Filozof antic chinez.
Autorul tratatului clasic al taoismului Tao Te Ching (Cartea Căii și a Virtuții). Potrivit tradiției, a fost păstrătorul arhivelor la curtea imperială a dinastiei Zhou. Majoritatea savanților contemporani consideră că Lao Zi este un personaj legendar, iar tratatul a fost scris la finele secolului al IV-lea și începutul secolului al III-lea î.Hr., deși conține unele materiale mai timpurii. Conceptul fundamental expus în tratat – Tao – reprezintă începutul inaccesibil și inexprimabil în cuvinte, în care sunt întruchipate unitatea ființei cu neființa și în care se sting toate contrariile. Tao este, în chip metaforic, asemănat apei – părând, ca și ea, moale și exibil, dar fiind în realitate de neînvins. Felul acțiunii, potrivit lui Tao, se caracterizează prin inactivitate care se înțelege ca neîmpotrivire, flexibilitate, armonie, refuz al luptei. Raportat la conducător, propăvăduirea inactivității înseamnă respingerea luxului și a războiului, a violenței împotriva oamenilor și a amestecului brutal în viața lor. Înțeleptul care stă în fruntea satului, urmând calea inactivității, trebuie să facă poporul fericit, întorcându-l la simplitatea naturală, la curățenia și sinceritatea care existau înainte de apariția civilizației, a culturii și a moralei. Cel cu adevărat înțelept, curățindu-și inima de pasiuni și menținându-se în starea de liniște interioară, ajunge să se asemene lui Tao cel veșnic până la identificare (“cine se supune lui Tao, acela se identifică cu el”). De acest aspect, al concepției din Tao Te Ching, se leagă căutările taoiste ulterioare privind mijloacele practice ale obținerii nemuririi fizice. Scris sub formă de aforisme, într-un limbaj destul de simplificat, tratatul lasă loc la numeroase interpretări. El reprezintă scrierea canonică a taoismului religios și s-a tradus de nenumărate ori în toate limbile europene.
Filozof antic grec, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai școlii filozofice ioniene. Considera că originea tuturor lucrurilor este focul. Creatorul viziunii potrivit căreia totul este în permanentă schimbare, al învățăturii despre “logos” pe care îl înțelegea ca “zeu”, “destin”, “necesitate” și “veșnicie”. Îi aparține celebra formulă “Nu te poți scălda de douri în aceeași apă a unui râu”. Alături de Pitagora și de Parmenide, Heraclit a pus bazele filozofiei antice și europene. Heraclit privea la lucuri ca la o taină, o enigmă. Născut în cetatea Efes, el aparținea unei familii aristocratice străvechi care descindea din întemeietorul Efesului, Androklos. Datorită originii sale, se bucura de o serie de privilegii “regești” și de o înaltă funcție sacrdotală (preoțească) moștenită, în templul zeiței Artemis din Efes. Filozoful nu participa la viața socială, renunțând la toate titlurile și pronunțându-se în chip negativ și cu asprime împotriva regimului din cetate și raportându-se cu dispreț la “mulțime”. Principala lucrare a filozofului este “Despre natura” și s-a păstrat sub formă de fragmente. Ea este formată din trei părți: despre natură, despre stat și despre zei și se remarcă prin originalitatea, expresivitatea și caracterul aforistic al limbii. Ideea de bază este aceea că în natură nimic nu este neschimbător, asemena apei unui râu, în care nu te poți scălda de două ori. Totul se transformă permanent în altceva, schimbându-și starea. Pentru Heraclit, expresia simbolică a transformării generale este focul. Focul reprezintă o permanentă autodistrugere, el trăiește prin aceea că moare. Heraclit a introdus un concept filozofic nou, “logos” – cuvântul, înțelegând prin acest principiu unitatea rațională care ordonează lumea cu ajutorul contrariilor elementare. Contrariile se află într-o luptă permanentă, dând naștere la noi fenomene (“discordia este tatâl tuturor lucrurilor”). Rațiunea umană și logosul au aceeași natură, dar logosul este veșnic și conduce universul din care face parte și omul. Tradiția a păstrat imaginea lui Heraclit ca înțelept singuratic, cu dispreț față de oameni (și față de cei care se considerau înțelepți), din pricină că aceștia nu știu ce vorbesc și ce fac.
Cugetările sale seamănă adesea cu ghicitorile populare sau cu formulele unui oracol care, după cum credea Heraclit “…nici nu vorbește, nici nu tăinuiește, ci face semne“. Se presupune că Heraclit și-a conceput intenționat scrierea în chip obscur și a dat-o în păstrare templului lui Artemis, ca și cum ar dori să o ferească de ignoranța mulțimii. Cugetările lui Heraclit au o construcție îndelung gândită, o poetică anume. Ele sunt pline de aliterații, de jocuri de cuvinte, caracteristice structurii discursului interior adresat nu atât altora cât sie însuși, un discurs pe cale de a se întoarce în ambianța tăcerii celui care gândește.
A fi, potrivit lui Heraclit, înseamnă a deveni în permanență, a trece dintr-o formă în alta, a se înnoi, asemenea râului care poartă mereu ape noi.
O altă metaforă a ființei o reprezintă, potrivit lui Heraclit, arderea, focul. Ființa unică devine prin ardere multiplicitatea lucurilor existente, dar se stinge în acestea, la fel cum lucrurile existente se readună prin ardere în unicitatea ființei elementare. Și încă o metaforă este jocul: de fiecare dată o nouă partidă a aceluiași joc.
Animated series about UNIVERSE.
In this episode the Big Bang Theory is explained.
Compunerea și construcția UNGHIURILOR. Unități de măsură corespunzătoare. Rezolvarea unor exerciții cu unghiuri.
Episodul 1: Elemente de Geometrie
Filmulețe animate în care, profesorul Mark prezintă geometria din gimnaziu, cap – coadă.
