Pitagora a fost gânditor ionian grec, militant religios și politic.
Pitagora (576 – 496 i.Hr.)
Lasă un răspuns
Arhive categorie: Cugetări
Theognis (cca. 548 – 544 î.Hr.)
Poet liric antic grec, originar din Megara (oraș antic în Attica, Grecia, la Golful Saronic vis-a-vis de insula Salamina, care a aparținut de Megara în vremuri străvechi, înainte să îi fie luată de Atena. Megara era unul dintre cele patru districte ale peninsulei Attica, împărțită între cei patru fii ai Regelui Pandion din mitologie, dintre care Nisos era conductăroul Megarei).
Aristocrat, participant la viața politică, a trăit multă vreme în exil. S-au păstrat două cărți de Elogii moralizatoare, semnate cu numele său. Concepția despre lume a lui Theognis cuprinde admirația pentru vitejia celor de viță nobilă și disprețul față de mulțime. Poetul a reflectat în creația sa luptele sângeroase din perioada „revoluției” democratice, care s-a încheiat cu dispariția aristocrației și a condus la formarea societății antice. El însuși fiind un reprezentant al aristocrației, a fost exilat din orașul natal și a rătăcit prin diferite regiuni ale Greciei. Poetul și-a alinat pesimismul și tristețea, disprețul față de „demos – (denumire dată păturilor de oameni liberi dintr-un oraș, cu drepturi politice depline)”, față de „cei josnici”, cetățenii îmbogățiți și conducătorii lor „tirani”, scriind „elegii” scurte cu caracter politico-moralizator. Elegiile sunt adresate tânărului Cyrnus, pe care îl educă Theognis, inițiindu-l în principiile fundamentale ale eticii aristocratice și în morala panteonului tradițional grecesc. Lirica lui reprezintă, în istoria literaturii, unul dintre cele mai elocvente exemple ale disprețului aristocrației față de mulțime. A militat pentru consolidarea aristocrației și s-a exprimat împotriva căsătoriilor dintre aristocrați și reprezentanții „demosului”, în urma cărora „se tulbură natura cetățenilor” și se înrăutățește din punct de vedere biologic (teoria eugenică). Elegiile lui Theognis s-au bucurat de popularitate în rândurile aristocrației ateniene și au servit drept material pentru cântecele de petrecere. Culegerea care a ajuns până în zilele noastre reprezintă în esență o „antologie de petrecere”, conținând o multitudine de versuri.
Cugetările lui Theognis:
- vinul, dacă nu-i băut cu măsură, îi face și pe înțelept, și pe nechibzuit la fel de nesocotiți;
- când cupa veselă vă-ndeamnă, cuvinte-alese să rostiți;
- vă las moștenire: nu faceți exces de zel, în toate alegeți măsura. Același îți va fi succesul, ca după multă străduință;
- feriți-vă sufletul de certuri și de supărări;
- nici măcar leul nu reușește mereu să se înfrupte din carne. Oricât ar fi de puternic, și pe el îl ajunge nevoia;
- urăsc nevasta zvăpăiată și soțul nepotolit;
- nu e bine ca nevasta tânără să aparțină unui soț bătrân, fiindcă, asemenea luntrii legate de corabie, ea nu se poate adapta mișcărilor pupei și nu are o ancoră sub ea, și rupându-și legăturile, adesori, noaptea, găsește un alt liman;
- analizează de două sau de trei ori gândurile care-ți trec prin cap;
- ghiftuiala dă naștere obrăzniciei, mai ales când fericirea dă peste omul prost, iar acesta este lipsit de o minte sănătoasă;
- să pui la încercare purtarea prietenilor în diferite moduri, bagă mai ales de seamă cum se poartă fiecare la mânie;
- este greu pentru omul cu minte să vorbească multă vreme cu un prost. Dar și să facă tot timpul ce este dincolo de puterile omenești.
Hesiod (sec VIII – sec. VII î.Hr.)
CUGETĂRI ALE LUMII ANTICE
– subtitrare în Lb. Engleză –
Hesiod a fost gânditor și poet antic.
Culegere literar artistice de citate, cugetări și aforisme din antichitate până în prezent.
Pentru vizionare, accesează linkul:
BIAS din PRIENE (642 – 577 i.Hr.)
Cugetări ale Lumii Antice:
Bias din Priene este prima figură, dintre cei șapte înțelepți ai Greciei.
Culegere literar artistice de citate, cugetări și aforisme din antichitate până în prezent.
Pentru vizionarea filmulețului, click pe linkul de mai jos:
Pitagora (576 – 496 î.Hr.)
Gânditor antic grec, militant religios și politic.
Informațiile despre viața și doctrina lui sunt greu de separat de legendele care îl prezintă ca pe un semizeu, un înțelept desăvârșit, un moștenitor al întregii științe antice și al Orientului Apropiat, un făcător de miracole și magician. Pitagora și-a părăsit insula natală, Samos, în semn de protest față de tirania lui Policrate ( tiranul insulei Samos între anii 538 (533?) – 522 î.Hr.). E posibil ca în călătoriile sale să fi ajuns în Egipt și în Babilon (cercetătorii presupun că a fost inițiat aici în diferite doctrine secrete). Aproximativ în jurul vârstei de 40 de ani, filozoful s-a stabilit în orașul Crotona din sudul Italiei, unde a întemeiat o societate strict secretă împreună cu discipolii săi, care îl considerau încă din timpul vieții o ființă superioară. Aceasta era o frăție etico-religioasă care s-a bucurat de o răspândire vastă și care avea drept scop înnoirea morală și purificarea vederilor religioase. Ca urmare, frăția a fost supusă unor persecuții sângeroase. Doctrina și descoperirile lui Pitagora s-au păstrat în tradiția orală și sunt imposibil de deosebit de ideile discipolilor săi, cărora le place să atribuie filozofului propriile lor gânduri și idei.
În domeniul matematicii, lui Pitagora i se atribuie introducerea în geometrie a demonstrațiilor, crearea teoriei congruenței, demonstrarea teoremei care îi poartă numele, construcția câtorva poligoane și poliedre. De numele său este legată și teoria despre numere pare și impare, numere simple și compuse, numere geometrice și absolute, despre proporții aritmetice, geometrice și armonice.
Pitagoreicii acceptau sfericitatea pământului și mișcarea lui în jurul unui foc central – izvorul luminii și al căldurii: în jurul acestui foc se mișcă și alte corpuri cerești, care produc prin aceasta un sunet muzical armonios, așa-numita „armonie a sferelor”.
Pitagoreicii recunoșteau nemurirea sufletului și purificarea lui treptată (catharsis), ca urmare a înțelegerii structurii muzicalo-numerice a cosmosului.
Cugetările lui Pitagora:
- Cruțați lacrimile copiilor voștri, ca să le poată vărsa pe mormântul vostru;
- Discuția trebuie purtată în așa fel încât din conlocuitorii dușmani să-ți faci prieteni, și nu din prieteni dușmani;
- Nevastă înțeleaptă! Dacă dorești ca soțul tău să-și petreacă timpul liber alături de tine, străduiește-te ca el să nu găsească în niciun alt loc atâta plăcere, simplitate și delicatețe;
- Zeii, spun preoții, au regretat repede că l-au creat pe om. Și noi le semănăm în egală măsură: omul a regretat că i–a creat pe zei;
- Fii prieten al adevărului până la sacrificiu, dar nu apărătorul lui până la insuportabil;
- Fii ție însuți stăpân: stăpânindu-te și controlându-te pe tine însuți, vei avea parte de suveranitate deosebită și de cea mai înaltă poziție;
- Du o viață calmă, dacă vrei să ai parte de moarte liniștită;
- Du o viață moderată și sănătoasă, dacă vrei să fii independent;
- Când ești mânios, nu trebuie nici să vorbești, nici să acționezi;
- Înfrânează-te de la consumul de vin: el este ca un lapte care hrănește pasiunile;
- Vorbește puțin, scrie și mai puțin;
- Ospitalitatea e nechibzuită dacă o manifești față de oamenii răi;
- Omul fără avere nu are patrie;
- Fă ceva de soi, fără a promite asta;
- Speranțele nechibzuite duc, asupra îndrumătorilor nechibzuiți, la gesturi nechibzuite;
- Dacă nu poți avea un prieten de încredere, fi-ți tu însuți prieten;
- Cei care se supun rațiunii, se supun zeilor;
- Dacă ești întrebat: „Ce e mai vechi decât zeii?”, să răspunzi: frica și speranța;
- Dacă ești întrebat: „Ce este bunătatea?”, să răspunzi: a fi în acord cu tine însuți;
- Dacă ești întrebat: „Ce este virtutea?”, să răspunzi: iubirea de înțelepciune folosită în practică;
- Dacă vrei să-ți supraviețuiești și să te respecte urmașii, atunci lasă în urma ta o familie virtuoasă și o carte bună;
- Viața seamănă cu teatrul: în ea, adesea, oamenii cei mai răi ocupă cele mai bune locuri;
- Să știi că nicio prefăcătorie nu rezistă multă vreme;
- Și în cuvinte și în fapte ferește-te de ce este comun și obișnuit;
- Dintre doi oameni la fel de puternici, e mai tare cel care are dreptate;
- Apreciază-ți dorințele, cântărește-ți gândurile, măsoară-ți vorbele;
- Adevărata patrie e acolo unde există obiceiuri folositoare;
- Adevărul e bine să-l vezi gol. Minciuna poate să poarte și haine;
- Orice nenorocire te-ar lovi, înfrânează-te de la vărsarea de lacrimi; păstrează-le ca să le poți vărsa la nenorocirea altora;
- Taci sau vorbește tot ce e mai bun ca tăcerea;
- Înțeleptule! Dacă ești obligat să trăiești în mijlocul mulțimii simple, fii ca uleiul care plutește la suprafața apei, dar nu se amestecă cu ea;
- Înțeleptule! Dacă vrei să anunți oamenilor vreun adevăr important, îmbracă-l în hainele părerii generale;
- Pe credința câinelui tău bazează-te tot timpul, pe cea a nevestei, până la proba contrarie;
- Pe câmpia vieții, mergi, asemenea semănătorului, cu pas egal și măsurat;
- Lume! Înainte să ai legi, străduiește-te să ai obiceiuri bune: obiceiurile bune sunt primele legi;
- Învățați să-i cunoașteți pe oameni: cunoașterea oamenilor e mai la îndemână și mai necesară decât cunoașterea zeilor;
- Începutul este jumătatea lucrului terminat;
- Nu fi unul din aceia care par înțelepți doar în ceea ce scriu;
- Nu te face membru al unei adunări de învățați: și cei mai înțelepți, când formează o societate, devin oameni de rând;
- Nu proclama adevărul în piuața publică: mulțimea îl va folosi pentru a face rău;
- Nu-ți dojeni nevasta de față cu copiii;
- Nu-ți alege prieten pe acela care nu trăiește în înțelegere cu nevasta lui;
- Cel care nu-și îndeplinește datorie de tată de familie nu poate fi nici legiuitor și nici conducător al cetății;
- Nu te strădui să dobândești cunoașterea supremă: din toate științele, probabil că știința moralei e cea mai necesară, dar ea nu se învață;
- Nu ridica praful pe drumul vieții;
- Nu confunda știința cu înțelepciunea;
- Așa cum aurul nu ruginește, nici de virtute nu se lipește rușinea;
- Niciodată să nu te sfătuiești cu cei fruntea netedă; ei nu gândesc niciodată;
- Niciodată să nu întreci măsura, nici la masă și nici la băutură;
- Niciodată să nu te miri: mirarea i-a creat pe zei;
- Cel care-și amărește aproapele, abia dacă se poate feri el însuși de amărăciune;
- E la fel de periculos să dai nebunului o sabie, ca și necinstitului puterea;
- Doar rațiunii trebuie să-i încredințezi viața ta, mai ales în tinerețe, așa cum i te-ai încredința unui tutore înțelept;
- Mai bine o picătură de bun simț decât un car de înțelepciune;
- Lucrează-ți câmpul cu propriile-ți brațe, nu lăsa scavii să ți-l cultive: cultivarea pământului cere brațele unui om liber;
- Ordinea să-ți fie zeitate! Slujește-o neîntrerupt: ordinea este unitatea tuturor lucrurilor. Natura însăși există prin ordine;
- Lasă în seama preoților să cerceteze știința zeilor; tu ocupă-te de cunoașterea inimii omenești;
- Înainte de toate, învață să numești fiecare lucru cu numele lui: aceasta este prima și cea mai importantă dintre științe;
- Înainte de toate, nu-ți pierde respectul de sine!
- Înainte de toate, stăpânește-ți limba. Străduiește-te să cercetezi lucrurile aflate în vecinătatea ta, apoi, înainte de a adormi, întreabă-te „Ce am făcut?”;
- Înainte să începi să vorbești, dă vreme gândului tău să coacă;
- Natura este unitară și nimic nu se compară cu ea: mamă și fiică sie înseși, ea este Zeitate pentru zei. Cercetează doar Natura, iar restul lasă-l în seama oamenilor de rând;
- Portul servește de refugiu corabiei, iar prietenia – vieții;
- Când te trezești dimineața, întreabă-te: „Ce trebuie să fac?”. Seara, ascultă și păstrează tăcerea; așa devii înțelept, fiindcă începutul înțelepciunii este tăcerea;
- Când nenorocirea îți bate la ușă, deschide-i cu bucurie și nu aștepta să-ți mai bată o dată: împotrivirea o îndârjește, iar supunerea o dezarmează;
- Câinele este imaginea prietenului;
- Conștiința să-ți fie unicul zeu;
- Încearcă mai întâi să te faci înțelept, iar învățat, numai când ai timp liber;
- Pe statuie o înfrumusețează forma, iar pe om – faptele sale;
- Pedepsește-ți aspru copiii dacă au ucis o insectă: așa începe uciderea oamenilor;
- Caută-ți un prieten credincios; alături de el te poți descurca și fără zei. Alege-ți un prieten; nu poți fi fericit de unul singur: fericirea depinde de doi;
- Nu-ți transforma trupul în mormânt pentru suflet;
- Dacă te-ai îmbătat, nu te-apuca de lucrul sfânt al făcutului de copii;
- Oamenii buni și frumoși nu trăiesc pe pământ ca să se odihnească și să se desfete, ci ca să ajute celor apropiați;
- Omule! Nu face animalelor nimic din ce nu vrei ca ele să-ți facă ție;
- Omul moare din pricina beției de vin; el își pierde mințikle din pricina beției de dragoste;
- Orice s-ar crede despre tine, fă ceea ce socotești drept;
- Fii la fel de indiferent și-n fața blamului, și-n fața laudelor;
- De glumă, ca și de sare, să te servești cu măsură.
Lao Zi (579 – 499 î.Hr.)
Filozof antic chinez.
Autorul tratatului clasic al taoismului Tao Te Ching (Cartea Căii și a Virtuții). Potrivit tradiției, a fost păstrătorul arhivelor la curtea imperială a dinastiei Zhou. Majoritatea savanților contemporani consideră că Lao Zi este un personaj legendar, iar tratatul a fost scris la finele secolului al IV-lea și începutul secolului al III-lea î.Hr., deși conține unele materiale mai timpurii. Conceptul fundamental expus în tratat – Tao – reprezintă începutul inaccesibil și inexprimabil în cuvinte, în care sunt întruchipate unitatea ființei cu neființa și în care se sting toate contrariile. Tao este, în chip metaforic, asemănat apei – părând, ca și ea, moale și exibil, dar fiind în realitate de neînvins. Felul acțiunii, potrivit lui Tao, se caracterizează prin inactivitate care se înțelege ca neîmpotrivire, flexibilitate, armonie, refuz al luptei. Raportat la conducător, propăvăduirea inactivității înseamnă respingerea luxului și a războiului, a violenței împotriva oamenilor și a amestecului brutal în viața lor. Înțeleptul care stă în fruntea satului, urmând calea inactivității, trebuie să facă poporul fericit, întorcându-l la simplitatea naturală, la curățenia și sinceritatea care existau înainte de apariția civilizației, a culturii și a moralei. Cel cu adevărat înțelept, curățindu-și inima de pasiuni și menținându-se în starea de liniște interioară, ajunge să se asemene lui Tao cel veșnic până la identificare („cine se supune lui Tao, acela se identifică cu el”). De acest aspect, al concepției din Tao Te Ching, se leagă căutările taoiste ulterioare privind mijloacele practice ale obținerii nemuririi fizice. Scris sub formă de aforisme, într-un limbaj destul de simplificat, tratatul lasă loc la numeroase interpretări. El reprezintă scrierea canonică a taoismului religios și s-a tradus de nenumărate ori în toate limbile europene.
Cugetările lui Lao Zi:
- Nenorocirea întregii lumi provine din mărunțișuri, la fel cum o lucrare mare se face din cele mici;
- Virtutea nelimitată seamănă cu defectul ei, răspândirea virtuții seamănă cu furtul ei;
- Cunoaște începutul și calea celor vechi, iafr cunoașterea asta îți va permite să vezi firul călăuzitor care duce la ziua de azi;
- Fiți atenți la gândurile voastre, ele sunt începutul faptelor;
- O roată are treizeci de spițe, dar ea folosește carului mulțumită golului dintre ele. Vasele se fac din argilă, dar se folosește golul vasului. Casei i se fac ferestre și uși, dar se folosește golul din casă. Iată folosul ființei și al neființei;
- Sinceritatea supremă seamănă cu un drum șerpuit, istețimea supremă seamănă cu prostia;
- În lume, marile lucruri încep obligatoriu cu cele mici. Ce e moale și slab biruie ce e tare și puternic. În lume nu e nimic mai moale și mai slab ca apa, dar ea cade pe ceva tare și puternic și nimic n-o poate birui;
- Omul vrednic păstrează esențialul și lasă deoparte ce e neînsemnat. El face tot ce se cuvine, dar niciodată nu se va bizui pe legi;
- Înfrânarea este prima treaptă a virtuții și începutul perfecțiunii morale;
- În lume, totul crește, înflorește și se întoarce la rădăcină;
- Întoarcerea la rădăcină însemnă liniște; ce e în acord cu natura e veșnic. De aceea, decăderea trupească nu presupune niciun pericol;
- Glasul adevărului nu este gingaș, gingașă este vorba mincinoasă. Omul moral nu e bun de gură, bun de gură este cel mincinos;
- Glasul adevărului e neplăcut la auz;
- Nici cea mai bună armă nu e prezicătoare de bine;
- Pentru înțelept, cinstea și rușinea din partea puternicilor lumii sunt la fel de neobișnuite;
- Cel care se mulțumește cu sine însuși e bogat;
- Bărbatul onorabil întotdeauna se străduiește să fie imparțial, să nu dea importanță lumii materiale și să nu asculte învățături sterile;
- Bărbatul onorabil face multe, dar nu se laudă cu cele făcute, acumulează merite, dar nu le recunoaște, pentru că nu vrea să-și dea la iveală înțelepciunea;
- Bărbatul onorabil îmbracă veșminte sărăcăcioase, dar înlăuntrul său poartă o piatră prețioasă;
- Dacă un lucru nu e necesar pentru un scop anume, îl poți folosi pentru un altul;
- Dacă palatul este luxos, câmpul e plin de buruieni și hambarul e gol;
- Aristocratul se îmbracă în haine scumpe, poartă săbii ascuțite, nu se mulțumește cu hrană obișnuită și adună bogății în exces. Toate acestea se numesc jaf și risipă;
- Dacă poporul nu se teme de autorități, atunci va apărea o autoritate și mai mare;
- Dacă poporul nu se teme de moarte, atunci de ce să-l sperii cu moartea?
- Există patru sfere supreme: Calea, Cerul, Pământul, Omul – iar omul ocupă primul loc între sfere;
- Legea celor buni e să facă binele și să nu se certe;
- Cel care știe măsura e mulțumit cu starea lui. Cel care știe mult e tăcut, iar cel care vorbește mul nu știe nimic;
- Pierderea se poate transforma în profit, iar profitul se poate transforma în pierdere;
- Adevărat că omul luminat nu se războiește niciodată;
- Când sunteți înstăriți, gândiți-vă ce e de făcut la vreme de restriște, fiindcă nenorocirea mare începe cu una mică;
- Când legil și poruncile se înmulțesc, crește și cifra hoților și a răufăcătorilor;
- Când nu există dușmani, nu există nici război;
- Dacă aduni mult, mult o să ai de pierdut;
- Cine poartă un război de dragul omeniei, acela îi va învinge pe dușmani;
- Cine se preface că știe multe și e în stare de orice, acela nu știe nimic și nu e în stare de nimic;
- Cine crede că a înțeles totul, acela nu știe nimic;
- Cine vorbește mult, acela are adesea parte de eșec;
- Cine e viteaz, dar lipsit de omenie, cine e generos, dar nechibzuit, cine merge înainte, dar e lipsit de umilință, acela se va prăpădi;
- Acela care cunoaște limitele activității sale și nu se apropie de primejdii, acela va trăi timp îndelungat;
- Acela care știe multe și se consideră neștiutor, acela este un om înzestrat cu morală;
- Acela care, neștiind nimic, se consideră știutor, acela este bolnav;
- Acela care, începând o treabă, se grăbește să ajungă mai repede la rezultat, nu va realiza nimic. Cine își termină treaba cu grijă, la fel cum a început, acela nu va aveam parte de eșec;
- Acordul obținut cu ușurință nu e demn de încredere;
- Oamenii cu o înaltă ținută morală nu se consideră morali, și, acesta este un semn că ei au o înaltă ținută morală;
- Înțeleptul se ferește de orice extremă;
- Omul înțelept nu se etalează în lume și, de aceea, strălucește; el nu vorbește despre sine și, de aceea, e renumit; el nu se preamărește pe sine și, de aceea, e merituos; el nu se înalță deasupra celorlalți și, de aceea, este superior celorlalți;
- Cel mai bine e ca odată ce ai obținut un succes să te retragi;
- Mulțimea, când face o trebă și se apropie de încheierea ei, o strică în mod regulat, dar dacă tu, la încheierea trebii, vei fi la fel de atent ca la început, atunci n-o vei strica;
- Dacă nu cunoști perseverența, te agiți și ai parte de eșecuri; conștiința perseverenței îl face pe om sensibil. Sensibilitatea îl conduce pe om la capacitatea de a fi drept;
- Cei care nu se învrăjbesc, nu pot fi condamnați;
- Oamenii simpli stau la temelia celor aleși, așa cum cele joase sunt temelii pentru cele înalte. De aceea, nobilimea și cârmuitorii care se preamăresc singuri nu au o situație durabilă, fiindcă ei nu privesc la oamenii simpli ca la o temelie a lor. Aceasta e o calitate înșelătoare;
- Să nu fi de preț ca matostatul (piatră semiprețioasă verde). Ci simplu ca piatra;
- Din demoni nu poți face Zei;
- Nu există nenorocire mai mare ca necunoașterea satisfacției;
- Nu există o crimă mai mare ca închiderea ochilor în privința aspirațiilor dăunătoare;
- Nu există nenorocire mai mare ca subestimarea adversarului;
- Nu există păcat mai greu ca pasiunile;
- Motivul pentru care poporul e greu de condus stă în faptul că poporul se luminează și sunt mulți învățați în rândurile sale;
- Dă dovadă de simplitatea pânzei nevopsite, hrănește în tine naturalețea bucății de lemn neprelucrate, redu lăcomia și limitează-ți dorințele;
- Desăvârșirea soldatului stă în vigilență, în permanenta pregătire de luptă, în rigoare, în sinceritate și în liniștea impenetrabilă;
- Acela care îi cunoaște pe oameni e înțelept. Cel care se cunoaște pe sine e luminat. Cel care îi biruie pe oameni e puternic. Cel care se biruie pe sine e atotputernic;
- Acela care-și neglijează viața nu și-o prețuiește. Deșteptul nu este învățat; învățatul nu este deștept;
- Deși nu există în lume ceva mai slab și mai delicat ca apa, ea poate să distrugă și cel mai dur obiect;
- Chiar dacă războiul se poartă, probabil, în numele liniștii, el este fără îndoială un rău;
- Omul este la naștere delicat și slab, iar când moare este tare și solid. Toate lucrurile, inclusiv plantele, sunt la naștere delicate și slabe, iar când mor, tari și solide. Tare și solid e tot ce moare. Delicat și slab e tot ce începe să trăiască. Cele tari și puternice nu sunt superioare celor delicate și slabe;
- Omul se conformează pământului. Pământul se conformează cerului. Cerul se conformează lui Tao, iar Tao se conformează simplității.
Heraclit din Efes (cca 535 – 475 î.Hr.)
Filozof antic grec, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai școlii filozofice ioniene. Considera că originea tuturor lucrurilor este focul. Creatorul viziunii potrivit căreia totul este în permanentă schimbare, al învățăturii despre „logos” pe care îl înțelegea ca „zeu”, „destin”, „necesitate” și „veșnicie”. Îi aparține celebra formulă „Nu te poți scălda de douri în aceeași apă a unui râu”. Alături de Pitagora și de Parmenide, Heraclit a pus bazele filozofiei antice și europene. Heraclit privea la lucuri ca la o taină, o enigmă. Născut în cetatea Efes, el aparținea unei familii aristocratice străvechi care descindea din întemeietorul Efesului, Androklos. Datorită originii sale, se bucura de o serie de privilegii „regești” și de o înaltă funcție sacrdotală (preoțească) moștenită, în templul zeiței Artemis din Efes. Filozoful nu participa la viața socială, renunțând la toate titlurile și pronunțându-se în chip negativ și cu asprime împotriva regimului din cetate și raportându-se cu dispreț la „mulțime”. Principala lucrare a filozofului este „Despre natura” și s-a păstrat sub formă de fragmente. Ea este formată din trei părți: despre natură, despre stat și despre zei și se remarcă prin originalitatea, expresivitatea și caracterul aforistic al limbii. Ideea de bază este aceea că în natură nimic nu este neschimbător, asemena apei unui râu, în care nu te poți scălda de două ori. Totul se transformă permanent în altceva, schimbându-și starea. Pentru Heraclit, expresia simbolică a transformării generale este focul. Focul reprezintă o permanentă autodistrugere, el trăiește prin aceea că moare. Heraclit a introdus un concept filozofic nou, „logos” – cuvântul, înțelegând prin acest principiu unitatea rațională care ordonează lumea cu ajutorul contrariilor elementare. Contrariile se află într-o luptă permanentă, dând naștere la noi fenomene („discordia este tatâl tuturor lucrurilor”). Rațiunea umană și logosul au aceeași natură, dar logosul este veșnic și conduce universul din care face parte și omul. Tradiția a păstrat imaginea lui Heraclit ca înțelept singuratic, cu dispreț față de oameni (și față de cei care se considerau înțelepți), din pricină că aceștia nu știu ce vorbesc și ce fac.
Cugetările sale seamănă adesea cu ghicitorile populare sau cu formulele unui oracol care, după cum credea Heraclit „…nici nu vorbește, nici nu tăinuiește, ci face semne„. Se presupune că Heraclit și-a conceput intenționat scrierea în chip obscur și a dat-o în păstrare templului lui Artemis, ca și cum ar dori să o ferească de ignoranța mulțimii. Cugetările lui Heraclit au o construcție îndelung gândită, o poetică anume. Ele sunt pline de aliterații, de jocuri de cuvinte, caracteristice structurii discursului interior adresat nu atât altora cât sie însuși, un discurs pe cale de a se întoarce în ambianța tăcerii celui care gândește.
A fi, potrivit lui Heraclit, înseamnă a deveni în permanență, a trece dintr-o formă în alta, a se înnoi, asemenea râului care poartă mereu ape noi.
O altă metaforă a ființei o reprezintă, potrivit lui Heraclit, arderea, focul. Ființa unică devine prin ardere multiplicitatea lucurilor existente, dar se stinge în acestea, la fel cum lucrurile existente se readună prin ardere în unicitatea ființei elementare. Și încă o metaforă este jocul: de fiecare dată o nouă partidă a aceluiași joc.
Cugetările lui Heraclit:
- Tuturor oamenilor le este proprie autocunoașterea și gândirea;
- Discordia este tatăl tuturor lucrurilor;
- Ochii sunt martori mai de încredere decât urechile;
- Sufletul celui adormit seamănă cu păianjenul în mijlocul plasei sale, el se îndreaptă imediat către partea rănită a corpului, iar omul se trezește;
- Dacă orbul ar fi întrebat ce este vederea, el ar răspunde că orbirea;
- Uneori chiar și o grămadă de gunoi aruncat la întâmplare poate duce la ceva minunat;
- Chiar și când toate dorințele oamenilor se împlinesc, aceștia nu devin mai buni;
- Când trăim, sufletele ne sunt moarte, când murim, ele se însuflețesc;
- Naturii îi place să se ascundă;
- Mintea nu se educă cu multă învățătură;
- Cel mai înțelept dintre oameni, în comparație cu zeul, pare o maimuță în privința înțelepciunii, a frumuseții și a tuturor celorlalte;
- Înțelepciunea constă într-un singur lucru: să afli cum guvernează totul în toate;
- Gândirea este o calitate de preț, iar înțelepciunea constă în a spune adevărul și, ascultând glasul naturii, să acționezi conform cu ea;
- Trebuie ca oamenii care se ocupă cu filozofia să știe foarte multe lucruri;
- Pentru mine, unul face cât zece mii, dacă e cel mai bun;
- Una și aceeași este în noi și vie și moartă, vioaie și adormită, tânără și bătrână. Căci, una schimbăndu-se, e alta, și invers, alta, schimbându-se, e cea dintâi;
- Numesc destin acea ordine și înlănțuire de cauze, când o cauză, legată de alta, dă naștere din sine unui fenomen;
- Cu mânia e greu să te lupți: pentru tot ce vrea ea, plătești cu viața. Să te lupți cu desfătarea e și mai greu decât cu mânia;
- Cei care, ascultând, nu înțeleg se aseamănă cu surzii: despre ei se spune: „Fiind de față, sunt absenți”;
- Totul ce știe și respectă chiar și cel mai încercat dintre înțelepți, totul este doar o părere …;
- Felul omenesc de a gândi nu este înzestrat cu rațiune, cel divin este,
- Gândurile omului sunt niște jocuri de copii.
