Arhive etichetă: citate

Esop (cca 640 – cca 560 î.Hr.)

Înțelept antic grec, autor de fabule.

S-a născut în Frigia. Cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o ca sclav. Fiind eliberat, a fost trimis de Cresus (ultimul rege al Lidiei) la Delphi (Delphi/Delfi este un oraș în Grecia antică, casă a Oracolului delfic în mitologia greacă, dedicat zeului Apollo și locuit de nimfa Cassotis, care era venerată în întreaga lume antică. Vechii greci considerau Delphi ca fiind centrul universului.), unde a fost acuzat de blasfemie și aruncat de pe stânci. Fabulele sale, în număr de peste 400, s-au păstrat pentru multă vreme transmise prin viu grai ca exemple de înțelepciune adâncă. În Evul Mediu au fost răspândite transpuneri în proză ale compozițiilor lui Esop.

elefant.ro
vegis.ro

Cugetările lui Esop:

  • Recunoștința – semnul sufletului nobil;
  • În fața greutăților vieții trebuie să te înarmezi cu răbdare și cumpătare. În lume domnește răul;
  • Este de două ori mai greu să suporți jignirea venită din partea acelor oameni de la care te așteptai cel mai puțin că te vor jigni;
  • Mare sau mic, răul nu trebuie săvârșit;
  • Se spune că Hilon l-ar fi întrebat pe Esop: „Cu ce se ocupă Zeus?„. Esop a răspuns: „Le înalță pe cele mici și le coboară pe cele mari„;
  • Pentru oamenii fericiți, moartea nu e nici pe departe o povară, ci o binecuvântare;
  • Pentru oameni, munca e o desfătare;
  • Omul rău va face rău, indiferent de orice;
  • Este greu ca omul rău să se facă bun, și e ușor ca cel bun să devină rău;
  • Dacă banii sunt mulți – nu te bucura, dacă sunt puțini – nu te întrista;
  • Dacă cineva are noroc, nu-l invidia, ci bucură-te cu el, fiindcă astfel norocul lui devine și al tău; invidia mai mult rău îți face;
  • Dacă un om se apucă de două lucruri opuse unul altuia, atunci unul din ele n-o să-i reușească;
  • Dacă un lucru poate fi demonstrat prin fapte, atunci nu are rost să faci risipă de cuvinte;
  • Dacă nu poți evita moartea, cel puțin mori cu demnitate;
  • Trăiește cu ceea ce ai, iar prisosul de astăzi păstrează-l pentru mâine: mai bine să dăruiești dușmanilor, decât să cerșești de la prieteni;
  • De omul rău trebuie să te temi și să te ferești;
  • Este imposibil să-l îndrepți pe omul rău; el se poate schimba la exterior, dar nu și în purtări;
  • Adevărata comoară a oamenilor – puterea de muncă;
  • Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște;
  • Fiecare om cu treaba lui și fiecare treabă la vremea ei;
  • Când nenorocirea se abate asupra ta, privește în jur: sunt oameni a căror soartă e și mai grea decât a ta;
  • Cine se laudă de față de cei care-l cunosc, se face de râs pe bună dreptate;
  • Cu blândețe obții aproape întotdeauna mai mult, decât prin forță brută;
  • Înțelepții nu știu să vorbească cu regii: regilor trebuie să le vorbești fie cât se poate de puțin, fie cât se poate de plăcut;
  • Îngâmfatul și încăpățânatul se comportă după cum vrea, nu ascultă de sfaturile nimănui și devine repede victima propriilor erori;
  • Nu tot timpul anului e vară;
  • Nu te împrieteni cu cei care preferă noi prietenii celor vechi. Să știi: cum ne-au înșelat pe noi din pricina noilor iviți, la fel îi vor înșela și pe cei noi;
  • Nu trebuie să cauți nimic din ceea ce nu-ți este dat de la natură;
  • Să nu-ți fie rușine să înveți la o vârstă înaintată: mai bine să înveți mai târziu, decât niciodată;
  • Un cârmuitor la întrebat pe Esop de ce nu merg bogații la înțelepți, ci invers. Esop i-a răspuns: „Pentru că înțelepții știu ce le trebuie în viață, iar bogații nu – astfel nu s-ar fi îngrijit de strângerea avuțiilor, ci de acumularea de înțelepciune„;
  • Ambiția neobosită întunecă mintea omului și el nu mai vede pericolele care îl amenință;
  • De regi fie nu te apropii de loc, fie le spui doar ce le e pe plac;
  • Trei calamități există: focul, femeia și marea;
  • Cu o floare nu se face primăvară;
  • Este vai ș-amar de oameni când fiecare începe să ceară ce i se cuvine;
  • Relația cu statul trebuie să fie ca și cu focul: nici prea aproape, ca să nu te arzi, nici prea departe, ca să nu îngheți;
  • Fii bun cu nevasta ca să nu-și dorească să cunoască și alt bărbat;
  • Cea mai nefastă dintre pasiuni este lăcomia, fiindcă îl face pe om nechibzuit, obligându-l să lase deoparte pe cele sigure și să se repeadă după cele nesigure;
  • Nu privi la cum arăt, ci la cum gândesc. Nu întotdeauna cel slut e și prost;
  • Străduiește-te să fii cu minte, și nu bogat, fiindcă bogăția o poți pierde, dar chibzuința va fi mereu cu tine;
  • Străduiți-vă să adăugați frumuseții calități care durează;
  • Pasiunile sunt vătămătoare, fiindcă ele îl orbesc pe om;
  • Frica îl face pe om să cadă din lac în puț;
  • Soarta e schimbătoare și adesea se schimbă în mai rău;
  • Aceia pe care te bazezi pot muri, iar aceia de care te ferești te pot salva;
  • Ucigași nu sunt cei care fac pumnale, ci cei care se folosesc de tăișurile lor; la fel, pe mine nu clevetitorii mă vorbesc de rău, ci tu, dacă te folosești de clevetirea lor;
  • Un catâr indian își văzu imaginea în apa râului și se bucură de cât e de mare și frumos; porni în galop, scuturându-și coama, asemenea unui cal. Dar imediat își aminti că se trage dintr-un măgar și se opri pentru o clipă din goană și-și potoli trufia și înfumurarea;
  • Lupul a văzut cum păstorii mâncau o oaie, s-a apropiat și a zis: „Dacă aș fi făcut eu așa ceva, câtă gălăgie ați fi făcut!”;
  • Trebui să înveți atât din greșelile proprii, cât și din ale celorlalți;
  • Stăpânul îl trimise pe Esop la moară. Esop a întrebat: „De ce mă trimiți acolo?„. Acela a răspuns: „Ca să ai un rost pe lume„. „Atunci de ce, a întrebat Esop, nu-ți trimiți acolo copiii?„;
  • Convingerea e deseori mai eficace decât forța;
  • Esop a spus unui om frumos, dar desfrânat: „Poate că te îmbraci tu frumos, dar te dezbraci fără gust„;
  • Esop a fost întrebat ce anume este cel mai tare în om. „Rațiunea„, a răspuns el.
melkior.ro
carturesti.ro
vivre.ro

Bias din Priene (642 – 577 î.Hr.)

Se spune că Bias este cea mai bizară și misterioasă figură dintre cei șapte înțelepți ai Greciei (Cleobulus din Lindos, 600 î.Hr.; Solon, 638 – 558, î.Hr.; Chilon din Sparta, sec. al VI-lea î.Hr.; Bias din Priene; Thales din Milet, 640 – 550 î.Hr.; Pittacos din Mythilene, 640 – 568 î.Hr. și Periandru din Corint, sec. al VII-lea î.Hr.). Este posibil ca Bias să fi fost contemporan cu regele Cresus și martor al cuceririi de către perși a orașelor din Asia Mică.

melimeloparis.ro

În acea vreme, între Samos și Priene se purta un război de durată. În bătălia de la Drius, locuitorii din Priene au fost înfrânți de milesieni. Bias s-a deplasat la Samos și a reușit să rezolve conflictul în condiții satisfăcătoare pentru toate părțile. În acest fel, acțiunile militare au încetat. În timpul celui de-al doilea război mesenian, Bias a răscumpărat câteva fetițe dintre prizonierii luați de spartani, le-a crescut ca pe propriile fiice și apoi le-a trimis acasă la părinți, dându-le chiat și zestre. La puțin timp după aceasta, pescarii atenieni au scos la mal un tripod din bronz cu inscripția „Înțeleptul„. Tatăl uneia dintre fetițe a luat cuvântul la adunarea poporului, a povestit despre fapta bună a filozofului și a declarat că înțeleptul nu poate fi decât acesta, și anume Bias. Adunarea poporului a fost de acord cu această declarație și tripodul i-a fost trimis. Bias, după ce a citit inscripția de pe tripod, a declarat că înțeleptul este zeul Apollo și nu a primimt cadoul. După o vreme, în timpul asediului regelui lidian, Alyattes, Bias și-a salvat orașul natal printr-un vicleșug, în urma căruia Alyattes a încheiat cu Priene o înțelegere de pace.

Fiind sfătuit de înțeleptul Bias, regele lidian Cresus a oprit pregătirile pentru construirea unei flote și a început să suțină relații de prietenie cu locuitorii insulelor ionice.

storel.ro

Când Priene a fost cucerit de perși, mulți dintre locuitori au început să părăsească în fugă orașul, străduindu-se să-și ia cu ei toate averile. Doar Bias era foarte liniștit. Locuitorii orașului au fost uimiți de purtarea calmă a filozofului și l-au întrebat de ce nu ia nimic cu sine, la care înțeleptul a răspuns cu celebra lui frază: „Tot ce am, eu port cu mine.„.

melkior.ro

Cugetările lui Bias:

  • Nu încuraja nesăbuința, iubește chibzuința;
  • Cucerește prin convingere, nu prin forță;
  • Majoritatea e rea;
  • Când ești sărac, ceargtă-i pe bogați doar nu te-ai îndatorat prea tare;
  • Tot ce am, eu port cu mine;
  • Nu te grăbi când vorbești, graba e semnul nebuniei;
  • Împarte-ți viața astfel ca și cum ai mai avea de trăit și puțin și mult;
  • La tinerețe fă-ți provizii de înțelepciune pentru bătrânețe, fiindcă nu există avuție mai de preț;
  • Când se desfată omul? Când are un câștig;
  • Când mai mulți se apucă de o treabă, nu-i a bine;
  • Autoritatea asupra poporului e mai mare atunci când legea sperie la fel ca un tiran;
  • Care este cel mai bun sfetnic? Timpul;
  • E mai bine să lămurești o ceartă între doi dușmani decât între doi prieteni, fiindcă se știe că după aceasta unul dintre prieteni îți va deveni dușman, iar unul dintre dușmani, prieten;
  • Cea mai bună casă e aceea în care stăpânul se poartă la fel de liber, după cum o face și în afara ei – după voia legii. Iubește discernământul;
  • La întrebarea: „Ce ocupație îndrăgește omul?„, Bias a răspuns: „Câștigul ușor„. La întrebarea: „Ce este greu?”, Bias a răspuns: „Să suporți cu noblețe trecerea la mai rău„. La întrebarea: „Ce este omului plăcut?”, Bias a răspuns: „Speranța„;
  • Trebuie să te privești în oglindă, și dacă arăți foarte bine, fă fapte foarte bune, iar dacă arăți rău, îndreaptă-ți defectul de la natură printr-o purtare cuviincioasă;
  • Nu fii nici prost, nici rău;
  • Nu te grăbi să te apuci de treabă, dar odată ce te-ai apucat, fii statornic;
  • Pe cel nevrednic nu-l lăuda că e bogat;
  • Doar un suflet bolnav se poate simți atras de cele imposibile și poate fi surd la nenorocirea altuia;
  • Nefericit e acela care nu poate suporta nefericirea;
  • De pe urma conducătorului lipsit de minte, țara nu are niciun folos;
  • Despre zei să spui că există;
  • Cel care înoată pe puntea corabiei, nu se află nici printre cei vii, nici printre cei morți;
  • Cauza oricărui succes caut-o la zei, și nu în tine însuți;
  • Puterea omului se trage de la natură, știința de a vorbi spre binele țării vine din suflet și din discernământ, iar bogăția e pentru mulți rezultatul purei întâmplări;
  • Ascultă mai mult și vorbește când se cuvine;
  • Gândește-te bine ce faci;
  • Cei răi sunt peste tot în majoritate;
  • Regele sau tiranul dobândește slavă când dă primul exemplu de supunere în fața legii.
melimeloparis.ro evomag.ro

NICOLAE GANE

01 februarie 1838 – 16 aprilie 1916

Nicolae Gane, cunoscut și ca Nicu Gane, a fost scriitor și om politic, ales ca membru titular al Academiei Române, în 1908.

A fost unul dintre cei mai apreciați scriitori ai epocii sale, om politic junimist trecut apoi la liberali. S-a dovedit un spirit voluntar, un om pentru care orice problemă a avut o soluție.

carturesti.ro

Ca o meteahnă a lui, Gane nu tolera ușor critica și i se întuneca inima atunci când efortul său creator nu primea, la Junimea, toată prețuirea cuvenită.

„În lumea ce-mi creasem singur îmi era îndemână, mă simțeam fericit; eram departe de atmosfera dușmănoasă din lumea aievea; trăiam zile ticnite cu ochii pe hârtie, cu gândul în nori, de unde mi se înfățișa omenirea nu cum este, ci cum doream să fie. Acesta-i marele bine ce am cules din peregrinările mele în plaiurile înflorite ale închipuirei.”

Nicolae Gane, Zile trăite

Biografia lui Nicolae Gane:

Nicolae Gane s-a născut în orașul Fălticeni, descendent al unei vechi familii boierești, fiind fiul postelnicului Matei Gane și al Ruxandrei Văsescu. A urmat școala primară la Fălticeni cu părintele Neofit Scriban, apoi se înscrie la pensionul francez al lui Louis Jordan din Iași, după care urmează științele juridice la Paris.

După revenirea în țară, în 1857, Nicolae Gane a fost angajat secretar-translator al directorului general al închisorilor din Moldova. În același an, este numit ca judecător la Tribunalul Suceava, de unde este destituit din cauza manifestărilor prounioniste.

După Unirea țărilor române din anul 1859, revine în magistratură unde îndeplinește mai multe funcții: președinte al Tribunalului Suceava, membru al Curții de Întărituri Iași (1861), prefect al județului Suceava (1863) și, ulterior, al Dorohoiului, trece în anul 1864 ca judecător la Curtea de Apel din Focșani, de unde se transferă, în anul 1865, la instituția similară din Iași. Nicolae Gane devine membru al societății „Junimea” din Iași, publicând nuvele și poezii lirice în revista „Convorbiri literare”.

În anul 1867, Nicolae Gane este numit președinte de secție la Curtea de Apel Focșani, dar demisionează și se stabilește la Iași, unde încearcă să practice avocatura pentru care nu avea însă vocație.

În același an, își face debutul în literatură, la o ședință a Junimii, cu nuvela „Fluierul lui Ștefan”, pe care însuși Titu Maiorescu i-a citit-o, deoarece magistratul Gane era prea emoționat.

Fluierul lui Ștefan

Junele Victor, abia ieșit din școli, cu capul plin de visuri și inima plină de dor, se afla într-o frumoasă zi din mai într-un loc ce se numește Brădățelul. Brădățelul este o grădină ieșită din sânul naturei în care nimic n-a lucrat mâna omenească, este un colțișor uitat, necunoscut în țara noastră, pe care călătorul nu-l vizitează, pe care poeții nu l-au cântat încă, dar care nu încetează a fi mai puțin desfătător decât toate acele locuri ce au inspirat pănă acuma lira barzilor noștri naționali.

Nicolae Gane a rezervat scrisului doar ceasurile de răgaz, refugiindu-se în lumea privilegiată a visării și nostalgiei.

vivre.ro

Calitățile, dar și defectele prozei sale decurg din acest rol de nobil divertisment atribuit literaturii. Începuturile „năravului de a înnegri hîrtia” sunt strâns legate de intrarea la Junimea, căci, până atunci, Nicolae Gane vădise interes și înclinație pentru pictură. Cum însă mediul junimist era prin excelență literar, vor fi valorificate calitățile latente de povestitor.

În anul 1868, este numit pentru o scurtă perioadă în funcția de procuror general pe lângă Curtea de Apel din Iași.

Intră în activitatea politică, fiind ales în anul 1870 ca deputat din partea grupării „junimiste” și prefect al județului Iași. Este ales de cinci ori primar al orașului Iași:

  • 17 iunie 1872 –19 mai 1876;
  • 27 aprilie – 23 iunie 1881;
  • 4 iunie 1887 – 4 martie 1888;
  • 19 noiembrie 1895 – 22 aprilie 1899;
  • 11 iulie 1907 – 6 ianuarie 1911.

Prieten cu Vasile Pogor, cu Leon și Iacob Negruzzi, primarul junimist și junimistul primar a scris proză de tip romantic, cu atmosferă patriarhală, în care avea vădită preocupare pentru surprinderea elementelor de mentalitate, de viață socială și de analiză a diferențelor culturale – Piatra lui Osman, Comoara de pe Rarău, Impresiuni de călătorie etc. Timpul nu l-a validat ca pe un mare clasic, așa cum s-a întâmplat cu alți junimiști. Este limpede, în schimb, că Gane a iubit literatura și că a văzut în preocuparea constantă pentru scris o sursă de echilibru și o eliberare de împovărătoarea misiune civică pe care și-o asumase pe deplin, aceea de primar al Iașiului, timp de cinci mandate.

Devenit membru al Partidului Național Liberal în anul 1883, a fost ales de mai multe ori deputat și senator din partea acestei formațiuni politice. Este inițiat în francmasonerie și la 15 octombrie 1886 i se acordă gradul de Companion în Loja Steaua României din Iași, iar la 20 noiembrie același an, gradul de Maestru, în aceeași lojă.

Pentru o scurtă perioadă (01 – 20 martie 1888) a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, în Guvernul Ion C. Brătianu.

La data de 1 aprilie 1908, a fost ales ca membru titular al Academiei Române. Ulterior, a fost și membru în comitetul de lectură al teatrului Național din Iași (1910-1916).

Nicolae Gane a trecut în neființă la data de 16 aprilie 1916, în orașul Iași.

Casa Memorială a lui Nicolae Gane

La 1 aprilie 1923, prin aprobarea Ministerului Instrucţiunii publice, Gimnaziul “Alecu Donici” din Fălticeni a fost ridicat la rangul de Liceu, primind numele scriitorului Nicu Gane.

Activitatea publicistică a lui Nicolae Gane:

  • Domnița Ruxandra, Iași, 1873;
  • Încercări literare, Iași, 1873;
  • Poezii, Iași, 1873;
  • Novele, I-II, Iași, 1880; ediția II, I-III, București, 1886; ediția III, I-III, București, 1899; ediția IV, I-III, București, 1907-1908;
  • Poezii, Iași, 1886;
  • Domnița Ruxandra. Fluierul lui Ștefan. Piatra lui Osman…, Iași, 1893;
  • Poezii, Iași, 1893;
  • Pagini răzlețe, Iași, 1901;
  • Zile trăite, Iași, 1903;
  • Păcate mărturisite, Iași, 1904;
  • Bogdan Petriceicu Hașdeu, București, 1909;
  • Spice, București, 1909;
  • Aliuță. Santa, București, 1916;
  • Petrea Dascălul, București, [1916];
  • Amintiri (1848-1891), ediție îngrijită și introducere de I. Șiadbei, Craiova, 1942;
  • Nuvele, ediție îngrijită de Teodor Vârgolici, prefață de Ștefan Cazimir, București, 1959;
  • Comoara de pe Rarău, ediție îngrijită și prefață de Ilie Dan, București, 1971;
  • Scrieri, ediție îngrijită de Ilie Dan, prefață de Ștefan Cazimir, București, 1979;
  • Privighetoarea Socolei, Iași, 1990;
  • Stejarul din Borzești, București, 1993.

Traduceri:

  • Dante Alighieri – Divina Comedie. Infernul, prefața traducătorului, Iași, 1906;
  • F. M. Dostoievski- Demonii;
  • F. M. Dostoievski- Dublul.

Nicu Gane se gândea la faptul că literatura, care-l cucerise de la o vreme, trebuia să fie pentru scriitor un scop, nu un mijloc. Pe de o parte, cel care jinduia să obţină funcţii şi onoruri prin lucrări literare nu putea fi decât un autor mediocru, iar pe de altă parte, nu puteai să scrii şi să fii inspirat dacă mureai de foame şi trebuia să te gândeşti zilnic la hrană. În privinţa aceasta, Nicu Gane putea să spună că era un norocos şi un privilegiat. (…) Faptul că a reuşit să devină în 1872 primar al Iaşului, că în doi-trei ani a pavat un număr mare de străzi şi că a introdus iluminarea cu gaz se datoreşte onestităţii sale şi convingerii că omul trebuie să lase nişte urme benefice pentru comunitate. Dacă s-ar fi gândit numai la propriile buzunare, Nicu Gane n-ar fi reuşit să realizeze nimic.

Iulian Ciocan, Povestea lui Nicolae Gane

wevelvet.ro