Arhive Republicări - EDUCAȚIA, încotro!?

Din timpuri imemoriale și în multe culturi roșu-cârmâziu este culoarea simbolic asociată cu divinitatea și puterea.

În Grecia antică este folosit pentru a sfinți nunți și înmormântări.

Roșul (culoare de lumină și foc), a fost prezent în interiorul clădirilor religioase romane, cum ar fi Templul de la Afea Aegina sau Templul lui Isis din Pompei^.

În Roma Imperială, roșul a fost rezervat pentru împărat și căpeteniilor de război.

Descoperirea unui depozit mare de alaun în Piața Bizantină (ingredient esențial în kermis colorant) fac pe Papa Paul I și Cardinalii săi să schimbe culoarea hainelor în stacojiu.

În timpul secolului al XV-lea în Țările de Jos, Fecioara era reprezentată purtând această culoare, căci tinctura stacojie textilă era cea mai prețioasă.

În timpul Renașterii și în conformitate cu protocolul vestimentar strict venețian, stacojiul ar putea fi culoarea de doliu.

În Evul Mediu până în secolul al XIX-lea, miresele purtau roșu, de asemenea prostituatele au fost obligate să poarte o haină de culoare care a le deosebi. Aici găsim o dualitate simbolică de dragoste și păcat a cărnii.

Stacojiul nobilimei încă mai păstrează o referință. Covorul roșu de la intrarea la operă, teatre și hoteluri.

În prezent, încă Spania și Mexic extrag colorant roșu din cochineal (quermes), care este folosit pentru producerea de droguri farmaceutice, băutură și ruj.

Culoarea galben este cea mai caldă, cea mai expansivă și poate cea mai însuflețită culoare. Galbenul este intens, amplu și orbitor ca un șuvoi de metal topit, fiind greu de stins el se revarsă mereu. Galbenul reprezintă razele soarelui ce străbat azurul ceresc având puterea divinităților din lumea cealaltă.

Galbenul este o culoare masculină, o culoare a luminii și a vieții, fără a putea tinde spre întunecare. Acest lucru a fost foarte bine observat de Kandinski: „Galbenul are o asemenea nazuință spre lumină încât nu poate să existe galben foarte închis. Putem spune deci că între alb și galben este o afinitate profundă, fizică.”

Galbenul este simbolul tinereții și al nemuririi divine. El este culoarea zeilor. Lumina de aur devine uneori o cale de comunicare cu sens dublu, un mijloc între oameni și zei.

În cosmologia mexicană, galbenul-auriu este culoarea pe care o are pământul înainte de înverzire, la începutul anotimpului ploios. Această culoare este deci asociată misterului reînvierii.

Fiind de esență divină, galbenul-auriu a ajuns pe pământ un atribut al puterii principilor, regilor și împăraților, un atribut care arată originea divină a puterii lor.

Galbenul este culoarea veșniciei, tot așa cum aurul este metalul nemuririi. Și unul, și celălalt stau la baza ritualului creștin.

Această culoare, a spicului pârguit anunță însă culoarea toamnei când pământul se dezgolește, pierzându-și mantia de verdeață. Atunci, galbenul semnifică bătrânețea, apropierea morții. Astfel, la limită, galbenul devine un substitut al negrului.