Arhive lunare: august 2022

Scufita Rosie

Scufița Roșie

Carte audio:

carturesti.ro Într-un sat, lângă o pădure deasă, trăia o fetiță frumoasă, atât de frumoasă, încât părea un înger. Mama sa era atât de bucuroasă de farmecul ei, încât parcă iînnebunise de fericire. Dar și mai bucuroasa era bunica fetiței, care nu scăpa nicio ocazie ca să-i arate cât de  mult o iubea. O covârșea cu cadouri și îi făcuse o frumoasă pălăriuță în formă de scufiță, de culoare roșie. De atunci o numiră Scufița Roșie.

Într-o zi, când Scufița veni acasă după ce se jucase cu prietenele ei, văzu pe masă niște plăcinte delicioase și, crezând că erau pentru ea, își intrebă mama dacă putea să le mănânce.

– Sunt pentru bunica ta; biata de ea este foarte bolnavă, spuse mama. O sa îi duci tu aceste plăcinte și acest borcan cu dulceață.melimeloparis.ro Scufița puse într-un coș tot ce îi spusese mama sa, o sărută pe aceasta și plecă spre casa bunicii, care se afla țn cealaltă parte a pădurii. Scufița Roșie mergea cântând bucuroasă, când, trecând prin pădure, se întâlni cu Lupul, care era mai înfometat ca niciodată. Micuța putea fi o gustare delicioasă pentru dinții lui ascuțiți. Dar, tocmai când își deschidea gura îngrozitoare, observă în apropiere niște tăietori de lemne. Se ascunse unde putu mai bine, apoi se apropie de fetiță spunându-i cu o voce prefăcută :
– Ce frumoasă ești, fetițo! Cum te numești?
– Mă numesc Scufița Roșie.
– Aha, aha ! Frumos nume mai ai ! Și unde te duci așa singurică?
– Merg să-mi vizitez bunica. Vezi coșul ăsta ? Înăuntru am plăcinte și un borcan cu dulceață pe care mi l-a dat mama pentru ea.

Fetița, fiind bine crescută, îi răspundea cu amabilitate Lupului, fără să realizeze pericolul pe care îl reprezenta acesta.
– Aha, aha !…Deci bunicuța ta este bolnavă? Măi, să fie ! Și este departe de aici casa bunicuței tale ?
– Foarte departe! răspunse Scufița Roșie. Mai am jumătate de drum de mers. Vezi moara aceea în departare ?
– În moara aceea locuiește bunica ta?
– Nu în moară; aproape de ea, în prima casă din sat.
Stătu pe gânduri Lupul și, după ce își frecă cu labele botul, care era umed de poftă, îi spuse:
– Știi ce m-am gândit, Scufiță? O să te însoțesc să-ți vizitezi bunica.
– Tu o cunoști pe bunica mea ?
– Nu, dar aș vrea să o cunosc.
– Bun, atunci să mergem amândoi să o vedem pe bunica.
– Perfect ! Să mergem amândoi, dar separat. Eu am să merg pe drumul care trece prin pădure și tu pe cel din jurul ei, și astfel vom vedea care ajunge primul la casa bunicii tale.hainedevis.roLupului îi luă puțin timp să ajungă la casa în care locuia bunica Scufiței Roșii. Bătu la ușă și dinăuntru bunica întrebă:
– Cine e ?
– Scufița Roșie, spuse Lupul schimbându-și vocea; ți-am adus niște plăcinte și un borcan cu dulceață.
Bătrâna, crezând că era nepoata sa, răspunse :
– Intră draga mea; ridică zăvorul și împinge puțin ușa.
Așa făcu ticălosul lup și nici nu intră bine, că se năpusti asupra bătrânicii și o înfulecă dintr-o înghițitură.
Puțin mai târziu, ajunse și Scufița Roșie și, găsind ușa încuiată, bătu ușor :
– Cine e? întrebă Lupul cu o voce răgușită.
Fetița se sperie la auzul acestei voci urâte, dar se gândi că bunica era răcită.
– Sunt Scufița, nepoțica ta, ți-am adus niște plăcinte și un borcan cu dulceață, rosti micuța. Dar ce răgușită ești!
Atunci Lupul își schimbă vocea :
– Nu lua în seamă, micuțo; împinge ușa și intră.melkior.roScufița intră încrezătoare, în timp ce vicleanul Lup își ascundea capul sub cuvertură.
– Cum te simți ? întrebă micuța, apropiindu-se de pat.
– Sunt foarte răcită, răspunse Lupul, îndulcindu-și vocea. Închide bine ușa, adăugă pe urmă.
– Unde să pun aceste bunătăți pe care mi le-a dat mama pentru tine ?
– Pune-le pe masă și vino să te culci lângă mine.
Scufița se așeză pe pat și exclamă:
– Ce brațe mari ai azi, bunico!
– Ca să te pot îmbrțăișa mai bine, răspunse lupul.
– Și ce picioare mari ai!
– Ca să alerg mai bine, draga mea.
– Dar bunico, ce urechi mari ai!
– Ca să te aud mai bine, micuțo.
După un scurt moment de liniște, Scufița întrebă :
– Dar bunico, și dinții aceștia enormi pe care îi ai?
– Sunt așa ca să te pot mânca mai bine!chilipirul-zilei.ro/ Și animalul se năpusti asupra fetiței ca s-o mănânce. Dar Scufița țipă cu putere și fu auzită de niște tăietori de lemne.
Aceștia alergară repede înspre căsuță și îl omorără pe lupul cel hain.
Din acea zi, frumoasa Scufiță povesti tuturor cunoscuților săi ce i se întâmplase și îi sfătui să își aleagă cu mare grijă prietenii, căci unii pot fi răuvoitori și pot oferi surprize neplăcute, precum cea făcută de ticălosul lup.

elefant.ro

Norocul culegatorului

Norocul culegătorului, de I. L. Caragiale (1892)

Carte audio:

libris.ro

A fost odată un băiat sărman: şi făcându-i-se Maichii Precistii milă de el, s-a prefăcut călugăriţă şi i-a ieşit înainte când bătea el hoinar drumurile.

— Mă băieţele, ce tot umblu tu, de colo până colo, fără rost? Uite, o să vie iarna; tu n-ai părinţi, adapost n-ai, haine nu, n-ai de nici unele. Vrei tu să te procopseşti?

— Vreau, sărut mâna, maică…

— Atuncea…vino cu mine.

Şi a plecat băiatul dupa maica stariţă. Ea l-a dus la o tipografie şi l-a băgat ucenic; i-a dat ceva mărunţele pentru covrigi, l-a blagoslovit şi s-a dus.

lensa.ro

A început atunci pentru băiatul sărac frecuşul jugului vieţii: vânzarea puterilor de azi pe o bucăţica de pâine pentru mâine, de mâine pentru poimâine, ş-aşa tot mereu, muncă zdrobitoare câtu-i ziulica de lucru, de sărbătoare, ba şi de duminică până-n amiezi; asprimea celor mari; uşoare greşeli plătite cu vorbe şi lovituri prea grele, şi silinţă niciodată răsplătită cu o vorbă bună măcar, şi dureri de dinţi prăpădiţi de otrava plumbului, şi usturături de urechi trase la corecturi date prost… şi câte şi mai câte… Avea de ce să mulţumească maichii stariţii, nu-i vorbă.

Dar… le-a răbdat toate.

A crescut băiatul canonit şi muncit şi a ajuns după ucenicie, culegător. Ş-a stat el aşa lucrător multă vreme — şi multă şi grea. Într-o seară, amărât rău de sărăcie şi osteneală, tocmai când trecea să se ducă acasă pe drumul pe unde se-ntâlnise în copilărie cu maica stariţa, şi-a adus aminte cu dor şi cu obidă de ea, ş-aşa s-a gândit de adânc la dânsa, că numai iacăt-o înaintea lui, tot aşa de blândă şi de tristă ca ş-odinioară, tot aşa de tânără şi de frumoasă de parcă nu trecuseră valurile vremii şi peste ea ca peste toată lumea.

— Te gândeai la mine?

— Da maică, mă gândeam la sfinţia ta, că tare mi-e sufletul acrit şi m-am săturat să mă chinuiesc atâtea ceasuri pe zi şi să nu mă procopsesc toată viaţa… ş-mi dam cu socoteala că sfinţia ta trebuie să ai trecere în lumea asta…

kitunghii.ro

Da, maica stariţă zâmbi cu mâhnire şi-i tăie vorba cu bunătate:

— În lumea asta?… nu prea am trecere de la o vreme.

— Şi de aia vream să te rog — zice lucrătorul — să-mi faci şi mie rost de vrun noroc mai bun.

— Să vedem… să mă rog poate de fiu-meu.

— Da ce e fiul sfinţiei tale?… are vreo putere?

— Apoi de! eu aşa gândesc… Da ce ai vrea tu?

— Ştiu eu? aş vrea să nu mai lucrez aşa de mult pentru atât de puţin câştig.

— Bine, zise maica stariţa… Atuncea, dacă-i aşa, o să mă rog de fiu-meu să te norocească.

Şi râdică ochii ei sfinţi şi dulci cum îi cerul senin, în sus şi zise:

— Fiul meu, fiul meu! fă-mi pe gând şi dă omului ăstuia necăjit, că e omul nostru, ce mă rog eu: scuteşte-l de atâta oboseală, şi dă-i şi lui un dar: pentru fiece bârfire ce-a trecut pân degetele şi pân vingalacul lui câte trei parale, două pentru fiece minciună şi câte o para pentru fiecare două nerozii.

— Aoleu! maică, zice culegătorul, iar cu paraua? văz eu că tot nepricopsit o să rămâi.

— Taci tu — răspunse ea — şi aibi credinţă — vorba fii-meu: credinţa ta te va mântui… Noapte bună!

— Noapte bună, maică

Şi s-a dus maica stariţa.

Lucrătorul a pornit şi el spre casă. Când să intre… ce să vază?… Nevastă-sa — că uitasem să vă spui, de graba ce mi-e să isprăvesc, că se şi însurase — nevastă-sa aprinsese o sumă de lumânări şi ţopăia pân odaie singură.

— Ce e femeie? zise omul; ce! ai înnebunit de joci tontoroiul singură fără flaşnetă măcar?

elefant.ro

Aş! femeia n-aude, n-avede: dă-i nainte! ba încă sare şi-l ia de gât şi pe el şi-l târăşte şi-l învârteşte, dă-i la dreapta, dă-i la stânga, mă rog, ca nebunii, până ce cad amândoi pe câte un scaun gâfâind. Bietul om începe să-şi facă cruce ca de alte alea:

„Să ştii că mi s-a smintit femeia de necazul sărăciei!”

După ce s-a mai odihnit ea şi a răsuflat niţel, s-a sculat de pe scaun şi zor-nevoie să-l ia iar la danţ. El de frica tontoroiului, zbughi pe uşă-afară! Ea după el!… şi-i spune toată pricina veseliei ei, pe cum că pe la toacă se trântise puţin obosită de spălatul rufelor şi i se arătase în vis Maica Domnului şi-i zisese:

„Femeie, să scobeşti cu un cuţit sub vatra din tindă, şi o să găseşti acolo o oală, şi ce-o fi în oala aceea al vostru să fie”.

— Şi uite! zice nevasta, şi ridică plapuma… Ce să vezi! Poli, galbeni, patace, franci, băncuţe, hârtii de 20 de 100, ba şi de 1000! pe care le vărsase din oală în pat.

Şi astfel s-a procopsit culegătorul nostru şi a mulţumit maichii stariţii că-i menise aşa de bine.

Pe urmă, mai târziu i s-a deschis lui capul şi s-a dumirit cine să fi fost călugăriţa, că aici stătuse putere dumnezeiască la mijloc şi că el se procopsise aşa fiindcă de atâta amar de vreme era culegător la un ziar mare cotidian:

Trei parale bârfirea, două minciuna, şi nerozii… două de-o para!

bookzone.ro

Povestea povestilor

Povestea poveștilor (poveste letonă)

Carte audio:

 

carturesti.ro  ÎN VREMURILE DE DEMULT trăia într‑o mlaştină un drac. Odată, acest drac a făgăduit un sac întreg de galbeni celui ce‑i va spune o poveste pe care el n‑o mai auzise vreodată. Au venit mulţi amatori de aur din felurite locuri şi cîte poveşti nu i‑au povestit! Dar numai ce începeau povestea, dracul striga:

—  O ştiu! O ştiu! şi o spunea el pînă la sfîrşit.

Un tată avea trei feciori: primii doi, cei mari, erau deş­tepţi, al treilea, cel mic, era prost. Se gîndiră să meargă şi ei să‑i spună dracului poveşti.

Se duse mai întîi fratele cel mare şi‑i zise:

—  Bună seara, boier preamilostiv!

—  Bună seara, fiule! îi răspunse dracul.

nemira.ro

Şi începu fratele cel mare să povestească. Povesteşte el, povesteşte, dar nici n‑ajunge bine la jumătatea poveştii că dra­cul începe s‑o spună el mai departe. Aşa că n‑a ieşit nimic. Dracul mai pusese o condiţie: celui ce nu va reuşi să‑i spună o poveste pe care el să n‑o ştie, îi va jupui trei fîşii de curele din spinare.

Cînd băiatul cel mare termină toate poveştile care le ştia, dracul îi jupui trei curele şi‑l lăsă să plece acasă.

A doua zi, era pe înserate; fratele cel mijlociu se duse la drac să‑i spună poveşti. Cînd ajunse, îi zise ca şi frate‑său cel mare:

—  Bună seara, boier preamilostiv!

—  Bună seara, fiule! la fel îi răspunse dracul.

Fratele cel mijlociu povesti toate poveştile pe care le ştia. Dar ce folos, dacă şi dracul le ştia pe toate! Şi dracul îi jupui trei curele din spinare, după care îi dădu drumul acasă.

A treia zi, seara, plecă şi prostul să‑i spună dracului poveşti. Taică‑său, e drept, nu voia să‑l lase: o să‑i jupoaie şi lui curele din spinare, dar nu putu să‑l oprească în nici un chip. Cînd prostul ajunse la drac în mlaştină, îi zise:

—  Bună seara, drace.

—  Bună seara, fiule, îi răspunse dracul.

Dar prostul i‑o reteză scurt:

—  Eu nu sînt fiul tău! Nu vrei mai bine s‑asculţi o poveste?

—  Ah, cît de mult doresc! zise dracul. Însă, dacă n‑o să‑mi spui o poveste pe care n‑am mai auzit‑o, o să‑ţi jupoi trei curele din spinare!

—  Aşa să fie!

Prostul fu de acord. Dar mai adăugă:

—  Iar dacă tu mă vei întrerupe, spunîndu‑mi că aşa ceva nu‑i cu putinţă, eu o să‑ţi jupoi din spinare şase curele!

Ce să‑i faci, vrei nu vrei, trebuie să asculţi povestea!

Iar prostul începu aşa:

—  Sîntem la tata trei feciori, tata e al patrulea, iar eu al cincilea.

various-brands.ro

Dracul era cît pe aci să strige că aşa ceva nu e cu putinţă, dar îşi luă seama că o să i se jupoaie şase curele din spinare şi tăcu.

Iar prostul povesti mai departe.

—         Odată, ne‑am dus să curăţăm de tufişuri o poieniţă. Ne‑am apucat şi am curăţat o poieniţă mare‑mare. Dimineaţa, ne uităm şi poieniţa ia‑o de unde nu‑i. Am căutat‑o noi, dar degeaba. Aproape două conace din zi am căutat‑o, însă fără nici un folos. Deodată am zărit un ţăran care tăia o coadă pen­tru greblă. Mă dau mai aproape şi văd că ţăranul sprijinea vîrful cozii într‑o poieniţă mare‑mare. Mie ce‑mi pasă? Eu mi‑s tînăr şi puternic, aşa că am aruncat coada greblei la nouă verste depărtare. Aşa ne‑am găsit poieniţa. Ne‑am apucat de semănat. Trei zile am semănat un grăunte şi jumătate de orz. A răsărit nişte orz de ţi‑era mai mare dragul! L‑am cosit, l‑am treierat şi ne‑am apucat să facem din el bere. Şi, ce să‑ţi spun, am făcut o şură şi jumătate de bere! Şi‑am încins un chef ca‑n basme: şaptezeci de ţărani şi şaptezeci de cai au băut trei zile şi trei nopţi în şir. Berea s‑a terminat, dar am mai scurs de pe fund încă trei butoaie şi jumătate. Ei, şi ne‑am îmbătat serios. Ne‑am apucat să prindem muşte şi să le vîrîm în sac. Asta era tocmai în vremea cînd la nemţi se scumpiseră muştele. Dădeau o vacă pe‑o muscă. O vacă pe‑o muscă! Aflînd asta, ce să zic? Eu mi‑s tînăr şi puter­nic, aşa că am aruncat sacul cu muşte pe umăr şi am pornit spre ţara nemţilor. Acolo, pentru fiece muscă am căpătat cîte o vacă. Pentru fiece muscă – o vacă! Aveam acum atîtea vaci, că poate nici baronul n‑avea aşa de multe. Nu puteam singur s‑o scot la capăt cu ele. A trebuit să le încarc pe‑o corabie ca să le duc pîn‑acasă. Numai că pe mare s‑a stîrnit o furtună care‑a prefăcut corabia în ţăndări şi‑a aruncat‑o pe malul celălalt. Stam şi mă gîndeam ce să fac. Ei, dar ce‑mi pasă? Eu mi‑s tînăr, puternic şi numaidecît mi‑a dat prin cap ce să fac: am apucat o vacă de coadă, am învîrtit‑o binişor şi am aruncat‑o peste mare. Am apucat‑o pe‑a doua şi tot aşa mereu. Astfel mi‑am trecut dincolo toate vacile mele cele frumoase. Mai rămăsese una şchioapă. Dar atunci mi‑am dat seama: da’ eu cum o să trec peste mare? Ei, dar ce‑mi pasă? Sînt tînăr şi puternic, o să mă azvîrl singur peste mare. Am apucat vaca şchioapă de coadă, am învîrtit‑o de vreo zece ori în jur şi am azvîrlit‑o peste mare, ţinîndu‑mă de coada ei. Aşa am zburat cu vaca cea şchioapă peste mare. Aici a trebuit să alerg pînă mi‑am strîns toate vacile. Dar mie ce‑mi pasă? Sînt tînăr şi puternic! Le‑am legat de coarne pe cele mai nărăvaşe. Dumnezeu, văzînd cîte vaci am, mă întreabă dacă nu vreau să le tai şi din pieile lor să fac papuci. Toţi sfinţii îşi cam tociseră papucii şi, de! trebuie să‑i încalţe pe toţi. Şi pe cei mari şi pe cei mici. Şi mi‑a făgăduit Dumnezeu o grămadă de bani. Am tăiat toate vacile, iar din pieile lor am făcut papuci: din pieile mai groase – pentru sfinţii cei mari, din cele mai subţiri – pentru îngeraşi. Acum altă belea: cum să trimit papucii în cer? Nimeni nu vine după ei, şi mai trebuie să iau şi banii de‑acolo. Am luat atunci toate cozile vacilor şi le‑am legat una de alta. Am făcut o frînghie lungă‑lungă. Am legat papucii de un capăt, iar pe celă­lalt – ce‑mi pasă? Sînt tînăr şi puternic! L‑am învîrtit şi l‑am azvîrlit în sus, în cer. L‑am azvîrlit lui Sfîntu Petru drept în mî­nă. El a apucat capătul frînghiei, trăgîndu‑mă şi pe mine odată cu papucii. A luat papucii şi mi‑a plătit banii. Doream să ajung şi eu în cer, dar nu m‑au lăsat; m‑au înhăţat şi m‑au aruncat în jos. S‑a iscat un vînt puternic, care m‑a dus într‑o mlaştină mare. Cum am căzut, am intrat în

smîrc pînă la gît. „Ei, îmi zic, mi‑a sosit sfîrşitul!” Deodată, ce‑mi văd ochii? Un urs fugind, iar după el gonea un iepure, vrînd să‑l prindă. Aveam de gînd să mă prind de coada ursului, dar mi‑am zis: iepurele e mai puternic, de vreme ce vrea să prindă ursul. Aşa că m‑am prins de coada iepurelui: cînd a trecut pe lîngă mine – eu, ce? eu mi‑s tînăr şi puternic – hăţ! l‑am apucat de coadă. Cît de mult dorea să scape! Trage el, trage şi mă smulge din smîrc, numai că, săracul, a rămas fără coadă.

Dracul asculta şi asculta, rămăsese chiar cu gura căscată, dar n‑avea ce să spună. Povestea asta n‑o mai auzise şi se temea ca nu cumva, din întîmplare, să scoată vreun strigăt; atunci i‑ar fi jupuit şase curele din spinare.

Se uită prostul; dracul tremura de frică. Atunci strigă la el:

—  Ce? Nu cumva nu ţi‑a plăcut povestea? Iar dacă nu crezi că totul s‑a petrecut întocmai, na, uite coada iepurelui!

nemira.ro

Acestea zicînd, prostul aruncă pe masă o coadă de iepure. Acum dracul crezu că totul a fost într‑adevăr aşa, şi se sperie şi mai tare. Nu‑i de glumit! Însuşi Dumnezeu a stat de vorbă cu prostul şi i‑a comandat papucii. Ba încă mai aruncă vacile peste mare ca pe nişte pietricele. Dracul îi dădu pe loc flăcăului un sac cu galbeni, greu de nu‑l puteai urni, şi‑i porunci să se care mai repede acasă; nu vrea să mai audă de el.

Prostul nici că dorea altceva. Azvîrli sacul pe umăr şi‑o porni spre casă, parcă era un general. Taică‑său şi fraţii mai mari se mirară nevoie mare de norocul lui, dar prostul nu făcea altceva decît să rîdă. Îşi construi un palat mare şi trăi în el împărăteşte.

libris.ro