Arhive zilnice: 19/03/2021

ALECU POPOVICI
19 martie 1927 – 16 septembrie 1997
94 ani de la nașterea poetului, prozatorului și dramaturgului român, Alecu Popovici.
Biografia lui Alecu Popovici:
Alecu Popovici (Alexandru) s-a născut la Iași, în familia avocatului Remus Popovici și al soției sale, farmacista Fiva (n. Belzerov).
În perioada 1933-1937, a urmat școala primară, iar în 1937-1944, Liceul Național din Iași. În următorul an, a continuat cu Liceul „Marele Voevod Mihai” din București, obținând diploma de bacalaureat în 1945. În perioada 1945-1951, studiază la Facultatea de Medicină din Iași.

A început o activitate publicistică de timpuriu. A lucrat ca redactor la ziarul Moldova liberă din Iași, în perioada 1945-1950, asistent, în anul 1950, și lector de estetică, până în 1959, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, fiind în paralel redactor la revista pentru copii Licurici, în perioada 1952-1959.

Între 1959-1974, desfășoară o bogată activitate în domeniul teatral, fiind redactor la revista Teatrul, inspector-șef al teatrelor la Comitetul de cultură București (1968-1974), director al Teatrului „Ion Creangă” (1974-1983) și secretar literar la Teatrul „Nottara”, din 1983.
Alecu Popovici s-a simțit atras de literatură încă din perioada studiilor la liceu și la facultate. În 1943, a debutat cu poezii, în revista Vremea, publicând doi ani mai târziu un volum de versuri intitulat Cu abecedarul (1945).


Este autorul a numeroase opere literare pentru copii, peste 40 de piese de teatru și numeroase volume de proză și versuri. Piesele sale pentru copii au fost jucate la teatrele de păpuși și marionete din România; o parte din ele au fost reprezentate la Teatrul „Nottara” (Băiatul din banca a doua, 1961; Nu prea albă ca zăpada și motanul descălțat, 1964; Poveste neterminată, 1966), Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (Afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu’, 1962), Teatrul „Ion Creangă” (Scufița cu trei iezi, 1968; Poveștile de aur, 1970; Cine se teme de crocodil?, 1972) și Teatrul Național din Cluj (Căruța cu artiști, 1978).

A obținut Premiul Uniunii Scriitorilor în 1961.
Alecu Popovici a murit în 1997 și a fost incinerat.
Opera lui Alecu Popovici:
- Cu abecedarul, versuri, București, 1945;
- Cea mai frumoasă aventură (Cetatea florilor), București, 1959;
- Băiatul cu ricșa, povestiri, București, 1962;
- Copii, haideţi la teatrul de păpuşi, 1963;
- Costache Antoniu, 1964;
- Întâmplări cu păpuşi, 1964;
- Pasărea colibri, poveşti braziliene, 1964;
- Începe teatrul, București, 1964;
- Fotografia din perete, 1965;
- Afară-i vopsit gardul, înăuntru, leopardul, 1966;
- Nimic despre fotbal, 1966;
- O fetiţă caută un cântec, 1967;
- Zâmbiţi, vă rog, 1967;
- De iarnă…, 1968;
- Aventurile lui Aşchiuţă, 1970;
- Zboară, zboară, 1971;
- Grădina poveştilor, 1972;
- Verişorii, 1977;
- Fabule şi pseudofabule, 1986;
- Băiatul din banca a doua, teatru, București, 1967;
- Delfinul va sta în… coadă, București, 1992;
- Povestea poveștilor, teatru, București, 1995.


Traduceri:
- Balzac, Hanul roşu, 1963;
- Arkadie Bukov, Povestiri umoristice, 1964;
- O. Sekora, Căţelul zburător, 1965.
Filmografie:
- Elixirul tinereții (1975).
