Arhive lunare: martie 2021

Eroul

MATEIU I. CARAGIALE

25 martie 1885 – 17 ianuarie 1936

136 ani de la nașterea primului fiu al dramaturgului român, Ion Luca Caragiale, Mateiu I. Caragiale.

goldcenter.ro

Biografia lui Mateiu Caragiale:

Mateiu Ion Caragiale s-a născut la București, fiul lui Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu, funcționar la Regia Monopolurilor Statului. La 33 de ani, Caragiale, tatăl, s-a împrietenit cu Maria Constantinescu, și, după primul an de relație, se naște Mateiu, pe care Caragiale îl recunoaște și se asigură că nu îi lipsește nimic, dar nu se căsătorește cu Maria.

În anul 1889, I. L. Caragiale se căsătorește cu Alexandrina Burelly și își aduce fiul în noua familie.

În perioada 1892-1902, este înscris la Școala primară de băieți, Nr. 6, „Petrache Poenaru” din București. Studiază în continuare la colegiul Sf. Gheorghe, al cărui director este Anghel Demetriescu. Din timpul acesta datează temeinica sa inițiere istorică și heraldică.

Tot în perioada asta, cunoaște oamenii din jurul lui Anghel Demetriescu, și anume, Delavrancea, arhitectul Mincu, dr. C. Istrati și N. Petrașcu.

În adolescență, Mateiu își descoperă pasiunea pentru heraldică și pentru genealogie. Își căuta strămoșii pe care îi credea aristocrați. Pornind de la faptul că soția bunicului său pe linie paternă, o înaintașă cu care el însuși nu avea nici o legătură de rudenie a fost fiica negustorului grec Luca Kiriac Karaboas, Mateiu a făcut un salt ciudat peste secole în urma căruia a integrat-o în familia nobiliară Karabetz de Nagy-Buny, amintită în cronicile medievale.

libris.ro

Se distanțează treptat de tatăl său, deși acesta voia să se ocupe de viitorul lui.

În 1904, începe la Berlin studii de drept pe care le abandonează.

În 1906, urmează dreptul la București, pe care nu îl termină, și, în paralel, dă examene la Universitate (până în 1909), iar în 1907, se îmbolnăvește și se întoarce la Berlin.

În 1912, publică, prin grija lui Ion Luca Caragiale, în Viața românească, primele poezii: Clio, Laudă cuceritorului, Prohodul războinicului, Noapte roșie, Călugărița, Boierul, Aspră, Înțeleptul, Cronicarul, Domnița, La Argeș, Trântorul și Curțile vechi. În aprilie, se duce cu tatăl său, la Dragosloveni, la Vlahuță (conform scrierilor sale), iar Panait Cerna îl felicită pe Ion Luca Caragiale pentru poeziile fiului său, aparute în Viața românească.

Mateiu și tatăl său, I. L. Caragiale
Mateiu și tatăl său, I. L. Caragiale

La Berlin, moare lui I. L. Caragiale, și Mateiu asistă la înmormântare.

În 1913, publică în Viața românească poeziile: Grădinile amăgirii, Întoarcerea învinsului și Mărturisire. Primește brevetul și medalia „Bene Merenti„. clasa I.

Din octombrie până în ianuarie 1914, este șef de cabinet la Ministerul Lucrărilor Publice (ministru: Al. Bădărău).

În 1916, publică în Flacăra, poezia Dregătorul și începe să lucreze la Craii de Curtea-Veche, pe care o finalizează în 1928.

Întâmpinarea crailor  

… au tapis-franc nous étions réunis. L. Protat

„Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi. Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace. Aţipii iarăși, dar pentru scurtă vreme. Sărăcia de epistolă se înfiinţa din nou, însoţită de cruda lumină a unei lămpi. Mișelul de postaș găsise de cuviinţă să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ar- deam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem cu- prinsul. Știam pe de rost nesărata pla­chie de sfaturi și de dojane ce mi se slujea de-acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu bărbăţie pe calea muncii, dojane că nu mă mai înduplecam să purced odată. Și, în coadă, nelipsita urare ca Dumnezeu să mă aibă în sfânta sa pază. …”

Fragment din Craii de Curtea-Veche

bonami.ro

În perioada 1919 -1921, devine șeful Biroului Presei din Ministerul de Interne, iar în 1923, se căsătorește cu Marica Sion, fiica poetului Gheorghe Sion.

În anul 1921, îi apare povestirea Remember, în revista Viața Românească. Din 1916, începe să lucreze la Craii de Curtea-Veche Cartea apare la editura Cartea Românească în 1929.

În 1924, publică povestirea Remember la Editura „Cultura națională„.

În 1925, lucrarea Antologia poetilor de azi de L. Pillat și Perpessicius, vol. I, cuprinde un portret al lui Mateiu Caragiale și dă, pentru prima dată, titlul volumului de versuri ce va apărea peste 11 ani: Pajere. În antologie se tiparesc poeziile: Boierul, Trântorul și Curțile vechi.

În perioada, 1926 – 1928, se tipărește, în revista Gândirea, romanul Craii de Curtea-Veche.

În 1927, pentru a treia oară (primele două variante s-au pierdut), începe redactarea unor „pagini de jurnal„, diferite de cele dinainte „prin totala absență a vreunei preocupări literare„. Aceste note, întemeiate pe fapte și reacțiuni, le scrie „numai pentru sine„.

Un an mai târziu, este hotărât să intre în diplomație și întreprinde un drum la San Remo, pentru a-l întâlni pe Nicolae Titulescu, ministru de externe. Se oprește la Triest, apoi trece prin Lombardia. Vizitează cimitirul din San Remo, unde e înmormântată, din 1907, Eliza Sion, mama soției sale. Este primit în audiență, la hotelul Miramare, de Nicolae Titulescu, iar la întoarcere, se oprește la Milano, vizitează din nou Triest, apoi pleacă spre țară.

În 1929, apare, editat de „Cartea românească„, romanul Craii de Curtea-Veche. În Agendă notează faptul că, în februarie, începe să lucreze la romanul Sub pecetea tainei, iar în octombrie la Soborul (Școala) țațelor. În același an, la 1 mai, primește premiul Societății Scriitorilor Români (SSR). Începe să lucreze la Sub pecetea tainei.

În 1930, publică în Gândirea un prim fragment din romanul Sub pecetea tainei, rămas neterminat. Publică și alte fragmente până în 1933. Își alege emblema cave, age, tace (ferește-te, lucrează, taci), pe care o introduce și-n stema armelor sale.

După trei ani, în 1933, Mateiu Caragiale se înstrăinează treptat de literatur, tot mai interesat, cum reiese din Jurnalul său, de o reformă radicală a vieții sale. Definitivează două lucrări de heraldică, În chestia unei aberații și O contribuție heraldică la istoria Brâncovenilor, ultimul studiu fiind o adevărată proză artistică.

În 1934, la București, are „o teribilă criză morală. Starea mea de spirit e probabil aceea a oamenilor care-și simt sfârșitul apropiindu-se și nu mai trag nici o nădejde” conform însemnărilor sale.

În 1935, la Sion (Fundulea), se ocupă de lucrările agricole. Însemnări despre astfel de lucrări face pentru toți anii, între 1928 și 1935. Proiectează o monografie despre contele von Hoditz, care-l atrage prin extravaganță și artificiu.

La 17 ianuarie 1936, în București, Mateiu Caragiale se stinge din viață la vârsta de 51 de ani.

babyliss-romania.ro

Placheta de versuri Pajere a apărut postum, chiar în anul morții poetului. Aproape toate poeziile apăruseră în timpul vieții scriitorului ca mare parte a romanului Sub pecetea tainei. Textele sale heraldice, documentate și dezvoltate și însemnările istorice erau destinate uzului personal și n-au fost puse în valoare de scriitor.

Reacționar, conservator, antiegalitarist, spirit nu prea religios, veșnic cârtitor, în fine, o conștiință de boier de țară, se comporta ca un lord britanic cu ascendente nobiliare atestate de nouă secole, care, firește, nu înregistrează niciun prieten, are numai inamici si supuși”. A locuit împreună cu soția sa mai în vârstă cu 25 de ani, Marica Sion, pe strada Robert de Flers, actualmente Logofăt Luca Stroici, în casa de la nr. 9a. Odată cu căsnicia, a intrat și în posesia unei moșii la Sion (Fundulea), cu un conac la care avea satisfacția de a-și înălța în 1928 propriul steag cu blazon având culorile de bază („coup vert sur jaune”) din blazonul nobiliar al Karabetzilor, strămoșii săi aleși.

Fișier:National Theater Romania REMEMBER 2009.webm

Fragment din „Remember”, la Teatrul Național din Timișoara

Fără a avea complexitatea inextricabilă a operei Craii de Curtea-Veche, povestirea Remember, adevărată artă poetică, reprezintă punctul cel mai de sus al esteticii mateine. Plasată într-un cadru cosmopolit (Berlinul de la începutul secolului trecut), acțiunea este învăluită într-o atmosferă occidentală, cu aluzii livrești și mondene, legate de cele mai subtile aspecte ale decadentismului european. Dacă pentru omul normal masca este un mijloc de adaptare, pentru decadent – inadaptabil prin definiție – masca reprezintă un semn al excepției, o mărturisire plastică a ființei posedate de frumos.

Remember” este o narațiune cu aspect de pastișă foarte personală. Are un stil greu. Tablou tipic al unui Berlin – Sodomă, cu canale suspecte, fântâni, păduri seculare, miros de trandafiri, locande neerlandeze unde se beau rachiuri cu mirodenii de Jawa și Antile, este de fapt portretul în tonuri fantastice al unui tânăr aristocrat englez, Sir Aubrey de Vere, efeminat, care umblă noaptea prin Tiergarten, îmbrăcat ca femeie, sau foarte fardat și într-un extravagant frac albastru, în amândouă ipostazele recognoscibil prin șapte inele cu șapte safire de Ceylon. Numele eroului poartă gândul întâi la Lenore de Edgar Allan Poe, apoi mai exact la Sir Aubrey de Vere (1788-1841), dramaturg romantic.

elefant.ro

Romanul Craii de Curtea-Veche a avut de la început admiratori fanatici, ceea ce la un examen superficial nu s-ar explica. Titlul vine de la o anecdotă publicată de I. L. Caragiale, unde se explică originea expresiei „crai”.

carturesti.ro

CÂINELE, OMUL și … THE BABY POOP

Dacă nu înțelegi tâlcul unei satire, nu te obosi să citești! … S-ar putea să te frustreze! Citește, totuși, dacă ești un om echilibrat, și, chiar dacă te regăsești în acest articol, poate vei înțelege, respecta și … urma mesajul. Cum spunea un contemporan de-al nostru, SUCCESURI … la citit!

elefant.ro

Da, este ora! … A început să miroasă! … Pffffuuuu! … Câh! … Trebuie să-mi scot omul afară. Este timpul să-și aerisească creierul și, mai mult, … să scape de toxinele din organism. … Ce-o fi mâncat, săracu’!?

Așa începe o nouă zi, în care stăpânul unui câine de companie, … sau nu, … invers, … câinele care deține un om de companie …, deschide sarabanda. Fără nicio rutină a dimineții, „șifonați„, fără să simtă gustul aromat al cafelei, oamenii, … pardon, … cățelușii, trebuie să respecte acest ritual, „parfumat„, în care însoțitorul lor biped își … „igienizează mațele„.

Greu, nu!? … Bieții cățeluși! …

Totuși, când îți dorești o ființă care să-ți învioreze psihicul, ponosit în urma cutumelor zilnice, îți asumi și responsabilitățile pe care le ai față de această ființă. … Acum, nu știu cât poate un om să-și scoată stăpânul din letargie, dar, în fine, … se descurcă el.

Mergând pe firul înviorării de dimineață, stăpânul își observă companionul nerăbdător să-și elimine resturile chimicale, printre care își face loc mirosul insalubru. Uite-așa se chinuie, săracu’ cățeluș! … Zi de zi, este nevoit să suporte „infatuarea” umanoidă.

Lăsând în urmă acest neajuns, cei doi încearcă să grăbească pasul, și să ajungă în parcul special amenajat pentru omuleții de companie. …

libris.ro

Finally, au ajuns! Încă câteva curse ca aceasta și vor câștiga … finala de 100 m, în teren variat. Aaahhhhh! … Iată-l, sărăcuțu’! A-nceput slobozirea unui … baby poop. … Oooohhhh, ce imensitate! Are și ochișori! Seamănă cu ai lui. Sigur este sânge din … excrementele lui.

Hei, … dar ce faci cu acest baby poop? Îl lași să moară în mijlocul populimii? … Păi, nu face și el parte din … resturile omulețului tău? Ia-l, te rog, și plimbă-l măcar până la prima grădiniță de baby poop. Are și el nevoie de niște prieteni de vârsta și de … culoarea sa. Nu vezi ce blând și îngăduitor se uită la tine? Nu ți-ai adus the baby poop transporter? … Iar l-ai uitat acasă? … Atunci, fii cumsecade și ia-l în brațe! … Mititelu’ de el!

… Bravo, dle cățeluș! Uită-te la micuțul poop ce se bucură că și-a găsit fârtații! … Hai, că ai mai făcut un bine și în dimineața asta!

Și uite-așa își … fâsâie începutul fiecărei zile cei doi tovarăși. Unul fără să-și bea ceașca de cafea, altul fără încă un … baby poop neprihănit! Săracii!

O părere pentru normalizarea acestor vicisitudini, ale celor doi camarazi? … Crează! … Fii obiectiv!

Părere proprie pentru Normalitate … O lege sau o HG a Consiliului local în care să fie stipulat următoarele:

  • animalele de companie nu au voie pe spațiile verzi din parcuri și din jurul blocurilor, nici în locurile de joacă pentru copii;
  • animalele de companie trebuie plimbate în lesă, cu excepția zonelor destinate exclusiv lor;
  • stăpânii sunt obligați să curețe de pe domeniul public rahatul animalelor proprii

Să nu uit! … Nu mi-o luați în nume de rău, eu chiar sunt un iubitor de animale, dar nu și de resturile lor. … Probabil, înțelegeți voi!

decathlon.ro

TRAIAN COȘOVEI

24 martie 1921 – 17 iulie 1993

100 ani de la nașterea poetului, prozatorului și reporterului român, Traian Coșovei.

Traian Coșovei, un adept al realismului socialist, este cunoscut pentru că a scris reportaje și memorii de călătorie pozitive din călătoria sa către Uniunea Sovietică și pentru că l-a comparat pe Nicolae Ceaușescu cu Bardul național, Mihai Eminescu.

Biografia lui Traian Coșovei:

Traian Coșovei s-a nascut în comuna Somova, jud. Tulcea, fiul Anei, nascută Oprea și al lui Ion Coșovei, pescar. Este cunoscut ca tatăl lui Traian T. Coșovei.

În 1943, și-a facut studiile liceale la Tulcea, ca bursier. Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie – Universitatea din București, în perioada 1943 – 1947. A lucrat în agricultură și piscicultură, apoi ca profesor și redactor. S-a afirmat ca prozator, poet, reporter, spațiul predilect al scrierilor sale fiind Dobrogea și, în special, Delta Dunării.

A debutat în 1946, în revista „Lumea” a lui George Călinescu, cu  poemul Femeia din camera obscură.

În 1950, a avut debutul editorial cu nuvela La taliane, inspirată din viața pescarilor de pe mare. 

Debutul editorial în poezie, l-a avut în 1962, cu volumul Oceanul. A colaborat la „Gazeta literară”, „România literară”, „Viața militară”, „Tribuna” – Cluj – Napoca, „Familia”, „Flacăra”, „Scânteia”, „Tomis”, „Dobrogea Nouă”, „Scânteia Tineretului„, „Tânărul scriitor”, „Viața Românească”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară”. Prezent cu poezii în culegeri, antologii : Pământ etern (București, Minerva, 1982, p. 300-302) , Ca o vatră limba noastră. Poeme dedicate limbii române (București, Editura Eminescu, 1982, p.91) , Râul, ramul (Din poezia română contemporană) (București, Editura pentru literatură, 1967, pp.44-45 ), Poezia română contemporană (București, Editura pentru literatură, 1964, p.298).

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 1955 a primit premiul Al. Sahia al Academiei Române, pentru volumul de reportaje Uriașul preludiu.

Traian Coșovei a murit la 16 iulie 1993, și a fost înmormântat în satul său natal. Școala cu clasele I – VIII din Somova îi poartă numele.

Opera lui Traian Coșovei:

Volume publicate:

  • La taliane. Nuvelă. București, E.S.P.L.A., 1950, 52 p;
  • Prietenie. Reportaje. București: Editura Tineretului, 1951, 160 p.;
  • Împărații vânturilor. Reportaje. București: Editura Tineretului, 1954, 120 p.;
  • Sub cerul liber. Reportaje. București: Editura Tineretului, 1954, 39 p.;
  • Uriașul preludiu. Reportaje. București: Editura Tineretului, 1955, 310 p.;
  • Farmecul genezei. Reportaje. București: Editura Tineretului, 1956, 416 p.;
  • Dimensiuni. Peisaj sovietic. București: Editura Tineretului, 1957, 119 p.;
  • Dobrogea de aur. Reportaje. București: Editura Militară, 1958, 119 p.;
  • Cântec să crească băiatul. Povestiri. București: Editura Tineretului, 1959, 388 p.;
  • Semnul din larg. Reportaje. București: Editura Tineretului, 1960, 334 p.;
  • Oceanul. Poeme. București: Editura pentru Literatură, 1962, 168 p.;
  • Râul porni mai departe. Nuvele. București: Editura tineretului, 1963, 264 p.;
  • Stelele dimineții. Reportaje. București: Editura pentru Literatură, 1964, 311 p.;
  • Firul de iarbă. Povestiri. București: Editura Tineretului, 1965, 264 p.;
  • Tânărul meu Ulise, roman. București: Editura pentru literatură, 1966, 360 p.;
  • Pe urmele voastre. Poem. București: Editura Tineretului, 1967, 84 p.;
  • Când mă grăbeam spre mare… Poeme. București: Editura pentru literatură, 1967, 142 p.;
  • Informația ereditară. Versuri. București: Editura Tineretului, 1969, 215 p.;
  • Prietenă cu focul și cu apa. București: Editura pentru Literatură, 1962, 439 p.;
  • Odă zilnică. Reportaje. București: Editura Eminescu, 1970, 256 p.;
  • O colibă sub fereastra ta. Roman. București: Editura Albatros, 1971, 416 p.;
  • Fata cu părul lung. Reportaje. București: Editura Albatros, 1972, 272 p.;
  • Laudă fluviului. Poeme. București: Editura Eminescu, 1974, 128 p.;
  • Mai fericiți decat Ulise. Reportaje. București: Editura Cartea Românească, 1974, 336 p.;
  • Tuturor drumurilor… Poeme, București: Ed. Cartea Românească, 1974, 204 p.;
  • La țărmul cu lună. Versuri. București: Editura Cartea Românească, 1977, 280 p.;
  • Dobrogea de aur. Oameni și locuri. București: Editura Eminescu, 1978, 415 p.;
  • Farmecul genezei. Reportaje. București: Editura Albatros, 1979, 332 p.;
  • Să mai văd o dată Lotru. Reportaje. București: Editura Albatros, 1982;
  • Tropaeum Traiani. Poem. București: Editura Eminescu, 1982, 152 p.;
  • Banchetul Toamnei. Versuri. București: Editura Cartea Românească, 1984, 320 p.;
  • Când cerul se schimbă. Poeme. București: Editura Eminescu, 1987, 139 p.
Primăvara noastră

Bântuie la noi
o primăvară
că pe cine-l
prinde
singur –
îl doboară!

din volumul Când mă grăbeam spre mare

Cărți și articole în alte limbi:

  • Le Delta du Danube. Préface de Mihail Sadoveanu. Légendes de Traian Cosovei. București: Editura de limbi străine, 1956, 96 p. cu ilustr.; și în limbile engleză și germană;
  • Le signal du large. În: La Roumanie d’ aujourd’hui, nr.3, 1970, pp. 37 – 40. și în limbile germană și engleză;
  • Sumpfseen in flammen (Ardeau baltile). București: Editura Tineretului, 1964, 180 p.;
  • Vajudó Természet (Farmecul genezei). București: Editura Tineretului, 1959, 202 p. + 8 f. ilustr.

ALEXANDRU D. XENOPOL

23 martie 1847 – 27 februarie 1920

174 ani de la nașterea lui Alexandru D. Xenopol.

A. D. Xenopol a fost un istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog și scriitor român. Este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor. S-a distins și ca un filozof al istoriei de talie mondială, fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de elevul său, Nicolae Iorga. A fost profesor de istorie la Universitatea din Iași și membru al Academiei Române.

carturesti.ro

Biografia lui A. D. Xenopol:

Alexandru Dimitrie Xenopol s-a născut la Iași, fiind fiul lui Dimitrie Xenopol, care ar fi fost de origine anglo-saxonă. Iată ce spunea chiar Alexandru D. Xenopol: „Sunt născut în 23 martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale mamei mele… Tatăl meu Dimitrie Xenopol se trăgea din o veche familie anglo-saxonă, după tată Brunswick, după mamă Smith. El a rătăcit în tinerețe, în urma unei dureri sufletești, prin Suedia, pe mare până la Constantinopole, de unde venise la Galați. Aici fu botezat de colonelul Schelety, tatăl generalului Carol Scheleti, care-i dădu numele de Dimitrie și-i schimbă tot odată și familia din Brunswick în Xenopol, adică „fiul străinului”.”—Alexandru D. Xenopol, Istoria ideilor mele

Iacob Negruzzi și Neagu Djuvara menționează ipoteza originii evreiești a tatălui lui Xenopol, Dimitrie Xenopol, care era supus britanic și grec și de religie protestantă.

Dimitrie Xenopol a lucrat ca dragoman (traducător) în serviciul Consulatului Prusiei în Moldova, apoi ca profesor privat al copiilor banului Iordache Ruset la Bacău, ca administrator al unui internat și director de penitenciar la Iași. Mama istoricului, Maria (născută Vasiliu), era de origine greco-română. Soții Xenopol au avut șase copii: Alexandru, Filip, Maria, Nicolae, Lucreția și Adela.

În perioada 1867 – 1871, după absolvirea liceului în orașul natal, și-a completat studiile universitare de filosofie, drept și istorie, culminând cu obținerea doctoratului în drept la Berlin și a celui în filosofie la Giessen, în același an, 1871. În ambele sale lucrări de susținere a disertației de doctor, Alexandru Xenopol se arată a fi un adept al modelelor de drept, filozofice și istorice propuse de savanții germani.

Cu ocazia împlinirii a patru secole de la ctitorirea Mănăstirii Putna, s-a hotărât ca această aniversare să fie marcată de ample acțiuni religioase și culturale. Cu trei săptămâni înainte de prăznuire (care trebuia să aibă loc la 15 august 1870) a început războiul franco-prusac, Imperiul Austriac (de care aparținea și Bucovina) fiind în alertă. Din acest motiv „Comitetul central pentru serbarea de la mormântul lui Ștefan cel Mare, față cu situațiunea actuală critică, a decis amânarea festivității pe 15/27 august 1871”.

La 20 iunie 1871, Comitetul de organizare a serbărilor de la Putna, întrunit la Viena, a inițiat un concurs pentru cel mai bun discurs festiv care se va ține, de către un student, la mormântul marelui voievod, cu prilejul serbării. Discursul trebuia să îndeplinească mai multe condiții: să nu fie prea lung, să fie scris într-un limbaj accesibil, să se refere în special la „rolul istoric național al lui Ștefan cel Mare” și „să nu facă aluziuni intenționate la împrejurările politice de azi”. O comisie formată din Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi și Vasile Pogor urma să decidă care era cel mai bun discurs. Concursul a fost câștigat de Alexandru D. Xenopol, pe atunci student la Berlin ca stipendiat al Societății „Junimea” din Iași.

La 25 iulie, Xenopol îi scria lui Ioan Slavici că este de acord cu tipărirea discursului său festiv în broșură și că ar dori ca suma realizată din vânzarea acesteia să se adauge „la fondul pe care avem de gând a-l aduna pentru facerea unui monument lui Ștefan cel Mare”.

Reîntors în țară, Alexandru D. Xenopol a intrat în magistratură, fiind, în 1872, prim-procuror al Tribunalului din Iași. Este acceptat în asociația culturală Junimea, Titu Maiorescu cunoscându-l încă din timpul studenției. Iacob Negruzzi îl numea pe Xenopolcel mai iubit și mai alintat copil al Junimii”.

wevelvet.ro

În 1878, obține, prin concurs, Catedra de istorie a românilor la Universitatea din Iași, urmând ca din 1883 să renunțe la magistratură integrându-se total, având preocupări intelectuale multiple, ca profesor, cercetător, editor, istoric, în viața Universității din Iași.

Încă din anii de început ai activității sale științifice, Alexandru D. Xenopol s-a remarcat prin analize istorice, cu valoare incontestabilă, publicate în revista Convorbiri literare. Dintre acestea se impune scrierea Teoria lui Röesler. Studiu asupra stăruinței românilor din Dacia Traiană, apărută în 1884 într-un format de 300 de pagini. Pe aceeași temă a publicat la Paris, în 1885, lucrarea O enigmă istorică. Românii în Evul Mediu. Sunt demonstrații veridice privind temeinicia, pe baza criticii moderne, a autohtoniei și continuității românilor în spațiul românesc tradițional, carpato-danubiano-pontic.

Pasaj din Teoria lui Roesler
Pasaj din Teoria lui Roesler

În perioada 1888 – 1893, Alexandru D. Xenopol a tipărit la Iași opera sa fundamentală, Istoria Românilor din Dacia Traiană, având șase volume și totalizând aproape 4000 de pagini. Este prima prezentare sistematizată, analitică și complexă a istoriei românilor, din toate provinciile tradiționale, începând tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri până la unirea din anul 1859. În scopul finalizării acestei sinteze, autorul a realizat cercetări îndelungate în arhive și biblioteci din țară ori din străinătate, publicând anticipat diverse studii referitoare mai ales la izvoarele și instituțiile istorice românești.

Pasaj din Itoria românilor din Dacia Traiană
Pasaj din Itoria românilor din Dacia Traiană

În elaborările sale surprinde structurile societății românești, dinamica evenimentelor, cauzalitatea și finalitatea acestora. De asemenea, prezintă aspecte fundamentale proprii vieții sociale, economice, politice, administrative, culturale și religioase, definitorii pentru români, urmărește evoluția activității umane, producțiile și bogățiile acestui spațiu geo-istoric, reliefează categoriile sociale, starea și evoluția țăranilor, meșteșugarilor, breslașilor, târgoveților, orășenilor sau a marilor proprietari funciari.

Un loc important se acordă structurilor instituționale, proprii statelor românești, cum au fost cele integrate activităților juridice, financiare, școlare, cutumiare, militare, intelectuale, și se fac referiri la știință, biserică, la politica internă și externă.

Abordând importanța teoriei în istorie, considerată ca una din principalele caracteristici ale acesteia, Alexandru D. Xenopol a insistat asupra perioadei când a apărut ideea unității naționale în conștiința poporului român. Pornind de la asemenea filozofie, prezintă, în esență, factorii favorabili ce au călăuzit unitatea genezei românești, traversând vremurile și ajungând la oportunitatea unității politice în timpul vieții sale.

În anul 1891 obține, tot prin concurs, și Catedra de istorie universală, la aceeași Universitate, devenind astfel unul dintre acei intelectuali de forță, capabili de a susține multiple cariere intelectuale.

În calitatea sa de istoric, filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist, sociolog, profesor, pedagog, Alexandru D. Xenopol a fost ales în 1893 membru titular al Academiei Române.

Între 1898 – 1901, devine rector al Universității din Iași.

Între anii 1894 – 1903 și, respectiv 1906 – 1908, a editat revista „Arhiva”, care apărea la Iași.

cartepedia.ro

Ca om de știință, cu deosebire pentru meritele sale excepționale în domeniul istoriei, începând cu anul 1900, Xenopol a devenit membru de onoare al Societății de Arheologie din Bruxelles, apoi a primit același titlu de la Societatea Academică din Cernăuți, în 1901, a fost ales membru al Institutului Internațional de Sociologie (1903) și, respectiv, membru titular al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris (1914) și vicepreședinte al Societății de Sociologie din Paris (1916).

S-a aflat întotdeauna într-un fertil dialog cu învățații renumiți ai Europei, prin intermediul forurilor științifice istorice, care i-au acordat adeseori premii de excelență, alături de Academia Română.

A murit la 27 februarie 1920, în București, unde se mutase din anul 1915. În ultimii ani ai vieții a trăit în condiții materiale precare, fiind paralizat și afazic. În anii de ocupație germană 1917-1918, a fost evacuat la Iași. El și soția sa au apelat de mai multe ori la ajutorul autorităților, inclusiv pentru alimente. Parlamentul i-a aprobat acordarea unei pensii exact în ziua în care, după câteva ore, a decedat.

Dintre frații mai tineri ai istoricului, Filip a devenit un cunoscut arhitect, iar Nicolae Xenopol a fost politician și diplomat, a ocupat în 1912-1913 postul de ministru al industriei și comerțului în Guvernul Take Ionescu și a fost cel dintâi ambasador al României în Japonia. Lucreția Xenopol a fost profesoară de liceu și membră a Societății de Geografie, iar Adela Xenopol s-a distins ca femeie de cultură și militantă feministă.

Asiduitatea și profunzimea analizei lui Alexandru D. Xenopol în explicarea evenimentele istorice, investigând noi modalități care să structureze istoria și filozofia istoriei, îl plasează printre cei mai importanți gânditori europeni ai perioadei respective.

Lucrarea Les principes fondamentaux de l’histoire s‑a bucurat de o călduroasă primire în multe țări europene unde erau în curs acute dezbateri a problematicilor de filosofie a istoriei. Neokantienii Rickert și Windelband vedeau în filosofia istoriei un teren de revigorare a filosofiei în genere, iar Dilthey considera și el că întemeierea rațiunii istorice este o cale de rezolvare a crizei în care intrase filosofia.

În raport cu alți filosofi ai istoriei din acea vreme, Xenopol avea marele avantaj că opera sa în acest domeniu venea din partea unui mare și recunoscut istoric pe plan național, dar și internațional, cunoscut în Europa prin traducerile scrierilor sale istorice, ca și prin studiile publicate în reviste străine de specialitate. Așa se explică și ecoul lucrării lui Xenopol de teoria istoriei, precum și prestigiul statornic de care s‑a bucurat de atunci încoace savantul român.

Opera lui A. D. Xenopol:

Opera lui Alexandru D. Xenopol, deși unitară ca sens, se structurează pe câteva secțiuni distincte.

Marile sinteze:

Prima dintre acestea o constituie marile sinteze, în care pot fi cuprinse:

  • Istoria românilor din Dacia Traiană, editată la Iași, între 1888 – 1893, având: volumul I, 623 de pagini, volumul II, 590 de pagini, volumul III, 680 de pagini, volumul IV, 663 de pagini, volumul V, 770 de pagini și volumul VI, 668 de pagini, la care sunt adăugate un număr de șapte hărți. Lucrarea a fost reeditată și completată, apărând cu același titlu (Istoria românilor din Dacia Traiană) în 1925, la Editura Cartea Românească București, în 14 volume, sub îngrijirea lui I. Vlădescu;
  • Histoire des Roumains de la Dacie Trajane depuis les origines jusqu’a l’Union des Principautés en 1859, apărută la Paris în 1896, două volume, însumând 1132 de pagini și trei hărți, cu o prefață a intelectualului liberal Alfred Rambaud (1842 – 1905), cel ce a coordonat elaborarea lucrării Istoria generală din secolul IV până în zilele noastre, 12 volume, la care a colaborat inclusiv Alexandru D. Xenopol.
gunnars.ro

Filosofia istoriei:

Cea de a doua secțiune a operei lui Alexandru D. Xenopol reprezintă subiectele ce abordează filozofia istoriei. Printre acestea se pot enumera:

  • Studii economice, culegere de diferite texte pe teme economice tipărită la Iași în 1879;
  • Les principes fondamentaux de l’histoire, lucrare apărută la Paris în 1899;
  • Principiile fundamentale ale istoriei, volum editat la Iași în 1900;
  • La thėorie de l’histoire, lucrare publicată la Paris în 1908.

Scrieri istorice polemice și documentare:

Secțiunea a treia din discursul istoriografic al lui Alexandru D. Xenopol are tentă polemică și documentară. Aici se pot încadra:

  • Teoria lui Röesler. Studii asupra stăruinței românilor în Dacia Traiană, Iași, 1884, scrisă ca replică la lucrarea Romänische Studien, elaborată de istoricul german Robert Röesler (1840 – 1881), apărută la Viena în 1871;
  • Une énigme historique. Les Roumains au moyen âge, Paris, 1885;
  • Etudes historique sur le peuple roumain, Iassy, 1887;
  • Românii și Austro-Ungaria, Iași, 1914, precum și numeroasele articole sau luări de poziție în reuniuni științifice naționale ori internaționale pe aceeași temă.
noriel.ro

Scrieri pe tematică diversificată istoric:

Există, de asemenea, cea de a patra secțiune a scrierilor lui Alexandru D. Xenopol, cuprinzând o tematică diversificată, referitoare, de exemplu, la domniile lui: Ștefan cel Mare (1871), Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir (1886), Scarlat Callimachi (1897), Alexandru Ioan Cuza (1903) sau despre Nicolae Kretzulescu (1915); amplele referiri la confruntările militare dintre ruși și turci, prezentându-se urmările acestora pentru Țările Române (1880); luptele politice interne între Drăculești și Dănești (1907) sau Istoria partidelor politice în România (1910).

Pasaj din Istoria partidelor politice în România
Pasaj din Istoria partidelor politice în România

Monografie de familie:

Alexandru D. Xenopol a manifestat interes și pentru genealogie, elaborând monografia de familie intitulată Istoria și genealogia casei Callimachi, carte ce reprezintă prima monografie românească de familie[16]. Cartea lui Xenopol a fost scrisă la solicitarea lui Alexandru Callimachi, proprietarul moșiei și al conacului de la Stâncești (jud. Botoșani). După ce stabilește originea familiei Callimachi, Xenopol consacră câte un capitol fiecăruia dintre domnitorii Moldovei din familia CallimachiIoan, Grigore, Alexandru și Scarlat Callimachi. Un capitol tratează despre mitropolitul Moldovei. În carte este prezentat și arborele genealogic al familiei Callimachi, despre care autorul scrie în Precuvântare: „Am urmat cu arborele genealogic, punând în dreptul fiecărui nume, un număr care se rapoartă (sic) la datele, mai mult sau mai puțin cunoscute asupra membrului respectiv”. Așadar, istoria acestei familii este încadrată în istoria Moldovei, cu atât mai mult cu cât familia Callimachi a fost îndeaproape implicată în istoria politică și culturală a Moldovei din veacurile XVIII-XIX.

Filozofie istorică:

Originală este teoria „scrierilor istorice”, argumentată în lucrările amintite mai sus Les principes fondamentaux de l’histoire, publicată la Paris în 1899, și La thėorie de l’histoire, apărută tot în capitala Franței, în 1908.

Conform acestei teorii, faptele istorice decurg unele din altele și, prin legăturile cauzale dintre ele, se înlănțuie în „serii istorice”, ceea ce constituie esența conținutului și derulării existenței umanității. Ca modalitate concretă, Alexandru D. Xenopol aduce în prim-plan evoluția poporului român cu domenii esențiale pentru o națiune: etnogeneza, stabilitatea, unitatea, instituționalitatea, demografia, economia, viața politică, științifică, religioasă și relațiile internaționale.

În elaborarea concepției sale asupra istoriei, Xenopol pleacă de la distincția dintre faptele coexistente, care se raportează la spațiu și faptele de succesiune, care se dezvoltă în timp, distincție pe care el o considera piatra unghiulară a teoriei sale. Faptele coexistente se repetă, fără a se schimba și constituie obiectul de studiu al științelor teoretice, iar faptele de succesiune se schimbă permanent, dar nu se repetă și ele dau specificul științelor istorice.

În cazul faptelor de coexistență, scurgerea timpului nu modifică fenomenele, în vreme ce în faptele de succesiune timpul intervine ca un element modificator esențial. Deși distincția amintită determină deosebirea dintre științele teoretice și cele istorice, între cele două genuri de fapte nu există, după Xenopol, un zid despărțitor. Faptele de coexistență repetându‑se, se pot transforma până la urmă în fapte de succesiune, precum revărsările reluate ale unui fluviu dau naștere în final deltei sale, care-i o nouă formațiune geologică și geografică.

Alexandru D. Xenopol socotește că științele istorice se referă și la fenomene materiale și la cele spirituale. Vorbind de istorie, el nu o consideră o știință particulară oarecare, precum fizica sau chimia sau psihologia, ci un mod de concepție a lumei, modul succesiv, în opoziție cu modul coexistent. Istoria se îndeletnicește astfel cu fenomenele care sunt ceea ce sunt prin cursul timpului și acestea se referă și la societate și la natură și la spirit și la lumea materială.

Lucrări fundamentale:

  • 1888 – 1893 Istoria românilor din Dacia Traiană, în 6 volume, prima istorie completă a românilor scrisă vreodată până la el;
  • 1899 și, respectiv 1908 – Publică, de pe poziția de filosof al istoriei Les principes fondamentaux de l’histoire în 1899 și La théorie de l’histoire în 1908.

Aceste două lucrări, scrise și publicate în limba franceză i-au adus o faimă mondială de filosof al istoriei, recunoaștere universală și au cântărit decisiv în alegerea sa ca membru titular al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris.

Alte lucrări:

  • Cauzalitatea în succesiune;
  • Domnia lui Cuza Vodă;
  • Istoria partidelor politice din România;
  • L’Hypothèse dans l’histoire (original publicată în franceză);
  • Noțiunea valorii în istorie;
  • Principiile fundamentale ale istoriei;
  • Războaiele dintre ruși și turci și înrîurirea lor asupra Țărilor Române;
  • Sociologia e istoria (original publicată în italiană);
  • Studii asupra stăruinței românilor în Dacia traiană;
  • Teoria lui Roesler;
  • Zur Logik der Geschichte (original publicată în germană).
Pasaj din Domnia lui Cuza Vodă
Pasaj din Domnia lui Cuza Vodă

Rolul lui Alexandru D. Xenopol în epocă și în istoria României:

  • Alexandru D. Xenopol a avut meritul absolut unic de a scrie prima sinteză sau istorie completă a poporului român, Istoria românilor din Dacia Traiană, și de a o face larg cunoscută întregii lumi, deziderat formulat anterior cu extremă claritate atât de Mihail Kogălniceanu cât și de Nicolae Bălcescu, încă de pe vremea când aceste idei erau parte esențială a programului viitoarei revoluții de la 1848;
  • În plan educațional, ca profesor universitar, și ca titular simultan al catedrei de istorie a românilor, respectiv al celei de istorie universală, Alexandru Xenopol a contribuit la educarea și modelarea a multor generații de profesori de istorie și istorici români;
  • Simultan cu obligațiile didactice a desfășurat și o susținută și bogată activitate științifică, atât ca autor, publicând numeroase lucrări și studii în presa științifică a vremii, cât și ca editor, redactor și director al Revistei „Arhiva”, apărută la Iași;
  • Xenopol a fost unul din cei mai aprigi susținători ai înlăturării înapoierii economice și culturale a României, militând pentru continuarea dezvoltării învățământului la toate nivelele, începută atât de dinamic în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza  (1859 – 1866);
  • De asemenea, în toate studiile sale economice, Alexandru D. Xenopol preconiza crearea unei puternice și diversificate industrii naționale, începută, de asemenea în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Ambele direcții, învățământul și industria, le vedea ca făcând parte din drumul spre realizarea unei independențe nu doar politice, ci și a uneia economice. Ca atare, marele istoric Alexandru D. Xenopol opunea concepțiilor liber schimbiste oficiale concepția protecționismului economic intern menit să asigure crearea unei industrii românești puternice care să permită, la rândul ei, dezvoltarea celorlalte compartimente ale economiei naționale: comerțul, finanțele, agricultura, etc.;
  • Pe plan internațional, remarcabilul om de cultură român a adus contribuții dintre cele mai importante la filosofia istoriei, așa după cum o dovedește lista de lucrări publicate atât în limba franceză cât și în limba germană și limba italiană, limbi pe care le stăpânea la nivelul unui vorbitor nativ elevat;
  • Prin întreaga sa activitate creatoare ca autor, eseist, filosof al istoriei, istoric, pedagog, sociolog și scriitor, Alexandru D. Xenopol a evidențiat cu pregnanță rolul său cel mai meritoriu în cultura română, prin faptul că a fost primul intelectual român de orientare universală care, utilizând principii metodologice moderne, a scos istoria din tiparele sale tradiționale și tradiționaliste, împletind-o strâns într-o documentație amplă, într-o viziune critică de ansamblu care să prezinte realist multitudinea formelor de manifestare a vieții sociale a oamenilor – economică, socială, politică, culturală, ideologică etc.
goldcenter.ro

Sfat pentru un POLITICIAN

Te rog, nu te naște!
Viața nu este un moft.
Gândește-te!
Calea pe care-o vei urma
Este adevărul ...

Adevărul tău poate fi neplăcut
Așa că, ... gândește-te!

Nu te naște!

Nașterea ta poate ucide
Un copil, o familie, ... un bunic.
Mintea ta poate otrăvi
Romantismul și viața însăși.

Te rog, reflectează
La diformitatea pe care-o vei imprima
În inima lor,
A copilului, a familiei, ... a bunicului.

Meditează profund
La întunericul pe care-l vei zugrăvi
Asupra romantismului și vieții.

Nu te naște!
Viața nu este un moft
Pe care-l invoci când dorești.

Deci, ... gândește-te!
Stai departe de lumea asta,
Nu te naște!
gunnars.ro