Arhive zilnice: 26/02/2021

BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU

26 februarie 1838 – 15 august 1907

183 ani de la nașterea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu.

Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hașdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.

Biografia lui BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU:

Bogdan Petriceicu Hașdeu (nume la naștere Tadeu Hîjdeu) s-a născut la CristineștiHotin, actualmente în Ucraina și a făcut parte din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. A copilărit la moșia părintească din Cristinești, Basarabia, fiind crescut de către mama sa vitregă, strămoșii săi fiind boieri. Tatăl său, Alexandru Hâjdeu (fiul lui Tadeu Hâjdeu), era un adevărat savant, cunoștea zece limbi străine, printre care și persana, era istoric, publicist și a scris în latină despre flora Basarabiei.

Bogdan Petriceicu Hașdeu a studiat la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofițer în armata rusă. La 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de împilarea și deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație. Rușii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităților române, i-au anulat dreptul de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.

bestkids.ro

La 1857, a fost numit membru al tribunalului din Cahul. După șapte luni a demisionat.

În 1858, s-a mutat la Iași, ca profesor de liceu și bibliotecar al universității. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume. În acest timp, Hașdeu a pus bazele mai multor publicații, între altele, revista „Din Moldova” (1862-1863), în care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.

Lucrările beletristice ale lui Hașdeu, între care drama Răzvan și Vidra, dau impresia unei originalități a gândirii, iar autorul divaghează deseori purtat de erudiția sa profundă și imaginația vastă.

Răzvan și Vidra

„… TĂNASE (șezând pe pétră)

Milueșce-me, jupâne! Dumnedeu va da ‘ndecit
Sufletelor ce se’ndurä de-un sărman nenorocit!

SBIEREA (oprindu-se în drum)

-Cum? ce spill? La sută miia ? 0 camătă minunată!
De-ar fi astfel, totă starea’mi eu ți-aș da-o chiar in dată …
Să scii însă că dând una, n’0 mai vedi, n’o mai găsesci …”

A scris nuvele, poezii, piese de teatru. Dintre nuvele cităm una satirică, Duduca Mamuca (1861), pentru care a și avut în Iași un proces legat de un fragment din această nuvelă, considerat imoral, chiar obscen, dar a fost achitat după ce s-a apărat singur în fața instanței. În urma acestui scandal ajunge în București în 1863, unde publică în semn de protest varianta cenzurată a nuvelei, intitulată Micuța (1864).

somproduct.ro

Micuța

Ziua întâia

Aveam șaptesprezece ani; eram student în drepturi la o universitate germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de…domnișoare.
Eu o numeam „Micuța”, deși era nemțoaică, ba chiar poate pentru că era nemțoaică: pe de o parte, ca om, o iubeam; va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile și chiar fetele nemțești, și,numind pe frumușica mea „Micuța”, prin însăși aceasta o românizam și o iubeam oarecum și pe de altă parte.
Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi… culoarea și mărimea nu îmi aduc bineaminte. Avea un păr… de seama ochilor. Avea o guriță… Dar de atunci au trecut mulți ani, și-n mulți ani am uitatmulte feluri de gurițe! N-am uitat numai că Micuța mea mi se părea a fi foarte frumoasă, neînchipuit frumoasă,frumoasă strașnic! …”

Dintre lucrările istorice se disting: Ioan Vodă cel Cumplit (1865, ed. a II-a, 1894), monumentala Arhivă istorică a României și Istoria critică.

La Iași a publicat Arhiva historică a României (1865-1867), în care multe documente vechi slavone și românești au fost editate pentru prima dată. Începută în 1865, Arhiva este o colecție în trei mari volume de documente străine și interne privitoare la istoria românilor. Au fost publicate în premieră un mare număr de acte inedite românești și străine. Lucrarea a contribuit la înaintarea studiilor istorice de istoriografie, ducând mai departe opera începută de Cronica lui Șincai, de „Magazinul istoric” al lui Nicolae Bălcescu și Laurian și de letopisețele lui Kogălniceanu.

În perioada 1870 – 1877, în revista Columna lui Traian, cea mai bună revistă filologică din România, Hașdeu a pus prin studiile sale, baza științei etno-psihologice în România.

Istoria critică (1873-1874) își propune studierea secolului al XIV-lea, epoca înființării formațiunilor statale românești din nordul Dunării. Au apărut numai un volum și un fascicul din al doilea volum. Volumul I cuprinde trei studii: Întinderea teritorială, Nomenclatura, Acțiunea naturii asupra omului.

Volumul de poezii (1873) cuprinde poezii ocazionale, fabule, poezii sociale și politice, precum și o traducere din Tristele lui Ovidiu. Cugetări profunde exprimate într-o „formă dură” (după cum a considerat însuși autorul), versuri scrise în momente de supărare sau chiar de deznădejde: opera poetică a lui Hașdeu, care n-a avut un răsunet deosebit. El a caracterizat-o prin următoarele rânduri:

O poezie neagră, o poezie dură,
O poezie de granit,
Mișcată de teroare și palpitând de ură,
Ca vocea răgușită pe patul de tortură
Când o silabă spune un chin nemărginit.

În Historia antică a Românilor (1875), deși incompletă, începe investigațiile critice asupra istoriei României.

Între 17 mai 1876 – 1 aprilie 1900, a fost director al Arhivelor Statului din București, în această calitate contribuind la publicarea documentelor în „Arhiva istorică” și „Cuvinte din bătrâni”, atât din arhivele românești, cât mai ales din cele străine, fiind primul conducător al Arhivelor Statului a început să publice copii după acte din arhivele străine privitoare la români.

În 1877, a fost ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar și ca recunoaștere a spiritului său enciclopedist.

Dintre lucrările filologice cele mai însemnate sunt: Cuvente den bătrâni și Etymologicum Magnum Romaniae. A editat, de asemenea, Psaltirea lui Coresi din 1577, publicând-o în 1881. Prin lucrarea sa Cuvente den bătrâni (1878-1879) a fost primul exeget al literaturii apocrife din România. În această operă cu un titlul arhaic, apărută în 2 volume, a publicat o serie de documente și de studii de o mare valoare. Volumul I se intitulează Limba română vorbită între 1550-1600. Din acest timp noi posedăm un număr foarte restrâns de opere, mai toate bisericești și mai toate traduceri. Hașdeu și-a dat seama că ar fi mai interesante pentru istoria limbii compuneri românești propriu-zise. Compuneri literare n-a găsit, dar a găsit acte publice și particulare, scrisori etc. în care – dacă nu se putea urmări dezvoltarea unor idei – se pot vedea fazele evoluției limbii. El nu s-a mulțumit să le transcrie, ci le-a însoțit de observații felurite despre care marele filolog german Schuchard a zis: „Pătrunderea și erudiția lui Hasdeu se pun în evidență aici în modul cel mai splendid„. Volumul al II-lea poartă titlul special de Cărțile poporane ale românilor în secolul XVI, în legătură cu literatura poporană cea nescrisă. În el se publică colecția de texte cunoscute sub numele de Codex Sturdzanus. Textele sunt publicate cu transcrierea în litere latine și cu un studiu asupra fiecăruia. Volumul se termină cu o serie de monografii asupra diferitelor chestiuni de ligvistică, precum reduplicarea și triplicarea articolului definit ș.a.

Din 1878, a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din București. A tipărit o parte din lecțiile sale pline de originalitate și de cunoștințe vaste asupra literaturilor străine și a limbii române.

Etymologicum Magnum Romaniae (1887-1898) a fost începutul unui amplu dicționar enciclopedic al limbii române, dar, din cauza dimensiunii monumentale a proiectului, a ajuns până la definiția cuvântului bărbat.

Hașdeu a cochetat și cu politica. Partizan al lui Kogălniceanu, a susținut lovitura de stat din 2 mai 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, a susținut dinastia străină, de Hohenzollern, apoi, pe aceeași linie a ideilor de factură paneuropeană, a devenit membru al Partidului Liberal, ajungând deputat liberal în parlamentul României.

Ultimii ani ai vieții, i-a consacrat altor preocupări: acum a scris articole și poezii filozofice, multe satire literare (Sarcasm și ideal, 1897), și, de la moartea fiicei sale, Iulia, s-a dedicat cu totul cercetărilor asupra spiritismului (Sic cogito, 1892). Spirit cu o cultură vastă, cu o vioiciune rară, Hasdeu are adesea sclipiri geniale în combinarea detaliilor pentru a închega teorii istorice sau filologice spre dezlegarea problemelor celor mai grele și mai obscure. Din nenorocire, el nu a urmărit vreme îndelungată studiul unei chestiuni pentru a da o operă desăvârșită, ci a trecut în cursul vieții, prea de multe ori, de la o serie de preocupări la altele, încât cele mai de frunte din operele lui rămân neterminate.

Sic cogito

Trecuse șease luni după moartea fiicei mele.
Era în Martie: iarna plecase; prima-vară nu sosia încă.
Într’o seară, umedä i posomorîtă, ședeam singur în odae lângă masa mea de lucru.
De ‘nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hârtiă și mai multe craioane.
Cum ? nu știu, nu știu, nu știu ; dar fără ca s’o știu, ,mâna mea lua un craion și îi răzemä vârful
de luciul hârtiei
lncepui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, întocmai ca și când ar fi fost băgat într’însa
un aparat telegrafic.
De pdata mâna mea se puse în mișcare fără astâmpăr.
Vre-o cinci secunde cel mult.
Când brațul se opri și craionul căzu dintre degete, ăa simții deșteptat dintr un somn, deși eram sigur
că nu adormisem.
Aruncai privirea pe hârtia și cetii acolo foarte limpede:

„Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire.

Julie Hasdeu.

Era scris și iscălit cu slova fiicei mele.
Ce să fie?
0 va spune această, carte.

După moartea singurei sale fiice, Iulia, în 1888, a devenit mistic și fervent practicant al spiritismului, scop în care a construit Castelul Iulia Hașdeu de la Câmpina. A murit la 25 august 1907, la Câmpina, lăsând în urmă o operă vastă și perenă. În ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor de lucru, Hașdeu rămâne un mare om de cultură, un neobosit cercetător și un pionier al mai multor domenii ale filologiei și istoriei României.

Unele dintre scrierile sale au provocat reacția unor critici. Astfel au fost articolele publicate de Gheorghe Panu în Convorbiri literare și o broșură a lui Ion C. Massim. Cercetările ulterioare au modificat multe dintre concluziunile lui Hașdeu, dar opera sa prezintă interes de a fi citită nu numai pentru a se vedea starea studiilor istorice din acea vreme, ci și pentru a se constata talentul și spiritul vizionar al autorului.

Opera lui Bogdan Petriceicu Hașdeu o găsiți accesând linkul: https://www.autorii.com/scriitori/bogdan-petriceicu-hasdeu/index.php

melimeloparis.ro