Arhive categorie: Cugetări

Această categorie conține citate, cugetări și aforisme din antichitate până în prezent. Sursa: „Enciclopedia înțelepciunii”.

Confucius (551 – 479 î.Hr.)

Lasă un răspuns

„Singura greșeală adevărată: să nu-ți corectezi greșelile.”

Provenea dintr-o familie de seamă care și-a pierdut averile și și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în regatul Lu (în timpul Contenția Chu – Han, regiunea Chu s-a concentrat în Pengcheng, a fost baza Western Chu, regim condus de Xiang Yu. După moartea lui Xiang, Împăratul Gaozu de Han întâi l-a acordat pe Chu generalului său Han Xin. După ce Han a fost acuzat că a complotat rebeliunea și a fost executat, teritoriile sale au fost împărțite în două părți. Liu Jiao, fratele împăratului, a câștigat titlul de „Rege al Chu” și a condus țara de la vest de Râul Huai, în timp ce restul teritoriilor Han Xin au devenit în cele din urmă Regatul Wu. Regatul lui Jiao consta din comandamente comandante de Xue, Pengcheng și Donghai. În 187 î.Hr., Xue a fost despărțit pentru a forma Regatul Lu (魯國) pentru Zhang Yan (張偃), un nepot al Împărătesei Dowager Lü. Comandamentul a fost returnat lui Chu când clanul Lü a fost îndepărtat de la putere). Concepția lui Confucius este conținută în cartea Discuții și cugetări (Lun Yu) care reprezintă însemnările cugetărilor sale și a discuțiilor avute cu elevii și discipolii săi. Conceptul fundamental al învățăturii lui este „jen” (umanism) – totalitatea relațiilor etice și sociale dintre oameni, bazate pe considerație și respect față de înaintași, față de cei mai în vârstă sau aflați pe o treaptă socială mai înaltă, supunere față de stat etc. În enunțurile lui Confucius este reflectată orientarea aristocratică a învățăturii sale. El opunea de o manieră fundamentală pe bărbații nobili oamenilor simpli: primii erau chemați să-i conducă pe ceilalți și să le servească drept exemplu. Când confucianismul a devenit doctrină predominantă (după anul 136b î.Hr.), filozoful a fost proclamat „învățătorul celor o mie de generații”, iar cultul său s-a menținut până în anul 1911.

Îmbinarea ideatică a tradiționalismului și a imperativului răspunderii individuale a fiecăruia pentru starea de lucruri din lume și-a găsit, din perspectivă istorică, o productivitate formidabilă. Această învățătură a devenit în realitate temeiul specific al modului de viață chinez, modelând în multe aspecte înfățișarea unică a civilizației chineze.

Opere: Lun Yu (Discuții și cugetări) și Cartea cântărilor (culegere și redactare de texte).

Cugetările lui Confucius:

Oamenii nobili trăiesc în înțelegere cu ceilalți oameni, dar nu conduc după ei, oamenii fără valoare se conduc după ceilalți, dar nu trăiesc în înțelegere cu ei;
Bărbatul nobil se gândește la Cale, și nu la mâncare. Când oamenii duc animalele la păscut, o fac de frica foamei. Când merg la școală, o fac din dorința de a învăța să scrie o plângere. Bărbatul nobil se preocupă de Cale, și nu de bogăție;
Bărbatul nobil seamănă cu un clopot: dacă nu bați în el nu sună. (Aceasta se interpretează ca refuz de a deschide gura, până cer superiorul nu te întreabă direct despre un lucru anume);
Fiți severi cu voi înșivă și blânzi cu ceilalți. Astfel, vă feiți de antipatia oamenilor;
În vechime, oamenii învățau să se autodesăvârșească. Astăzi, se învață să-i impresionezi pe ceilalți;
A avea stăpânire de sine ca să-i respecți pe ceilalți ca pe sine însuși și să te porți cu ei așa cum ai dori ca ei să se poarte cu tine – iată ce este arta omeniei;
În țara în care domnește ordinea, fii curajos și în ce faci, și în ce vorbești. În țara în care nu domnește ordinea, fii curajos în ce faci, dar ai grijă ce vorbești;
Gloria cea mare o au nu aceia care nu greșesc niciodată, ci acei care știu să se ridice de fiecare dată când cad;
Prostul se plânge că nu-l cunoaște lumea, iar înțeleptul, din contra, se plânge că nu-i cunoaște pe oameni;
Pentru oamenii, omenia este mai importantă decât apa și focul. Am văzut cum oamenii care au căzut în apă și în foc au murit. Dar nu am văzut ca oamenii care se conduc după legile omeniei să fi murit;

Virtutea nu rămâne singură. I se vor găsi cu siguranță vecini;
Întotdeauna apa învinge piatra, nu prin forță, ci prin perseverență;
E de ajuns ca vorbele să exprime un sens;
Omul vrednic nu merge pe urmele altor oameni;
Singura greșeală adevărată: să nu-ți corectezi greșelile;
Dacă omul nu este înzestrat cu omenie, ce să mai vorbim de etică și de muzică?;
A ști ce trebuie să faci și să nu faci, asta e cea mai rea formă de lașitate;
Oricine poate deveni nobil. Trebuie doar să vrea să devină;
Așa cum pe cer nu pot exista doi sori, la fel poporul nu poate avea doi conducători;
Când bogăția se concentrează într-o singură mână, poporul se împrăștie. Când bogăția se împarte, poporul se adună;
Când vezi un om bun, străduiește-te să-l întreci, când vezi unul rău, cercetează-i inima;
Mai bine să arzi o lumânare mică, decât să blestemi întunericul;
Feriți-vă să faceți ceea ce, mai devreme sau mai târziu, veți regreta;
Să plătești răului cu bine e o absurditate. Cu ce plătești atunci binele?;
Adevărata bunătate provine din inima omului. Toți oamenii se nasc buni;
Când principiile se deosebesc, nu poți găsi un limbaj comun;
Cinci lucruri definesc virtutea absolută: seriozitatea, generozitatea sufletului, sinceritatea, sârguința și bunătatea;
Mijlocul este locul cel mai apropiat de înțelepciune; a nu ajunge la el e același lucru cu a-l depăși;
Nu am văzut niciun om absolut înțelept. Suficient e să vezi un om nobil Nu am văzut niciun om bun. Suficient e să vezi un om consecvent;
Iată care e relația dintre conducător și popor: împăratul e vizitiul, funcționarii și legile sunt zăbala și hățurile, iar poporul – calul. Ca să mâni caii bine, trebuie să le pui corect zăbala, să ții hățurile drept, trebuie să potrivești forța cailor, și să urmărești că cei din urmă aleargă coordonat. În aceste condiții, conducătorul nu are nevoie să scoată niciun sunet, nici să plesnească din hățuri și nici să-i îndemne cu vorba – caii vor alerga singuri;
Trasul cu arcul ne învață cum trebuie să căutăm adevărul. Când arcașul dă greș, el nu dă vina pe alții, ci caută cauza în el însuși;
Cel care păzește avutul altor oameni și-l păzește și pe al său;
Cel care e moralmente înzestrat, știe negreșit să vorbească frumos;
Acela care tinde să cunoască calea cea dreaptă, dar se îmbracă neîngrijit și se hrănește prost, nu e demn de interes;
Acvela care până la patruzeci de ani trezește doar antipatie e un om terminat;
Acela care, aplecându-se asupra celor vechi, e capabil să descopere ceva nou, e demn să fie învățător;
Să mori de foame e o întâmplare neînsemnată, dar să-ți pierzi morala e o nenorocire;
Omul sporește Calea, nu Calea îl sporește pe Om. La vârsta de 15 ani, mi-am îndreptat gândurile către învățătură, la cea de 30, m-am format, la 40, nu mai aveam îndoieli, la 50, am aflat Mersul Cerului, la 60, am devenit umil, la 70, urmându-mi îndemnul inimii, n-am întrecut măsura;
Odată, Confucius a văzut o femeie plângând și a întrebat-o care îi este amărăciunea. Ea i-a zis că un tigru i-a sfâșiat toți apropiații, unul după altul. „De ce nu pleci din locurile astea?” s-a mirat înțeleptul. „În alte locuri, cârmuitorii asupresc poporul”, răspunse femeia. „Vedeți, a spus Confucius elevilor, un tiran sângeros e mai de temut decât un animal feroce.”;
„Există nemurire?” a fost întrebat Confucius. „Noi nu știm ce este viața, cum am putea așadar ști ce este moartea?” a răspuns el;
„Există vreun cuvânt cu ajutorul căruia ne-am putea conduce viața?” a fost întrebat Confucius. „Da, este, a răspuns el. Îngăduința.„.

Cleobulos din Lindos (538 – 470 î.Hr.)

Lasă un răspuns

A fost unul dintre cei șapte înțelepți antici greci. S-a făcut remarcat prin forță fizică și frumusețe. A compus ghicitori și cântece. Din păcate, în prezent, operele lui nu mai există. A devenit celebru datorită cugetărilor sale. Ele au fost săpate în tăblițe de piatră și pe frontoanele templelor grecești, mai cu seamă la Del.

Cugetările lui Cleobulos:

Nu te umfla în pene la fericire și nu te umili în nenorocire;
Este în firea virtuții, nu și a viciului, să fugă de nedreptate;
Mărită-ți fiicele după vârstă când încă sunt fecioare, și după minte când sunt deja femei;
Ia-ți nevastă pe măsură;
Să-ți placă mai mult să asculți, decât să vorbești;
Stăpânește desfătarea;
Nu râde pe seama celor caraghioși că-ți vor deveni dușmani;
Nu-i disprețui pe cei săraci;
Trebuie să asculți, dar nu să tragi cu urechea;
Învață să suporți cu noblețe vicisitudinile sorții;
Nu te mângâia și nici nu te certa cu nevasta de față cu lumea: prima e semn de prostie, a doua de nebunie;
Nu săvârși nimic prin forță.

Anacharsis (638 – 559 î.Hr.)

Lasă un răspuns

Înțelept scit, sosit în Grecia în vremea lui Solon, împreună cu prietenul său Toxaricom. I se atribuie inventarea roții olarului, a ancorei și a jocului de table. A călătorit mult. A fost ucis de fratele său, Saulios.

Cugetările lui Anacharsis:

Vița-de-vie dă trei roade: ciorchinele desfătării, ciorchinele beției și ciorchinele dezgustului;
Omul rău seamănă cu cărbunele: dacă nu te arde, te murdărește;
Mai bine să ai un singur prieten de preț, decât mulți și lipsiți de valoare;
„Care corăbii sunt cele mai sigure?” a fost întrebat Anacharsis. El a răspuns: „Cele trase la mal„;
Fiind întrebat cum să nu devii bețiv, el răspunse: „Să-ți imaginezi un bețiv în toată urâțenia lui„;
La întrebarea care sunt mai mulți, cei vii sau cei morți, el răspunse cu o întrebare: „Dar pe cei care înoată unde să-i socotesc?„;
La întrebarea ce are omul bun și rău în același timp, Anacharsis a răspuns: „Limba„;
Prima cupă ține de sete, a doua aduce bucurie, a treia, desfătare, iar a patra, nebunie;
Piața este un loc special unde oamenii se pot înșela și fura unul pe altul;
Uimitor cum la începutul ospățului se bea din cupe mici, apoi, cu burta plină, din cupe mari;
Aflând că grosimea scândurilor din care se face o corabie e de patru degete, Anacharsis a spus că marinarii navighează la patru degete de moarte.

Tales din Milet (625 – 547 î.Hr.)

Lasă un răspuns

Unul dintre cei șapte înțelepți greci. Știa să prezică eclipsele de soare, a măsurat înălțimea piramidelor grecești pe baza umbrelor lor. Potrivit lui Aristotel, Tales este primul filozof grec și ionian. În câmpul lui de interese s-au aflat problemel naturii. A identificat apa ca fiind elementul material primar al tuturor fenomenelor și lucrurilor. A făcut primul pas pe drumul formării în filozofia antică a ideii de „arche” – cauza materială a tuturor celor existente, punând astfel bazele trecerii de la gândirea mitologică la gândirea științifică. Potrivit lui Tales, din apă s-a născut și continuă să se nască tot ceea ce există, totul se transformă în apă, și, în definitiv, totul este apă. Zeul, potrivit lui Tales, este rațiunea Cosmosului, iar Universul este însuflețit și plin de zei. Lui Tales i se atribuie și panpsihismul (concepție potrivit căreia toate elementele naturii ar fi însuflețite și înzestrate cu psihic), care îi completează concepția despre lume în tradiția reprezentărilor antice egiptene despre crearea discului pământesc din oceanul primordial împreună cu „suflarea vieții„. Viața, conform lui Tales, presupune hrană și suflare: aceste funcții le îndeplinesc apa și impulsul divin inițial, „psyche„. Lucrările sale Despre rotația pământului și Despre echinocțiu nu s-au păstrat.

În domeniul matematicii, Tales a adus geometria în Grecia, familiarizându-se cu ea în timpul călătoriilor sale în Egipt și dezvoltând-o ulterior. Teoremele geometrice elaborate de el au constituit temelia matematicii grecești.

Tales a demonstrat că:

un cerc este împărțit în două părți egale de diametru;
unghiurile bazei unui triunghi isoscel sunt congruente;
unghiurile opuse la vârf sunt congruente;
un triunghi este determinat dacă sunt date o latură și unghiurile adiacente ei;
unghiul înscris într-un semicerc este unghi drept;
o paralelă dusă la una dintre laturile unui triunghi formează segmente proporționale pe celelalte două laturi ale triunghiului dat.

Tales a murit la o vârstă înaintată, în timpul unor manifestări sportive, din cauza unor călduri excesive. Pe mormântul său este o inscripție care spune: „Aici, într-un mormânt strâmt zace Marele Thales; totuși renumita sa înțelepciune a ajuns la ceruri”.

Cugetările lui Tales:

Cum poți îndura cel mai ușor nenorocirile? Dacă îți vezi dușmanii într-o situație mai rea ca a ta;
Cine e fericit? Acela care e sănătos la trup, înzestrat cu liniște în suflet și care-și desăvârșește talentul;
Nu la suprafață trebuie să te înfrumusețezi, ci în adâncul sufletului;
Afirmația că timpul e mai bătrân decât toți nu e adevărată. Căci timpul este și trecut, și prezent și viitor, iar acel timp care pentru noi este viitor, fără îndoială, este mai tânăr decât oamenii și lucrurile de astăzi;
Ignoranța e o povară grea;
Povățuiește și învață doar binele;
Înțeleptul este bogat întotdeauna, dar rareori bogatul este înțelept;
În viață cel mai greu e să te cunoști pe tine însuți;
Aceia care păcătuiesc nu se pot ascunde de privirea Zeului și nici măcar gândurile nu și le pot ascunde de el;
Ce e mai mare ca toate? Spațiul care îi cuprinde pe toți;
Ce e mai rapid ca toate? Mai rapidă decât toate e rațiunea, ea pe toate le întrece;
Ce e mai înțelept decât toate? Timpul, fiindcă el singur îi cuprinde pe toți;
Ce e ușor? Să dai altora sfaturi.

Solon din Atena (cca 638 – 558 î.Hr.)

Lasă un răspuns

Filozof antic, poet grec. Unul dintre cei șapte înțelepți. I-a mobilizat pe atenieni în războiul cu megaricii (adepți ai școlii filosofice din Grecia antică întemeiată de Euclid din Megara) pentru insula Salamina și a condus nemijlocit armatele. Războiul s-a terminat cu victoria atenienilor. În toiul revoltelor populare care s-au desfășurat în Atena, stârnite de dominația latifundiarilor eupatrizi (nobili atenieni, descendenți din familiile cuceritoare), a fost ales mediator și arhonte (termen grec, cuvânt care înseamnă „domn” sau „conducător” și care era utilizat frecvent ca titlu public oficial), și înzestrat cu autoritatea de a introduce reformele necesare. A anulat toate datoriile, indiferent de statutul persoanei. Atât introducerea de către Solon a unei noi reforme statale, democratice, cât și a altor legi (împărțirea cetățenilor în patru clase) au servit drept bază a evoluției ulterioare a dermocrației ateniene. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în călătorii.

Cugetările lui Solon:

În chestiunile importante nu poți fi pe placul tuturor;
Legile sunt ca pânza de păianjen: pe cel slab îl încurcă, iar cel puternic trece prin ele;
Cine este temut de cei mulți, de mulți are să se teamă;
Mai mult decât orice îmi place să trăiesc în democrație;
Tăcerea dă forță cuvântului, iar oportunitatea hrănește tăcerea;
Superiorul prins beat trebuie condamnat la moarte;
Nu exagera niciodată;
Bogăția duce la îmbuibare, iar îmbuibarea duce la obrăznicie;
Înainte de a porunci, învață să te supui;
Nu da sfaturi plăcute tuturor, ci utile tuturor;
Vorba este imaginea faptei;
Când ceri altora răspuns, să dai și tu socoteală. Rege e acela care e mai puternic decât toți.

Periandru din Corint (666 – 586 î.Hr.)

Lasă un răspuns

Unul din cei șapte înțelepți antici greci. A condus Corintul vreme de 40 de ani. A continuat politica tatălui său, Cripselles, îndreptată împotriva aristocrației ereditare. A introdus baterea monedei subautoritatea statului, taxele vamale, a desfășurat un program vast de construcții, a ridicat edificii arhitectonice impresionante. În vremea lui, au fost lichidate rămășițele gentilice, au fost create tribunale teritoriale și o armată de mercenari. A introdus controlul asupra veniturilor populației, interdicția adunărilor în grupuri în piețe, organizarea de cantine sociale și sărbători fastuoase, a introdus o lege împotriva luxului.

Cugetările lui Periandru:

Fii gata să mori pentru țară;
Fii măsurat în fericire și chibzuit în nefericire;
Așteaptă vremea favorabilă;
Dacă ai făcut o greșeală, îndreapt-o;
Fii statornic cu prietenii, chiar și în nefericire;
Cine vrea să cârmuiască în liniște, să se apere nu cu cai, ci cu dragostea tuturor;
Lăcomia de bani e dezgustătoare;
Fiind întrebat de ce continuă să rămână conducător, Periandru a răspuns: „Pentru că abdicarea e la fel de periculoasă ca detronarea„;
Să pedepsești nu doar fapta, ci și intenția;
Cârmuirea cu ajutorul poporului e mai bună decât tirania;
Desfătarea e trecătoare – cinstea nemuritoare;
Ascunde-ți nefericirea ca să nu-ți bucuri dușmanii;
Nu trebuie să faci nimic de dragul banilor;
Chibzuiește totul din vreme;
Nechibzuința e dăunătoare;
Liniștea e minunată;
Nu dezvălui ce-i secret;
În exercițiu stă totul;
Care este temeiul tuturor? Timpul;
Ce este cel mai de preț? Bunul simț;
Ce este libertatea? O conștiință curată;
Îndeplinește ce-ai promis.

Homer (între sec. al XII-lea și al VII-lea î.Hr.)

Lasă un răspuns

Poet antic grec legendar, autor al Iliadei și al Odiseii. Rapsod călător orb. Cu privire la datele vieții lui Homer, cercetătorii au înaintat opinii diferite: începând cu sec. al XII-lea î.Hr. (după războiul troian) și terminând cu sec. al VII-lea î.Hr. „Șapte orașe își dispută statutul de patrie a lui Homer: Smirna, Chios, Colofan, Pilos, Argos, Itacca și Atena„, se spune într-o epigramă grecească. În realitate, lista acestor oașe e mult mai lungă. A circulat o legendă extrem de răspândită despre o întrecere poetică între Homer și Hesiod. După cum presupune majoritatea cercetătorilor, poemele homerice au fost create în Asia Mică, în Ionia, în sec. al VIII-lea î.Hr. pe baza legendelor mitologice despre războiul troian. Lui Homer i-au fost atribuite în antichitate și alte opere, precum 33 de imnuri, poemele comice Margites, Războiul dintre șoareci și broaște și altele. Poemele lui Homer sunt considerate un tezaur de cunoaștere, inclusiv din perspectivă istorică și geografică.

Cugetările lui Homer:

Zeul îl află pe cel vinovat;
E o vreme pentru orice: o vreme potrivită pentru discuții, o vreme potrivită pentru liniște;
Limba omului e mlădioasă; ea poartă stiluri din abundență;
Prostul află doar ce este terminat;
Aerul de acasă e dulce;
Pe femeie tăcerea o înfrumusețează;
După cum vorbești, așa vei primi și răspuns;
Nu încerca să fii de ajutor dacă nu ești dorit;
Nu e nimic mai rău decât să rătăcești pe meleaguri străine;
Despre unele se cuvine să vorbești, despre altele să taci;
Ce e plăcut e trecător;
Munca încheiată trezește plăcere;
Ce e terminat și prostul înțelege.