Încă din cele mai vechi timpuri, societatea românească a fost nevoită să stabilească niște norme de conduită pentru o coabitare normală între membrii acesteia. Evoluția de la “o soţietate fără moral şi fără prinţip“, cum spunea Trahanache al lui Caragiale, la o comunitate civilizată și “cu fineță” s-a făcut odată cu impunerea, atât morală cât și legală, a unor reguli de comportament, transpuse într-un cod, denumit codul bunelor maniere.
CODUL BUNELOR MANIERE – ansamblu de reguli care guvernează comportamentul și interacțiunile noastre în comunitate. Pe măsură ce societatea se schimbă, au loc modificări și evoluează și aceste reguli. El reflectă normele noastre culturale, codurile etice acceptate în general și regulile diferitelor grupuri din care facem parte.
MANIÉRĂ, maniere, s. f. ♦ (La pl.) Fel de a se purta în societate; comportare, ținută. ♦(La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință.
Etimologic vorbind, cuvântul „manieră” (sg.), „maniere” (pl.) provine din limba franceză, manière reprezentând modul de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută, politețe, amabilitate; bună-cuviință, conform https://dexonline.ro/.
În orice comunitate, maniera era și este una din calitățile unui individ care impune respect, afișează o ținută autoritară, atrage simpatia persoanelor dimprejur sau are o atitudine superioară. Și, să fiu mai explicit, maniera diferențiază omul (fig.) de animal (fig.).
Viziuni și perspective diferite, privind comportamentul în societate:
Înainte să încep să scriu acest articol, aveam o viziune, probabil, mai limitată asupra a ceea ce presupune comportamentul în societate. O discuție mai deschisă asupra acestui subiect, purtată între mine și fiica mea, în vârstă de 26 ani, mi-a mărit mult orizontul. M-a ajutat să gândesc acest articol, atât din perspectiva seniorilor, cât și prin ochii generațiilor mai tinere.
În plus, un sondaj online, pe care l-am făcut în rândul internauților, a adăugat noi viziuni asupra felului de a concepe ideea de formare comportamentală la o persoană. Și anume, la întrebarea “Sunteți de acord cu introducerea în școlile primare a disciplinei obligatorii, CODUL BUNELOR MANIERE?“, un număr de 517 respondenți au văzut rezolvarea, astfel (vezi tabelul)
Influența familiei, școlii și comunității asupra comportamentului individului:
Din sondajul realizat, cele două răspunsuri votate majoritar reliefează că modul de comportare în societate ar trebui învățat din perioada copilăriei. Și este o realitate, deoarece, cum spuneam într-un articol anterior, personalitatea unui individ se formează încă de mic.
Să acordăm întregul credit persoanelor care sunt de acord cu introducerea în școlile primare a CODULUI BUNELOR MANIERE, ca disciplină obligatorie. … Oare, este de ajuns!? În același timp, să fim de acord cu cei care sunt de părere că doar familia este forma socială care trebuie să-și pună amprenta pe comportamentul în societate a copilului?
Putem presupune că aceste persoane au răspuns astfel, deoarece au considerat școala o continuatoare a educației morale, garantată, până la acel moment, de familie. Sau, putem spune că atunci când au răspuns, s-au gândit la faptul că cele două instituții, atât familia, cât și școala, trebuie să facă corp comun în dezvoltarea comportamentală a copilului.
În ultimul caz, pare o situație plauzibilă. Însă, nu uităm de o altă formă socială, care, în sec. XXI, influențează manierele individului mai mult decât cele două instituții? Putem să dăm uitării anturajul din comunitatea în care trăim? După părerea mea, acest element ar trebui controlat (și nu mă refer la un control autoritar, parental sau pedagogic, ci la un control pentru contrabalansarea unui eventual comportament defectuos preluat din anturajul pe care îl frecventează un copil) și reglat de către familie împreună cu școala.
Este adevărat că, înainte de a ajunge la maturitate, un individ se manifestă într-un mod mai puțin plăcut pentru comunitatea din care face parte sau cu cea care interacționează. Efectul răzvrătirii hormonilor adolescenților, completat cu un anturaj (persoanele care constituie mediul social particular al copiilor) deviant, provoacă un comportament șocant în comunitate. Însă, dacă privim în urmă (temporal), cu mai multă obiectivitate, regăsim bizareriile adolescenților de astăzi.
Concluzia?
Nu vreau să fiu apărătorul copiilor, dar, cu puțină încredere, cu multă înțelepciune și, în special, o participare activă la educația lor, sigur am primi și “premiul” mult așteptat, comportamentul pe care ni-l dorim pentru semenii noștri mai tineri.
Ca o părere personală, la întrebarea pe care am adresat-o online, cred că o disciplină obligatorie, care să modeleze pozitiv comportamentul copiilor, este necesară. Nu contează denumirea disciplinei, ci cred că important este modul și momentul în care se predă această disciplină. Despre moment (clasa sau vârsta când poate fi predată), psihologii sunt cei mai în măsură să-și susțină punctul de vedere. Rămâne de discutat despre stilul de predare al acestei discipline.
Chiar dacă programa școlară este gândită de instituția educațională, un cuvânt ar trebui să-l aibă părinții (beneficiarii manierelor copilului lor). Și cred că, un stil de predare caduc, făcut într-o manieră arhaică, prin dictări și monologuri ale pedagogului, nu va avea niciun efect asupra elevului. Însă, printr-o lecție practică, la care copiii sunt implicați suficient, vor completa educația aleasă primită în cadrul familiei.
În final, în opinia mea, comortamentul unei persoane, afișat în societate, este rezultatul implicării comune a familiei, a școlii și a comunității cu care interacționează. Totuși, familia ar trebui să fie modelul individului pe tot parcursul vieții.
