiile noastre, ce privesc dezvoltarea învățământului românesc?

Singurul lucru pe care pot să-l mai fac, este să întreb, cu un maxim de decibeli: “VOM DESCOPERI VREODATĂ ADEVĂRATA CALE A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC!?“

Finally, astăzi am auzit o știre foarte interesantă la televizor, legat de reformarea învățământului românesc! Și, din punctul meu de vedere, acest lucru înseamnă un început timid, dar reformator, în adevăratul sens al cuvântului.

La ce se referea știrea!? … La introducerea activității de evaluare a competențelor școlare, după terminarea învățământului gimnazial. Da, se pare că este începutul sfârșitului pentru învățământul bazat pe memorarea conținuturilor și a evaluărilor sumative/normative.

“Avem o primă generaţie de elevi, care anul acesta va susţine Evaluarea Naţională după o programă nouă, bazată pe gândirea critică şi competențe.
Pentru pregătirea lor, Ministerul Educaţiei a publicat testele de antrenament, adaptate materiei după care au învăţat copiii până acum. Mai mulţi profesori spun că aceste teste sunt un prim pas pentru renunţarea la ideea ″tocitului de comentarii”, iar învăţarea se va baza pe capacitatea de analiză şi sinteză.”

Sursa: https://stirileprotv.ro/educatie/programa-noua-la-evaluarea-nationala-2021-care-sunt-principalele-schimbari.html

Conform Legii Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011: „Curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe 8 domenii de competenţe cheie care determină profilul de formare a elevului:
a) competenţa de comunicare în limba română şi în limba maternă, în cazul minorităţilor naţionale;
b) competenţe de comunicare în limbi străine;
c) competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie;
d) competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere;
e) competenţe sociale şi civice;
f) competenţe antreprenoriale;
g) competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală;
h) competenţa de a învăţa să înveţi.“

Deci, au trecut 10 ani de la promulgarea acestei legi, în care obiectivele educației ar fi trebuit să fie centrate pe competențele ce asigură pregătirea absolvenţilor pentru viaţa socială şi profesională. În toți acești 10 ani, România a pierdut o mulțime de absolvenți capabili să-și folosească abilitățile în direcția potrivită pe piața muncii. Aceștia au fost pregătiți haotic, în stilul caracteristic epocii apuse, fiind trecuți pe sub furcile caudine ale învățământului bazat pe memorarea mecanică. Învinsul, în acest caz absolventul provenit dintr-un sistem educațional învechit, s-a trezit aruncat pe piața muncii fără să poată oferi ceva. Astfel că, lipsa cunoașterii abilităților proprii a creat o forță de muncă neproductivă.

Dar, cum întotdeauna optimismul și speranța ne caracterizează personalitatea, putem să nădăjduim că învățământul românesc intră pe un făgaș normal. Chiar dacă începutul este modest. Și spun modest, deoarece și acest început este precum scărpinatul urechii stângi cu mâna dreaptă, practicat din timpuri străvechi, de către romani. Adică, normalitatea era, în opinia mea, o abordare integratoare a activităţii de formare, în primul rând, și, după o perioadă, stabilită în urma unor consultări documentate, trecerea la evaluarea bazată pe gândirea critică şi competențe.

Însă, dacă îi acordăm credit lui Cicero, pentru proverbul “errare humanum est” (a greși e omenește), putem să fim mai toleranți, și să așteptăm deznodământul acestei reforme. După atâtea încercări în van de schimbare a sistemului educațional (modificarea trimestrelor în semestre, mărirea sau micșorarea vacanțelor, schimbări din acestea nesemnificative), putem să distingem și o luminiță difuză la capătul tunelului.

Așa că, nu vă opriți să … “LUMINAȚI TUNELUL“!