EUGEN BARBU

20 februarie 1924 – 07 septembrie 1993

93 ani de la nașterea lui Eugen Barbu.

Eugen Barbu, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist și senator român, laureat al premiului Herder, a fost, în același timp, și un personaj controversat, datorită legăturilor sale cu regimul comunist, acuzațiilor de plagiat și antisemitism.

Calul Troian
“Domnul Ionescu-Tismana se sculase devreme în dimineața aceea, ros de o veche nevroză care-i scurta nopțile. Nici soporificele, nici ceaiurile calmante nu maiaveau vreun efect. încercase să lucreze ceva, foiletînd hîrtiile dintr-un dosar, dar nu reușea să se concentreze. Ca să nu-și trezească servitorii atît de devreme,era ora șase fără un sfert, trecuse în micul oficiu dinspatele cabinetului său, unde ținea un reșou și toateustensilele pentru pregătirea cafelei; avea această manie de a-și prepara singur cafeaua, fiind mereu nemulțumit cînd i-o serveau alții, pentru că ori era preadulce, ori n-avea caimac (moștenise plăcerea cafelei dela bunicu- său, care-l inițiase în pregătirea ei după obiceiul turcesc, s-o dea de trei ori în undă, lucru decare nevastă-sa, Eve- lyne, se amuza de fiecare dată cînd îl surprindea). …”

Incognito, Vol. I, de Eugen Barbu

Biografia lui Eugen Barbu:

Eugen Barbu s-a născut la București, fiul scriitorului și jurnalistului Nicolae Crevedia.

Cursurile primare și liceale le-a facut în București, iar în 1943 obține Diploma de Bacalaureat. Urmează Școala militară de ofițeri de jandarmi, până în 1945.

Lucrează în presa – corector, între 1941- 1945 publică, sub pseudonim la diverse reviste ale vremii.

În 1947, a terminat Facultatea de Litere a Universității București, după ce o perioadă de timp studiase dreptul la aceeași Universitate. În același an, scrie aproape zilnic articole-pamflet în ziarul Fapta , la rubrica „Faptă și răsplată”.

După perioada studiilor a lucrat ca jurnalist pentru presa de stânga, fiind parte a aparatului de cenzură comunist.

În 1960, s-at căsătorit cu actrița Marga Barbu.

A creat pentru soția sa, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu, în care aceasta juca alături de Florin Piersic.

În perioada 1962 – 1968, lucrează ca redactor-șef la revista Luceafărul, timp în care au fost atacați în revistă mai toți scriitorii buni de atunci. Acționând oarecum în contrasens cu spiritul momentului, care era acela al unei relative liberalizări, Barbu a fost înlocuit la conducerea revistei, în 1968, cu Ștefan Bănulescu.

În 1969, Eugen Barbu a fost ales membru supleant al CC al PCR, iar în 1970, a ajuns redactor-șef la revista Săptămâna.

În 1975, Eugen Barbu a devenit deputat în Marea Adunare Națională.

În 1974, ajunge membru corespondent al Academiei Române.

Se implică în atacuri verbale, deseori având un ton „obscen”, împotriva intelectualilor ce au fugit din România comunistă și a scriitorilor ce erau critici față de regimul comunist.

A fondat și condus revistele Săptămâna și România Mare.

A înființat, alături de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naționalistă România Mare, pe care l-a reprezentat în Parlamentul României, în legislatura 1992-1996. După decesul său din 1993, Eugen Barbu a fost înlocuit de către deputatul Ion Duțu.

A debutat cu volumul de nuvele Munca de jos (publicată mai întâi în Viața Românească, și apoi republicată la Editura Tineretului sub titlul Gloaba). A scris apoi romanele Groapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Princepele (volum ce a fost însoțit de mai multe volume intitulate Caietele principelui, un soi de șantier al creației), Ianus (publicat postum). A fost laureat al premiului Herder.

Tâmplarului Niculae Barbu
“Peste rufe fâlfâia seara. Omul se opri. Gunoierii se întorceau grămadă.

Trecură mai departe.

— Noroc, șefule! aruncă unul.

— Noroc!
Grigore era îndesat, vânjos, îmbrăcat cu o haină groasă și pantalonistrânși pe pulpe. Mijlocul și-l sugrumase într-o curea lată de piele, bătută înținte.

Ședea și privea locul cu palmele la spate. Cerul se întuneca. Orașulscânteia îndepărtat. În iarba fierbinte mișuna vântul de vară. Gunoieriiaprinseseră focul. Fumul înecăcios acoperi pământul tare. …”

Groapa, de Eugen Barbu