04 martie 1924 – 04 aprilie 1992

97 ani de la nașterea poetului și eseistului Lucian Valea.

Lucian Valea este poetul care a marcat profund generaţii întregi de elevi și numele cel mai pomenit de scriitorii botoșăneni. A fost un poet de atitudine, un spirit poetic de forţă, căruia posteritatea nu i-a fixat definitiv locul pe raftul întâi al poeziei.  

Pasărea

Am obosit sa te tot strig-
tu ar trebui sa vii nestrigata;
de cand te astept mi s-a facut frig
in absenta ta laudata.

Eu ti-am cladit cuib frumos,
de suflet si de sindrila
si-am aprins maduva sfintita de os
sa-l lumineze ca o festila;

apoi am inviat dintr-o moarte
cainele cel mai barbat,
in dintii lui sa te poarte
ca pe-un cucernic vanat.

Dar tu mereu te lasi asteptata
si trimiti doar cate-o aripa spre mine,
care-mi soseste in amurg impuscata
cu cele zece rubine.

E semn acesta, pasarea mea,
ca ai fost indragita de cei vanatori
si ca de-acolo ,din cea stea,
niciodata n-ai sa mai poti sa cobori.

Eu totusi, cu credinta, un timp
voi aduna aripile tale-mpuscate ,
pentru ziua cand voi putea sa le schimb
pe aripi de pasare adevarate

Biografia lui Lucian Valea:

Lucian Valea s-a născut în satul Șanț, județul Bistrița-Năsăud. A făcut școala primară în Sângeorz-Băi, în perioada 1931-1935, iar studiile liceale la Bistrița, Cluj și Brașov, în perioada 1935 – 1943.

Lucian Valea a debutat literar în 1939, în revista clujeană „Tribuna”, cu poemul Tu n-ai murit. A desfășurat o bogată activitate publicistică. A scris pentru revista „Zarathustra” din Buzău, între 1940-1941.

Între 1941 și 1943, a inițiat, la Brașov, revista „Claviaturi. Caiet de poezie”, în care au apărut 14 numere. A colaborat la numeroase publicații, precum, „Amfitrion”, „Convorbiri literare”, „Iașul literar”, „Luceafărul”, „Revista Fundațiilor Regale”, „România literară”, „Steaua”, „Viața românească” ș.a. 

A publicat primul volum de poezie, Mătănii pentru fata ardeleană, în 1941, la Buzău.

Mătănii pentru fata ardeleană

Pentru tine, Fată Ardeleană,
Înfloresc garoafele în pagini
Și hangere, dure, de imagini
Te-ncrustează sufletului rană.

Dar apunge gându-n albe file
Și din lâna dorului te torc,
Inima, ceasornic, ți-o întorc -
Tu mai clară să te urci prin zile.

Fată Ardeleană împlinită,
Rod ce dă în pârgă ca harbuzul,
Naltă crești, ca vara cucuruzul,
Și te-nmlădii pururea râvnită.

Lasă-mă să beau din ochi cucută,
Stele iar îți tremură pe geană...
Bat mătănii, Fată Ardeleană,
Pentru dragostea neîncepută.

Alte cărți de poezie publicate în timpul vieții: Întoarcerea lângă pământ (Editura Tribuna, 1942); Întoarcerea lui Don Quijote (Editura Cartea Românească, 1972); Vocile (Editura Junimea, 1975); Singurătate în Ithaca (Editura Junimea, 1978); Groapa cu lei (Editura Dacia, 1979); Autoportret în timp (Editura Junimea, 1983) ș.a. Este și autorul câtorva studii despre George Coșbuc: Coșbuc. În căutarea universului liric (Editura Albatros, 1980); Pe urmele lui George Coșbuc (Editura Sport-Turism, 1986); Viața lui George Coșbuc (2 vol., Editura Timpul, 2001-2002).

Cartea

Vremii, poate-i semn;
Inimii, popas;
Anilor, îndemn;
Vieții mele, ceas.

Am zidit la ea ca-ntr-o cetate
Zi de zi, să-i crească împlinirea.
Și de-ascult, aud în vers cum bate
Inima, tânjind nemărginirea.

Zvonul ei coboară din furtuni
Unde gem viețile trecute,
Să împrăștie în gând minuni
Și blesteme-n răzvrătiri durute.

E-un hrisov pe care-l scriu cu sânge,
Mărturie dreaptă pentru mâne
Ce-i dacă visarea mi s-o frânge?
Graiu-mi dârz prin dânsa va rămâne

Rod să deie, ca în brazdă, holda...
Iară vremea de i-o fi căluș
Să țâșnească-n fila ei revolta
Tuturor spre marele urcuș.

Nu am scris-o din dorinți deșarte,
Și nici pentru glorie și aur;
Dorul țarinilor de departe
Mi-a fost, nevăzut, pe frunte laur.

Și slujindu-i versul, ca altarul,
În odăjdii de nădejde și dor,
I-am sorbit plinirile și harul
Cum ar soarbe ploaia, un ogor.

Râvna ei din ceasuri de revoltă
Nu-i decât ecou din vechiul val
Ce-l întărtă steaua-mi de pe boltă:
Steaua năcăjitului Ardeal!

Conjunctură

Ești îndeajuns de norocos
dacă în cântecul tău
își face cuib o pasăre:
învață-mă să cânt - te roagă ea
și tu îi desenezi repede un portativ
pe care, în locul fiecărei note
pui câte-o lacrimă.

Ești îndeajuns de norocos
dacă inima ta
își face cuib într-o pasăre:
învață-mă să zbor - o rogi tu
și pasărea te preface mai întâi
în cenușă, apoi îți dă aripile ei!

În perioada 1942-1944, a fost redactor la „Gazeta Transilvaniei”, iar între 1945-1946, profesor la Năsăud.

Între 1945 și 1949, a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, și, în 1960, și-a luat licența.

În 1950, este arestat, pe motive politice, și condamnat la muncă silnică pe viață, dar execută numai 5 ani pe șantierul-penitenciar Onești-Baraj. După eliberare, între 1955-l956, a fost secretar al Filialei artiștilor plastici din Timișoara, metodist și profesor în același oraș și lector universitar la Bacău.

În 1963, ajunge profesor secundar la Darabani, iar peste trei ani, în 1966, este muzeograf la Muzeul Suceava.

Revine la Darabani în 1967, unde este profesor până în 1969, când este numit director al Casei Județene a Creației Populare din Botoșani,  apoi director al Școlii Populare de Artă, până în 1971.

Între anii 1968 și 1973, a scris pentru „Clopotul” (Botoșani), semnând cu pseudonimul Valeriu Leonte.

Lucian Valea se stinge din viață pe 4 aprilie 1992, la Bistrița.

Opera lui Lucian Valea:

• Mătănii pentru fata ardeleană, Buzău, 1941;
• Întoarcerea lângă pământ, Brașov, 1942;
• Întoarcerea lui Don Quijote, versuri, București, 1972;
• Vocile, versuri, Iași, 1975;
• Oameni pe care i-am iubit, amintiri, Iași, 1977;
• Singurătate în Ithaca, versuri, Iași, 1978;
• Groapa cu lei, versuri, Cluj-Napoca, 1979;
• Coșbuc în căutarea universului liric. București, 1980;
• Un lungan c-un geamantan, versuri pentru copii. București, 1981;
• Autoportret în timp, versuri, Iași, 1983;
• Pe urmele lui George Coșbuc, București, 1986.