Arhive etichete: baby

CÂINELE, OMUL și … THE BABY POOP

Dacă nu înțelegi tâlcul unei satire, nu te obosi să citești! … S-ar putea să te frustreze! Citește, totuși, dacă ești un om echilibrat, și, chiar dacă te regăsești în acest articol, poate vei înțelege, respecta și … urma mesajul. Cum spunea un contemporan de-al nostru, SUCCESURI … la citit!

elefant.ro

Da, este ora! … A început să miroasă! … Pffffuuuu! … Câh! … Trebuie să-mi scot omul afară. Este timpul să-și aerisească creierul și, mai mult, … să scape de toxinele din organism. … Ce-o fi mâncat, săracu’!?

Așa începe o nouă zi, în care stăpânul unui câine de companie, … sau nu, … invers, … câinele care deține un om de companie …, deschide sarabanda. Fără nicio rutină a dimineții, “șifonați“, fără să simtă gustul aromat al cafelei, oamenii, … pardon, … cățelușii, trebuie să respecte acest ritual, “parfumat“, în care însoțitorul lor biped își … “igienizează mațele“.

Greu, nu!? … Bieții cățeluși! …

Totuși, când îți dorești o ființă care să-ți învioreze psihicul, ponosit în urma cutumelor zilnice, îți asumi și responsabilitățile pe care le ai față de această ființă. … Acum, nu știu cât poate un om să-și scoată stăpânul din letargie, dar, în fine, … se descurcă el.

Mergând pe firul înviorării de dimineață, stăpânul își observă companionul nerăbdător să-și elimine resturile chimicale, printre care își face loc mirosul insalubru. Uite-așa se chinuie, săracu’ cățeluș! … Zi de zi, este nevoit să suporte “infatuarea” umanoidă.

Lăsând în urmă acest neajuns, cei doi încearcă să grăbească pasul, și să ajungă în parcul special amenajat pentru omuleții de companie. …

libris.ro

Finally, au ajuns! Încă câteva curse ca aceasta și vor câștiga … finala de 100 m, în teren variat. Aaahhhhh! … Iată-l, sărăcuțu’! A-nceput slobozirea unui … baby poop. … Oooohhhh, ce imensitate! Are și ochișori! Seamănă cu ai lui. Sigur este sânge din … excrementele lui.

Hei, … dar ce faci cu acest baby poop? Îl lași să moară în mijlocul populimii? … Păi, nu face și el parte din … resturile omulețului tău? Ia-l, te rog, și plimbă-l măcar până la prima grădiniță de baby poop. Are și el nevoie de niște prieteni de vârsta și de … culoarea sa. Nu vezi ce blând și îngăduitor se uită la tine? Nu ți-ai adus the baby poop transporter? … Iar l-ai uitat acasă? … Atunci, fii cumsecade și ia-l în brațe! … Mititelu’ de el!

… Bravo, dle cățeluș! Uită-te la micuțul poop ce se bucură că și-a găsit fârtații! … Hai, că ai mai făcut un bine și în dimineața asta!

Și uite-așa își … fâsâie începutul fiecărei zile cei doi tovarăși. Unul fără să-și bea ceașca de cafea, altul fără încă un … baby poop neprihănit! Săracii!

O părere pentru normalizarea acestor vicisitudini, ale celor doi camarazi? … Crează! … Fii obiectiv!

Părere proprie pentru Normalitate … O lege sau o HG a Consiliului local în care să fie stipulat următoarele:

  • animalele de companie nu au voie pe spațiile verzi din parcuri și din jurul blocurilor, nici în locurile de joacă pentru copii;
  • animalele de companie trebuie plimbate în lesă, cu excepția zonelor destinate exclusiv lor;
  • stăpânii sunt obligați să curețe de pe domeniul public rahatul animalelor proprii

Să nu uit! … Nu mi-o luați în nume de rău, eu chiar sunt un iubitor de animale, dar nu și de resturile lor. … Probabil, înțelegeți voi!

decathlon.ro