Arhive etichetă: Benedict

BEN CORLACIU

06 martie 1924 – 15 iunie 1981

97 ani de la nașterea  poet, prozator și traducător român, Ben Corlaciu.

carturesti.ro

Ben Corlaciu este poetul a cărei poezie a fost comparată cu cea a lui Esenin și a lui Bacovia. Adesea, după război, valoarea lui a fost considerată egală cu cea a lui Liviu Rebreanu, pentru că niciun scriitor cu rădăcini în Maramureş nu s-a aplecat mai mult asupra tradiţiilor, obiceiurilor, modului de viaţă şi valorificării mitologiei din această parte a ţării, în mod special Maramureşul şi Ţara Lăpuşului.

Efigii în ceară

În parcul acela imens, într-o seara,
oamenii vineti, fara plamâni,
scriau lapidar, cu ambele mâini,
un cuvânt pe un petec de ceara.

Cuvântul acela suna: ftizie.
Fiecare însa-l scria diferit,
cu acelasi condei de lemn înnegrit
si-aceeasi nesanatoasa betie.

Cei ce-asteptau sa le vina rândul
mureau fara cei dinaintea lor.
Ca un pumnal, condeiul
se îndrepta spre pieptul tuturor,
în locul plîmânului sec, strapungându-l.

Când oamenii vineti piereau,
umbrele lor, aiurând, se-ntorceau
în sanatoriul din parcul imens si gol.

Bibliografia lui Ben Corlaciu:

Ben Corlaciu (Benedict, prenumele său adevărat) s-a născut la Galați. Este fiul jandarmului Nicolae Corlaciu, venit dintr-un sat din Munții Apuseni, și a Rozaliei, născută în Groșii Țibeșului. După ce mama lui rămâne gravidă, tatăl lui Ben este trimis într-o misiune la Galaţi, localitatea natală a scriitorului. La puţină vreme, după ce se încheie misiunea la Galaţi, se reîntorc în Groşii Ţibleşului, iar Ben Corlaciu creşte la un unchi, într-un cătun de dincolo de Ţibleş. A stat aici până la vârsta liceului, când merge la studii la Bucureşti.

melimeloparis.ro

În 1947, a absolvit Literele și Filosofia la București. A fost redactor la revista Flacăra, membru al grupării de pe lângă revista Albatros, alături de Geo Dumitrescu și Dinu Pillat.

După venirea comuniştilor la putere, Ben Corlaciu intră într-un con de umbră şi este scos din Uniunea Scriitorilor, unde este reprimit însă în 1965. „După ce a fost dat afară din Uniunea scriitorilor, nu a mai putut fi nici corector, nici redactor, are o viaţă foarte grea. Dar, fiind un avangardist, poezia lui nu plăcea proletcultiştilor pentru că el nu scria nimic prin care să încerce să le fie pe plac. Poezia lui mai degrabă demasca mizeria socială şi suferinţele. Era să fie din nou arestat, pentru poemul Helsinki, dar l-a salvat prietenul său Zaharia Stancu. Presiunile din partea sistemului comunist au fost însă continue. După ce a plecat la Bucureşti, a menţinut în permanenţă legătura cu Groşii Ţibleşului. La poalele Munţilor Ţibleşului şi-a ridicat o căsuţă de lemn, unde venea ori de câte ori avea ocazia. Căsuţa aceasta i-o îngrijea un ţăran, iar într-una din zile l-a chemat pe acest om la Bucureşti şi i-a spus că are de gând să plece din ţară şi să dărâme căsuţa. Dar acea căsuţă este şi acum în picioare. A plecat într-adevăr la Paris, după care apar texte la comanda comuniştilor, menite să-l denigreze. De fapt, aşa era „modelul” folosit împotriva tuturor celor care nu plecau capul sistemului”, spune Dr. Nicoară Mihali.

Ca să fie denigrat, lui Ben Corlaciu. i se reproşau lucruri penibile, de genul că ar fi fost toată viaţa un chelner şi că ar fi fost condamnat că a furat feţe de masă de la restaurantul unde lucra. Iar jignirile merg mai departe, spunându-se că a avut o legătură amoroasă cu fiica lui Lucian Blaga şi că moartea filosofului este din cauza escapadei amoroase a fiicei lui care a fugit cu Ben Corlaciu. Mai trebuie spus că Ben Corlaciu este valoros şi ca traducător, el fiind cel care a tradus povestea de dragoste a Isidorei Duncan, iubita şi soţia lui Esenin, şi tot datorită lui avem traducerea pentru „Micul Prinţ” a lui Exupery.

În 1975, s-a stabilit în Franța. A scris o poezie anticalofilă, cu tentă anarhistă. Proza de inspirație autobiografică se remarcă prin poza damnării și exprimarea revoltei sociale: Moartea lângă cer, 1946, Candidatul, 1950, Pâinea păcii, 1951, Cazul doctor Udrea, 1959, Baritina, 1965, Strigoaica și casa nebună, 1973, Tout espoir sera puni, d’un écrivain roumain à Paris (Orice speranță va fi pedepsită, de un scriitor român la Paris), 1984.

Imponderabilitate

Nu sunt de sticlă, însă văd prin ele,
când mă uit în gura acestei nopţi care răspunde dincolo de mări,
nu sunt nici flori, dar mă străbate o aromă
pe jumătate adormindu-mă, pe jumătate pregătindu-mă de zbor,
sunt gânduri? pânze de păianjen? fluturi
ce cară apă la morminte
sau cântece de fosfor atârnând de gâtul cailor
ce şi-au pierdut nechezul în traista cu avăs?

Nu sunt de sunet, însă le aud,
când plec şi viu, când vin şi plec,
hoinărind pe cerul de pământ al orei mele sferice,
le-aud cum se despart de miez,
cum le ajută miezul, putrezind, să încolţească
şi cum apoi se leapădă de mine,
seminţe sunt? secunde răsturnate?
copaci care se duc şi alţi copaci ce vin în locul lor?
ciorapi de gală pentru lămpile aprinse când se duc la teatru
sau marile iubiri înjunghiate?

Deloc nu sunt, dar eu prin ele pipăi
nimicul revărsat în nicăieri,
inconştientă dragoste fecundă dintre două aprige negaţii,
când în această junglă de cristal cu cer de rogojină
văd oamenii cum îşi câştigă pâinea la trapez
şi pâinea sare, azi pe-o creangă, mâine pe cealaltă,
planete sunt, în pliscul papagaliilor atomici?
flaşnete vagi, dezacordate?
sunt câinii de mercur ce latră-n Lună, adulmecând ciolanul pământenilor
sau e fanfara militară-cocoşaţilor,
care ne-anunţă din tromboanele încolăcite în spinarea veacului
că în curând va izbucni o pace violetă,
liniştindu-ne pe toţi?

În 1976, face greva foamei pe Esplanada Trocadéro din Paris pentru a-și aduce soția și copilul din România, cărora autoritățile române nu le permitea emigrarea. În cele din urmă, familiei i-a fost aprobată plecarea în Franța.

Joc de Hydrargir

Pat îmi facusem din masa aceea, grea,
pentru adormire dupa crugul zilelor.
În ultimul pahar dansul baccililor
ca un exod lunar se arcuia.

Cântecul violei în pieptul osos
se înabusea murind cu plamânii,
mai palida, uscata, pielea mâinii,
pe ultimul pahar, tremura.

Cei din urma prieteni, baccilii, scânceau
lugubra melodie a ultimei toamne:
acompaniindu-i, gura mea, Doamne,
te înjura si ochii, dementi, râdeau.

Mercurul termometrului spart se scalda
în vinul închegat al ultimei nopti -
în sângele altei neîndurate morti.

Sfârsitul, îndepartatul sfârsit, zabovea
prin aluviunile coastelor rarite.

Ajuns în Franţa, Ben Corlaciu s-a descurcat extrem de greu, ajungând în 1975 să facă greva foamei pentru a-şi putea duce acolo familia. În cele din urmă, cu ajutorul prietenilor de acolo a început să scrie la Le Figaro şi are două emisiuni la România Liberă. Dar, după aceste emisiuni, îl urmăreşte securitatea şi în 1981 este împuşcat într-un metrou parizian.

bestkids.ro

Opera lui Ben Corlaciu:

Poezii:

  • Tavernale, 1941;
  • Pelerinul serilor, 1942;
  • Arhipelag, 1943;
  • Manifest liric, 1945 (Premiul Editurii Forum);
  • Moartea lângă cer, 1946;
  • Poeme florivore, 1972;
  • Starea de urgență, 1972;
  • Arcul biologic, 1974.
kalapod.net

Romane:

  • Moarta lângă cer, 1946;
  • Cazul doctorului Udrea, 1959;
  • Baritina, 1965.

Povestiri, nuvele:

  • La trântă cu munții, 1949;
  • Candidatul, 1950;
  • Timpii de aur, 1951;
  • Pâinea păcii, 1951.

Traduceri în limba română:

  • Antoine de Saint-Exupéry, Micul Prinț.
Manifest liric

Oamenii spun că Europa e centrul de gra-
vitație al culturii.
Totuși, eu aș pleca spre Cape-Town sau,
în cel mai grav caz, oriunde în afara meri-
dianelor acestui continent.
De altfel oamenii sunt obișnuiți să se
creadă – fiecare-n parte – buricul Pămân-
tului.
Așa că negreșit realitatea trebuie să fie cu
totul alta.

O sticlă de vin, și încă una,
că venim dintre oameni iluștri și bogați
care ne-au spus că nu merităm să fim decât dezbrăcați
și cărora le este totuna
că dormim pe maidan, lângă o casă
cu șapte etaje și-o sevitoare țâfnoasă.

Astăzi am găsit niște bani
pe stradă – sau, dacă vreți, i-am furat;
însă n-am să mănânc, fiindcă scrie
undeva că n-am voie, deoarece-s deocheat
și-mi place să mă joc cu păduchi și țigani.

Mai adu, mai adu, mai adu,
și nu te uita c-am slăbit într-atât;
dacă vrei, poți să mă prinzi și de gât
ori să m-arunci triumfal sub tejghea,
numai adu o sticlă și bea,
ca și cum ai putea să-nțelegi
de unde venim și plecăm zile-ntregi.

Să nu-ți fie frică de moarte,
că nu te cunoaște și chiar de te-ar ști
nu ți-ar surâde și nu te-ar privi,
așa cum doar eu o cunosc și-o dezleg,
nebun, cum mă credeți, și prost,
de mi-e silă de mine, de voi și de câinele
pe care-l iubesc și care-mi curăță mâinile.

Vrei să bei cu mine sau nu vrei?
Îți pot arunca vinul din mila unei femei
care susține că ea
mă iubește și nu e cățea.

Cum plouă, privește cum plouă!
Hai, râzi ca și mine și treci
de te culcă sub masa cea nouă,
să nu-i simți țârâiala și brațele reci.

Venim dintre oameni și-i greu
să fii prăfuit și desculț și plouat;
hai, dormi până mâine, căci mâine
are să te șteargă câinele meu
pe care-l iubesc și îl bat.
bonami.ro