TRAIAN COȘOVEI

24 martie 1921 – 17 iulie 1993

100 ani de la nașterea poetului, prozatorului și reporterului român, Traian Coșovei.

Traian Coșovei, un adept al realismului socialist, este cunoscut pentru că a scris reportaje și memorii de călătorie pozitive din călătoria sa către Uniunea Sovietică și pentru că l-a comparat pe Nicolae Ceaușescu cu Bardul național, Mihai Eminescu.

Biografia lui Traian Coșovei:

Traian Coșovei s-a nascut în comuna Somova, jud. Tulcea, fiul Anei, nascută Oprea și al lui Ion Coșovei, pescar. Este cunoscut ca tatăl lui Traian T. Coșovei.

În 1943, și-a facut studiile liceale la Tulcea, ca bursier. Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie – Universitatea din București, în perioada 1943 – 1947. A lucrat în agricultură și piscicultură, apoi ca profesor și redactor. S-a afirmat ca prozator, poet, reporter, spațiul predilect al scrierilor sale fiind Dobrogea și, în special, Delta Dunării.

A debutat în 1946, în revista „Lumea” a lui George Călinescu, cu  poemul Femeia din camera obscură.

În 1950, a avut debutul editorial cu nuvela La taliane, inspirată din viața pescarilor de pe mare. 

Debutul editorial în poezie, l-a avut în 1962, cu volumul Oceanul. A colaborat la „Gazeta literară”, „România literară”, „Viața militară”, „Tribuna” – Cluj – Napoca, „Familia”, „Flacăra”, „Scânteia”, „Tomis”, „Dobrogea Nouă”, „Scânteia Tineretului„, „Tânărul scriitor”, „Viața Românească”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară”. Prezent cu poezii în culegeri, antologii : Pământ etern (București, Minerva, 1982, p. 300-302) , Ca o vatră limba noastră. Poeme dedicate limbii române (București, Editura Eminescu, 1982, p.91) , Râul, ramul (Din poezia română contemporană) (București, Editura pentru literatură, 1967, pp.44-45 ), Poezia română contemporană (București, Editura pentru literatură, 1964, p.298).

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 1955 a primit premiul Al. Sahia al Academiei Române, pentru volumul de reportaje Uriașul preludiu.

Traian Coșovei a murit la 16 iulie 1993, și a fost înmormântat în satul său natal. Școala cu clasele I – VIII din Somova îi poartă numele.

Opera lui Traian Coșovei:

Volume publicate:

  • La taliane. Nuvelă. București, E.S.P.L.A., 1950, 52 p;
  • Prietenie. Reportaje. București: Editura Tineretului, 1951, 160 p.;
  • Împărații vânturilor. Reportaje. București: Editura Tineretului, 1954, 120 p.;
  • Sub cerul liber. Reportaje. București: Editura Tineretului, 1954, 39 p.;
  • Uriașul preludiu. Reportaje. București: Editura Tineretului, 1955, 310 p.;
  • Farmecul genezei. Reportaje. București: Editura Tineretului, 1956, 416 p.;
  • Dimensiuni. Peisaj sovietic. București: Editura Tineretului, 1957, 119 p.;
  • Dobrogea de aur. Reportaje. București: Editura Militară, 1958, 119 p.;
  • Cântec să crească băiatul. Povestiri. București: Editura Tineretului, 1959, 388 p.;
  • Semnul din larg. Reportaje. București: Editura Tineretului, 1960, 334 p.;
  • Oceanul. Poeme. București: Editura pentru Literatură, 1962, 168 p.;
  • Râul porni mai departe. Nuvele. București: Editura tineretului, 1963, 264 p.;
  • Stelele dimineții. Reportaje. București: Editura pentru Literatură, 1964, 311 p.;
  • Firul de iarbă. Povestiri. București: Editura Tineretului, 1965, 264 p.;
  • Tânărul meu Ulise, roman. București: Editura pentru literatură, 1966, 360 p.;
  • Pe urmele voastre. Poem. București: Editura Tineretului, 1967, 84 p.;
  • Când mă grăbeam spre mare… Poeme. București: Editura pentru literatură, 1967, 142 p.;
  • Informația ereditară. Versuri. București: Editura Tineretului, 1969, 215 p.;
  • Prietenă cu focul și cu apa. București: Editura pentru Literatură, 1962, 439 p.;
  • Odă zilnică. Reportaje. București: Editura Eminescu, 1970, 256 p.;
  • O colibă sub fereastra ta. Roman. București: Editura Albatros, 1971, 416 p.;
  • Fata cu părul lung. Reportaje. București: Editura Albatros, 1972, 272 p.;
  • Laudă fluviului. Poeme. București: Editura Eminescu, 1974, 128 p.;
  • Mai fericiți decat Ulise. Reportaje. București: Editura Cartea Românească, 1974, 336 p.;
  • Tuturor drumurilor… Poeme, București: Ed. Cartea Românească, 1974, 204 p.;
  • La țărmul cu lună. Versuri. București: Editura Cartea Românească, 1977, 280 p.;
  • Dobrogea de aur. Oameni și locuri. București: Editura Eminescu, 1978, 415 p.;
  • Farmecul genezei. Reportaje. București: Editura Albatros, 1979, 332 p.;
  • Să mai văd o dată Lotru. Reportaje. București: Editura Albatros, 1982;
  • Tropaeum Traiani. Poem. București: Editura Eminescu, 1982, 152 p.;
  • Banchetul Toamnei. Versuri. București: Editura Cartea Românească, 1984, 320 p.;
  • Când cerul se schimbă. Poeme. București: Editura Eminescu, 1987, 139 p.
Primăvara noastră

Bântuie la noi
o primăvară
că pe cine-l
prinde
singur –
îl doboară!

din volumul Când mă grăbeam spre mare

Cărți și articole în alte limbi:

  • Le Delta du Danube. Préface de Mihail Sadoveanu. Légendes de Traian Cosovei. București: Editura de limbi străine, 1956, 96 p. cu ilustr.; și în limbile engleză și germană;
  • Le signal du large. În: La Roumanie d’ aujourd’hui, nr.3, 1970, pp. 37 – 40. și în limbile germană și engleză;
  • Sumpfseen in flammen (Ardeau baltile). București: Editura Tineretului, 1964, 180 p.;
  • Vajudó Természet (Farmecul genezei). București: Editura Tineretului, 1959, 202 p. + 8 f. ilustr.

ALEXANDRU D. XENOPOL

23 martie 1847 – 27 februarie 1920

174 ani de la nașterea lui Alexandru D. Xenopol.

A. D. Xenopol a fost un istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog și scriitor român. Este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor. S-a distins și ca un filozof al istoriei de talie mondială, fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de elevul său, Nicolae Iorga. A fost profesor de istorie la Universitatea din Iași și membru al Academiei Române.

carturesti.ro

Biografia lui A. D. Xenopol:

Alexandru Dimitrie Xenopol s-a născut la Iași, fiind fiul lui Dimitrie Xenopol, care ar fi fost de origine anglo-saxonă. Iată ce spunea chiar Alexandru D. Xenopol: „Sunt născut în 23 martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale mamei mele… Tatăl meu Dimitrie Xenopol se trăgea din o veche familie anglo-saxonă, după tată Brunswick, după mamă Smith. El a rătăcit în tinerețe, în urma unei dureri sufletești, prin Suedia, pe mare până la Constantinopole, de unde venise la Galați. Aici fu botezat de colonelul Schelety, tatăl generalului Carol Scheleti, care-i dădu numele de Dimitrie și-i schimbă tot odată și familia din Brunswick în Xenopol, adică „fiul străinului”.”—Alexandru D. Xenopol, Istoria ideilor mele

Iacob Negruzzi și Neagu Djuvara menționează ipoteza originii evreiești a tatălui lui Xenopol, Dimitrie Xenopol, care era supus britanic și grec și de religie protestantă.

Dimitrie Xenopol a lucrat ca dragoman (traducător) în serviciul Consulatului Prusiei în Moldova, apoi ca profesor privat al copiilor banului Iordache Ruset la Bacău, ca administrator al unui internat și director de penitenciar la Iași. Mama istoricului, Maria (născută Vasiliu), era de origine greco-română. Soții Xenopol au avut șase copii: Alexandru, Filip, Maria, Nicolae, Lucreția și Adela.

În perioada 1867 – 1871, după absolvirea liceului în orașul natal, și-a completat studiile universitare de filosofie, drept și istorie, culminând cu obținerea doctoratului în drept la Berlin și a celui în filosofie la Giessen, în același an, 1871. În ambele sale lucrări de susținere a disertației de doctor, Alexandru Xenopol se arată a fi un adept al modelelor de drept, filozofice și istorice propuse de savanții germani.

Cu ocazia împlinirii a patru secole de la ctitorirea Mănăstirii Putna, s-a hotărât ca această aniversare să fie marcată de ample acțiuni religioase și culturale. Cu trei săptămâni înainte de prăznuire (care trebuia să aibă loc la 15 august 1870) a început războiul franco-prusac, Imperiul Austriac (de care aparținea și Bucovina) fiind în alertă. Din acest motiv „Comitetul central pentru serbarea de la mormântul lui Ștefan cel Mare, față cu situațiunea actuală critică, a decis amânarea festivității pe 15/27 august 1871”.

La 20 iunie 1871, Comitetul de organizare a serbărilor de la Putna, întrunit la Viena, a inițiat un concurs pentru cel mai bun discurs festiv care se va ține, de către un student, la mormântul marelui voievod, cu prilejul serbării. Discursul trebuia să îndeplinească mai multe condiții: să nu fie prea lung, să fie scris într-un limbaj accesibil, să se refere în special la „rolul istoric național al lui Ștefan cel Mare” și „să nu facă aluziuni intenționate la împrejurările politice de azi”. O comisie formată din Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi și Vasile Pogor urma să decidă care era cel mai bun discurs. Concursul a fost câștigat de Alexandru D. Xenopol, pe atunci student la Berlin ca stipendiat al Societății „Junimea” din Iași.

La 25 iulie, Xenopol îi scria lui Ioan Slavici că este de acord cu tipărirea discursului său festiv în broșură și că ar dori ca suma realizată din vânzarea acesteia să se adauge „la fondul pe care avem de gând a-l aduna pentru facerea unui monument lui Ștefan cel Mare”.

Reîntors în țară, Alexandru D. Xenopol a intrat în magistratură, fiind, în 1872, prim-procuror al Tribunalului din Iași. Este acceptat în asociația culturală Junimea, Titu Maiorescu cunoscându-l încă din timpul studenției. Iacob Negruzzi îl numea pe Xenopolcel mai iubit și mai alintat copil al Junimii”.

carturesti.ro

În 1878, obține, prin concurs, Catedra de istorie a românilor la Universitatea din Iași, urmând ca din 1883 să renunțe la magistratură integrându-se total, având preocupări intelectuale multiple, ca profesor, cercetător, editor, istoric, în viața Universității din Iași.

Încă din anii de început ai activității sale științifice, Alexandru D. Xenopol s-a remarcat prin analize istorice, cu valoare incontestabilă, publicate în revista Convorbiri literare. Dintre acestea se impune scrierea Teoria lui Röesler. Studiu asupra stăruinței românilor din Dacia Traiană, apărută în 1884 într-un format de 300 de pagini. Pe aceeași temă a publicat la Paris, în 1885, lucrarea O enigmă istorică. Românii în Evul Mediu. Sunt demonstrații veridice privind temeinicia, pe baza criticii moderne, a autohtoniei și continuității românilor în spațiul românesc tradițional, carpato-danubiano-pontic.

Pasaj din Teoria lui Roesler
Pasaj din Teoria lui Roesler

În perioada 1888 – 1893, Alexandru D. Xenopol a tipărit la Iași opera sa fundamentală, Istoria Românilor din Dacia Traiană, având șase volume și totalizând aproape 4000 de pagini. Este prima prezentare sistematizată, analitică și complexă a istoriei românilor, din toate provinciile tradiționale, începând tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri până la unirea din anul 1859. În scopul finalizării acestei sinteze, autorul a realizat cercetări îndelungate în arhive și biblioteci din țară ori din străinătate, publicând anticipat diverse studii referitoare mai ales la izvoarele și instituțiile istorice românești.

Pasaj din Itoria românilor din Dacia Traiană
Pasaj din Itoria românilor din Dacia Traiană

În elaborările sale surprinde structurile societății românești, dinamica evenimentelor, cauzalitatea și finalitatea acestora. De asemenea, prezintă aspecte fundamentale proprii vieții sociale, economice, politice, administrative, culturale și religioase, definitorii pentru români, urmărește evoluția activității umane, producțiile și bogățiile acestui spațiu geo-istoric, reliefează categoriile sociale, starea și evoluția țăranilor, meșteșugarilor, breslașilor, târgoveților, orășenilor sau a marilor proprietari funciari.

Un loc important se acordă structurilor instituționale, proprii statelor românești, cum au fost cele integrate activităților juridice, financiare, școlare, cutumiare, militare, intelectuale, și se fac referiri la știință, biserică, la politica internă și externă.

Abordând importanța teoriei în istorie, considerată ca una din principalele caracteristici ale acesteia, Alexandru D. Xenopol a insistat asupra perioadei când a apărut ideea unității naționale în conștiința poporului român. Pornind de la asemenea filozofie, prezintă, în esență, factorii favorabili ce au călăuzit unitatea genezei românești, traversând vremurile și ajungând la oportunitatea unității politice în timpul vieții sale.

În anul 1891 obține, tot prin concurs, și Catedra de istorie universală, la aceeași Universitate, devenind astfel unul dintre acei intelectuali de forță, capabili de a susține multiple cariere intelectuale.

În calitatea sa de istoric, filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist, sociolog, profesor, pedagog, Alexandru D. Xenopol a fost ales în 1893 membru titular al Academiei Române.

Între 1898 – 1901, devine rector al Universității din Iași.

Între anii 1894 – 1903 și, respectiv 1906 – 1908, a editat revista „Arhiva”, care apărea la Iași.

cartepedia.ro

Ca om de știință, cu deosebire pentru meritele sale excepționale în domeniul istoriei, începând cu anul 1900, Xenopol a devenit membru de onoare al Societății de Arheologie din Bruxelles, apoi a primit același titlu de la Societatea Academică din Cernăuți, în 1901, a fost ales membru al Institutului Internațional de Sociologie (1903) și, respectiv, membru titular al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris (1914) și vicepreședinte al Societății de Sociologie din Paris (1916).

S-a aflat întotdeauna într-un fertil dialog cu învățații renumiți ai Europei, prin intermediul forurilor științifice istorice, care i-au acordat adeseori premii de excelență, alături de Academia Română.

A murit la 27 februarie 1920, în București, unde se mutase din anul 1915. În ultimii ani ai vieții a trăit în condiții materiale precare, fiind paralizat și afazic. În anii de ocupație germană 1917-1918, a fost evacuat la Iași. El și soția sa au apelat de mai multe ori la ajutorul autorităților, inclusiv pentru alimente. Parlamentul i-a aprobat acordarea unei pensii exact în ziua în care, după câteva ore, a decedat.

Dintre frații mai tineri ai istoricului, Filip a devenit un cunoscut arhitect, iar Nicolae Xenopol a fost politician și diplomat, a ocupat în 1912-1913 postul de ministru al industriei și comerțului în Guvernul Take Ionescu și a fost cel dintâi ambasador al României în Japonia. Lucreția Xenopol a fost profesoară de liceu și membră a Societății de Geografie, iar Adela Xenopol s-a distins ca femeie de cultură și militantă feministă.

Asiduitatea și profunzimea analizei lui Alexandru D. Xenopol în explicarea evenimentele istorice, investigând noi modalități care să structureze istoria și filozofia istoriei, îl plasează printre cei mai importanți gânditori europeni ai perioadei respective.

Lucrarea Les principes fondamentaux de l’histoire s‑a bucurat de o călduroasă primire în multe țări europene unde erau în curs acute dezbateri a problematicilor de filosofie a istoriei. Neokantienii Rickert și Windelband vedeau în filosofia istoriei un teren de revigorare a filosofiei în genere, iar Dilthey considera și el că întemeierea rațiunii istorice este o cale de rezolvare a crizei în care intrase filosofia.

În raport cu alți filosofi ai istoriei din acea vreme, Xenopol avea marele avantaj că opera sa în acest domeniu venea din partea unui mare și recunoscut istoric pe plan național, dar și internațional, cunoscut în Europa prin traducerile scrierilor sale istorice, ca și prin studiile publicate în reviste străine de specialitate. Așa se explică și ecoul lucrării lui Xenopol de teoria istoriei, precum și prestigiul statornic de care s‑a bucurat de atunci încoace savantul român.

Opera lui A. D. Xenopol:

Opera lui Alexandru D. Xenopol, deși unitară ca sens, se structurează pe câteva secțiuni distincte.

Marile sinteze:

Prima dintre acestea o constituie marile sinteze, în care pot fi cuprinse:

  • Istoria românilor din Dacia Traiană, editată la Iași, între 1888 – 1893, având: volumul I, 623 de pagini, volumul II, 590 de pagini, volumul III, 680 de pagini, volumul IV, 663 de pagini, volumul V, 770 de pagini și volumul VI, 668 de pagini, la care sunt adăugate un număr de șapte hărți. Lucrarea a fost reeditată și completată, apărând cu același titlu (Istoria românilor din Dacia Traiană) în 1925, la Editura Cartea Românească București, în 14 volume, sub îngrijirea lui I. Vlădescu;
  • Histoire des Roumains de la Dacie Trajane depuis les origines jusqu’a l’Union des Principautés en 1859, apărută la Paris în 1896, două volume, însumând 1132 de pagini și trei hărți, cu o prefață a intelectualului liberal Alfred Rambaud (1842 – 1905), cel ce a coordonat elaborarea lucrării Istoria generală din secolul IV până în zilele noastre, 12 volume, la care a colaborat inclusiv Alexandru D. Xenopol.
gunnars.ro

Filosofia istoriei:

Cea de a doua secțiune a operei lui Alexandru D. Xenopol reprezintă subiectele ce abordează filozofia istoriei. Printre acestea se pot enumera:

  • Studii economice, culegere de diferite texte pe teme economice tipărită la Iași în 1879;
  • Les principes fondamentaux de l’histoire, lucrare apărută la Paris în 1899;
  • Principiile fundamentale ale istoriei, volum editat la Iași în 1900;
  • La thėorie de l’histoire, lucrare publicată la Paris în 1908.

Scrieri istorice polemice și documentare:

Secțiunea a treia din discursul istoriografic al lui Alexandru D. Xenopol are tentă polemică și documentară. Aici se pot încadra:

  • Teoria lui Röesler. Studii asupra stăruinței românilor în Dacia Traiană, Iași, 1884, scrisă ca replică la lucrarea Romänische Studien, elaborată de istoricul german Robert Röesler (1840 – 1881), apărută la Viena în 1871;
  • Une énigme historique. Les Roumains au moyen âge, Paris, 1885;
  • Etudes historique sur le peuple roumain, Iassy, 1887;
  • Românii și Austro-Ungaria, Iași, 1914, precum și numeroasele articole sau luări de poziție în reuniuni științifice naționale ori internaționale pe aceeași temă.
noriel.ro

Scrieri pe tematică diversificată istoric:

Există, de asemenea, cea de a patra secțiune a scrierilor lui Alexandru D. Xenopol, cuprinzând o tematică diversificată, referitoare, de exemplu, la domniile lui: Ștefan cel Mare (1871), Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir (1886), Scarlat Callimachi (1897), Alexandru Ioan Cuza (1903) sau despre Nicolae Kretzulescu (1915); amplele referiri la confruntările militare dintre ruși și turci, prezentându-se urmările acestora pentru Țările Române (1880); luptele politice interne între Drăculești și Dănești (1907) sau Istoria partidelor politice în România (1910).

Pasaj din Istoria partidelor politice în România
Pasaj din Istoria partidelor politice în România

Monografie de familie:

Alexandru D. Xenopol a manifestat interes și pentru genealogie, elaborând monografia de familie intitulată Istoria și genealogia casei Callimachi, carte ce reprezintă prima monografie românească de familie[16]. Cartea lui Xenopol a fost scrisă la solicitarea lui Alexandru Callimachi, proprietarul moșiei și al conacului de la Stâncești (jud. Botoșani). După ce stabilește originea familiei Callimachi, Xenopol consacră câte un capitol fiecăruia dintre domnitorii Moldovei din familia CallimachiIoan, Grigore, Alexandru și Scarlat Callimachi. Un capitol tratează despre mitropolitul Moldovei. În carte este prezentat și arborele genealogic al familiei Callimachi, despre care autorul scrie în Precuvântare: „Am urmat cu arborele genealogic, punând în dreptul fiecărui nume, un număr care se rapoartă (sic) la datele, mai mult sau mai puțin cunoscute asupra membrului respectiv”. Așadar, istoria acestei familii este încadrată în istoria Moldovei, cu atât mai mult cu cât familia Callimachi a fost îndeaproape implicată în istoria politică și culturală a Moldovei din veacurile XVIII-XIX.

Filozofie istorică:

Originală este teoria „scrierilor istorice”, argumentată în lucrările amintite mai sus Les principes fondamentaux de l’histoire, publicată la Paris în 1899, și La thėorie de l’histoire, apărută tot în capitala Franței, în 1908.

Conform acestei teorii, faptele istorice decurg unele din altele și, prin legăturile cauzale dintre ele, se înlănțuie în „serii istorice”, ceea ce constituie esența conținutului și derulării existenței umanității. Ca modalitate concretă, Alexandru D. Xenopol aduce în prim-plan evoluția poporului român cu domenii esențiale pentru o națiune: etnogeneza, stabilitatea, unitatea, instituționalitatea, demografia, economia, viața politică, științifică, religioasă și relațiile internaționale.

În elaborarea concepției sale asupra istoriei, Xenopol pleacă de la distincția dintre faptele coexistente, care se raportează la spațiu și faptele de succesiune, care se dezvoltă în timp, distincție pe care el o considera piatra unghiulară a teoriei sale. Faptele coexistente se repetă, fără a se schimba și constituie obiectul de studiu al științelor teoretice, iar faptele de succesiune se schimbă permanent, dar nu se repetă și ele dau specificul științelor istorice.

În cazul faptelor de coexistență, scurgerea timpului nu modifică fenomenele, în vreme ce în faptele de succesiune timpul intervine ca un element modificator esențial. Deși distincția amintită determină deosebirea dintre științele teoretice și cele istorice, între cele două genuri de fapte nu există, după Xenopol, un zid despărțitor. Faptele de coexistență repetându‑se, se pot transforma până la urmă în fapte de succesiune, precum revărsările reluate ale unui fluviu dau naștere în final deltei sale, care-i o nouă formațiune geologică și geografică.

Alexandru D. Xenopol socotește că științele istorice se referă și la fenomene materiale și la cele spirituale. Vorbind de istorie, el nu o consideră o știință particulară oarecare, precum fizica sau chimia sau psihologia, ci un mod de concepție a lumei, modul succesiv, în opoziție cu modul coexistent. Istoria se îndeletnicește astfel cu fenomenele care sunt ceea ce sunt prin cursul timpului și acestea se referă și la societate și la natură și la spirit și la lumea materială.

Lucrări fundamentale:

  • 1888 – 1893 Istoria românilor din Dacia Traiană, în 6 volume, prima istorie completă a românilor scrisă vreodată până la el;
  • 1899 și, respectiv 1908 – Publică, de pe poziția de filosof al istoriei Les principes fondamentaux de l’histoire în 1899 și La théorie de l’histoire în 1908.

Aceste două lucrări, scrise și publicate în limba franceză i-au adus o faimă mondială de filosof al istoriei, recunoaștere universală și au cântărit decisiv în alegerea sa ca membru titular al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris.

Alte lucrări:

  • Cauzalitatea în succesiune;
  • Domnia lui Cuza Vodă;
  • Istoria partidelor politice din România;
  • L’Hypothèse dans l’histoire (original publicată în franceză);
  • Noțiunea valorii în istorie;
  • Principiile fundamentale ale istoriei;
  • Războaiele dintre ruși și turci și înrîurirea lor asupra Țărilor Române;
  • Sociologia e istoria (original publicată în italiană);
  • Studii asupra stăruinței românilor în Dacia traiană;
  • Teoria lui Roesler;
  • Zur Logik der Geschichte (original publicată în germană).
Pasaj din Domnia lui Cuza Vodă
Pasaj din Domnia lui Cuza Vodă

Rolul lui Alexandru D. Xenopol în epocă și în istoria României:

  • Alexandru D. Xenopol a avut meritul absolut unic de a scrie prima sinteză sau istorie completă a poporului român, Istoria românilor din Dacia Traiană, și de a o face larg cunoscută întregii lumi, deziderat formulat anterior cu extremă claritate atât de Mihail Kogălniceanu cât și de Nicolae Bălcescu, încă de pe vremea când aceste idei erau parte esențială a programului viitoarei revoluții de la 1848;
  • În plan educațional, ca profesor universitar, și ca titular simultan al catedrei de istorie a românilor, respectiv al celei de istorie universală, Alexandru Xenopol a contribuit la educarea și modelarea a multor generații de profesori de istorie și istorici români;
  • Simultan cu obligațiile didactice a desfășurat și o susținută și bogată activitate științifică, atât ca autor, publicând numeroase lucrări și studii în presa științifică a vremii, cât și ca editor, redactor și director al Revistei „Arhiva”, apărută la Iași;
  • Xenopol a fost unul din cei mai aprigi susținători ai înlăturării înapoierii economice și culturale a României, militând pentru continuarea dezvoltării învățământului la toate nivelele, începută atât de dinamic în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza  (1859 – 1866);
  • De asemenea, în toate studiile sale economice, Alexandru D. Xenopol preconiza crearea unei puternice și diversificate industrii naționale, începută, de asemenea în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Ambele direcții, învățământul și industria, le vedea ca făcând parte din drumul spre realizarea unei independențe nu doar politice, ci și a uneia economice. Ca atare, marele istoric Alexandru D. Xenopol opunea concepțiilor liber schimbiste oficiale concepția protecționismului economic intern menit să asigure crearea unei industrii românești puternice care să permită, la rândul ei, dezvoltarea celorlalte compartimente ale economiei naționale: comerțul, finanțele, agricultura, etc.;
  • Pe plan internațional, remarcabilul om de cultură român a adus contribuții dintre cele mai importante la filosofia istoriei, așa după cum o dovedește lista de lucrări publicate atât în limba franceză cât și în limba germană și limba italiană, limbi pe care le stăpânea la nivelul unui vorbitor nativ elevat;
  • Prin întreaga sa activitate creatoare ca autor, eseist, filosof al istoriei, istoric, pedagog, sociolog și scriitor, Alexandru D. Xenopol a evidențiat cu pregnanță rolul său cel mai meritoriu în cultura română, prin faptul că a fost primul intelectual român de orientare universală care, utilizând principii metodologice moderne, a scos istoria din tiparele sale tradiționale și tradiționaliste, împletind-o strâns într-o documentație amplă, într-o viziune critică de ansamblu care să prezinte realist multitudinea formelor de manifestare a vieții sociale a oamenilor – economică, socială, politică, culturală, ideologică etc.
goldcenter.ro

Sfat pentru un POLITICIAN

Te rog, nu te naște!
Viața nu este un moft.
Gândește-te!
Calea pe care-o vei urma
Este adevărul ...

Adevărul tău poate fi neplăcut
Așa că, ... gândește-te!

Nu te naște!

Nașterea ta poate ucide
Un copil, o familie, ... un bunic.
Mintea ta poate otrăvi
Romantismul și viața însăși.

Te rog, reflectează
La diformitatea pe care-o vei imprima
În inima lor,
A copilului, a familiei, ... a bunicului.

Meditează profund
La întunericul pe care-l vei zugrăvi
Asupra romantismului și vieții.

Nu te naște!
Viața nu este un moft
Pe care-l invoci când dorești.

Deci, ... gândește-te!
Stai departe de lumea asta,
Nu te naște!
gunnars.ro

Dănilă Prepeleac – omul lui Dumnezeu, cu năravul dracului


kalapod.net

Biblioteca „Alexandru Donici”

Opera lui Creangă este epopeea poporului român. Creangă este Homer al nostru. În Creangă trăiesc credințele, datinile, obiceiurile, limba, poezia, filozofia poporului, cum s-au format în mii de ani de adaptare la împrejurările pământului dacic…


145 de ani de la publicare

Povestirea Dănilă Prepeleac are ca temă lupta dintre bine și rău, ca în poveştile populare. Ideea este că omul are mai multă minte de la Dumnezeu, decât demonii.

„Dănilă Prepeleac” – o poveste scrisă de Ion Creangă și publicată la 1 martie 1876 în revista Convorbiri literare din Iași.

Subiectul este comic, fiindcă povestitorul, adică autorul, are umor, iar eroul său Dănilă Prepeleac este un hâtru. La început el este sărac, leneş, avea o mulțime de copii, dar, ori fugea el de noroc și norocul de dânsul. Fiindcă-i lipseau cele necesare pentru gospodărie, se ducea mereu la fratele său să împrumute ba carul, ba uneltele de muncă…

Vezi articolul original 725 de cuvinte mai mult

SEARA A III-A: POVESTEA SISTEMULUI SOLAR INTERIOR

POVESTEA SISTEMULUI SOLAR INTERIOR

de tăticul Sorinel

Continuă călătoriile nocturne prin Universul nemărginit și fascinant. În următoarele două seri, tăticul Sorinel va face o incursiune prin Sistemul Solar, unde voi afla despre Soare împreună cu sistemul său planetar și alte obiecte non-stelare.

noriel.ro

… bing-bangbing-bangbing-bang, …, bing-bang. Ceasul cu pendul a anunțat ora 21.00. Sunt nerăbdător să înceapă ora poveștilor. Mămica Luna mi-a arătat că, atunci când limba mică indică cifra 9 și limba mare indică cifra 3, trebuie să fiu pregătit pentru începerea călătoriei cosmice.

– Planețică, ești gata pentru începerea unei noi seri surprinzătoare?

– Da, tăticule Sorinel! … Vin imediat! … Așteptam ca, limba mare de la ceas să arate cifra 3. … În scurt timp, termin spălatul. … Gata, vin!

Nu mă așez bine în pătuț, și începe povestea celei de-a treia seri.

Se pare că tăticul Sorinel era dornic să-și demonstreze calitățile de povestitor.

După două nopți în care ai făcut cunoștință cu Pământul, planeta pe care locuiesc toate vietățile, și cu satelitul său natural, Luna, este timpul să extindem explorările cosmosului dincolo de acest sistem planetar.

Astfel că, în seara asta și în seara următoare, vom explora întregul Sistem Solar, unde Pământul și Luna sunt elemente ce îl întregesc. Și ca să înțelegi mai bine, așa cum casa noastră este completă numai atunci când toate lucrurile din ea sunt aranjate, astfel încât să ne fie utile și ușor de folosit, și, bineînțeles, întregită cu prezența noastră, a ta, a mea și a mămicii Luna, așa și Sistemul Solar are elementele lui care îl fac să funcționeze într-un anumit fel, cel puțin, benefic pentru noi, vietățile de pe Pământ.

vivre.ro

Sistemul Solar este format din Soare, steaua aflată în centrul acestuia, împreună cu întreg sistemul său planetar, ce are în compunerea sa 8 planete cunoscute și, posibil, o a noua planetă, aflată la marginea Sistemului Solar, despre care încă nu se cunoaște prezența certă a ei.

Toate planetele cunoscute, din Sistemul nostru Solar, sunt dispuse, în jurul Soarelui, sub formă de disc și au o mișcare de rotație în jurul acestuia.

Dinspre centru către exterior, acestea sunt MercurVenusPământMarteJupiterSaturnUranus și Neptun. Primele patru planete sunt despărțite de celelalte patru de un inel, compus din roci sfărâmate, numit Centura de Asteroizi, care împarte sistemul planetar în Sistemul Solar Interior și Sistemul Solar Exterior.

În această seară, vom explora Sistemul Solar Interior, din care fac parte planetele MercurVenusPământ și Marte, aflate în interiorul Centurii de Asteroizi.

Cele patru planete interioare sunt denumite și telurice/terestre, deoarece, ca și Pământul, și celelalte 3 au o compoziție densă de roci.

a)    MERCUR:

Cea mai apropiată planetă de Soare, este Mercur. Aflată la o distanță de aproximativ 50.000.000 km și denumită după Mercur, un zeu ce era considerat mesagerul zeilor în mitologia romană din cauza rapidității sale, realizează o rotație completă în jurul Soarelui în 88 zile pământești.

Planeta este o sferă de fier, cu un diametru la Ecuator de 4.879 km, probabil parțial în stare topită, și acoperită de un strat subțire de rocă, plină de cratere, asemănătoare cu suprafața Lunii.

Nu are atmosferă, ceea ce face să nu permită prezența vietăților pe ea, și nici sateliți cunoscuți, precum este Luna față de Pământ. Din cauză că nu există atmosferă pe Marte, care să rețină căldura în jurul ei, temperatura variază între -173°C noaptea și +427°C ziua. Să înțelegi cum ar acționa atmosfera asupra acestei planete, dacă ar exista, imaginează-ți un balon, în interiorul căruia se află planeta Mercur.

Marginile acestui balon (presupus atmosfera din jurul planetei), menține în interior și, în același timp, în jurul planetei aerul cald, care nu poate fi răspândit în toate direcțiile.

b)    VENUS:

Îndepărtându-ne de Soare, următoarea planetă pe care am întâlni-o după Mercur este Venus, situată la 108,2 milioane km de centrul Sistemului Solar. Deoarece se află la o distanță mai mare decât Marte, rotația în jurul Soarelui se realizează într-o perioadă mai mare, și anume, în aproape 225 zile pământești. Venus este singura planetă care se rotește în jurul axei sale invers decât sensul de orbitare în jurul Soarelui.

Venus este o planetă extrem de uscată, iar în atmosfera densă, compusă din dioxid de carbon, un gaz toxic pentru vietăți, captează orice urmă de căldură ajunsă la suprafața ei, ridicând, astfel, temperatura la valori care depășesc +450°C. Din cauza acestei atmosfere dense, Venus pare o planetă foarte strălucitoare și se poate vedea de pe Pământ sub formă de stea.

Ca și PământulVenus are în compunere scoarța, cu o grosime de aproximativ 50 km, mantaua, formată din siliciu, un cristal stâncos, și din nucleu, care ocupă mai mult din jumătatea acestei planete.

Diametrul la Ecuator, al acestei planete, este aproape cât al Pământului, de 12.104 km, dându-i-se și denumirea de Planeta soră, iar în jurul său nu orbitează niciun satelit.

c)    PĂMÂNTUL:

A treia planetă, de la Soare, după cum ți-am spus anterior, este planeta noastră, Pământul.

Despre acestă planetă ți-a povestit mămica Luna, însă, un singur amănunt, și foarte important, pe care nu ți l-a spus este faptul că Pământul se rotește în jurul Soarelui, în aproximativ 365 de zile. Deci, această orbitare se realizează într-un timp mai lung decât Mercur și Venus, datorită distanțelor diferite dintre cele trei planete și steaua în jurul căreia se rotesc, Soarele.

 d)    MARTE:

Și cea mai îndepărtată planetă față de Soare, din Sistemul Solar Interior, dar și cea mai apropiată de Centura de Asteroizi, poarta către Sistemul Solar Exterior, este Marte.

evomag.ro

Botezată astfel după zeul roman al războiului, Marte este denumită și Planeta Roșie, datorită înfățișării sale văzute de pe Pământ.

Deoarece se află la o distanță de 228 milioane de km față de SoareMarte este mai rece decât Pământul, cu temperaturi ce variază între -130°C și +20°C. S-a constatat că, la fel ca și pe Pământ, pe Marte sunt anotimpuri, bineînțeles de aproape două ori mai lungi, din cauza distanței mari față de Soare, care face ca anul marțian să fie de aproape două ori mai mare decât cel al planetei noastre, și anume, de aproximativ 687 zile terestre.

Datorită atmosferei, climei și scoarței, se presupune că, la un moment dat, a existat viață și pe această planetă.

Ca și mărime, Marte are un diametru la Ecuator de 6.794 km, aproape jumătate din diametrul Pământului.

Elementele componente al acestei planete, ca și la celelalte, sunt:

  • scoarța, cu o grosime de până la 120 km, având suprafața acoperită de bolovani, cratere imense și canioane și măturată constant de furtuni de praf;
  • mantaua, un înveliș gros de roci, formate din siliciu, fier și magneziu;
  • nucleul, care ocupă între 30% și 40% din diametrul planetei și, posibil, alcătuit din fier și sulfat de fier.

Marte are doi sateliți naturali, probabil asteroizi capturați din Centura de Asteroizi, denumiți Phobos, ce înseamnă panică și frică, și Deimos, teroare și spaimă, fiii lui Ares, ca și Marte, zeul războiului în mitologia greacă.

O călătorie prin Sistemul Solar Interior …

…, bing-bang. S-a auzit a șapte bătaie a pendulei. Am început coborârea pe Pământ. În timp ce aterizez, simt o zguduitură. Să fie oare din cauza turbulențelor din atmosferă!?

– Planețică, este ora 07.00, mă anunță mămica Lună, scuturându-mă ușor de umăr. … Haide, baia te așteaptă!

Deci astea erau turbulențele, îmi ziceam eu în sinea mea, în timp ce mă îndreptam agale spre baie.

Așa am mai încheiat o uimitoare călătorie printre stele.

Îți urez o zi superbă! … și continuă să ÎNVEȚI LUCRURI NOI!

kalapod.net

ROMULUS DIANU

22 martie1905 – 25 august1975

116 ani de la nașterea prozatorului, publicistului și traducătorului, Romulus Dianu.

Literatura scrisă de Romulus Dianu se evidențiază prin vervă epică și o notație rapidă, „făcută din fuga condeiului”. Scriitorul prezintă un mediu convențional, ușor cosmopolit și exotic, arătând o curiozitate intelectuală față de misterul eternului feminin. Personajele sale, precum Victoria Gherman din romanul Adorata (1930) și într-o oarecare măsură și cele din Nopți la Ada-Kaleh (1932) și Târgul de fete. Simplă călătorie mintală (1933), simt nevoia unei împliniri erotice absolute.

Biografia lui Romulus Dianu:

Romulus Dianu s-a născut la București. Părinții lui erau muncitorul ceferist Gheorghe Dima, o rudă a compozitorului Gheorghe Dima, și soția sa, Virgilia (născută Maiorescu), descendentă din familia lui Petru Maior.

A urmat școala primară la Murfatlar și Bârlad, iar apoi, cu ajutorul unchiului său, poetul George Tutoveanu, s-a înscris la secția clasică a Colegiului Național „Sfântul Sava” din București.

În 1925, a fost admis la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. A debutat în revista Rampa, în 1926, cu cronici literare. A lucrat timp de un an ca redactor al ziarului național-țărănesc „Dreptatea”, apoi ca redactor la ziarul Curentul, unde a colaborat până în 1944. A mai colaborat la Cotidianul (Brăila), Adevărul literar și artisticȚara de JosCetatea literarăContimporanulUniversul literarBilete de papagal, apoi la Viața literarăVremeaAziFamiliaSăptămâna CFRGlasul patrieiArgeșRomânia literară etc.

Prima sa carte intitulată Viața minunată a lui Anton Pann a fost o biografie romanțată a lui Anton Pann care a fost scrisă în colaborare cu Sergiu Dan și a apărut în 1929. Dan era prietenul lui cel mai bun, dar Dianu a fost, de asemenea, foarte apropiat de Ion Vinea și Pamfil Șeicaru. El a scris romanele Adorata (1930) și Nopți la Ada-Kaleh (1931), în care predomină stilul foiletonist al epocii.

Viața minunată a lui Anton Pann

„Baciul eră din nou în călduri. Toată vara trecută a cules din văi o iarbă care înghiață orice apă, și fărămițită în lapte crud, a mâncat-o la timp de iarnă, pentru ca nici o plăcere să nu-l mai ia de la oi.
Din înălțimea aceasta, se putea deosebi nu prea departe Silvinul, către care n-ar mai fi mult de mers, dar nu era încă vremea de pornit.
Laptele fusese făcut mari mari blocuri de caș cât roata plugului, suprapuse până la înălțimea inimei colibei. Ciobanii se supuseseră postului mare al Paștelui. Flăcăii miroseau a lapte dulce și a fân, și ar mai fi rămas în văgăuna aceea, unde zăpada încă nu se topise, dar ținea cald …”

Dianu a intrat în 1931 în serviciul diplomatic, lucrând timp de un deceniu ca secretar al lui Nicolae Titulescu și fiind acreditat la Liga Națiunilor.

kalapod.net

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a scris în mod regulat pentru presa oficială. După război și formarea guvernului condus de Partidul Comunist Român, a fost arestat și trimis la închisoare din cauza activității jurnalistice desfășurate înaintea și în timpul războiului. A fost judecat în procesul așa-zișilor „ziariști fasciști”, alături de Pamfil Șeicaru, Stelian Popescu, Nichifor Crainic, Grigore Manoilescu, Radu Demetrescu-Gyr, Romulus Seișanu sau Ilie Rădulescu, condamnat în 4 iulie 1945, la 20 de ani detenție grea, 10 ani de degradare civică și confiscarea averii „pentru crimă de contribuție la dezastrul țării și instigare la crime de război”. A fost eliberat la 10 octombrie 1955, după ce pedeapsa i-a fost redusă la 10 ani prin Decretul nr. 421.

Nopți la Ada-Kaleh

“La Orșova, viața e un vis, în paradis…”


„Pe fundalul unui cadru natural exotic în care locuitorii își duc cu greu existența valorificând resursele naturale și căutând să eludeze legile tot mai restrictive sunt proiectate figurile câtorva personalități inadaptate, oameni cu idealuri, veniți de aiurea și neintegrați vieții autarhice a comunității. Primarul Huzun, un turc de modă veche, tânăra parteneră a acestuia Yllen, figură angelică, dar cu trecut de damă de companie,  agentul fiscal Dobrescu trimis de însuși rege pentru taxarea comerțului cu tutun, un proaspăt inginer și esența locurilor întruchipată de un contrabandist.”

sursa: https://constantinnistor.wordpress.com/2013/01/29/nopti-la-ada-kaleh-2/

După ce a fost eliberat, el a lucrat ca salahor, tăietor de lemne și vânzător ambulant de cărți. A fost găsit de către Ion Caraion vânzând cărți într-un pasaj, iar acesta l-a ajutat să primească o pensie din partea Uniunii Scriitorilor din România, prezentându-i-l lui Zaharia Stancu. El a scris trei cărți de proză în ultimii cinci ani din viață, plus o plachetă de versuri, Carmen miserabile, al cărei manuscris a fost pierdut de editura la care a fost predat. A mai tradus din opera literară a lui Fiodor Dostoievski, Bertolt Brecht și Georges Duhamel. Poetul și criticul literar Emil Manu îl considera „un intelectual fin și discret”.

Romulus Dianu murit la 25 august 1975, la București.

libris.ro

Opera lui Romulus Dianu:

  • Viața minunată a lui Anton Pann, în colab. cu Sergiu Dan, Editura „Naționala” S. Ciornei, București, 1929 (ed. a II-a, Nastratin și timpul său,Editura „Naționala” S. Ciornei, București, 1934);
  • Adorata, roman, Editura „Naționala” S. Ciornei, București, 1930 (ed. a II-a, Craiova, 1984; ed. a III-a, București, 1992);
  • Nopți la Ada-Kaleh, roman, Editura „Naționala” S. Ciornei, București, 1932 (ed. a II-a, București, 1970; ed. a III-a, București, 1990);
  • Târgul de fete. Simplă călătorie mintală, Editura „Naționala” S. Ciornei, București, 1933;
  • Trenul de Adjud, piesă de teatru jucată la teatrul de Stat din Satu Mare, stagiunea 1970-1971;
  • Trandafiri de octombrie și alte surâsuri, Editura Cartea Românească, București, 1971;
  • Fauna bufonă. Pseudozoologicon, vol. I-II, București, 1972-1975;
  • Fata de la Suza, București, 1982;
  • Esthera, roman, ed. îngrijită de Corneliu Popescu, pref. de Paul Dugneanu, București, 1995;
  • Jurnal intim din timpul detenției comuniste, Pitești, 1999.
librex.ro

Femeia din spatele bărbatului puternic

Story in my live

„Dacă judecăm lucrurile strict din perspectiva forței fizice, da, bărbatul reprezintă sexul tare, iar femeia sexul slab. Dar dacă gândim în ansamblu, femeia nu merită deloc această etichetare injustă. Prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de smerenie și chiar umilință, de credinţă, ea trece înaintea bărbatului. Medical este dovedit că rezistența femeii la suferința fizică o întrece de departe pe cea a bărbatului. Nu vreau să merg mai departe cu comparațiile fiindcă bărbații ar ieși ușor în inferioritate. Pentru că ne aflăm în luna martie, tema istorioarei noastre tratează despre puterea femeii și spiritul ei nobil.

În spatele unui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică. Nici un bărbat nu reuşeşte fără o femeie pricepută în spatele lui. Fie soţie, fie mamă; dacă sunt ambele, el este binecuvântat cu adevărat. Winston Churchill a fost premierul Marii Britanii aproape un deceniu, între anii 1940-1945 și 1951-1955…

Vezi articolul original 230 de cuvinte mai mult

… pfu, …, pfu, …

Cine n-a auzit de obiceiul … pfu, …, pfu, … al românilor, SPARTUL SEMINȚELOR?

Aproape întotdeauna și oriunde ne întâlnim cu o persoană sau cu un grup de indivizi care … pfu, … se leapădă de cojile nedorite, ce le poposesc pe limbă după dezvelirea victorioasă a miezului de floarea-soarelui. Căci numai miezul, cu gustul lui proaspăt de nuci, cum este prezentat în reclame, le aduce aminte de câte o vecină care a uitat ciorba pe foc, în timp ce se uita la telenovela preferată. Ce este mai plăcut decât onomatopeele pe care le scot la scuipatul cojilor, … pfu, …, pfu, …?

carturesti.ro

Și, de ce nu!? … De ce să nu ne fălim cu acest „sport” pe care-l putem identifica în toată lumea, cu simbolul ®? … Să ne lăudăm că este inventat de noi, frate! … Cine mai poate să … pfu, …, pfu, … ca românii? Cine mai poate arunca la punct fix cojile neostoite, mai bine decât conaționalii noștri? … Nimeni. Și vă spun fără niciun dubiu, suntem singurii „mohicani” care se pot mândri cu astfel de îndeletnicire! … Deci, … pfu, …, pfu, …, că este al nostru, și nu ni-l ia nimeni.

Plăcut moment este acela când se strâng câțiva vecini în fața blocului, și unul din grup foșnăie punga plină cu „bomboanele agricole„. Fluxul subiectelor de discuție crește instant. Pumnul plin cu micuțele, nevinovatele și săratele semințe ale compositaelor îi aduc aminte lu’ Nea Vasile despre prostata prietenului său, Costel. Pe tanti Ionica o excită amintirea chiftelelor arse, pe care a fost nevoită să le digere la nașa ei, Gina. … Și, astfel, conversația decurge sub îndrumarea titanului Coeus (titanul inteligenței), odată cu trecerea timpului, micșorarea grămezii de oleaginoase și apariția aftelor. Așa se antrenează românul nostru, zi de zi! … Că, deh! … Este sportul autohton, pe care nimeni nu și-l poate însuși.

noriel.ro

Mai mult, nimeni nu știe mai bine decât românul cum să … pfu cojile cu boltă, ca acestea să traseze o curbă atent calculată în aer și, în sfârșit, să-și găsească odihna pe caldarâmul abia măturat de oamenii de la salubritate. Că, până la urmă, cine sunt acești oameni de la salubritate? … Să-și facă treaba, că de-aia sunt plătiți! … Este vina lor că au ajuns la munca asta degradantă, pentru că nu i-a interesat școala. Cei care se antrenează la … pfu, au cel puțin o clasă peste acești subjugați.

Pfu! … Este sportul nostru, marcă înregistrată, și este mai important decât orice. Avem și noi ocazia să câștigăm un World Championship. De ce să nu profităm?

Deci, … pfu, …, pfu, …, pfu, …, pfu, …! Hai ROMÂNIA!

gunnars.ro

Neîncrederea în celălalt

Story in my live

„În topul neajunsurilor de care suferă românii, pe primul loc se situează lipsa de încredere.De încredere în cel de lângă noi. Nu e o tară ancestrală, transmisă prin ereditate, ci ea s-a dezvoltat și a culminatîn anii comunismului, care a ridicat la rang de virtute delațiunea, denunțareacu rea intenție a celuilalt, pentru profit personal.

Neîncrederea, în anumite limite, și cu bună credință, ne ferește de numeroase neplăceri. Dar fără încredere, nici o relație socială, profesională, dar mai ales nici o legătură economică sau alianță militară nu pot exista. E adevărat, noi, românii, în istorie, am fost trașipe sfoară de mulți în care ne-am pus încrederea și care ne-au înșelat. Dar asta esteo altă poveste. Pilda de astăzi ne vorbește despre încredere.

Un discipol l-a întrebat odată pe Confucius: „Care sunt principalele elemente aleunei bune guvernări?”

Maestrul a răspuns simplu: asigurarea populației cu alimente, o armată bine pregătită și capabilă să…

Vezi articolul original 131 de cuvinte mai mult

GEORGE TOPÎRCEANU

 20 martie 1886 – 07 mai 1937

135 ani de la nașterea lui George Topîrceanu.

Este frapantă discrepanța dintre entuziasmul unanim cu care a fost primită opera lui Topîrceanu și poziția rece și denigrantă a criticilor vremii.

„Dacă la vreo șezătoare literară apărea pe scenă Topîrceanu, sala izbucnea spontan în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o admirație cerebrală, ci un joc zglobiu al mâinilor, mărturie de mulțumire și plăcere…”

Demostene Botez

carturesti.ro

Eugen Lovinescu, pornind de la premiza că umorul nu poate genera „marea poezie”, a redus Baladele și Parodiile la superficiale tablouri de natură, la ușoare strofe de spirit al unui „autor de cronici rimate”, „un reprezentant al democrației literare”. Această causticitate era alimentată de aversiunea lui Topîrceanu pentru modernism, în special simbolismul, curentul decadent cel mai activ de la începutul secolului XX, dar – posibil – și de relațiile tensionate dintre Lovinescu și Ibrăileanu, care l-a sprijinit pe Topîrceanu.

Evoluând de la sentimentalismul epigonic al începuturilor către o poezie impregnată de un umor parodic, autoironie și ușoară melancolie, Topîrceanu este o voce distinctă în poezia românească. Ironizând contrafacerea, poncifele poetice, moda „modernistă„, el cultivă cu fantezie tradiții mai vechi ale lirismului românesc, situându-se în prelungirea unor filoane din George Coșbuc, Duiliu Zamfirescu, Dimitrie Anghel stăpân pe o tehnică rafinată a versificației.

Iar azi lirismul meu e clar, vezi bine,
Căci tuturor își dăruie secretul,
Dar ca să poți citi cândva în mine
Tu nu-mi cunoști, Zoile, alfabetul.
Zadarnic dar ne-amestecă vultoarea,
Noi nu putem urma același țel...
Și dacă totuși ți-am făcut onoarea
Acestor aspre stihuri de oțel,
—Când îmi citești poemele și prozaGândește-te la geamul lui Spinoza.

Topîrceanu, Parodii originale – În loc de prefață, 1916)

Biografia lui George Topîrceanu:

George Topîrceanu s-a născut în București, ca fiu al cojocarului Gheorghe Topîrceanu și al Paraschivei, țesătoare de covoare la azilul „Doamna Elena„, amândoi originari din părțile Sibiului.

Între anii 1893 – 1895, începe școala primară la București și o continuă pe valea Topologului, la Șuici, județul Argeș, unde părinții se stabilesc o vreme. Revine la București și se înscrie la liceul Matei Basarab până în clasa a IV-a, apoi la Sf. Sava, în perioada 1898 – 1906.

După absolvire, intră funcționar la Casa Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de șomaj și de viață boemă. În paralel, se înscrie la Facultatea de Drept, în 1906, pe care o părăsește pentru cea de Litere, fără a termina studiile.

Prima încercare literară datează din timpul școlii primare și este primită cu răceală de colegul mituit cu „o peniță și doi nasturi”, pentru a-i folosi de public.

librex.ro

Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul „G. Top” la revista umoristică Belgia Orientului (1904).

A publicat la următoarele reviste: DuminicaSpiruharetulRevista noastrăRevista ilustratăSămănătorulNeamul românesc literarRamuriViața socială a lui Nicolae D. Cocea.

În 1909, publică în Viața românească parodia Răspunsul micilor funcționari, ca o replică la Caleidoscopul (1908) lui A. Mirea (pseudonim al lui Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel) prin care se face remarcat în lumea literară. 

În 1911, Garabet Ibrăileanu (cu care întreține o interesantă corespondență), îl cheamă la Iași, ca subsecretar de redacție la Viața românească (Topîrceanu: conferința „Cum am devenit ieșean„).

Odată cu stabilirea la Iași, activitatea la Viața românească și influența lui Ibrăileanu, Topîrceanu abandonează faza adolescentină a creației sale, cu romantismul desuet, sentimentalizarea excesivă și tendințele vădite spre filozofarea retorică, pornind spre noi orizonturi poetice. La despărțirea de adolescență invocă clemența criticii postume:

O, indulgentă Critică postumă,
Să nu le-nțepi cu vârful unui ac,
Că, rând pe rând, baloanele de spumă
În lacrimi grele iarăși se prefac.

Topîrceanu, Prefață

Subsecretar, apoi secretar de redacție la Viața românească, aflată sub influența lui Ibrăileanu, Topîrceanu cunoaște și colaborează cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu, grupare aflată în luptă polemică cu sămănătorismul lui Nicolae Iorga sau cu modernismul estetizant și importat de la Sburătorul lui Lovinescu. Din această perioadă, din ajunul Primului Război Mondial, datează parodiile după Ion Minulescu, Nicolae Davidescu – promotori ai simbolismului și ai modernismului – sau după Dimitrie Bolintineanu și Mircea Dem. Rădulescu, cu retorismul lor patriotard-sforăitor și idilismul desuet.

Primăvară, de George Topîrceanu

Între 1912 – 1913, împreună cu M. Sevastos publică revista Teatrul.

În 1912, se căsătorește cu învățătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, dar căsnicia se va destrăma. Ulterior, se va înfiripa o poveste de dragoste discretă între el și poeta Otilia Cazimir.

De azi încolo n-o să-l mai iubesc…
Dar când îi văd privirile păgâne
Şi zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-o să-l mai iubesc – de mâne.
Otilia Cazimir (d. 8 iunie 1967) 
De azi încolo n-o să-l mai iubesc…
Dar când îi văd privirile păgâne
Şi zâmbetul copilăresc,
Mă jur că n-o să-l mai iubesc – de mâne.

Otilia Cazimir (d. 8 iunie 1967) 

În 1916, debutează editorial cu două volume: Balade vesele și Parodii originale.

Blesteme (Tudor Arghezi)

Usure, prin lesia diminetii,
La ceasul cînd se iscă precupetii,
Am fost lovit din trecere o babă
Ce se ivise-n calea lumii, slabă.
Gîndul, rămas în urma mea,
O a ghicit zicînd pre ea:

În două surcele de vreasc să se facă
Picerele tele, făptură buimacă.
Presni-ti-ar timpanu,
Să n-auzi cînd trece traivanul.
Să uiti la cetanii tipicul
Si psalmii în zi de Crăciun.
Să n-ai după masă tutun.
Să-ti pută buricul.

Vedea-te-as în vreo fituică
Pus cu litere de-o schioapă.
Curge-ti-ar pe-o nară tuică,
Pe cealaltă numai apă.
Lăuda-te-ar Bogdan Duică
Si pupa-te-ar Popa Iapă !

Răstoarne-se cerul, să-ti cadă-mprejur
Tăria sfărîmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vîntul, cînd somnul începe,
La să-ti necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n guse
Ninsori de funingini si ploi de cenusse.
Să latre la tine căzut în noroi
Zăvozii furtunii cu coada vulvoi.
La urmă si muntii, sculati în picioare
Cu labele-n solduri porinind fiecare,
Pe crestet să-ti calce, făcîndu-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.

Pe tine, jivină de mare valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Si cînd vei cerca să mai scrii vreo sudalmă,
Să-ti fete un soarece-n palmă.
La fund, călimara apropae uscată
Să aibă si-o muscă-necată
Si, stropi de cerneală zvîrlind pe hîrtie
Penita crăcită să nu vrea să scrie.
Un dinte să-ti crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de cocă si moale, atins,
Să-l simti că te doare-ntr-adins...
La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile si vag pederaste,
Să-ti strîmbe-n nestire tinuta si graiul,
Si-n uliti să crească alaiul
Vîrtej petrecîndu-te-n cale
Păcate, măscări, osanale.

Iar tu, piază rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Dă-i în ochi albeată,
În păr mătreată,
În nas roseată,
În inima un ceas rău,
În piept o scoabă
Si-n pat o babă.
Fă din el păpuse,
Să-l strivească-n use
Fată jucăuse:
Să-i smulgă urechea si tîtele
Să-i curgă prin coate tărîtele,
Stuchi-l-ar mîtele !

din volumul, Parodii originale

La Iași încearcă să-și termine studiile de filozofie dar este mobilizat și participă la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia, în 1916. Rămâne în captivitate până în 1918. Experiența celor două campanii și a prizonieratului va fi evocată în proza sa, Amintiri din luptele de la Turtucaia, (București, 1918), În ghiara lor… Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare, (Iași, 1920) și Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate, (București, 1936).

Întors la Iași, redactează împreună cu Sadoveanu revista Însemnări literare, până la reapariția Vieții românești (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă și în Povestirile vânătorești, în care tovarășul de pușcă și de undiță este numit de Sadoveanu „prietenul meu, poetul”.

Volumele sale (Balade vesele și tristeMigdale amareScrisori fără adresăPirin – Planina) se bucură de succes de public și de presă, în special poezia, pentru care obține în 1926 Premiul Național de Poezie.

Balade vesele și triste
Balade vesele și triste
Broaştele

Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă.
Buchetele de trestii dormeau cu foşnet lin.
Era o lună plină în fiecare baltă,
Şi-n fiecare undă o piatră de rubin.

Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă
Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val,
Păreau luceferi galbeni, căzuţi adânc în apă
Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal.

Ostroave mari de umbră închipuiau corăbii,
Iar papura, mişcată în treacăt de zefiri,
Nălţa mănunchi în aer tremurătoare săbii,
Prin pânza de lumină a undelor subţiri.

Şi broaştele semeţe cântau cu glasuri multe
Pe când, din înălţime, privindu-şi faţa-n lac,
Un nour singuratic stătea uimit s-asculte
Cum bat ca toaca toate şi-o clipă toate tac.

Se ridicau departe prelungi bătăi din palme
Şi note-adânci de flaut ieşeau de jos, din stuh.
Părea că lapidează tăcerea nopţii calme
O grindină de note zvârlite în văzduh.

Şi cum deasupra apei s-amestecau întruna
Umplând singurătatea de freamăt viu, părea
Că toate laolaltă apostrofează luna.
Că fiecare broască se ceartă cu o stea.

Erau ocări în larma lunaticei orchestre
Şi rugă arzătoare în tainicul ei zvon.
Spuneau Nemărginirii durerile terestre
Cu imnul lor zadarnic, solemn şi monoton...

Cum le-ascultam din umbră acvatica fanfară,
Sub cerul vast al nopţii cu ele-am retrăit
O noapte luminoasă din era terţiară.
Nefericit şi singur ca primul troglodit.

din volumul Balade Vesele şi Triste

Călimara

Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint
Cu două guri întunecate, ca două porţi de labirint,
Prin care gândurile mele s-or afunda neştiutoare
Şi-adesea n-or găsi ieşire din bezna umedă, la soare.
Cu două guri ca de fântână, din care ultimul meu vis,
Scafandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis,
Va încerca, zadarnic poate, s-adune înşirată-n salbe
Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopţi albe.
În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini
Ce vor cădea cândva, inerte, pe câmpul alb al unei pagini,
Închipuiri neplăsmuite şi gânduri negândite încă
Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adâncă,
Cuvinte şterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte,
O ploaie miniaturală de-accente, virgule şi puncte -
Şi-acele negre arabescuri pe care-o vagă fantezie
Sau numai mâna mea distrată le zugrăveşte pe hârtie.
În ea, tăcute şi smerite stau viitoarele regrete,
Alături de bilanţul zilei şi de adresa unei fete;
Scrisoarea de condoleanţe pe care, poate, o voi scrie
Unui amic în doliu după vreo rudă care-i încă vie;
O epigramă inedită; figura unui tip ridicol,
Pe care nu-l cunoaştem încă; un titlu mare de articol,
Asupra unei chestii care va fi de actualitate,
Cu siguranţă, peste-o lună sau peste-un an şi jumătate, -
Şi toate cifrele arabe stau, de la 1 pân' la 9,
Amestecate şi stupide, în călimara asta nouă...
În cupa ei de întuneric dorm viitorul şi prezentul,
Cuvintele prin care, poate, îmi voi începe testamentul;
O poliţă abia schiţată, un madrigal, o amintire
A unei clipe viitoare, - sau o poemă de iubire
Pe care voi citi-o, poate, atras de noaptea lor bizară
În ochii tăi cei mari şi negri ca două guri de călimară....

din volumul Migdale amare

libris.ro

În anul 1934, începe în Revista fundațiilor regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).

În 1936, este ales Membru corespondent al Academiei. Deși bolnav de cancer la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu și Grigore T. Popa revista „Însemnări ieșene” ca un ultim efort creator.

Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului Adevărul literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat în presa vremii și de protest față de huliganismul care lua amploare în presa română. Articolul acesta a fost publicat postum.

Poetul a murit într-o vineri, 7 mai 1937, la ora 13:30, în casa lui Demostene Botez, la Iași.

noriel.ro

Opera lui George Topîrceanu:

  • Balade vesele și triste, București (1916);
  • Parodii originale, București (1916);
  • Amintiri din luptele de la Turtucaia, București (1918);
  • Strofe alese. Balade vesele și triste, Iași (1920);
  • În ghiara lor… Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare, Iași (1920);
  • Migdale amare, București (1928);
  • Scrisori fără adresă, proză umoristică și pesimistă, București (1930);
  • Pirin-Planina. Epizoduri tragice și comice din captivitate, București (1936):
  • Minunile Sfîntului Sisoe, roman satiric neterminat, publicat postum (1938).
Fabule mici pentru oameni mari

Cin' s-a fript cu ciorbă...

Fratele nevestei unui negustor
A venit odată pe la casa lor,
Zicând că la noapte, mâine, cine ştie,
Are gând să plece în călătorie
Şi că, prin urmare,
Vrea să-şi sărute sora la plecare.

- Ba să nu pui gura pe nevasta mea,
A strigat bărbatul, că intri-n belea!
- Şi de ce să nu pun gura, măi cumnate,
Când ştii că mi-e soră şi că eu i-s frate?
- Poţi să-i fii şi tată! zise omul scurt, -
Cin' s-a fript cu ciorbă suflă şi-n iaurt.


Văduva şi piticul

Zice că demult, odată,
Un pitic s-a însurat
Cu o văduvă bogată,
Ce fusese măritată
Cu un mare om de stat.
Şi-o fi dus ea, altădată, o viaţă mai tihnită,
Dar la urmă şi piticul a făcut-o fericită...

Cu muncă şi cu răbdare,
Poţi face cât unul mare.


Microscopică

Când pleca odată la război un om,
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
- Du-te la bătaie, pentru ţară mori,
Şi-ţi va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte şi executat.

Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.

din volumul Postume

Traduceri:

  • William Shakespeare, Visul unei nopți de vară, Ed. Viața Românească, Iași, 1921.

Prezență în antologii:

  • Testament – Antologie de Poezie Română Modernă / Testament – Anthology of Modern Romanian Verse – ediția a doua (versiune bilingvă română/engleză) – antologator și traducător Daniel Ioniță, cu Eva Foster, Rochelle Bews, și Prof. Dr. Daniel Reynaud – Editura Minerva, Ianuarie 2015.

Pentru mai multe poezii scrise de George Topîrceanu, accesează linkul http://poetii-nostri.ro/george-toparceanu-autor-27/.

kalapod.net