“Singura greșeală adevărată: să nu-ți corectezi greșelile.”

Provenea dintr-o familie de seamă care și-a pierdut averile și și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în regatul Lu (în timpul Contenția Chu – Han, regiunea Chu s-a concentrat în Pengcheng, a fost baza Western Chu, regim condus de Xiang Yu. După moartea lui Xiang, Împăratul Gaozu de Han întâi l-a acordat pe Chu generalului său Han Xin. După ce Han a fost acuzat că a complotat rebeliunea și a fost executat, teritoriile sale au fost împărțite în două părți. Liu Jiao, fratele împăratului, a câștigat titlul de “Rege al Chu” și a condus țara de la vest de Râul Huai, în timp ce restul teritoriilor Han Xin au devenit în cele din urmă Regatul Wu. Regatul lui Jiao consta din comandamente comandante de Xue, Pengcheng și Donghai. În 187 î.Hr., Xue a fost despărțit pentru a forma Regatul Lu (魯國) pentru Zhang Yan (張 偃), un nepot al Împărătesei Dowager Lü. Comandamentul a fost returnat lui Chu când clanul Lü a fost îndepărtat de la putere). Concepția lui Confucius este conținută în cartea Discuții și cugetări (Lun Yu) care reprezintă însemnările cugetărilor sale și a discuțiilor avute cu elevii și discipolii săi. Conceptul fundamental al învățăturii lui este “jen” (umanism) – totalitatea relațiilor etice și sociale dintre oameni, bazate pe considerație și respect  față de înaintași, față de cei mai în vârstă sau aflați pe o treaptă socială mai înaltă, supunere față de stat etc. În enunțurile lui  Confucius este reflectată orientarea aristocratică a învățăturii sale. El opunea de o manieră fundamentală pe bărbații nobili oamenilor simpli: primii erau chemați să-i conducă pe ceilalți și să le servească drept exemplu. Când confucianismul a devenit doctrină predominantă (după anul 136b î.Hr.), filozoful a fost proclamat “învățătorul celor o mie de generații”, iar cultul său s-a menținut până în anul 1911.

Îmbinarea ideatică a tradiționalismului și a imperativului răspunderii individuale a fiecăruia pentru starea de lucruri din lume și-a găsit, din perspectivă istorică, o productivitate formidabilă. Această învățătură a devenit în realitate temeiul specific al modului de viață chinez, modelând în multe aspecte înfățișarea unică a civilizației chineze.

Opere: Lun Yu (Discuții și cugetări) și Cartea cântărilor (culegere și redactare de texte).

Cugetările lui Confucius:

• Oamenii nobili trăiesc în înțelegere cu ceilalți oameni, dar nu conduc după ei, oamenii fără valoare se conduc după ceilalți, dar nu trăiesc în înțelegere cu ei;
• Bărbatul nobil se gândește la Cale, și nu la mâncare. Când oamenii duc animalele la păscut, o fac de frica foamei. Când merg la școală, o fac din dorința de a învăța să scrie o plângere. Bărbatul nobil se preocupă de Cale, și nu de bogăție;
• Bărbatul nobil seamănă cu un clopot: dacă nu bați în el nu sună. (Aceasta se interpretează ca refuz de a deschide gura, până cer superiorul nu te întreabă direct despre un lucru anume);
• Fiți severi cu voi înșivă și blânzi cu ceilalți. Astfel, vă feiți de antipatia oamenilor;
• În vechime, oamenii învățau să se autodesăvârșească. Astăzi, se învață să-i impresionezi pe ceilalți;
• A avea stăpânire de sine ca să-i respecți pe ceilalți ca pe sine însuși și să te porți cu ei așa cum ai dori ca ei să se poarte cu tine – iată ce este arta omeniei;
• În țara în care domnește ordinea, fii curajos și în ce faci, și în ce vorbești. În țara în care nu domnește ordinea, fii curajos în ce faci, dar ai grijă ce vorbești;
• Gloria cea mare o au nu aceia care nu greșesc niciodată, ci acei care știu să se ridice de fiecare dată când cad;
• Prostul se plânge că nu-l cunoaște lumea, iar înțeleptul, din contra, se plânge că nu-i cunoaște pe oameni;
• Pentru oamenii, omenia este mai importantă decât apa și focul. Am văzut cum oamenii care au căzut în apă și în foc au murit. Dar nu am văzut ca oamenii care se conduc după legile omeniei să fi murit;

• Virtutea nu rămâne singură. I se vor găsi cu siguranță vecini;
• Întotdeauna apa învinge piatra, nu prin forță, ci prin perseverență;
• E de ajuns ca vorbele să exprime un sens;
• Omul vrednic nu merge pe urmele altor oameni;
• Singura greșeală adevărată: să nu-ți corectezi greșelile;
• Dacă omul nu este înzestrat cu omenie, ce să mai vorbim  de etică și de muzică?;
• A ști ce trebuie să faci și să nu faci, asta e cea mai rea formă de lașitate;
• Oricine poate deveni nobil. Trebuie doar să vrea să devină;
• Așa cum pe cer nu pot exista doi sori, la fel poporul nu poate avea doi conducători;
• Când bogăția se concentrează într-o singură mână, poporul se împrăștie. Când bogăția se împarte, poporul se adună;
• Când vezi un om bun, străduiește-te să-l întreci, când vezi unul rău, cercetează-i inima;
• Mai bine să arzi o lumânare mică, decât să blestemi întunericul;
• Feriți-vă să faceți ceea ce, mai devreme sau mai târziu, veți regreta;
• Să plătești răului cu bine e o absurditate. Cu ce plătești atunci binele?;
• Adevărata bunătate provine din inima omului. Toți oamenii se nasc buni;
• Când principiile se deosebesc, nu poți găsi un limbaj comun;
• Cinci lucruri definesc virtutea absolută: seriozitatea, generozitatea sufletului, sinceritatea, sârguința și bunătatea;
• Mijlocul este locul cel mai apropiat de înțelepciune; a nu ajunge la el e același lucru cu a-l depăși;
• Nu am văzut niciun om absolut înțelept. Suficient e să vezi un om nobil Nu am văzut niciun om bun. Suficient e să vezi un om consecvent;
• Iată care e relația dintre conducător și popor: împăratul e vizitiul, funcționarii și legile sunt zăbala și hățurile, iar poporul – calul. Ca să mâni caii bine, trebuie să le pui corect zăbala, să ții hățurile drept, trebuie să potrivești forța cailor, și să urmărești că cei din urmă aleargă coordonat. În aceste condiții, conducătorul nu are nevoie să scoată niciun sunet, nici să plesnească din hățuri și nici să-i îndemne cu vorba – caii vor alerga singuri;
• Trasul cu arcul ne învață cum trebuie să căutăm adevărul. Când arcașul dă greș, el nu dă vina pe alții, ci caută cauza în el însuși;
• Cel care păzește avutul altor oameni și-l păzește și pe al său;
• Cel care e moralmente înzestrat, știe negreșit să vorbească frumos;
• Acela care tinde să cunoască calea cea dreaptă, dar se îmbracă neîngrijit și se hrănește prost, nu e demn de interes;
• Acvela care până la patruzeci de ani trezește doar antipatie e un om terminat;
• Acela care, aplecându-se asupra celor vechi, e capabil să descopere ceva nou, e demn să fie învățător;
• Să mori de foame e o întâmplare neînsemnată, dar să-ți pierzi morala e o nenorocire;
• Omul sporește Calea, nu Calea îl sporește pe Om. La vârsta de 15 ani, mi-am îndreptat gândurile către învățătură, la cea de 30, m-am format, la 40, nu mai aveam îndoieli, la 50, am aflat Mersul Cerului, la 60, am devenit umil, la 70, urmându-mi îndemnul inimii, n-am întrecut măsura;
• Odată, Confucius a văzut o femeie plângând și a întrebat-o care îi este amărăciunea. Ea i-a zis că un tigru i-a sfâșiat toți apropiații, unul după altul. “De ce nu pleci din locurile astea?” s-a mirat înțeleptul. “În alte locuri, cârmuitorii asupresc poporul”, răspunse femeia. “Vedeți, a spus Confucius  elevilor, un tiran sângeros e mai de temut decât un  animal feroce.”;
• “Există nemurire?” a fost întrebat Confucius. “Noi nu știm ce este viața, cum am putea așadar ști ce este moartea?” a răspuns el;
• “Există vreun cuvânt cu ajutorul căruia ne-am putea conduce viața?” a fost întrebat Confucius. “Da, este, a răspuns el. Îngăduința.“.