Este dimineață. Afară, se pare că se preconizează o zi frumoasă, tocmai bună de vizitat și, în special, de hiking.
După ce îmi făcui tabieturile, mă îmbrăcai conform cu configurația și atmosfera din zonă, îmi pusăi rucsacu-n spate, și mă cărai spre micu’ dejun.
Deoarece, cunoșteam restaurantul WooD, la care cinai cu o seară înainte, îmi propusăi să mă opresc tot aici. Nu dură nici cinci minute până să ajung. Așa că, mă așezai la o masă, consultai menul și făcui o comandă pentru un mic-dejun healthy, cum spune olteanu’. Adică, o omletă țărănească, plină cu aproape toate bucatele pe care le găsii bucătaru’ prin papornița sa, o lipie mare și, bineînțeles, aruncată puțin pe grătar, și, nu în ultimu’ rând, o pălincă de caise, cu care să ud aceste merinde.
Micu’ dejun la WooD
Ah, să nu uit, ora fu în jur de 10.00, iar ziua era lungă, deci avusăi nevoie de combustibil serios pentru ce urmă.
Când plecai de la WooD, îmi dădui seama că nu îmi luai energizantu’, lichidul care trebuia să-mi pună motoarele pe “Full ahead!“, cafeluța. Îmi adusăi aminte că, chiar la parterul magazinului Carpați (https://www.facebook.com/CarpatiShoppingCenter/) se află un super coffee bar, Tucano (https://www.tucanocoffee.com/locations/sinaia/).
În cazu’ ăsta, pusăi direcționalu’ către acel stabiliment, și p-aci ți-e drumu’, frățică! … Nu dură mult, și când mă înființai în fața barului, cerui o scafă mare, plină cu cafea, cât să mi se coloreze sângele și să-mi pună motoarele la preîncălzit. … Aici, nu pierdui timpu’, că voiam să fiu la hotel până se-nsera.
De la Tucano, prima destinație pe care voiam s-o vizitez fu Castelu’ Peleș (https://peles.ro/), că auzii multe lucruri interesant despre el. Deci, cu motoarele la Full, plecai spre … minicaru’ care îmi făcu dumu’ mai … comod.
Pe-acesta îl luai din mers, că viteza lui fu precum a celei mai rapide moluște, melcu’. Da’, este și normal, că doar nu treceam pe lângă peisajul mândru, cu iuțeală, fără să-mi-ncânte căutătura.
Cât timp mă plimbai cu acest trenuleț, mă bucurai de soarele la care râdeam tâmp. Mă simții precum Nică din Amintirile din copilărie ale lui Caragiale, când îi spuse mă-sa: “Ieși copile cu părul bălan afară și râde la soare, doar s-o îndrepta vremea“. … Bine, eu nu râdeam la soare să se-ndrepte vremea, că aceasta era deja dreaptă.
Cum ajunsăi în zona Castelului Peleș, prima locație de care mă lovii, fu un băruleț arătos, cu o priveliște de vis. Cafe Regal Peleș (http://www.caferegalpeles.ro/), că așa se numește localul, trebuia musai să-l vizitez, ca pe un adevărat lăcaș … de cultură bahică și gastronomică.
Chiar dacă stomacu-mi era la semn, mă așezai la coadă, cerui o confiserie și un vin din acela cu bule, un Prosseco, și mă așezai la o masă să mă desfăt cu tablou’ parcă pictat de Monet.
În final, cu combustibil mai mult decât necesar, mă deplasai spre castel.
Aici, îmi bucurai privirile cu artă plastică, sticlărie, textile, arme și armuri, ordine și decorațiuni etc. din diferite perioade.
Aflai că a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, pentru a-i servi drept reşedinţă de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice, de arhitecţii Wilhelm von Doderer (1872–1876), profesor la Technische Hochschule din Viena, Johannes Schultz (1873, diriginte de şantier, asistentul lui Doderer, iar din 1876 până în 1883, arhitect-şef), Émile André Lecomte du Noüy (1890 – 1892), Karel Liman (1896 – 1924) și Jean Ernest.
… Frumos, beautiful, beau, สวย, 綺麗な, красивая, …, n-am ce zice! … Îmi plăcu tot ce văzui până acu’. Dar, cum spune un proverb neaoș: “Călătorului îi șade bine cu drumul.“, după vreo două ore de hălăduit pe acest ținut, luai drum adevărat Restaurant Ioana, o altă locație despre care auzii numai lucruri bune.
Mă gândii că nu mai am nevoie de minicar, și începui să explorez împrejurimile împădurite ale Sinaiei, până să ajung la restaurant. Crezui că totu’ se va desfășura ață, dar nu se întâmplă așa! … În timp, pierdui drumu’ către destinație, și mă-nvârtii în cerc o perioadă bună, până să mă reorientez. … Totuși, nu-mi displăcu plimbarea asta haotică. Avusăi parte de multe peisaje frumoase, dar și de tot atât de multe crampe musculare și de o oboseală cronică.
Când ajunsăi la Resturantu’ Forest, Ioana (https://www.ioana-hotels.ro/restaurant-forest/), mă simții ca și cum îl prinsăi pe Dumnezeu de picior! …
Intrai, mai mult mort decât viu, și mă grăbii să găsesc o masă, unde să-mi prăbușesc umilele kilograme. … Surpriză! … Toate mesele fură ocupate. Era să intru în panică, dar mă redresai și mă adresai unei hangițe care mă întâmpină zâmbind.
– Bună ziua! … Aveți rezervare la noi, mă întrebă hangița?
– Nu, răspunsei eu, dar de-aici nu mai plec, mă așez pe jos și mă mulțumesc și cu puțină pită, să-mi revin.
Hangița, bufnind în râs, îmi făcu semn să o urmez, și rămăsăi mirat că se dădu peste cap să-mi facă rost de o masă, într-un loc foarte frumos. O arănjă ca după carte și fu foarte amabilă și serviabilă. Îmi aduse menul pe care-l consultai cu mare atenție, dar și în grabă, că foamea îmi făcea mațele să chiorăie.
Făcui comanda pentru o porție mare de porc mistreț cu cartofi la cuptor, o salată de ardei copți și o sticlă de vin roșu care să-mi repună sângele în mișcare.
… Mamăăăă, și când mă-nfruptai din bucatele alese ale acestui stabiliment, începu toată savorea să-și facă de cap printre palilele mele gustative. Parcă eram într-un carusel al plăcerilor pe care nu-l puteam stăpâni. … Și cum spune românu’, again, … frumos, beautiful, beau, สวย, 綺麗な, красивая …
Da … Și uite-așa, cum terminai de mâncat și plătii, îmi luai iarăși inima-n dinți și plecai spre hotel, … pe jos. Cu burta plină, multă bună-dispoziție și fără să mă gândesc la drumul care urma să fie luai direcția centrul Sinaiei.
După vreo oră de hălăduit, înainte să ajung la hotel, dădui peste un băruleț unde cânta muzică grecească, Kalimtzakis Cafe (https://cafeneaua-kalimtzakis.eatbu.com/?lang=ro). Nu mă lăsă inima să trec mai departe, și uite așa făcui un popas și pe-aci. Afară se înserase, dar tocmai asta și atmosfera creată de băruleț făcură șederea mai plăcută. Și, după ce luai și un jinars bun, un Courvoisier, mă simții ca-ntr-un film vechi.
La sfârșit, mulțumi pentru plăcerile pe care mi le făcu această încântătoare așezare, și plecai la hotel unde îmi încheiai ziua cu un meci de football pe care îl văzui la televizor, printre pleoapele grele de oboseală.
Ultima zi de vizită v-o voi povesti în ultimu’ capitol al acestei aventuri.
Vă țucă Gheo!
