Un fenomen actual în toate școlile lumii, bullying-ul, ca și agresiunea sexulă, consumul de droguri, sinuciderea sau alte probleme dificile din viața reală, face parte, fără nicio greșeală, din competențele pe care le obțin copiii/elevii la sfârșitul adolescenței.

Ce reprezintă BULLYING-ul? Este un comportament ostil împotriva unei persoane și/sau de umilire a acesteia, însă poate fi asociat și cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Bullying)

Probabil că, prin această explicație, cei care nu ați auzit de acest termen, ați intrat în miezul fenomenului!

… Reasons Why:

Ce m-a determinat să scriu despre acest subiect? Acum câteva zile, am văzut un film pe Netflix, foarte relevant pentru acest fenomen, denumit “13 Reasons Why“, și mi-am dat seama că, tot ce se întâmplă în acest serial, este de domeniul prezentului. Nu știu câte țări se confruntă cu aceste probleme, atât în familie, cât și în școli, dar sunt sigur că un procent foarte important de copii/elevi sunt afectați emoțional, provoacându-li-se boli psihice, ce le pot pune în pericol viitorul.

De câte ori se discută despre educația unui copil, de cele mai multe ori se pune accent pe fenomenul de suprafață al acestei educații. Și mă refer la ceea ce vede un părinte sau un educator la copilul/elevul său, zi de zi, versus realitatea incomodă și ținută în întuneric. Poate multe persoane care ar trebui să se implice au cunoștință de acest fenomen, dar este mai confortabilă poziția celor trei maimuțe mistice înțelepte, ce exemplifică legea de aur a japonezilor și budiștilor: “nu văd, nu aud, nu vorbesc“.

Totuși, trebuie emis un semnal de avertizare în toate instituțiile de educație (familie, școală, comunitate etc.) a copiilor/elevilor împotriva acestor îndeletniciri adolescentine. Știm foarte bine că aceste probleme există și nu trebuie evitate!

Motivele acestui fenomen, pe care le întrevăd și la care aștept opinii și/sau completări din partea voastră, sunt următoarele:

The First Reason:

Primul și, probabil, cel mai important motiv ar fi educația copilului pe care acesta o primește în cadrul familiei.

Cel mai grav lucru al acestui motiv nu este pătura socială din care face parte familia respectivă, ci implicarea activă, sinceră, obiectivă și, indubitabil, afectivă a membrilor familiei în educarea propriului/propriilor copil/copii.

Un exemplu pentru această afirmație il puteți afla în sânul unor familii înstărite, pentru care, copiii acestora, lăsați să-și formeze educația în virtutea situației materiale excelente, devin agresivi, impunându-și sau confirmându-și autoritatea în fața celor mai puțin norocoși.

Însă, acest exemplu nu poate fi aplicat în toate cazurile acestui tip de familii. Sunt foarte mulți părinți din această pătură socială, care își doresc o educație superioară pentru copiii lor, astfel că, o generalizare nu ar fi corectă față de ei.

Un alt tip de agresori poate emerge din familiile destrămate, cu părinți agresivi, fără o viață socială sănătoasă, cu antecedente periculoase. Copiii acestor familii își formează un comportament violent, deoarece toate acțiunile brutale suferite în comunitate le conturează ideea de purtare normală în relațiile cu colegii lor.

The Second Reason:

Un alt motiv al fenomenului în cauză poate fi lipsa sau pregătirea superficială a consilierilor școlari.

• lipsa consilierilor școlari (sunt nenumărate școli care nu dispun de astfel de persoane calificate) și neacordarea importanței acestei funcții reprezintă un pericol major pentru educația și formarea personalității unui copil/elev. Mulți consideră că asigurarea unor acțiuni de cunoaștere și consiliere psihopedagogică a elevilor, realizate atât individual, cât și colectiv, este o pierdere de timp, în dauna altor activități de învățământ și/sau extrașcolare, de recreere;
• angajarea consilierilor școlari, în baza unor cunoștințe sau relații, fără a se pune accent pe cunoștințele și/sau profesionalismul acestora. Acest tip de consilieri ocupă niște “posturi călduțe“, în principal, în școlile de stat, la care interesul pentru obținerea unor performanțe superioare și competențe riguros stabilite este inferior. Mai jos, am atașat o Fișa postului pentru un consilier școlar, preluată de la un Centru Județean de Resurse și Asistență Educațională, din România:

În urma acestui document, se impune o întrebare pertinentă, cred eu, și anume:

“Câți dintre părinții care aveți copii la școală ați discutat cu consilierii școlari privind orientarea școlară și profesională a copilului vostru sau câți ați fost informați despre agresiunile pe care le fac sau le suportă, zi de zi, acești copii?“

Concluzie:

În final, aș putea concluziona că interesul față de fenomenul de agresiune, sub toate formele, din școli este foarte scăzut. Motivul? … Aș putea să dau vina pe neputința tuturor persoanelor implicate pentru stăpânirea și eradicarea acestui fenomen, pe interesul lor de a întări personalitatea copilului sau, și mai rău, pe dezinteresul total în asigurarea unei educații civilizate.

Totuși, nu doresc să fac speculații, astfel că las la latitudinea celor care sunt direct implicați în educația și protejarea integrității și personalității copiilor/elevilor lor.