Arhive zilnice: 05/04/2021

ÎNVĂȚĂMÂNTUL POSTCOMUNIST și avântul (sau regresul) pe care l-a luat acesta

Cum facem să-i conștientizăm pe copiii noștri că viitorul lor depinde de educația pe care o primesc atât în cadrul familial, cât și în instituțiile de învățământ?

Sunt sigur că toți ați auzit următoarele reproșuri din partea copiilor voștri: „Ce știți voi, cei care ați trăit în comunism? Noi suntem altă generație, voi trăiți în trecut. Școala nu te învață nimic! Acum, tot ce contează este banul, indiferent de metoda prin care îl produci!„. Bine, nu în aceeași manieră, dar aproximativ cu același înțeles și efect asupra voastră.

carturesti.ro

Nu am afirmat niciodată că învățământul din epoca pe care nu am fi dorit mulți dintre noi să o trăim, adică epoca comunistă, a fost perfect. Departe gândul de mine! În schimb, cu toate responsabilitățile elevilor lipsite de drepturi, cu vulgaritățile și bătăile bine-cunoscute, exista și o latură pozitivă, și anume, educatori/învățători/ profesori mai bine pregătiți și cu sentimentul datoriei față de meserie mult mai bine sedimentat.

În deplină distonanță, învățământul din perioada postcomunistă și-a răsturnat raportul conștiință – persecuție. Ce vreau să spun, este că, moral și juridic, drepturile copilului, și, în speță, ale elevului, încep să triumfe, spre binele psihicului acestuia. Dar, ce facem cu obiectivul principal al învățământului, profesionalismul (din toate punctele de vedere, pregătire, metodică, stil de predare etc.) educatorului/învățătorului/ profesorului? Nu sunt atât de drastic încât să spun că nu mai există speranță, că nu mai avem și pedagogi cu conștiința curată și cu înclinație pentru această nobilă profesie, dar nici nu voi nega că numărul lor a scăzut drastic și este într-o continuă micșorare.

Și, să nu vorbesc nedocumentat, o să vă descriu un exemplu despre modul de predare în sistem online (un sistem nou inventat, cu ocazia apariției pandemiei de COVID-19) la care am fost părtaș indirect.

bestseller.ro
Exemplu personal:

Deoarece timpul îmi permite și solicitări sunt destule, acum vreo 3 luni am început să fac meditații cu câțiva copii, neremunerat. Și asta nu este o laudă, este un fapt! Apropos, era să uit! ... Sunt pensionar, și încerc să-mi ocup timpul cu ceva util. 
 
Într-una din zile, în timp ce încercam să-i explic unui copil lecția, am observat că respectivul se uita uimit la mine, și l-am întrebat de ce este nedumerit. Răspunsul a fost că profesorul nu-i predase tot ce îi explicam eu. În acel moment, i-am cerut caietul să văd ce și cât le-a predat. Am rămas stupefiat de faptul că tot ceea ce i se predase fusese o jumătate de pagină, în care intra și una dintre probleme, cu tot cu rezolvare. M-am gândit că poate nu a scris tot din ceea ce i se predase, și l-am întrebat care este modul de predare la ora de ...:
- Păi, doamna/domnul ne afișează un slide pe calculator, și noi copiem tot ce scrie în acel slide, îmi răspunde copilul.
- Și nu vă explică ceea ce este scris pe slide sau modul de rezolvare a problemelor, întreb eu?
- Nu, deoarece mai toți profesorii intră cu o întârziere de aproximativ 10-15 min. pe aplicație. Până mai rezolvă câteva probleme de ordin tehnic și mai fac și prezența, trec încă vreo 10 min., așa că nu prea ne mai rămâne timp de oră.
- ...! (cam acesta a fost răspunsul meu)

Bineînțeles că, intrând în contact și cu alți copii, am încercat să aflu realitatea. ... În mare parte este aceeași, crudă cu educația viitorilor profesori, politicieni, cercetători, manageri etc.

Deci, cum le deschidem copiilor mintea, să le sporim interesul față de învățământ la fel ca cel pe care îl au față de social media și computer games. … În niciun caz, creând haos din sistemul educațional comunist, ci reparând neregulile acestuia. Dar cum facem asta, dacă cel mai important element al învățământului românesc, pedagogul, a capitulat!? … Și nu cred că acesta „a predat armele” intenționat, ci pentru că societatea i-a permis și chiar i-a demonstrat că nu are rost să-și etaleze capacitățile intelectuale și pedagogice, atâta timp cât nimeni și nimic nu mai funcționează normal.

noriel.ro

O mare putere în stat, adică jurnalismul, este un fake. Fiecare canal de televiziune este dirijat de către un partid cu care simpatizează, ceea ce face ca realitatea să fie distorsionată și, în multe cazuri, panicoasă (dacă mă refer la ce se întâmplă în ultimul timp în lume). Peste tot auzim că sistemul de învățământ, online (și nu numai), este o reușită. Nimeni nu ne arată adevărata față a dezastrului educațional în care se bălăcăresc copiii noștri. … Ba da, ni s-a demonstrat acum, în urma rezultatelor primite la simularea susținută pentru examenele ce urmează. Și, … asta s-a întâmplat pentru că realitatea nu a mai putut fi disimulată.

În concluzie, cum facem să le creștem interesul copiilor pentru educație? … Nu cred că popularizarea așa-ziselor vedete este o soluție. Riscăm să-și dorească același lucru, superficialitate și indecență. Atunci, ce facem? … Cum scăpăm de mizeria și incompetența care s-au infiltrat în sistemul de învățământ? Unde găsim modelul ideal pentru conducerea instituției educaționale, pedagog și, cel mai important, pentru copil? Cine va încerca să fie „făt-frumos pe cal alb„, care să îngenuncheze „zmeul” ce a decapitat învățământul românesc?

O întrebare de final se impune: „Vom reuși vreodată să ne lepădăm de mizeriile cotidiene și vom pune pe șine trenul educației urmașilor noștri?

librariadelfin.ro

Poate mulți dintre voi nu veți fi de acord cu ceea ce am scris aici. Nici nu mi-am dorit asta, din simplul fapt că fiecare are informații, mai bune sau mai puțin bune decât ale mele, diferite despre modul de desfășurare a învățământului. Dezideratul meu este ca acest articol să vă excite interesul și să vă exprimați opinia vis-a-vis de direcția în care credeți voi că se îndreaptă învățământul românesc.

libris.ro