Arhive pe categorii: Republicări

Republicarea unor articole scrise de alți blogeri.

Semnificația culorilor / G – Galben

Culoarea galben este cea mai caldă, cea mai expansivă și poate cea mai însuflețită culoare. Galbenul este intens, amplu și orbitor ca un șuvoi de metal topit, fiind greu de stins el se revarsă mereu. Galbenul reprezintă razele soarelui ce străbat azurul ceresc având puterea divinităților din lumea cealaltă.

Galbenul este o culoare masculină, o culoare  a luminii și a vieții, fără a putea tinde spre întunecare. Acest lucru a fost foarte bine observat de Kandinski„Galbenul are o asemenea nazuință spre lumină încât nu poate să existe galben foarte închis. Putem spune deci că între alb și galben este o afinitate profundă, fizică.”

noriel.ro

Galbenul este simbolul tinereții și al nemuririi divine. El este culoarea zeilor. Lumina de aur devine uneori o cale de comunicare cu sens dublu, un mijloc între oameni și zei.

În cosmologia mexicană, galbenul-auriu este culoarea pe care o are pământul înainte de înverzire, la începutul anotimpului ploios. Această culoare este deci asociată misterului reînvierii.

Fiind de esență divină, galbenul-auriu a ajuns pe pământ un atribut al puterii principilor, regilor și împăraților, un atribut care arată originea divină a puterii lor.

melkior.ro

Galbenul este culoarea veșniciei, tot așa cum aurul este metalul nemuririi. Și unul, și celălalt stau la baza ritualului creștin.

Această culoare, a spicului pârguit anunță însă culoarea toamnei când pământul se dezgolește, pierzându-și mantia de verdeață. Atunci, galbenul semnifică bătrânețea, apropierea morții. Astfel, la limită, galbenul devine un substitut al negrului.

noriel.ro

Integrala nedefinită


melimeloparis.ro


2performant.com

Aila

Dacă mi se întâmplă să nu știu ceva, o întreb pur și simplu pe Vania. În ultimul rând, lângă Vania ședea Lia care se străduia disperată să rezolve temă la analiză matematică. Era concentrată asupra caietului, privea neajutorată integrala și ofta. Vania era conștiincioasă în toate privințele și știa foarte bine materia.

-Vania, te rog, pot să copiez tema la matematică de la tine? Nu știu cum să rezolv exercițiile și nici nu mai am timp. În câteva minute începe ora….

-Lia, nicio problema, dar trebuie să înțelegi că în felul asta n-ai să știi niciodată să rezolvi integralele nedefinite iar la teză din nou vei lua o notă care nu te va mulțumi. Mai bine iți explic și te ajut să le rezolvi tu. Tu trebuie să le rezolvi Lia. A copia nu este o soluție. Bine?

-Dacă trebuie, bombăni Lia, le voi rezolva!

-Dar Vania, te rog spune-mi…

Vezi articolul original 780 de cuvinte mai mult

Legenda Florii de cireș / Sakura

Florile de cireș simbolizează fertilitatea, fericirea și sărbătoarea. În Japonia, ele sunt considerate drept flori naționale și întruchipează frumusețea, politețea/curtoazia și modestia. Chinezii le consideră un puternic simbol al puterii. Deși, pentru ei, florile de cireș reprezintă, în mod tradițional, frumusețea și sexualitatea feminină, ele sunt asociate și cu ideea puterii sau dominării femeii. În cadrul limbajului chinezesc al florilor, florile de cireș sunt adesea un simbol al dragostei.

Pentru japonezi, florile de cireș înglobează semnificații foarte diverse. Ele sunt simboluri ale efemerității și trecerii rapide a vieți, ale vieții războinicilor, dedicate până la sacrificiu unei cauze; sunt asociate vizual ori poetic cu norii și zăpada, dar reprezintă și un semn al norocului, ori o emblemă a dragostei și afecțiunii.

melimeloparis.ro

Odată cu echinocțiul de primăvară și mărirea imperceptibilă, dar fatidică a zilelor, frigul iernii își pierde vigoarea, iar razele soarelui mângâie pomii, îndemnându-i să-și dea la iveală gingașele, imaculatele flori. După o vreme, ca o încoronare a primăverii, florile de cireș explodeazaă în nuanțe strălucitoare de roz și alb-roziu. În această perioadă, Japonia devine „țara florilor de cireș”. Emblemă și obiect de mândrie națională în Japonia, florile de cireș, numite „sakura” (în limbajul kanji japonez) sau „hiragama” (în limba japoneză), sunt slăvite și onorate ca reprezentări ale primăverii și frumuseții.

2performant.com

Unul din motivele pentru care „sakura” sunt atât de apreciate constă în scurta perioadă de timp în care florile rezistă în crengile cireșului. Credința buddhistă asemuie vremelnicia și frumusețea vieții cu cele ale florilor de cireș, potrivit conceptului „mono no aware”. Din punct de vedere etimologic, „mono no aware” înseamnă „patosul lucrurilor”, dar poate fi tradus și ca ” sensibilitatea efemerului” și exprimă conștientizarea vremelniciei lucrurilor și ființelor, precum și o melancolie dulce-amăruie legată de această tranziență.

Petalele florilor de cireș se desprind de caliciu la numai două-trei zile de la apariție, iar această existență scurtă dar magnifică a fost reprezentativă pentru spiritul și credința războinicilor samurai și a dorinței lor de a se sacrifica pentru o cauză nobilă. Luptătorii japonezi își comparau cele câteva ore de glorie dintr-o bâtălie cu viața scurtă a florilor de sakura. Traiul samurailor, dedicați trup și suflet stăpânilor lor, era asemănată cu frumusețea de scurtă durată a florilor de cireș. Atâ de strânsă a fost această asociere, încât se spune că un samurai din perioada Kamakura, care își conducea trupele către câmpul de luptă, era în stare să își oprească marșul în cazul în care avea de trecut printr-o zonă acoperită cu cireși infloriți; pătrunderea într-o astfel de regiune echivala cu o profanare a florilor de cireș. Poate că, din aceasta cauză, multe din străvechile caste japoneze sunt înconjurate de întinse plantații de cireși.

Pe de altă parte, în timpul celui de-al doilea razboi mondial, florile de cireș au fost utilizate ca mijloace de propagandă a naționalismului și militarismului. Celebrii Kamikaze, piloții japonezi care se angajau în misiuni sinucigașe, luau cu ei în carlingă o creangă de cireș sau își pictau flori de cireș pe aripile avionelor.

În timpul expansiunii colonialiste japoneze, pe teritoriile noi ocupate erau plantați pomi de cireș, semnificând noi spații intrate sub stăpânirea Japoniei.

O altă conexiune interesantă între sakura și viața japoneză poate fi observată cu ocazia nunților, când se prepară un ceai special din flori de cireș conservate în sare, obicei având menirea de a asigura fericirea viitorului cuplu.

Cultul florilor de cireș din Japonia este legat de muntele Yoshino și de Ko-no-hana-sakuya-hime, prințesa florilor de cireș. Potrivit mitologiei japoneze, această prințesă, fiică a zeului muntelui Ohoyamatsumi, și-a întâlnit viitorul soț, zeul Ninigi, pe țărmul mării, prilej cu care cei doi s-au îndrăgostit unul de celălalt. Inițial, Ohoyamatsumi nu a fost de acord să-i acorde lui Ninigi mâna lui Ko-no-hana-sakuya-hime, propunându-i, în schimb, să se căsătorească cu o altă fiică a lui, pe nume Iwa-Naga. În cele din urmă, cei doi îndrăgostiți s-au căsătorit, dar din cauza că Iwa-Naga, zeița stâncii/pietrelor, fusese refuzată de către divinul pețitor, viețile oamenilor au devenit scurte și gingașe asemeni florilor de cireș, în loc să fie lungi și rezistente precum pietrele.

Festivalul japonez al florilor de cireș numit Hanami, duce mai departe o tradiție de peste 7 secole și își are originea într-o sărbtoare elitisită a curții imperiale, răspândită apoi printre samurai și, în cele din urmă, în rândul întregii populații din Japonia. Previziunile despre înflorirea cireșilor (numite sakurazensen) sunt difuzate zilnic de televiziunile japoneze în cadrul rubricilor meteo și sunt urmărite cu febrilitate de locuitorii din toate regiunile Japoniei. În zilele noastre, festivalul florilor de cireș constă, de obicei, din petreceri în aer liber, sub ramurile pomilor de cireș, și este marcat în unele zone, de lanterne de hârtie care luminează în nopțile de pe parcursul întregii festivități. Potrivit unora, Hanami ar trebui să fie mai puțin dedicat mâncării și băuturii, cât, mai ales, contemplării florilor de cireș și reînnoirii spiritului oamenilor, precum și reevaluării vieții din perspectiva aspectului ei efemer.

O celebră legendă japoneză povestește de ce cireșii din orașul Nago, din Okinawa, sunt cei dintâi din lume care înfloresc în fiecare primavară … În vremuri străvechi, un țăran sărac își ducea zilele de azi pe mâine alături de soția sa și de cățelușul lor, numit Chintin („micuțul”). Acest câine foarte credincios, care îl însoțea pretutindeni pe țăran, era iubit atât de stăpânul său cât și de nevasta lui. Un vecin răutăcios și ranchiunos îl spiona pe țăran cât era ziua de lungă. Într-o zi, Chintin, aflat în curtea stăpnului său, a început să latre zgomotos și să sape pământul cu lăbuțele. Țaranul s-a uitat la el și și-a zis ” Aha, ai găsit ceva și vrei să te ajut să îl dezgropi”; apoi, și-a luat sapa și a răscolit pământul până când, în țărână, a început să strălucească o mulțime de aur. Desigur, stăpânul lui Chintin a fost în culmea fericirii, iar vecinul a văzut tot ce s-a întâmplat…

A doua zi, lacomul vecin a bătut la ușa țăranului, l-a rugat pe acesta să îi dea cu împrumut câinele, iar cererea i-a fost îndeplinită. Vecinul l-a postat pe cățel în curtea lui și, sub amenințarea bătăii, i-a ordonat câinelui să îi găseasca aur. Chintin a adulmecat cu atenție peste tot, iar după o vreme a început să latre și să scormonească pământul. Vecinul și-a luat pe dată sapa și a adâncit-o în pământ până când a dat peste o grămadă de gunoi urât mirositor. Înnebunit de furie, omul a bătut cățelul cu sapa până când l-a omorât.

Atunci când țăranul s-a dus să îl recupereze pe Chintin, vecinul i-a zis că i-a omorât câinele. Îndurerat, țăranul a luat trupul neînsuflețit al cățtelușului și l-a îngropat, împreună cu soția sa, după care a plantat peste mormânt un arbore de pin. Soții au îngrijit pinul, iar acesta, odată cu anii, a devenit mereu mai înalt. Într-o zi, țăranul i-a spus soției lui: ”Îți mai aduci aminte ce mult ii plăceau lui Chintin prăjiturile din orez? Ce-ar fi să tăiem pinul și să facem din lemnul lui o piuă mică în care să poți prepara orezul?” Zis și făcut. Când piua a fost gata, iar nevasta a început să fărâmițeze orezul pentru prăjituri, a început să iasă din piuă nimic altceva decât aur; pe masură ce femeia bătea mai mult orezul în piuă cu atât mai mult aur ieșea la iveală. Desigur, furișat la fereastră, vecinul a văzut tot ce se întâmplase, așa că, după o vreme, a venit să ceară cu împrumut piua. Atunci când a ajuns acasă, vecinul i-a spus soției sale că aceasta era o piuă fermecată și cei doi au pus în ea orez, după care au început să îl fărâmițeze cu râvna, însă, în locul aurului, a apărut un gunoi puturos. Plin de mânie, vecinul a aruncat piua în sobă din bucătărie și a lăsat-o să ardă.

Când țăranul a venit să își ia bunul înapoi, vecinul i-a mărturisit ce făcuse. Țăranul i-a cerut, atunci, să îi dea înapoi măcar cenușa în care se transformase piua. Întors acasă, el și-a găsit nevasta în gradină și i-a zis: ”Îți mai aduci aminte cât de mult îi plăceau lui Chintin pomii de cireș? Cum se mai juca sub ei și se odihnea la umbra lor? ”Țăranul a contemplat cireșii, apoi a presărat o parte din cenușă la rădăcinile lor, iar pomii au înflorit, ca prin minune, dintr-o dată.

Zvonul despre cireșii țăranului, care înfloriseră înaintea tuturor celorlalți, s-a răspândit peste tot. Prințul care stăpânea acele meleaguri, mâhnit că cireșii din livada lui nu dădusera înca floare, s-a dus la țăran și l-a rugat să îi dea ajutor. Fără să stea pe gânduri, țăranul a aruncat restul de cenușă în livada stăpânului său, și toți cireșii au înflorit. Recunoscător, prințul l-a înnobilat pe țăran și l-a făcut și mai bogat decât era.

Din aceasta zi, cireșii din Nago sunt cei dintâi din lume care înfloresc primăvara.

fashiondays.ro
melimeloparis.ro

Semnificația culorilor / V – Verde


libris.ro


chilipirul-zilei.ro/

Story in my live

Semnificaţia culorii verzi pe
cuprinsul lumii

– În multe părţi ale lumii, verdele
simbolizează siguranţa, securitatea.
– Este culoarea emblematică a Irlandei,
semnificând vastele dealuri înverzite de aici, precum şi sfântul patron al
acestei ţări, Sfântul Patrick.
– În cultura aztecă, era un însemn al
regalităţii.
– La chinezi, pietrele verzi de jad reflectă
virtutea şi frumuseţea.
– Albastrul, verdele şi albastrul verzui sunt
culori sacre în Iran, simboluri ale paradisului.
– Pentru japonezi, verdele este simbolul vieţii
eterne.
– În zonele muntoase din Scoţia, oamenii
obişnuiesc să poarte haine de această culoare ca un însemn al onoarei.
– Din cauza asocierii cu primăvara, în
Portugalia verdele este culoarea speranţei.

Alte lucruri interesante despre
verde

– Este culoarea zodiei Racului.
– În legendele despre regele Arthur, verdele
este înzestrat cu daruri magice.
– Această culoare este reprezentativă pentru
chakra inimii, numită şi Anahata. Localizată în regiunea pieptului, Anahata
este conectată…

Vezi articolul original 107 cuvinte mai mult

Legenda trandafirului


vivre.ro


grupdzc.ro

Story in my live

Una dintre florile cele mai iubite din lume , trandafirul a inspirat nenumarate legende si mituri pe cuprinsul intregii lumi.

Trandafirul este floarea iubirii.El a fost creat de Chloris , zeita greaca a florilor si a primaverii , din trupul neinsufletit al unei nimfe gasite in poiana unei paduri.Chloris a cerut ajutorul lui Aphrodite (Afrodita) , zeita iubirii , care i-a daruit frumusetea ; Dionysus , zeul vinului , a inzestrat-o cu nectarul care i-a conferit un dulce parfum , iar cele trei gratii i-au acordat farmecul , stralucirea si bucuria.Apoi, Zephyr , Vantul de Vest , a imprastiat norii dintr-o suflare pentru ca Apollo , zeitatea soarelui sa poata aduce caldura si lumina asupra ei , facand-o sa infloreasca.In acest fel , in mitologia greceasca, a luat nastere trandafirul , incoronat apoi ca Regina a Florilor.

Conform altei legende grecesti , trandafiri albi au fost creati de zeita Aphrodite…

Vezi articolul original 894 de cuvinte mai mult

Pe Calea Lactee


vivre.ro

Story in my live

“E mai frumos să mergi după lapte la cioban decât într-o țară străină!

Atunci când te duci într-o astfel de țară, precis nu poți pleca de acasă desculț. Și precis drumul n-o ia peste câmp, așa cum o ia cel pe care merg eu alături de mama. Și precis nu se ține după tine un roi de licurici, așa cum se ține după noi. Asta pentru că, atunci când am ajuns în dreptul bisericii, l-am rugat în gând pe Dumnezeu să aibă grijă de inima mamei, iar El mi-a răspuns cu licuricii că da.

Iar stelele precis n-ar avea nici un interes să coboare atât de aproape de pământ, ca să poți vedea ca-n palmă pe unde umbli, așa cum vedem noi doi. Precis are și tataie Ion un amestec aici. El și celelalte stele ce și-au trăit viața de oameni vii pe acest câmp. Este, mă gândesc, cea mai…

Vezi articolul original 309 cuvinte mai mult

Oameni din flori

Story in my live

“Aproape toți cei din neamul meu erau făcuți din flori!

Gheorghe, bunicul dinspre mama, era făcut din flori de Mâna Maicii Domnului. Mirosea a om bun în urma lui. Îți venea să-i strângi într-o sticluță mirosul și să torni câte o picătură pe pernă înainte de culcare.

Bunica Nicula era făcută din floare de salcie. Îi plăcea să plângă din orice.

Tudora, cealaltă bunică, dinspre tata, era făcută din floare de ciulin amestecată cu iasomie. Vorbele ei aveau ghimpi, dar știa să țeasă din ele, când era cazul, povești ce-ți zăpăceau sufletul.
Mătușa Lămâița era făcută din floare de lămâiță, altminteri n-ar fi chemat-o așa.

Bălăureanu, vărul primar al Tudorei, fiind cam pui de lele, era făcut din lalele.

Unchiul Mancioacă, din cârciumărese, că mergea des la cârciumă.

Tata, din floare de pelin. Gândea dulce și vorbea amar.

Mama, din busuioc. Dar am aflat mai târziu asta, când a început…

Vezi articolul original 63 de cuvinte mai mult

Vladimir Colin | 100 de ani de la naștere (1921-1991)

Biblioteca „Alexandru Donici”


Vladimir Colin

1 mai 1921 – 6 decembrie 1991


Fiul lui Lazăr Colin, funcționar, și a Ellei, a crescut într-o familie de evrei emancipați. Liceul Cantemir Vodă și Facultatea de Litere a fost abandonată după un an deoarece timpul îi era acaparat de activitatea politică de activist al Comitetului Central al UTC. Ulterior a fost redactor pe la mai multe reviste: Revista literară, Flacăra și secretar general de redacție la Viața românească.

În 1992, la București, scriitorul Leonard Oprea creează Fundația Culturală Română Vladimir Colin, onorând cu Premiul Internațional Vladimir Colin VIPamericani-români și români, cum sunt: Vladimir Tismăneanu, Andrei Codrescu, Nicolae Manolescu, Șerban Foarță, Bogdan Ficeac, Radu Pavel Gheo.

A fost căsătorit cu poeta Nina Cassian, apoi cu graficianaMarcela Cordescu, care i-a ilustrat câteva din cărțile pentru copii (Basmele omului și Legendele țării lui Vam).

A debutat cu un volum de Basme

Vezi articolul original 590 de cuvinte mai mult

„Vreau să mor pentru cel de acolo!”

Story in my live

“Auschwitz, sfârșitul lunii iulie 1941. La apelul de seară, din blocul 14 lipsea un deținut. Reușise să fugă. Conducătorul lagărului, Eric Fritsch, spumega de furie, amenințând să pună în practică urmările acestui fapt. În locul evadatului trebuia ca 10 bărbați să fie duși drept pedeapsă într-un buncăr și lăsați să moară de foame acolo.

Au fost adunați toți încarcerații. Fritsch a strigat arbitrar numele a 10 deținuți. Bărbații au pășit în față, unii cu fruntea sus, alții tremurând și plângând. Printre ei era și Franz Gajownizek, un tânăr polonez pe care îl aștepta acasă o soție tânără și doi copii mici. Se împletici venind în față și, plin de disperare și teamă, strigă numele soției lui, Helena, și al celor doi fii ai săi.

Orb și surd de mânie, Fritsch s-a făcut că nu vede și nu aude nimic. Adjutantul său, Palisch, care îl slujea pe șeful lagărului trup și…

Vezi articolul original 476 de cuvinte mai mult

Eroul

Story in my live

“Era singurul din toată școala care nu avusese despre cine să scrie. Nu-i murise nici un bunic în război. Luptaseră pe front, ca și bunicii părinților săi, dar nu ajunsese nici unul dintre ei erou. Din cauza nenorocului de a se întoarce teferi acasă. Nenoroc pe care-l moștenise el acum, când nu putea să participe la concursul anual de înălțări, care consta în scrierea unei compuneri despre bărbații din familie ce-și dăduseră viața pentru țară. D-asta se și numeau eroi. Intrase în tradiția școlii ca de sărbătoarea lor, ce cădea în ziua de Înălțare, să se desfășoare concursul cu pricina. I se mai zicea și concursul de înălțări. Câți eroi aveai în familie, de atâtea ori de înălțai povestind despre ei.

Însă el, care era cel mai talentat elev din școală, nu putea să se înalțe niciodată. Și asta pentru că nu avea pur și simplu despre cine să scrie…

Vezi articolul original 313 cuvinte mai mult