Arhive etichetă: cadre didactice

SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ și … comportamentul individului în secolul XXI

Încă din cele mai vechi timpuri, societatea românească a fost nevoită să stabilească niște norme de conduită pentru o coabitare normală între membrii acesteia. Evoluția de la „o soţietate fără moral şi fără prinţip„, cum spunea Trahanache al lui Caragiale, la o comunitate civilizată și „cu fineță” s-a făcut odată cu impunerea, atât morală cât și legală, a unor reguli de comportament, transpuse într-un cod, denumit codul bunelor maniere.

CODUL BUNELOR MANIERE – ansamblu de reguli care guvernează comportamentul și interacțiunile noastre în comunitate. Pe măsură ce societatea se schimbă, au loc modificări și evoluează și aceste reguli. El reflectă normele noastre culturale, codurile etice acceptate în general și regulile diferitelor grupuri din care facem parte.

noriel.ro

MANIÉRĂ, maniere, s. f. ♦ (La pl.) Fel de a se purta în societate; comportare, ținută. ♦(La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 

Etimologic vorbind, cuvântul „manieră” (sg.), „maniere” (pl.) provine din limba franceză, manière reprezentând modul de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută, politețe, amabilitate; bună-cuviință, conform https://dexonline.ro/.

În orice comunitate, maniera era și este una din calitățile unui individ care impune respect, afișează o ținută autoritară, atrage simpatia persoanelor dimprejur sau are o atitudine superioară. Și, să fiu mai explicit, maniera diferențiază omul (fig.) de animal (fig.).

Viziuni și perspective diferite, privind comportamentul în societate:

Înainte să încep să scriu acest articol, aveam o viziune, probabil, mai limitată asupra a ceea ce presupune comportamentul în societate. O discuție mai deschisă asupra acestui subiect, purtată între mine și fiica mea, în vârstă de 26 ani, mi-a mărit mult orizontul. M-a ajutat să gândesc acest articol, atât din perspectiva seniorilor, cât și prin ochii generațiilor mai tinere.

În plus, un sondaj online, pe care l-am făcut în rândul internauților, a adăugat noi viziuni asupra felului de a concepe ideea de formare comportamentală la o persoană. Și anume, la întrebarea „Sunteți de acord cu introducerea în școlile primare a disciplinei obligatorii, CODUL BUNELOR MANIERE?„, un număr de 517 respondenți au văzut rezolvarea, astfel (vezi tabelul)

Sondaj online
Sondaj online

Influența familiei, școlii și comunității asupra comportamentului individului:

Din sondajul realizat, cele două răspunsuri votate majoritar reliefează că modul de comportare în societate ar trebui învățat din perioada copilăriei. Și este o realitate, deoarece, cum spuneam într-un articol anterior, personalitatea unui individ se formează încă de mic.

Să acordăm întregul credit persoanelor care sunt de acord cu introducerea în școlile primare a CODULUI BUNELOR MANIERE, ca disciplină obligatorie. … Oare, este de ajuns!? În același timp, să fim de acord cu cei care sunt de părere că doar familia este forma socială care trebuie să-și pună amprenta pe comportamentul în societate a copilului?

Putem presupune că aceste persoane au răspuns astfel, deoarece au considerat școala o continuatoare a educației morale, garantată, până la acel moment, de familie. Sau, putem spune că atunci când au răspuns, s-au gândit la faptul că cele două instituții, atât familia, cât și școala, trebuie să facă corp comun în dezvoltarea comportamentală a copilului.

În ultimul caz, pare o situație plauzibilă. Însă, nu uităm de o altă formă socială, care, în sec. XXI, influențează manierele individului mai mult decât cele două instituții? Putem să dăm uitării anturajul din comunitatea în care trăim? După părerea mea, acest element ar trebui controlat (și nu mă refer la un control autoritar, parental sau pedagogic, ci la un control pentru contrabalansarea unui eventual comportament defectuos preluat din anturajul pe care îl frecventează un copil) și reglat de către familie împreună cu școala.

Este adevărat că, înainte de a ajunge la maturitate, un individ se manifestă într-un mod mai puțin plăcut pentru comunitatea din care face parte sau cu cea care interacționează. Efectul răzvrătirii hormonilor adolescenților, completat cu un anturaj (persoanele care constituie mediul social particular al copiilor) deviant, provoacă un comportament șocant în comunitate. Însă, dacă privim în urmă (temporal), cu mai multă obiectivitate, regăsim bizareriile adolescenților de astăzi.

Concluzia?

Nu vreau să fiu apărătorul copiilor, dar, cu puțină încredere, cu multă înțelepciune și, în special, o participare activă la educația lor, sigur am primi și „premiul” mult așteptat, comportamentul pe care ni-l dorim pentru semenii noștri mai tineri.

elefant.ro

Ca o părere personală, la întrebarea pe care am adresat-o online, cred că o disciplină obligatorie, care să modeleze pozitiv comportamentul copiilor, este necesară. Nu contează denumirea disciplinei, ci cred că important este modul și momentul în care se predă această disciplină. Despre moment (clasa sau vârsta când poate fi predată), psihologii sunt cei mai în măsură să-și susțină punctul de vedere. Rămâne de discutat despre stilul de predare al acestei discipline.

Chiar dacă programa școlară este gândită de instituția educațională, un cuvânt ar trebui să-l aibă părinții (beneficiarii manierelor copilului lor). Și cred că, un stil de predare caduc, făcut într-o manieră arhaică, prin dictări și monologuri ale pedagogului, nu va avea niciun efect asupra elevului. Însă, printr-o lecție practică, la care copiii sunt implicați suficient, vor completa educația aleasă primită în cadrul familiei.

carturesti.ro

În final, în opinia mea, comortamentul unei persoane, afișat în societate, este rezultatul implicării comune a familiei, a școlii și a comunității cu care interacționează. Totuși, familia ar trebui să fie modelul individului pe tot parcursul vieții.

EDUCAȚIA în societatea românească

Puterea educației în societate:

Întrebarea cea mai răspândită, între generațiile trecute și cele mai noi, a fost, este și va fi „Ce lege a educației/învățământului a fost cea mai apropiată de o educație ideală?”.

Potrivit celei mai recente statistici efectuate de Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică (OECD), educația din țările asiatice și, în special, cea din Singapore, se apropie de conceptul de educație ideală.

Totuși, să fiu obiectiv, sistemul de educație este departe de ideea de perfecțiune, pe întregul glob. Și este normal, atâta timp cât societatea nu este perfectă și există o educație precară în rândul familiilor defavorizate și sărace, în cea mai mare parte, formarea unei conștiințe superioare la o persoană este foarte greu de concretizat. Ce rămâne de făcut pentru asigurarea unei educații distinse la cât mai mulți oameni? … Voi răspunde printr-o afirmație a celui mai important manager în miracolul economic japonez după cel de-al doilea război mondial, Toshiwo Doko (15 septembrie 1896 – 4 august 1988). Acesta a declarat, în cadrul unui interviu pe care la dat în New York, că:
„Noi nu avem nici resurse naturale, nici putere militară. Și nu avem nevoie decât de o singură resursă: capacitatea creierelor noastre. Ea este nelimitată. Trebuie să educăm, să specializăm, să echipăm. Această putere a minții va deveni, într-un viitor apropiat, bunul comun cel mai prețios, cel mai creator al întregii omeniri.”

Și …, în mare parte, Japonia, după un război devastator, a demonstrat că puterea educației este conceptul esențial pentru care trebuie să depunem un efort susținut.

În acest sens, cred că cei patru piloni care susțin sistemul educațional, a ști, a face, a fi și a conviețui, trebuie „tencuiți” continuu cu o atenție deosebită, acordată, atât de Guvern (și, de-acum, mă voi referi doar la sistemul educațional românesc), cât și de toate instituțiile responsabile cu dezvoltarea acestui sistem.

espressocafe.ro

Eficiența educației din sistemul românesc:

Randamentul educației din România îl putem determina simplu, fără presupuneri absurde, cu documente și rezultate oficiale.

În primul rând, și cel mai important evaluator, este PISA (Programme for International Student Assessment), Programul de Evaluare Internațională a Elevilor. Conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică/OCDE, programul PISA măsoară dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, aflaţi la finalul învăţământului obligatoriu, în trei domenii principale: citire/lectură, matematică şi ştiinţe.

România participă la acest program din anul 2000, și a obținut următoarele locuri:

  • în anul 2000, locul 34 din 42 de ţări participante;
  • în anul 2006, locul 47 din 57 de ţări participante;
  • în anul 2009, locul 49 din 65 de ţări participante;
  • în anul 2012, locul 45 din 65 de ţări participante;
  • în anul 2015, locul 48 din 72 de țări participante.

M-am oprit la anul 2015, deoarece în anul 2018, conform raportului OCDE, analfabetismul funcțional se apropie de 50%, atingând cota alarmantă de 44%. Ca să înțelegeți mai bine situația, este necesar să dau o definițe uzuală a analfabetismului funcțional.

Analfabetismul funcțional este o noțiune care se referă la persoanele care știu să citească, dar nu înțeleg ceea ce au citit. Mai precis, o persoană poate să reproducă verbal sau în scris un text, dar nu îl înțelege suficient pentru a-l folosi ca resursă în reușita unei acțiuni sau în performanță. Semnele grafice sunt recunoscute, dar conținutul de idei nu este înțeles decât, eventual, la un nivel foarte superficial.

Necesitatea acestei definiții provine din diversele discuții pe care le-am avut cu persoane de diferite niveluri intelectuale, din declarații oficiale oferite de politicieni renumiți, din știrile transmise pe anumite canale de televiziune etc. Fără să fiu malițios, fiecare își prezenta propria interpretare a analfabetismului funcțional. Sunt foarte multe persoane care folosesc această sintagmă în sensul real, dar am considerat că intervenția mea, prin oferirea unei definiții, asigură o înțelegere mai bună a nivelului educațional actual.

După cum observați, datele prezentate de o organizație oficială de evaluare a educației, și, în special, a învățământului, ne plasează undeva în coada clasamentelor.

Fără să fac vreo evaluare personală a stadiului și evoluției educației în România, mă rezum doar la graficul postat, care este edificator pentru principalii beneficiari, și anume, părinții. De ce spun părinții, și nu elevii? … Deoarece conștiința elevilor, în perioadele preadolescenței și adolescenței, depinde, în principal, de implicarea și interesul părinților asupra viitorului copiilor lor.

Un al doilea mod de măsurare a gradului de educație, în România, care acoperă o arie mai largă a domeniului studiat, este comportamentul în societate. Acest constituent educațional cuprinde, cum spuneam într-un articol anterior, o educare emoțională echilibrată, un mod de viață sănătos, o ținută comportamentală impecabilă și, nu în ultimul rând, o instruire propice asigurării unui cadru familial exemplar.
Această abordare o vom interpreta după o analiză mai amplă a sistemului de învățământ.

Pentru moment, este suficientă această scurtă prezentare a elementelor ce contribuie la eficiența educației în societatea românească. O dezbatere mai elaborată va continua în următoarele articole, unde vor fi atinse subiecte interesante, cred eu, și sensibile, în același timp.

În final, după cum am promis, concluziile le voi trage la sfârșitul acestui subcapitol, bazate pe datele oficiale prezentate și pe comentariile voastre, pe care le aștept cu mult interes.