Arhive lunare: februarie 2021

TOP 10 GENURI DE MUZICĂ

Pentru relizarea unui top 10 al genurilor de muzică, preferate de români, accesează linkul de mai jos și bifează-l pe cel pe care îl asculți cel mai des.

Fotografie de Elviss Railijs Bitu0101ns pe Pexels.com

https://poll.fm/10752947

maroko.ro/

TUDOR MUȘATESCU

22 februarie 1903 – 04 noiembrie 1970

118 ani de la nașterea poetului, prozatorului, dramaturgului și umoristului, Tudor Mușatescu.

Autorul celebrelor „muşatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut şcoală de teatru, dar a scris pentru actor.

noriel.ro

Aforisme

Absurd: Soţ care nu recunoaşte că nevasta are dreptul să-l înele.
Abstinent: Persoană care se ţine din reţineri.Actriţă: Femeie cu halie.
Adoraţie: Iubire supra-alimentată.
Adulter: Căsnicie cu dublă tracţiune.
Album: Cimitir cu morţii a!ară.
Alcool: „Reormator religios care-l trans!ormă pe Dumnezeu în dumnezeii mă-sii.
Ambrozie: Băutură cu care se omeneau zeii.
Amor: maladie care te trântește sănătos la pat.
Amplificator: Gura mahalalei.
Amvon: Tribuna electorală a lui Dumnezeu.
Antologie: Ghiveci de lauri.
Aplauze: Perechi de palme care te omagiază.
Avocat: Vorbă multă, bogăţia omului. …”

de Tudor Mușatescu

Biografia lui Tudor Mușatescu:

Tudor Mușatescu s-a născut la Câmpulung Muscel.

A colaborat regulat, din 1919, la revista “Rampa”, precum și la reviste umoristice și magazine ilustrate.

Ca dramaturg, a debutat în 1923 cu piesa “Focurile de pe comori”, scrisă în limba franceză și reprezentată la Paris.

În 1924, a absolvit Facultatea de Litere și Facultatea de Drept din cadrul Universității București. Provenind din familia unui avocat, „contaminat” de înclinațiile artistice ale mamei sale, Tudor Mușatescu este cuprins de patima scrisului încă din anii de școală.

În 1925, au fost jucate pe scena Teatrului din Craiova alte două piese, “T.T.R.” și “Datoria”. Au urmat “Panțarola” (1928) și “Sosesc deseară” (1931), piese prin care a încercat o reabilitare a vodevilului.

În intervalul 1930-1940, a fost profesor de franceză și avocat, inspector general al teatrelor.

S-a impus cu comedia în trei acte, “Titanic Vals”, care a avut premiera la 21 noiembrie 1932, la Teatrul Național din București. Comediile „Titanic-Vals„, „…escu” și melodrama „Visul unei nopți de iarnă„, au avut succes și în străinătate. Titanic-Vals și …escu au fost ecranizate.

 Titanic vals

Titanic vals este o comedie în trei acte. Un om bun, Spirache, și fiica lui Gena, de la alta soție, care se sacrifica pentru sora sa vitregă, luându-și asupră sarcina nelegitimă a surorii.
Spirache este funcționar la prefectură, om cu familie grea. El moștenește deodată 50 de milioane de lei, și nu se sperie de acest lucru. El încearcă să împace lumea din jurul său. Odată, își cumpără o pălărie de 400 de lei, și fiindcă i se pare că a fost păcălit cu 100 de lei, minte acasă că a luat-o cu mai puțin. Dar oricât de mică e suma mărturisită, familia îi spune că s-a păcălit.
Momentul culminant este acela al alegerii lui Spirache ca deputat. Famila luptă pentru candidatura lui Spirache vrea să se eschiveze, și în cele din urmă îi roagă pe alegători să nu il aleagă. Rezultatul e neașteptat. Alegătorii sunt încântați de sinceritatea lui, îl votează, și Spirache salvează astfel, toată lista compromisă, trecând drept un mare politician.”

– rezumat –

Titanic vals, de Tudor Mușatescu

Multe dintre ele au fost traduse în limbile franceză, engleză, germană, italiană, greacă, poloneză, cehă etc.

elefant.ro

Tudor Muşatescu se căsătorește cu Edith Heckter, de care divorțează, în 1935. Patru ani mai târziu, se recăsătoreşte, cu Ecaterina (Kitty) Gheorghiu, actriță la Teatrul Național, pentru care scrie piesa „Madona”. Fiul lui, Bogdan (Bobiță) Mușatescu, a fost și el actor la TNB.

Madona

„… O sufragerie elegantă de modă veche în casa lui Andrei Barcian. Masa – pentru 12 persoane – e pusă cu olăndărie și argintărie de zile mari. Bufetul și servanta sînt încărcate cu recuzita respectivă. Mobilier strict al unei sufragerii bine dotate. Ușile din fund – care comunică cu salonul – sînt închise. Se aud totuși, din salon, voci și un post de radio – pe care se înțelege că nu-l ascultă nimeni – și la care se execută muzică ușoară. Ușa din dreapta duce spre oficiu. Cea din stânga, către un salonaș. Și acestea sînt închise. La ridicarea cortinei, scena este goală. Cîteva clipe, pauză, pînă publicul termină dde tușit și de observat detaliile decorului. Lustrul are numai o parte din lumini aprinse. Aplicele sînt stinse. Jupîneasa și feciorul – amîndoi în ținjută de musafiri – intră din dreapta. …”
Madona, teatru radiofonic

În 1934, Tudor Mușatescu a tradus și adaptat o farsă a autorilor vienezi Franz Arnold și Ernst Bach, pe care regizorul Sică Alexandrescu a pus-o în scenă la deschiderea primei stagiuni a Teatrului Vesel din București. Pe afiș spectacolul a apărut cu titlul „Birlic“. Acțiunea farsei a fost plasată în nordul Moldovei, eroul principal fiind contabilul Costache Perjoiu, poreclit Birlic, din Fălticeni. Rolul lui Costache Perjoiu a fost încredințat tȃnărului actor Grigore Vasiliu, care a rămas și el ulterior cu porecla Birlic. Numele „Birlic“ este de origine turcească („birlik“), însemnȃnd „as la jocul de cărți“.

A fost directorul unor companii teatrale efemere, precum Teatrul din Sărindar (1940), Teatrul “Tudor Mușatescu” (1941-1942), Teatrul “C.A. Rosetti”, Teatrul Nostru și Teatrul Colorado (1943-1944).

Visul unei noți de vară

„“Visul unei nopţi de iarnă” este visul Mariei (Doruleţ),o fată săracă,vânzătoare la un magazin de bijuterii decide să îl cunoască personal pe Alexandru Manea, scriitorul ei preferat, romancierul de succes al momentului,singurul care o putea înţelege.Aceasta merge lael acasă cu pretextul de a-i duce un colier comandat de Manea.
Soseşte la timpul potrivit deoarece Manea tocmai refuzase să îşi petreacă Revelionul cu iubita sa, Elvira şi o reţine pe ea pentru a petrece seara împreună. După mai multe pahare de şampanie aceastaadoarme în timp ce ii spune o poezie scrisă de ea, iar Manea o duce în dormitor pentru a dormi. Întalnirea lor declanşează un puternic impact între două lumi, fiecare cu morala şi aspiraţiile sale. Fata,romantic, indragostită de celebrul scriitor ştie că visul ei de iubire n-are nicio şansă şi nu se ruşinează de condiţia ei.

El e plictisit de o lumesuperficială, coruptă. Şi…totuşi, candoarea, puritatea, entuziasmul onest şi tandru al Mariei vine ca un balsam duios,miraculos şi neaşteptat peste inima bărbatului care preferă
lumea oamenilor simpli, laschimb cu cinismul şi frivolitatea saloanelor aristocratice.
Când se trezeşte Maria găseşte în buzunar bani puşi de Bebe Cristian, prietenul Elvirei şi pleacă plângând acasă. Ajunsă acasă părinţii sunt foarte supărați deoarece aceasta nu venise acasă și nici nu i-a anunţat că nu vine.
Imediat soseşte si Manea şi ocere de soţie,iar aceasta acceptăla fel si părinţii ei.

Maria ( supranumităDoruleţ) este o tânără naivă, ce are entimente curate pentru scriitorulei preferat Alexandru Manea .Aceasta i-a citit cele 32 de volume, iar când merge la el pentru a-i livra un colier îl impresioneazăcu un citat din cărţile sale.
 Tânăra Maria prin inocenţa şi puritatea sasufletească şi prin logica sa, demulte ori hazlie îl fac pe blazatul scriitor Manea să-şi schimbe total modul de gândire.
Aceasta îi atinge coardele nevăzute ale sufletului pe care le credea moarte, trezindu-i astfel sentimente adolsecentine.”
 

-rezumat-

În 1945, a fost ales membru în comitetul de conducere al Societății autorilor dramatici români.

A scris schițe, romane, piese de teatru, însă adevărata sa vocație s-a dovedit a fi teatrul, în special comedia, Tudor Mușatescu fiind considerat de critici “un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialiene de moravuri” (Ovid S. Crohmălniceanu), prin tipologie, situații și dialoguri spirituale.

Scrie epigrame, compune de unul singur o revistă scrisă de mână, „Ghiocelul„, cu versuri, schițe și chiar cu o piesă de teatru, intitulată „Ardealul„. A scris schițe, romane, piese de teatru dar succesul i-a fost adus de teatru.

librariadelfin.ro

La maturitate, atât ca vârstă, cât și ca formație artistică, Tudor Mușatescu se dedică trup și suflet teatrului, în calitate de dramaturg, traducător, director de scenă, de conducător și proprietar de teatru. Criticii l-au considerat un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialene de moravuri, prin tipologie, situații și dialoguri spirituale.

În ultimul interviu acordat în 1970, cu puțin timp înainte de a muri, dramaturgul spunea: “Dacă îmi recunosc un merit ca dramaturg este că oricare dintre personajele mele, înțepate cu un ac, va sângera sânge viu, uman”.

Opera lui Tudor Mușatescu:

Teatru:

  • Focurile de pe comori (1923);
  • Panțarola (1928);
  • Sosesc deseară (1931). Adaptată ca Sosesc de la Paris, un musical de comedie realizat de regizorul Cornel Popa. Personajul principal este Puiu, un tânăr student în drept la Sorbona, care se întoarce de la Paris în orașul său natal pentru a-i cere tatălui său 500.000 de lei pentru… „diverse”;
  • Titanic-Vals (1932);
  • …escu (1933);
  • Visul unei nopți de iarnă (1937);
  • Țara fericirii (1946);
  • Madona (1947);
  • Profesorul de franceză (1948);
  • A murit Bubi (1948);
  • Geamandura (1950);
  • Burtă Verde (1952);
  • Trenurile mele.

Scenete umoristice:

  • Titanic vals (1974).
geekmall.ro/

Romane:

  • Mica publicitate (1935).

Schițe umoristice:

  • Nudul lui Gogu (1928);
  • Ale vieții valuri (1932).

Aforisme:

  • Fiecare cu părerea lui (1970).

Versuri:

  • Vitrinele toamnei (1926).

și cinci volume de Scrieri (1969) – postum 1978.

Traduceri:

  • D’Ennery & Cormon, O crimă celebră, București, 1942;
  • Moliere, Căsătorie cu de-a sila, București, 1955;
  • Vladimir Maiakovski, Teatru, București, 1957 (în colaborare);
  • Ciudomir, Bilete de favoare, București, 1965 (în colaborare cu Constanța Batalova);
  • Ilf și Petrov, Opere, I-II, București, 1965 (în colaborare cu Ion Mihail);
  • Gustaw Morcinek, Cele șapte ceasornice ale groparului Joachim Rybka, București, 1968 (în colaborare cu Teodor Holban);
  • Karel Capek, Teatru, București, 1968 (în colaborare).
Geanandura, de Tudor Mușatescu. Teatru radiofonic
gunnars.ro

ANTON BACALBAȘA

21 februarie 1865 – 01 octombrie 1899

156 ani de la nașterea lui Anton Bacalbașa.

Cine e Moș Teacă? 

„Adevărat copil năzdrăvan! Din pricina lui nu se puteau odihni cinci mahalale. Nu era zi de la Dumnezeu în care părinții să nu se pomenească acasă cu vreo plân- gere: „Tecuță a spart capul fetei mele! Tecuță mi-a spart un geam! Tecuță a legat o tinichea de coada lui Samurache! Tecuță mi-a omorât un porumbel cu o piatră!“ Și toate boclucurile astea se spărgeau în capul părinților, care erau nevoiți să plătească cu bani nebuniile odraslei lor. Alteori, lucrul era și mai grav; proprietarul venea și spunea: „Domnule Teacă, eu nu pot să vă mai dau casa din pricina băia- tului dumneavoastră; mi-am aprins paie-n cap cu mahalaua!“ Iar părinții trebuiau să se mute, că n-aveau încotro. …”

Moș Teacă, de Anton Bacalbașa

Moș Teacă, de Anton Bacalbașa
Moș Teacă, de Anton Bacalbașa

Urechilă moștenitor (Basm)

„A fost odată un împărat. Și împăratul ăsta era calic de mama focului. Își întorcea chipiul pe dos când se învechea, făcea negoț de brânză și de unt proaspăt, aducea până și vaxul de ciubote de la Viena, pentru că acolo era mai ieftin și transportul nnu-l ținea nici o lețcaie chioară, mă rog, era calic de parcă trăsese pe dracu de coadă toată viața și tocmai acum se îmbogățise. Cu viața era mulțumit ca prostu, că nici deștept nu era, măcar că era șirte ca o vulpe crescută la călugărițe; numai un caz avea și el, că nu-i dăduse Dumnezeu copii. Pe semne că Dumnezeu n-a vrut să se înmulțească neamul lighioilor calice. Așa, ce s-a gândit împăratul? Zice: „Măre, copii nu-mi trebuie, că prea țin parale multe … Nu-i vorbă, de îmbrăcat i-aș îmbrăca eu ușor, că tot rămân haine de la vizitii care ies la pensie; de mâncat iar n-ar fi greu; aș cere probele de la garda palatului în fiecare zi – da’ oricum tot te sfânțuesc copiii! Mai bine haide să iau unul făcut gata de la altul.” Și cum sta el pe așa gânduri, ce-i trăsnii prin cap, și-și aduce aminte că are un frate și că frate-său ar scăpa bucuros de o potaie de copil, că e un netot. …’

Urechilă Moștenitor, de Anton Bacalbașa

carturesti.ro

SCENA I 

Scena reprezintă o sală de birt, mese învelite cu fete albe; clienţi pe ici, pe colo Intră Bursuc şchiopătând, plin de noroi şi sprijinit de FORFECARU 

BURSUC: Vai de mine! Ufff!… Cum îţi spuneam, dau să trec Calea Victoriei în faţa Teatrului, când ce să vezi? Un biciclist venea ca fulgerul şi ha, ha, ha, să calce o birjă; birjarul se fereşte şi cârmeşte spre mine, eu de acolo: pardon! bagă de seamă! dar oiştea mă ia în primire, mă împinge şi cad pe spate. Întind mâinile să mă sprijin şi apuc ceva: era rochia unei dame care cade bâldâbâc, peste mine, pardon. Deschid ochii şi văz realitatea îngrozitoare: sub mine un băltoacă de noroi şi d-asupra mea o damă bătrână. În sfârșit … vii d-ta, îmi dai mâna, mă ridic și … poftim! (Se uită la noroiul de pe haine.) 

FORFECARU: Înţeleg, înţeleg, nu sunteţi obişnuit cu pavagiul de lemn.

BURSUC: Pavagiu de lemn!… Daca-i umbla mult pe el rămâi şi cu picioarele de lemn. De, eu ca ăla strein …

UN AGENT (sărind de la o masă şi apucând pe Bursuc de guler): Dacă eşti  strein în numele Constituţiei (îi arată un baston) urmează-mă. … „

Pardon, de Constantin, Ioan și Anton Bacalbașa

Pardon, de Constantin, Ioan și Anton Bacalbașa
Pardon, de Constantin, Ioan și Anton Bacalbașa

Anton Bacalbașa a scris o epigramă referitoare la Victor Babeș:

Ba bei,
Ba beși,
Tot acolo ieși.

La care Babeș a răspuns:

Ba cal, ba șa,
Tot măgar sadea.

Anecdote, de Anton Bacalbașa

libris.ro

Tu singură

„Din toată lumea de-amintiri
Ce-mi bat în poarta minţii,
Se stinge, — parcă n-a mai fost, –
Povestea suferinţii.

Tot răul ce m-a zbuciumat
Nopţi triste de veghere,
În valul luptelor de-acum
Se-ntunecă şi piere.

Tu singură-mi rămâi în gând,
Aceeaşi ca-nainte,
Icoană gingaşă, ce-n veci
N-ai să-mi dispari din minte.

Mă urmăresc ne-ndurători
Frumoşii tăi ochi galeşi,
Ce-mi vor luci nestrămutaţi
Eterni şi scumpi tovarăşi…”

Poezie clasică, de Anton Bacalbașa

„… Aş face aici o imprecaţie ca în Macbeth. Dar astâmpără-te, revoltă a sufletului! Ţară de spanac şi de reptile! Panait Macri la teatru, Neculai Pătraşcu în profesorat! Idioţia acestui neam se ridică să întunece toate talentele, precum broaştele tulbură apa bălţilor ca să nu se vadă oglindindu-se în ea zborul măreţ al vulturilor de sus! …”

Amintiri literare. Genialul Pătraşcu, de Anton Bacalbașa

Cavalerul amabil

Ar trebui ca înainte de a se mărita cu un ofiţer, fetele să vină incognito măcar o dată la cazarma viitorului lor soţ şi protector. Multe lacrămi târzii ar fi cruţate!

Din viaţa militară, de Anton Bacalbașa

„Un nebun făgăduiește și-nțeleptul s-amăgește.”

Citat, de Anton Bacalbașa

gunnars.ro

 

EUGEN BARBU

20 februarie 1924 – 07 septembrie 1993

93 ani de la nașterea lui Eugen Barbu.

Eugen Barbu, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist și senator român, laureat al premiului Herder, a fost, în același timp, și un personaj controversat, datorită legăturilor sale cu regimul comunist, acuzațiilor de plagiat și antisemitism.

Incognito, de Eugen Barbu
Incognito, de Eugen Barbu

Calul Troian

„Domnul Ionescu-Tismana se sculase devreme în dimineața aceea, ros de o veche nevroză care-i scurta nopțile. Nici soporificele, nici ceaiurile calmante nu maiaveau vreun efect. încercase să lucreze ceva, foiletînd hîrtiile dintr-un dosar, dar nu reușea să se concentreze. Ca să nu-și trezească servitorii atît de devreme,era ora șase fără un sfert, trecuse în micul oficiu dinspatele cabinetului său, unde ținea un reșou și toateustensilele pentru pregătirea cafelei; avea această manie de a-și prepara singur cafeaua, fiind mereu nemulțumit cînd i-o serveau alții, pentru că ori era preadulce, ori n-avea caimac (moștenise plăcerea cafelei dela bunicu- său, care-l inițiase în pregătirea ei după obiceiul turcesc, s-o dea de trei ori în undă, lucru decare nevastă-sa, Eve- lyne, se amuza de fiecare dată cînd îl surprindea). …” 

Incognito, Vol. I, de Eugen Barbu

Biografia lui Eugen Barbu:

Eugen Barbu s-a născut la București, fiul scriitorului și jurnalistului Nicolae Crevedia.

Cursurile primare și liceale le-a facut în București, iar în 1943 obține Diploma de Bacalaureat. Urmează Școala militară de ofițeri de jandarmi, până în 1945.

Lucrează în presa – corector, între 1941- 1945 publică, sub pseudonim la diverse reviste ale vremii.

În 1947, a terminat Facultatea de Litere a Universității București, după ce o perioadă de timp studiase dreptul la aceeași Universitate. În același an, scrie aproape zilnic articole-pamflet în ziarul Fapta , la rubrica „Faptă și răsplată”.

După perioada studiilor a lucrat ca jurnalist pentru presa de stânga, fiind parte a aparatului de cenzură comunist.

Soții Eugen și Marga Barbu
Soții Eugen și Marga Barbu

În 1960, s-at căsătorit cu actrița Marga Barbu.

A creat pentru soția sa, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu, în care aceasta juca alături de Florin Piersic.

În perioada 1962 – 1968, lucrează ca redactor-șef la revista Luceafărul, timp în care au fost atacați în revistă mai toți scriitorii buni de atunci. Acționând oarecum în contrasens cu spiritul momentului, care era acela al unei relative liberalizări, Barbu a fost înlocuit la conducerea revistei, în 1968, cu Ștefan Bănulescu.

În 1969, Eugen Barbu a fost ales membru supleant al CC al PCR, iar în 1970, a ajuns redactor-șef la revista Săptămâna.

În 1975, Eugen Barbu a devenit deputat în Marea Adunare Națională.

În 1974, ajunge membru corespondent al Academiei Române.

Se implică în atacuri verbale, deseori având un ton „obscen”, împotriva intelectualilor ce au fugit din România comunistă și a scriitorilor ce erau critici față de regimul comunist.

A fondat și condus revistele Săptămâna și România Mare.

A înființat, alături de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naționalistă România Mare, pe care l-a reprezentat în Parlamentul României, în legislatura 1992-1996. După decesul său din 1993, Eugen Barbu a fost înlocuit de către deputatul Ion Duțu.

Eugen Barbu și Vadim Tudor
Eugen Barbu și Vadim Tudor

A debutat cu volumul de nuvele Munca de jos (publicată mai întâi în Viața Românească, și apoi republicată la Editura Tineretului sub titlul Gloaba). A scris apoi romanele GroapaȘoseaua NorduluiSăptămâna nebunilorPrincepele (volum ce a fost însoțit de mai multe volume intitulate Caietele principelui, un soi de șantier al creației), Ianus (publicat postum). A fost laureat al premiului Herder.

Tâmplarului Niculae Barbu

„Peste rufe fâlfâia seara. Omul se opri. Gunoierii se întorceau grămadă.
 
Trecură mai departe.
 
— Noroc, șefule! aruncă unul.
 
— Noroc!
Grigore era îndesat, vânjos, îmbrăcat cu o haină groasă și pantalonistrânși pe pulpe. Mijlocul și-l sugrumase într-o curea lată de piele, bătută înținte.
 
Ședea și privea locul cu palmele la spate. Cerul se întuneca. Orașulscânteia îndepărtat. În iarba fierbinte mișuna vântul de vară. Gunoieriiaprinseseră focul. Fumul înecăcios acoperi pământul tare. …”
 

Groapa, de Eugen Barbu

Groapa, de Eugen Barbu
Groapa, de Eugen Barbu

A fost implicat în două scandaluri de plagiat: Principele (1969) și Incognito III (1978).

Eugen Barbu s-a stins din viață la 07 septembrie 1993, și a fost înmormântat în București.

Operele lui Eugen Barbu:

Nuvele și povestiri:

  • Gloaba, 1955;
  • Tripleta de aur, 1956;
  • Oaie și ai săi, 1958;
  • Patru condamnați la moarte, 1959;
  • Tereza, 1961;
  • Prânzul de duminică, 1962;
  • Vânzarea de frate, 1968;
  • Martiriul Sfântului Sebastian, 1969;
  • Miresele, 1975;

Romane:

  • Balonul e rotund, 1956;
  • Unsprezece, 1956;
  • Groapa, 1957;
  • Șoseaua Nordului, 1959;
  • Facerea lumii, 1964;
  • Princepele, 1969;
  • Incognito I-IV, 1975 -1980; (incognito)
  • Săptămâna nebunilor, 1981;
  • Ianus, 1993;

Reportaje:

  • Pe-un picior de plai, 1957;
  • Cât în 7 zile, 1960;
  • Cu o torță alergând în fața nopții, 1972;

Memorialistică, eseuri, critică, proiecte literare:

  • Jurnal, 1966;
  • Măștile lui Goethe, 1967;
  • Foamea de spațiu, 1969;
  • Jurnal în China, 1970;
  • Caietele Princepelui I-VI, (1972-1981);
  • O istorie polemică și antologică a literaturii române, 1976;

Teatru:

  • Să nu-ți faci prăvălie cu scară, 1959;
  • Labyrintul, 1967 etc.

Piesele sunt adunate în vol. Teatru;

Versuri:

  • Osânda soarelui, 1968;

Readuce în literatura română opera lui Panait Istrati; Scenarii de film: seria Haiducilor.

Scenarii:

  • Haiducii (1966) – împreună cu Nicolae Paul Mihail și Mihai Opriș;
  • Răpirea fecioarelor (1968) – împreună cu Mihai Opriș și Dinu Cocea;
  • Răzbunarea haiducilor (1968) – împreună cu Mihai Opriș și Dinu Cocea;
  • Haiducii lui Șaptecai (1971) – împreună cu Mihai Opriș;
  • Săptămîna nebunilor (1971) – împreună cu Mihai Opriș și Dinu Cocea;
  • Drumul oaselor (1980) – împreună cu Nicolae Paul Mihail;
  • Trandafirul galben (1982) – împreună cu Nicolae Paul Mihail;
  • Misterele Bucureștilor (1983) – împreună cu Nicolae Paul Mihail;
  • Masca de argint (1985) – împreună cu Nicolae Paul Mihail;
  • Colierul de turcoaze (1986) – împreună cu Nicolae Paul Mihail;
  • Totul se plătește (1987) – împreună cu Nicolae Paul Mihail;

Traduceri:

  • Thomas Mann, Doctor Faustus, împreună cu Andrei Ion Deleanu;
  • William Faulkner, Orașul;
  • William Faulkner, Casa cu coloane;
  • J.B. Priestley, Fundătura îngerilor, împreună cu Andrei Ion Deleanu.

„… odată terminată o carte, ea devine un glonț scăpat din pușcă, nu-l mai poți întoarce.”

Citat, Eugen Barbu

ARTHUR GOROVEI

19 februarie 1864 – 19 martie 1951

157 ani de la nașterea academicianului, folcloristului și etnografului, Arthur Gorovei.

ARTUR GOROVEI a fost una dintre cele mai importante figuri ale folcloristicii româneşti. Şi-a închinat viaţa şi opera cercetării tradiţiilor ţărănimii, vechilor credinţe, datinilor şi obiceiurilor, riturilor de trecere etc., pe care le-a valorificat în volume de referinţă. 

CE ESTE FOLKLORUL

„În amurgul senin al unei zile de vară, pe malul unui lac, sub ramurile parfumate ale unui teiu care-și lăcrămează petalele, un om cu o vastă cultură enciclopedică, un savant înarmat cu toată știința veacului, contemplează natura. …”

Noțiuni de folklor, de Arthur Gorovei

Cimiliturile românilor, de Arthur Gorovei
Cimiliturile românilor, de Arthur Gorovei

libris.ro

Biografia lui Arthur Gorovei:

Arthur Gorovei, născut la Fălticeni, Principatele Unite, a fost academician român, folclorist și etnograf.

Născut la Fălticeni, învață la școala sătească din Rădăuți-Prut, urmând clasele primare și gimnaziul la Fălticeni, de unde trece apoi la Institutele Unite din Iași, de unde își ia bacalaureatul.

În 1898, publică culegerea Cimiliturile românilor, cel dintâi corpus de texte al acestei specii, apoi Datinile noastre de naştere (1909), Datinile noastre de nuntă (1910), Credinţi şi superstiţii ale poporului român (1915), Descântecele românilor (1931), Noţiuni de folclor (1933), Ouăle de Paşti (1937).

Datinile noastre la naștere

„Mulţi spun că neamul nostru românesc este împărţit în două clase, dacă nu duşmane, dar măcar cu totul străine una de cealaltă, aşa de străine, ca şi cum ar fi două popoare deosebite: lumea de la ţară şi cea de la oraşe.
Mulţi spun aceste vorbe numai pentru că le-au auzit de la alţii; dar
prea puţini sunt convinşi că ceea ce spun este aşa. Lumea e făcută mai mult din oameni cărora le vine la îndemână să primească de-a gata orice opinii, oricât de îndrăzneţe, şi să se facă propovăduitorii unor teorii pe
care le-au bătut ieri, cu toată înverşunarea, şi pe care le susţin astăzi, pentru că sunt la modă.
Realitatea este aceasta: între lumea din sate şi cea din oraşe nu-i nimic comun. Aceste două popoare gândesc deosebit, trăiesc fiecare alt fel de viaţă şi are fiecare alt fel de aspiraţii.
Pentru cei cari cunosc viaţa poporului nostru, aceasta este o axiomă, iar studiul datinilor noastre este singurul izvor din care se poate căpăta această convingere. …”

Datinile noastre la naștere și la nuntă, de Arthur Gorovei

Credinți despre animale

„… 20. Se povestește despre fete sau băieți lebede; despre străbuni în formă animală, sau cari aveau urechile etc. de animal; sau despre femei care au născut animale, în loc de copii?

Despre femei care au născut animale sunt multe povești.
Despre Sf, Cristofor se spune că era cu cap de câine.
Se povestește că unele femei nasc, în loc de copii, purcei, care se numesc crasnic, adică drac; aceștia chiar cum se nasc încep a țipa și a fugi prin casă. Babele dau foc la sobă, fac jăratec mult, și iau pe crasnic la goană prin casă, și el, neavând alt loc de scăpare, sare în sobă, unde se arde (Perieni) …”

Credinți și superstiții ale poporului Român, de Arthur Gorovei

Credinți și superstiții ale poporului Român, de Arthur Gorovei
Credinți și superstiții ale poporului Român, de Arthur Gorovei

În 1899, a fost ales vicepreşedinte al Societăţii Americane de Folclor din Chicago.

librex.ro

Licențiat în Drept la Universitatea din Iași, devine magistrat până în 1903, apoi practică meseria de avocat la Fălticeni. A fost Prefect al județului Suceava și Primar al orașului Fălticeni.

Ales membru corespondent al Academiei Române, în 1915, primește titlul de Doctor Honoris Causa de la Universitatea din Cernăuți și devine Senator din partea Partidului Legionar.

În 1892, a fondat revista de folclor „Șezătoarea„, care a apărut regulat timp de 26 de ani. Ultimul număr, scos în anul 1931, cuprinde indicele analitic și alfabetic al celor 25 de volume ale acestei importante reviste.

Lucrările publicate de Arthur Gorovei:

  • Artur Gorovei. Credinți și superstiții ale poporului român. Academia Româna;
  • Datinile noastre la naștere și la nuntă, 1910;
  • Din vieața poporului român. Culegeri și studii. XXVII. București 1915;
  • Alte vremuri, amintiri literare, 1930;
  • Descântecele românilor (1931);
  • Noțiuni de folklor, 1933;
  • Ouăle de Paști, studiu de folklor, 1937.
gunnars.ro

EUGENIU BOUREANUL

18 februarie 1885 – 28 noiembrie 1971

136 ani de la nașterea prozatorului și traducătorului Eugeniu Boureanul.

Povestirile lui Eugeniu Boureanul au fost remarcate de Nicolae Iorga, care considera că unele dintre ele (printre care povestea tragică a jandarmului îndrăgostit de o țigăncușă, care va fi spânzurată de etnicii săi) sunt „de o frumuseță deosebită”. Scriitorul își căuta subiectele în lumea țiganilor, în lumea lipovenilor scopiți sau chiar în istoria țărilor române, el publicând în paginile revistei Drum drept din Craiova un mic roman despre pribegia domnului Petru Șchiopul și a familiei lui (inclus ulterior în volumul O istorie din alte vremuri).

geekmall.ro/

O istorie din alte vremuri

„A chemat-o Măria Sa, Domnul!
– Și ea s-a dus?
– Dar putea să-i stea în potrivă? …
Ela a poruncit! … Nu-i stăpânul nostru, al tuturora? … Voința lui e lege, pentru supușii pe care Dumnezeu s-a milostivit să-i pună sub dreapta lui pază! – vorbi jupâneasa lui Șendrea. …”

Biografia lui Eugeniu Boureanul:

Eugeniu Boureanul s-a născut la Tecuci, în familia ofițerului Gheorghe Boureanul, care obținuse mai demult o diplomă de inginer la Schaffhausen (Germania) și apoi a avansat până la gradul de general, și a soției sale, Zoița (născută Galery).

A absolvit studii la Facultatea de Drept și la Facultatea de Litere și Filozofie din cadrul Universității din Iași, apoi a obținut un doctorat în filozofie la Universitatea din Bologna (Italia).

După revenirea în România, a lucrat ca avocat, jurnalist, profesor și funcționar public la Iași și la București.

carturesti.ro

Debutul literar al lui Eugeniu Boureanul a avut loc în 1904 (sau în 1905, potrivit lui Anton Cosma) în revista Sămănătorul (anul III, pp. 795-796), cu povestea fantastică Mărgărint și frumoasa fără trup, al cărei ritm este, potrivit lui Nicolae Iorga, asemănător cu cel al lui George Coșbuc. Prima sa carte intitulată Povestiri din copilărie a apărut în 1905. Boureanul a colaborat apoi cu fragmente literare în publicațiile FlacăraNeamul românescFloarea darurilorDrum drept (Craiova), Adevărul literar și artisticArhivaEvenimentul și altele.

Mihail Sadoveanu, care i-a fost coleg la revista Sămănătorul, îl descria astfel:

„Eugeniu Boureanu avea pururi chin și neliniște în toată ființa. Obraz palid, ochelari cu șnur încălecați pe nas; nesigur, reținut și totuși izbucnind într’un entuziasm neașteptat. […] Boureanu dovedea destule cunoștinți; curiozitatea lui se întindea pe multe tărâmuri; se exprima elegant și avea dar; însă făcea parte dintre acele ființi urmărite de neșansă oriunde”.

Impresia lui Sadoveanu nu era însă una prea bună, deoarece Boureanul își atribuise, jumătate serios, jumătate în glumă, paternitatea unei culegeri de folclor alcătuite de Tudor Pamfile.

În februarie 1916, a fondat, împreună cu Zaharia Bârsan, Theodor Cazaban, Ion Sân-Giorgiu, Dimitrie Iov, Artur Enășescu, Theodor Naum, Gavril Rotică și Radu Dragnea, revista Solia, care continua spiritul tradiționalist al Sămănătorului și atacă modernismul literar de la începutul secolului al XX-lea.

carturesti.ro

Eugeniu Boureanul a tradus scrieri ale lui Oscar Wilde, Gérard de Nerval, Johann Wolfgang von Goethe, Guy de Maupassant, Jack London și Lev Tolstoi.

În 1926, a obținut premiul Societății Scriitorilor Români.

Perioada interbelică a fost perioada cea fertilă în plan literar a lui Eugeniu Boureanul, atunci fiind publicate mai multe volume de proză scurtă (schițe și povestiri), printre care Povestiri de pe dealuri (1926), Povestiri de prin văi (1928) și Omul fără noroc (1931), precum și romanul Cel din urmă erou (1943). 

Oameni de demult, de Eugeniu Boureanul
Oameni de demult, de Eugeniu Boureanul
Vijelia, de Eugeniu Boureanul

Vijelia

„Iarna anului 1614 începuse cumplit de grea.
Înspăimântate şi sărăcite de luptele Movileştilor, de cruzimile fără de seamăn ale luiŞtefan Tomşa al II – lea, satele Moldovei rămăseserăaproape pustii. Flămânzi şi goi, sătenii fugiseră lamunte şi se tăinuiseră prin codri. Copiii mureau înbraţele bătrânilor, cari – la rândul lor – sezvârcoleau în chinurile ciumei, ce bântuia ţara de mai bine de doi ani. …”

În perioada 1935-1944, Eugeniu Boureanul a lucrat la Societatea Română de Radiodifuziune, unde a deținut un timp funcția de director.

A fost căsătorit cu profesoara de origine franceză, Jeanne Michel, de la Institutul „Pompilian” din București. Fiul lor a fost poetul, prozatorul și traducătorul Radu Boureanu (1906-1997).

Radu Boureanu, fiul lui Eugeniu Boureanul
Radu Boureanu, fiul lui Eugeniu Boureanul

O lungă călătorie de studii care l-a dus pe scriitor din Scandinavia în Africa de Nord, iar mai apoi în Ceylon și în vestul și nordul Indiei, a fost descrisă în cartea de memorii de călătorie De la Thule la Taprobana (1969), publicată fragmentar.

De la Thule la Taprobana, de Eugeniu Boureanul
De la Thule la Taprobana, de Eugeniu Boureanul

Eugeniu Boureanul a murit în 1971, în satul Poenari (inclus azi în județul Giurgiu). 

Opera lui Eugeniu Boureanul.

  • Povestiri din copilărie, București, 1905;
  • Povestea lăcrămioarei, Iași, 1907 (ed. a II-a, 1908);
  • Îndrumar în organizarea și administrarea bibliotecilor, București, 1913;
  • O istorie din alte vremuri, București, 1921;
  • Într-o noapte de vară, București, 1922;
  • Comoara logofătului, București, 1922;
  • Mitologia Eddelor, București, 1922;
  • Sufletul ruinelor, București, 1923;
  • Lupii, București, 1925;
  • Sărmanii oameni, București, 1925;
  • Povestiri de pe dealuri, București, 1926;
  • Povestiri de prin văi, București, 1928;
  • Reflecții și paradoxe, București, 1928;
  • Omul fără noroc, București, 1931;
  • Cel din urmă erou, București, 1943;
  • Oameni de demult, București, 1966;
  • Hatmanul Tomșa, București, 1968;
  • Vijelia, Ed. Tineretului, București, 1969;
  • De la Thule la Taprobana, București, 1969.

Traduceri:

  • Jack London, Fiul lupului, București, 1929;
  • Guy de Maupassant, Misterul, București, 1929;
  • Guy de Maupassant, Răzbunarea mamei, București, 1929;
  • Lev Tolstoi, Prizonierul din Caucaz și alte povestiri, București, 1929;
  • J. W. Goethe, Povestea vulpoiului șiret, București, 1931;
  • Oscar Wilde, Casa cu rodii, București, f.a.
litera.ro

MIHAI URSACHI

17 februarie 1941 – 10 martie 2004

80 ani de la nașterea poetului și traducătorului român, Mihai Ursachi.

Fenomene cerești

Deasupra acelui oraș fu o ploaie
de stele-ntr-o vară, când toți socotiră
că vor fi înecați în lumină. Dar lutul
înghiți în tăcere și asta; rămase
o constelație nouă pe cer, semănând
cu o floare imensă de crin, stele albe
ca diamantul sclipeau înghețat – și i-au spus
Constelația Crinului.

Antologia Marea Înfățișare, de Mihai Ursachi

Marea înfățișare, de Mihai Ursachi
Marea înfățișare, de Mihai Ursachi

Biografia lui Mihai Ursachi:

Mihai Ursachi s-a născut în comuna Strunga, județul Iași. A fost fiul ofițerului Gheorghe Mihai Ursachi și al Virginiei Ursachi (născută Lozneanu).

litera.ro

În 1957, a absolvit liceul August Treboniu Laurian din Botoșani.

În perioada 1957 – 1961, a urmat cursurile Facultății de FilosofieUniversității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dar, la sfârșitul acesteia, nu a mai susținut examenul de licență.

În anul 1961, Mihai Ursachi a fost închis pentru încercarea de a părăsi ilegal țara (a trecut înot Dunărea pe la Porțile de Fier). Între anii 1961 și 1964 a fost deținut politic, și a fost închis în Fortul 13 de la Jilava.

Când a fost eliberat, s-a înscris la cursurile Facultății de Medicină Generală din Iași, pe care le-a abandonat după primul an, în 1965.

vivre.ro

Între anii 1965 și 1970, a urmat filologia. Până în 1981, când a emigrat în SUA, nu a avut nici un fel de loc de muncă stabil. Vara lucra ca salvamar la Lacul Ciric, lângă Iași, activitatea sa literară însumând mai multe volume de poezie, eseuri și traduceri din limba germană.

Astfel că, a debutat în ianuarie 1968, cu un grupaj de poeme în revista „Cronica”, debutul editorial având loc în 1970, cu volumul Inel cu Enigmă, apărut la Editura Junimea din Iași.

Inel cu enigmă, de Mihai Ursachi
Inel cu enigmă, de Mihai Ursachi
Solia

"Eu sunt ambasadorul Melancoliei,
și iată,
mult prea duioasele mele scrisori
de acreditare:


PRIMA SCRISOARE:

Noi, Padișahul
întregii Melancolii,
Împărat al Singurtății de Sus și de Jos,
stăpânitor
absolut al Regatului Dor
și Prinț Senior
al Tristeții,
dăm știre la toți ca să fie cu luare aminte
către solia trimisului nostru numit Menestrel.

Dată azi în cetatea Mâhnire ..."

Volumul Inel cu Enigmă, de Mihai Ursachi

În următorul deceniu publică mai multe volume de poezie: Missa solemnis (1971), Poezii (1972), Poemul de purpură și alte poeme (1974), Diotima (1975), Marea Înfățișare (1977).

 Missa solemnis

I
"Și nu se mai aude...Prin vaste nebuloase
Mai rătăcesc departe, stinghere și disperse,
Ca niște fluturi-îngeri; nici semn nu mai rămase,
Și căile-s pierdute, pe care totuși merse.

Se-aprinde și se stinge mereu după măsură.
O, nu se va aprinde nicicând și nicăirea
Întocmai ca aceea de sfântă și de pură,
Cum nu s-a mai aprinde în sufletu-mi iubirea ..."

Missa Solemnis, de Mihai Ursachi
Missa Solemnis, de Mihai Ursachi
elefant.ro

În 1981, când a plecat în Statele Unite a primit o bursă de cercetare, și a lucrat în mediul universitar. În viața universitară, a fost, pe rând, asistent de limba germană la Universitatea Statului Texas din Fort Worth, apoi doctorand și lector la Universitatea Statului California. A susținut un doctorat despre poezia lui Paul Celan. A tradus în limba română creațiile unor scriitori ca Hölderlin, Schiller și Paul Celan.

În ianuarie 1990, Ursachi a revenit în România, după Revoluție, când a obținut și primul său contract de muncă în țara natală, fiind numit director al Teatrului Vasile Alecsandri din Iași.

Pe 15 ianuarie 1991, i se decernează la Botoșani Premiul „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia.

După ce, în 1992 a fost demis, printr-un decret al ministrului culturii, a preferat să trăiască cât mai discret, având puțini prieteni.

În 1998, a publicat un volum retrospectiv al carierei din România, intitulat Nebunie și lumină. Autorul locuia în Iași, România, unde preda la universitate și era secretar al Uniunii Scriitorilor.

litera.ro

Mijai Ursachi se stinge din viață pe 10 martie 2004, și este înhumat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

Opera lui Mihai Ursachi:

  • Inel cu Enigmă (1970);
  • Missa Solemnis (1971);
  • Poezii (1972);
  • Poemul de purpură și alte poeme (1974);
  • Diotima (1975);
  • Marea înfățișare (1977);
  • Arca (1979);
  • Zidirea și alte povestiri (1978; ed. a II-a revăzută, 1990);
  • Poezii (1996), în colecția „Poezia română contemporană”, îngrijită de Mircea Ciobanu;
  • Nebunie și lumină (Ed. Nemira, 1999);
  • Inel cu Enigmă. Opere complete (Ed. Cartier, Chișinău, 2002);
  • Benedictus (2002).

Este prezent în:

  • Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), – „Lumina piezișă”, antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994;
  • Referințe critice se găsesc de asemenea și în Petre Anghel, ‘Mihai Ursachi’, Comunicare transculturală, București, Editura Cartea Românească, 2003.
"VII. Confesiunea autorului: slăbiciunea sa în fața lumii, a trecerii vremii și a Poemului de purpură

Acesta e autorul; el duce pe umăr un crin ca pe-o pușcă.
Astfel înarmat, tot ce există îl mușcă.
Adeseori spune:
”O, slăbiciune,
numele tău este artă.”
Fiind deci atât de ridicul și slab, întreprinderea lui e deșartă,
întocmai ca a zidarului, fratele său,
care a vrut să clădească o piramidă'n Țicău.
Dar mai cu seamă,
ora îi pare târzie, și mult îi e teamă
că vremea nu-i pe măsura uneltelor sale modeste.
Deci plin de mâhnire el vă propune această poveste: ..."

Volumul Poemul de purpură și alte poeme, de Mihai Ursachi

Citat, Mihai Ursachi
Citat, Mihai Ursachi
inpuff.ro