Dramaturg grec, unul dintre cei trei mari tragici atenieni ai secolului al V-lea î.Hr. Datele despre viața lui Eschil provin în principal din biografia care îi prefațează tragediile într-un manuscris din secolul al XI-lea. De acolo aflăm că Eschil s-a născut în 525 î.Hr., la Elefsina, iar tatăl său era Ephorion, care aparținea vechii aristocrații ateniene, eupatrizilor, Eschil s-a luptat cu perșii la Marathon (acest fapt este menționat cu mândrie în epitaful său) și se presupune că a luat parte și la bătălia de la Salamina, întrucât relatarea despre această bătălie din Perșii pare să aparțină unui martor ocular. Eschil a participat pentru prima dată la competiția tragicilor aproximativ în anul 500 î.Hr., dar primul premiu a reușit să-l câștige abia în 484 î.Hr. Mai târziu, Eschil a ocupat primul loc de cel puțin 13 ori. Atenienii apreciau foarte mult operele lui. De aceasta ne putem da seama, fiindcă după moartea lui Eschil a fost luată hotărârea ca oricine dorește să facă un spectacol după o piesă a lui, “să primească corul” din partea autorităților (adică să primească aprobarea de a reface montarea spectacolului în vremea sărbătorilor dionisiace). Eschil a călătorit de câteva ori în Sicilia, montându-și acolo piesele, iar în anul 476 î.Hr. a scris tragedia Etneele, în cinstea întemeierii orașului Etna de către Hieron I, conducătorul de atunci al Siracuzei. Informația potrivit căreia Eschil ar fi părăsit Atena în 468 î.Hr., pentru că l-ar fi revoltat succesul mai tânărului său rival, Sofocle, este mai degrabă neadevărată. Oricum, în anul 467 î.Hr., Eschil se afla iarăși în Atena, la montarea noii sale tragedii “Șapte contra Tebei”, iar în 458 î.Hr., a capodoperei sale, “Orestia” – singura trilogie greacă ajunsă integral până la noi. Eschil a murit la Gela, în Sicilia, în anul 456 î.Hr.

Ca toți tragicii de până la Sofocle, juca singur rolurile din piesele sale, dar angaja și actori profesioniști. Se considera că opera lui Eschil reprezintă o etapă extrem de importantă în evoluția dramei prin introducerea în acțiune a celui de-al doilea actor.

Eschil își grupa tragediile în trilogii dedicate unei teme unice. Se crede că Eschil a fost autorul a nouăzeci de drame, dintre care ne sunt cunoscute denumirile a șaptezeci și nouă, dintre ele făcând parte Perșii, Prometeu înlănțuit, Șapte contra Tebei și Rugătoarele.

Cugetările lui Eschil:

• Flecarul e lovit cu biciul dublu;
• Dacă puterea se unește cu dreptatea, ce poate fi mai presus de această unire?;
• Fericitului îi vine ușor să-l învețe pe cel nenorocit;
• Iubirea e, de poți numi iubire, / Capriciul nebunesc al voii femeiești, / Mai aprigă ca ciuma, mai rea decât furtuna;
• Înțelept nu e acela care știe multe, ci acela ale cărui cunoștințe sunt folositoare;
• Tonul nu-l ridicați, povestea spuneți-o fără grabă. De-o liniște sobră vă sunt chipurile și privirea pline;
• De neinvidiat e soarta aceluia pe care nimeni nu-l invidiază;
• Necesitatea nu poate fi biruită;
• Legătura de rudenie și prietenia sunt forța supremă;
• Odată ce-ai înfăptuit ceva, răspunde pentru faptele tale;
• Căsătoria prin constrângere e groaznică;
• Un prost norocos e o mare pacoste;
• Chiar dacă îmi este mie greu, nu e un motiv să fac pe cineva să sufere.