Heraclit din Efes (cca 535 – 475 î.Hr.)

carturesti.ro

Filozof antic grec, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai școlii filozofice ioniene. Considera că originea tuturor lucrurilor este focul. Creatorul viziunii potrivit căreia totul este în permanentă schimbare, al învățăturii despre „logos” pe care îl înțelegea ca „zeu”, „destin”, „necesitate” și „veșnicie”. Îi aparține celebra formulă „Nu te poți scălda de douri în aceeași apă a unui râu”. Alături de Pitagora și de ParmenideHeraclit a pus bazele filozofiei antice și europene. Heraclit privea la lucuri ca la o taină, o enigmă. Născut în cetatea Efes, el aparținea unei familii aristocratice străvechi care descindea din întemeietorul EfesuluiAndroklos. Datorită originii sale, se bucura de o serie de privilegii „regești” și de o înaltă funcție sacrdotală (preoțească) moștenită, în templul zeiței Artemis din Efes. Filozoful nu participa la viața socială, renunțând la toate titlurile și pronunțându-se în chip negativ și cu asprime împotriva regimului din cetate și raportându-se cu dispreț la „mulțime”. Principala lucrare a filozofului este „Despre natura” și s-a păstrat sub formă de fragmente. Ea este formată din trei părți: despre natură, despre stat și despre zei și se remarcă prin originalitatea, expresivitatea și caracterul aforistic al limbii. Ideea de bază este aceea că în natură nimic nu este neschimbător, asemena apei unui râu, în care nu te poți scălda de două ori. Totul se transformă permanent în altceva, schimbându-și starea. Pentru Heraclit, expresia simbolică a transformării generale este focul. Focul reprezintă o permanentă autodistrugere, el trăiește prin aceea că moare. Heraclit a introdus un concept filozofic nou, „logos” – cuvântul, înțelegând prin acest principiu unitatea rațională care ordonează lumea cu ajutorul contrariilor elementare. Contrariile se află într-o luptă permanentă, dând naștere la noi fenomene („discordia este tatâl tuturor lucrurilor”). Rațiunea umană și logosul au aceeași natură, dar logosul este veșnic și conduce universul din care face parte și omul. Tradiția a păstrat imaginea lui Heraclit ca înțelept singuratic, cu dispreț față de oameni (și față de cei care se considerau înțelepți), din pricină că aceștia nu știu ce vorbesc și ce fac.

libris.ro

Cugetările sale seamănă adesea cu ghicitorile populare sau cu formulele unui oracol care, după cum credea Heraclit …nici nu vorbește, nici nu tăinuiește, ci face semne„. Se presupune că Heraclit și-a conceput intenționat scrierea în chip obscur și a dat-o în păstrare templului lui Artemis, ca și cum ar dori să o ferească de ignoranța mulțimii. Cugetările lui Heraclit au o construcție îndelung gândită, o poetică anume. Ele sunt pline de aliterații, de jocuri de cuvinte, caracteristice structurii discursului interior adresat nu atât altora cât sie însuși, un discurs pe cale de a se întoarce în ambianța tăcerii celui care gândește.

A fi, potrivit lui Heraclit, înseamnă a deveni în permanență, a trece dintr-o formă în alta, a se înnoi, asemenea râului care poartă mereu ape noi.

vivre.ro

O altă metaforă a ființei o reprezintă, potrivit lui Heraclit, arderea, focul. Ființa unică devine prin ardere multiplicitatea lucurilor existente, dar se stinge în acestea, la fel cum lucrurile existente se readună prin ardere în unicitatea ființei elementare. Și încă o metaforă este jocul: de fiecare dată o nouă partidă a aceluiași joc.

starshiners.ro

Cugetările lui Heraclit:

  • Tuturor oamenilor le este proprie autocunoașterea și gândirea;
  • Discordia este tatăl tuturor lucrurilor;
  • Ochii sunt martori mai de încredere decât urechile;
  • Sufletul celui adormit seamănă cu păianjenul în mijlocul plasei sale, el se îndreaptă imediat către partea rănită a corpului, iar omul se trezește;
  • Dacă orbul ar fi întrebat ce este vederea, el ar răspunde că orbirea;
  • Uneori chiar și o grămadă de gunoi aruncat la întâmplare poate duce la ceva minunat;
  • Chiar și când toate dorințele oamenilor se împlinesc, aceștia nu devin mai buni;
  • Când trăim, sufletele ne sunt moarte, când murim, ele se însuflețesc;
  • Naturii îi place să se ascundă;
  • Mintea nu se educă cu multă învățătură;
  • Cel mai înțelept dintre oameni, în comparație cu zeul, pare o maimuță în privința înțelepciunii, a frumuseții și a tuturor celorlalte;
  • Înțelepciunea constă într-un singur lucru: să afli cum guvernează totul în toate;
  • Gândirea este o calitate de preț, iar înțelepciunea constă în a spune adevărul și, ascultând glasul naturii, să acționezi conform cu ea;
  • Trebuie ca oamenii care se ocupă cu filozofia să știe foarte multe lucruri;
  • Pentru mine, unul face cât zece mii, dacă e cel mai bun;
  • Una și aceeași este în noi și vie și moartă, vioaie și adormită, tânără și bătrână. Căci, una schimbăndu-se, e alta, și invers, alta, schimbându-se, e cea dintâi;
  • Numesc destin acea ordine și înlănțuire de cauze, când o cauză, legată de alta, dă naștere din sine unui fenomen;
  • Cu mânia e greu să te lupți: pentru tot ce vrea ea, plătești cu viața. Să te lupți cu desfătarea e și mai greu decât cu mânia;
  • Cei care, ascultând, nu înțeleg se aseamănă cu surzii: despre ei se spune: „Fiind de față, sunt absenți”;
  • Totul ce știe și respectă chiar și cel mai încercat dintre înțelepți, totul este doar o părere …;
  • Felul omenesc de a gândi nu este înzestrat cu rațiune, cel divin este,
  • Gândurile omului sunt niște jocuri de copii.

cartepedia.ro

elefant.ro

Lasă un răspuns