Finally, astăzi am auzit o știre foarte interesantă la televizor, legat de reformarea învățământului românesc! Și, din punctul meu de vedere, acest lucru înseamnă un început timid, dar reformator, în adevăratul sens al cuvântului.
La ce se referea știrea!? … La introducerea activității de evaluare a competențelor școlare, după terminarea învățământului gimnazial. Da, se pare că este începutul sfârșitului pentru învățământul bazat pe memorarea conținuturilor și a evaluărilor sumative/normative.
“Avem o primă generaţie de elevi, care anul acesta va susţine Evaluarea Naţională după o programă nouă, bazată pe gândirea critică şi competențe.
Pentru pregătirea lor, Ministerul Educaţiei a publicat testele de antrenament, adaptate materiei după care au învăţat copiii până acum. Mai mulţi profesori spun că aceste teste sunt un prim pas pentru renunţarea la ideea ″tocitului de comentarii”, iar învăţarea se va baza pe capacitatea de analiză şi sinteză.”
Conform Legii Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011: „Curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe 8 domenii de competenţe cheie care determină profilul de formare a elevului: a) competenţa de comunicare în limba română şi în limba maternă, în cazul minorităţilor naţionale; b) competenţe de comunicare în limbi străine; c) competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie; d) competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere; e) competenţe sociale şi civice; f) competenţe antreprenoriale; g) competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală; h) competenţa de a învăţa să înveţi.“
Deci, au trecut 10 ani de la promulgarea acestei legi, în care obiectivele educației ar fi trebuit să fie centrate pe competențele ce asigură pregătirea absolvenţilor pentru viaţa socială şi profesională. În toți acești 10 ani, România a pierdut o mulțime de absolvenți capabili să-și folosească abilitățile în direcția potrivită pe piața muncii. Aceștia au fost pregătiți haotic, în stilul caracteristic epocii apuse, fiind trecuți pe sub furcile caudine ale învățământului bazat pe memorarea mecanică. Învinsul, în acest caz absolventul provenit dintr-un sistem educațional învechit, s-a trezit aruncat pe piața muncii fără să poată oferi ceva. Astfel că, lipsa cunoașterii abilităților proprii a creat o forță de muncă neproductivă.
Dar, cum întotdeauna optimismul și speranța ne caracterizează personalitatea, putem să nădăjduim că învățământul românesc intră pe un făgaș normal. Chiar dacă începutul este modest. Și spun modest, deoarece și acest început este precum scărpinatul urechii stângi cu mâna dreaptă, practicat din timpuri străvechi, de către romani. Adică, normalitatea era, în opinia mea, o abordare integratoare a activităţii de formare, în primul rând, și, după o perioadă, stabilită în urma unor consultări documentate, trecerea la evaluarea bazată pe gândirea critică şi competențe.
Însă, dacă îi acordăm credit lui Cicero, pentru proverbul “errare humanum est” (a greși e omenește), putem să fim mai toleranți, și să așteptăm deznodământul acestei reforme. După atâtea încercări în van de schimbare a sistemului educațional (modificarea trimestrelor în semestre, mărirea sau micșorarea vacanțelor, schimbări din acestea nesemnificative), putem să distingem și o luminiță difuză la capătul tunelului.
151 ani de la nașterea criticului literar, jurnalistului de opinie, poetului și militantului feminist, Izabela Sadoveanu.
Biografia Izabelei Sadoveanu:
Izabela Sadoveanu este fiica Eleonorei (născută Dumitriu) şi a lui Gheorghe Morţun. La scurt timp după naștere, va fi adoptată de Mia şi Alexandru Andrei. Urmează ciclul primar la Bacău, apoi la Iaşi, Institutul Pedagogic (1881-1886), 2 ani frecventând cursuri de filosofie şi fiziologie la Universitate, în paralel cu pensionul de fete „Dodun des Perrieres“, unde este şi pedagogă pentru clasele mici. Din această perioadă, datează primele contacte cu ideile socialiste, participarea la cercul lui Ioan Nădejde şi frecventarea grupului de la „Contemporanul“, a cenaclului condus de Nicolae Beldiceanu (unde îl cunoaşte pe Ion Creangă).
În 1891, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Tot acum, obţine postul de profesoară de filosofie şi pedagogie la Şcoala „Penetis-Zurmale” din Brăila. Aici şi la Galaţi se implică intens în organizarea mişcării socialiste. Îi vizitează la Bucureşti pe C. Dobrogeanu-Gherea şi pe Anton Bacalbaşa, îi cunoaşte pe I.L. Caragiale, B. Delavrancea, Al. Vlahuţă.
Educația nouă, de Izabela Sadoveanu
În 1898, se căsătoreşte cu Alexandru Sadoveanu, ofiţer, fratele mai mare, după tată, al lui Mihail Sadoveanu, şi câţiva ani va profesa la Focşani.
În 1908, este transferată la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti.
Impresii literare, de Izabela Sadoveanu
În 1912, devine studentă la Institutul Pedagogic „Jean-Jacques Rousseau” din Geneva, pe care îl va absolvi în 1915.
În perioada 1917 – 1919, devine directoarea liceului de refugiaţi din Iaşi, iar din 1919 până în 1926 deține funcția de director la Şcoala Normală „Elena Doamna” din Bucureşti. Continuă, până în 1936, să predea ca profesoară la Şcoala de Puericultură şi, din 1926 până în 1936 îndeplinește funcția de educator.
În perioada 1932 – 1936, pe lângă funcția de educatoare, este și consilier în Ministerul Instrucţiunii.
Izabela Sadoveanu este o strălucită militantă pentru noile curente în pedagogie, în primul rând pentru ideile şcolii active, are o viziune modernă în problema învăţământului pentru fete şi a educaţiei lor, iniţiază la noi şi susţine metoda Mariei Montessori (1916). Este autoare, împreună cu C.I. Angelescu, a primului manual românesc de psihologia copilului, manifestă o preocupare constantă pentru îndrumarea lecturii copiilor pe vârste, scrie numeroase articole despre cartea şcolară, editează împreună cu Mihail Sadoveanu un volum de lecturi istorice şi geografice pentru elevi, traduce Insula comorii de Robert Louis Stevenson.
S-a remarcat, de asemenea, ca o perseverentă luptătoare pentru emanciparea femeii (în 1923, ca delegată la Societatea Naţiunilor şi în Biroul Internaţional al Muncii, va susţine cu ardoare principii feministe) şi ca o lucidă militantă antifascistă (din 1936, este secretară a Comitetului Naţional Permanent pentru Pace, al cărui preşedinte de onoare era Nicolae Titulescu).
Debutează în 1890, cu poezii, semnate Izabela Andrei, la „Şcoala nouă” din Roman, alături de G. Ibrăileanu etc. Îşi începe cariera de critic literar mai târziu, la cotidianul „Voinţa naţională“, în 1904, cu un articol despre debutul lui Mihail Sadoveanu, urmat în 1905, de Artă şi morală, o primă intervenţie polemică adresată lui H. Sanielevici, ca răspuns la textul denigrator al acestuia cu privire la literatura lui Sadoveanu. Confirmarea vocaţiei critice vine ulterior, odată cu apariţia revistei „Viaţa românească“, în 1906, la care va publica aproape un deceniu.
Va scrie şi la „Adevărul“, „Dimineaţa” (redactează în 1932 „Pagina femeii“), dar mai cu seamă la „Adevărul literar şi artistic“, unde va deţine şi rubrica intitulată „Cărţi şi reviste“, fiind prezentă în paginile revistei din 1925 până în 1939. Mai colaborează cu „Noua revistă română“, „Drapelul“, „Povestea vorbei“, „Educaţia“, „Renaşterea română“, „Lamura“, „Gazeta cărţilor“, „Boabe de grâu” etc. Semnează şi Evan, Izabela Sadoveanu-Evan.
În cronicile şi eseurile sale, Izabela Sadoveanu, influenţată de Hippolyte Taine, susţine importanţa criticii ştiinţifice, ca demers imparţial, fără păreri preconcepute şi total subordonat operei literare. Mai ales, în perioada când a colaborat cu „Viaţa românească“, autoarea se remarcă prin incisivitatea ideilor şi tonul polemic. Volumul Impresii literare, publicat în 1908, strânge articole despre scriitori cu vederi socialiste (O. Carp, Sofia Nădejde), dar şi despre D. Anghel şi Mihail Sadoveanu. În aceeaşi revistă, I. Sadoveanu i-a susţinut pe St. O. Iosif, I. Agârbiceanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Panait Cerna, iar mai târziu, la „Adevărul literar şi artistic“, va scrie despre Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Gib I. Mihăescu, Jean Bart, Ionel Teodoreanu, Mihai Ralea, Demostene Botez, G. Călinescu. Dintre poeţi, l-a apreciat în mod deosebit pe Tudor Arghezi, dar şi pe Al. A. Philippide, Lucian Blaga, Ion Pillat, Adrian Maniu, Mihai Codreanu, G. Topârceanu.
Izabela Sadoveanu semnează în presă pagini despre importanţa culturalizării celor mulţi şi despre probleme sociale, în paralel cu eseuri despre curente literare la modă şi despre personalităţi literare. Este foarte receptivă faţă de literatura străină, cunoaşte scrierile şi ideile lui Anatole France, Romain Rolland, opţiunile lui Louis Aragon, realismul lui D.H. Lawrence, vizionarismul lui J.B. Priestley și comentează favorabil, înaintea multora, proza lui Franz Kafka. De asemenea, recenzează autori italieni (Giacomo Leopardi, Luigi Pirandello) şi ruşi (I.S. Turgheniev, F.M. Dostoievski, L.N. Tolstoi, A.P. Cehov) şi, în mod deosebit, „literatura proletariatului aşa cum a realizat-o Maxim Gorki“.
Iniţiată la „Viaţa românească” şi continuată la „Adevărul literar şi artistic“, seria unor profiluri feminine le cuprinde pe Irene Toliot-Curie, Anna de Noailles, Katherine Mansfield, Virginia Woolf, George Sand, Colette, surorile Bronte.
În cronici, Izabela Sadoveanu le susţine pe Elena Farago, Hortensia Papadat-Bengescu, Otilia Cazimir şi, fidelă principiilor feministe, vorbeşte cu implicare despre greutăţile şi prejudecăţile pe care le au de surmontat scriitoarele. Memorialistica, editată postum, în 1980, cuprinde portrete ale scriitorilor de la „Viaţa românească” şi mai ales ale fruntaşilor mişcării socialiste. Atmosfera entuziast-revoluţionară de la începutul secolului al XX-lea din mediile socialiste şi radical burgheze este prinsă aici cu acuitate.
Publicațiile Izabelei Sadoveanu:
Opera:
• Impresii literare, Bucureşti, 1908; • Educaţia estetică şi artistică din ultimele două decenii, Bucureşti, 1911; • Educaţia nouă. Îndrumări pentru părinţi şi educatori, Bucureşti, 1930; • Teatru pentru copii şi tineret, Bucureşti, 1931; • Ion Teodorescu, Din lumea umbrelor. Izabela Sadoveanu, Sufletul altor generaţii. Amintiri, ediţie îngrijită de Aristiţa Avramescu, prefaţă de Tiberiu Avramescu, Bucureşti, 1980; • Cărţi şi idei, I-II, ediţie îngrijită şi prefaţă de Margareta Feraru, Bucureşti, 2001.
Antologii:
• Să ne cunoaştem neamul şi ţara, cu ilustraţii de Magdalena Iorga, Bucureşti, 1933 (în colaborare cu Mihail Sadoveanu şi Ion Simionescu).
Traduceri:
• Grazia Deledda, Valurile vieţii, Bucureşti, 1909; • Matilde Serao, Mama vitregă, Bucureşti, 1910; • Giovanni Verga, Tire de tigroaică, Bucureşti, 1923.
