17 februarie 1941 – 10 martie 2004
80 ani de la nașterea poetului și traducătorului român, Mihai Ursachi.
Fenomene cerești
Deasupra acelui oraș fu o ploaie
de stele-ntr-o vară, când toți socotiră
că vor fi înecați în lumină. Dar lutul
înghiți în tăcere și asta; rămase
o constelație nouă pe cer, semănând
cu o floare imensă de crin, stele albe
ca diamantul sclipeau înghețat – și i-au spus
Constelația Crinului.
Antologia Marea Înfățișare, de Mihai Ursachi
Biografia lui Mihai Ursachi:
Mihai Ursachi s-a născut în comuna Strunga, județul Iași. A fost fiul ofițerului Gheorghe Mihai Ursachi și al Virginiei Ursachi (născută Lozneanu).
În 1957, a absolvit liceul August Treboniu Laurian din Botoșani.
În perioada 1957 – 1961, a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, dar, la sfârșitul acesteia, nu a mai susținut examenul de licență.
În anul 1961, Mihai Ursachi a fost închis pentru încercarea de a părăsi ilegal țara (a trecut înot Dunărea pe la Porțile de Fier). Între anii 1961 și 1964 a fost deținut politic, și a fost închis în Fortul 13 de la Jilava.
Când a fost eliberat, s-a înscris la cursurile Facultății de Medicină Generală din Iași, pe care le-a abandonat după primul an, în 1965.
Între anii 1965 și 1970, a urmat filologia. Până în 1981, când a emigrat în SUA, nu a avut nici un fel de loc de muncă stabil. Vara lucra ca salvamar la Lacul Ciric, lângă Iași, activitatea sa literară însumând mai multe volume de poezie, eseuri și traduceri din limba germană.
Astfel că, a debutat în ianuarie 1968, cu un grupaj de poeme în revista „Cronica”, debutul editorial având loc în 1970, cu volumul Inel cu Enigmă, apărut la Editura Junimea din Iași.
Solia
"Eu sunt ambasadorul Melancoliei,
și iată,
mult prea duioasele mele scrisori
de acreditare:
PRIMA SCRISOARE:
Noi, Padișahul
întregii Melancolii,
Împărat al Singurtății de Sus și de Jos,
stăpânitor
absolut al Regatului Dor
și Prinț Senior
al Tristeții,
dăm știre la toți ca să fie cu luare aminte
către solia trimisului nostru numit Menestrel.
Dată azi în cetatea Mâhnire ..."
Volumul Inel cu Enigmă, de Mihai Ursachi
În următorul deceniu publică mai multe volume de poezie: Missa solemnis (1971), Poezii (1972), Poemul de purpură și alte poeme (1974), Diotima (1975), Marea Înfățișare (1977).
Missa solemnis I "Și nu se mai aude...Prin vaste nebuloase Mai rătăcesc departe, stinghere și disperse, Ca niște fluturi-îngeri; nici semn nu mai rămase, Și căile-s pierdute, pe care totuși merse. Se-aprinde și se stinge mereu după măsură. O, nu se va aprinde nicicând și nicăirea Întocmai ca aceea de sfântă și de pură, Cum nu s-a mai aprinde în sufletu-mi iubirea ..."
În 1981, când a plecat în Statele Unite a primit o bursă de cercetare, și a lucrat în mediul universitar. În viața universitară, a fost, pe rând, asistent de limba germană la Universitatea Statului Texas din Fort Worth, apoi doctorand și lector la Universitatea Statului California. A susținut un doctorat despre poezia lui Paul Celan. A tradus în limba română creațiile unor scriitori ca Hölderlin, Schiller și Paul Celan.
În ianuarie 1990, Ursachi a revenit în România, după Revoluție, când a obținut și primul său contract de muncă în țara natală, fiind numit director al Teatrului Vasile Alecsandri din Iași.
Pe 15 ianuarie 1991, i se decernează la Botoșani Premiul „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia.
După ce, în 1992 a fost demis, printr-un decret al ministrului culturii, a preferat să trăiască cât mai discret, având puțini prieteni.
În 1998, a publicat un volum retrospectiv al carierei din România, intitulat Nebunie și lumină. Autorul locuia în Iași, România, unde preda la universitate și era secretar al Uniunii Scriitorilor.
Mijai Ursachi se stinge din viață pe 10 martie 2004, și este înhumat la Cimitirul Eternitatea din Iași.
Opera lui Mihai Ursachi:
- Inel cu Enigmă (1970);
- Missa Solemnis (1971);
- Poezii (1972);
- Poemul de purpură și alte poeme (1974);
- Diotima (1975);
- Marea înfățișare (1977);
- Arca (1979);
- Zidirea și alte povestiri (1978; ed. a II-a revăzută, 1990);
- Poezii (1996), în colecția “Poezia română contemporană”, îngrijită de Mircea Ciobanu;
- Nebunie și lumină (Ed. Nemira, 1999);
- Inel cu Enigmă. Opere complete (Ed. Cartier, Chișinău, 2002);
- Benedictus (2002).
Este prezent în:
- Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), – “Lumina piezișă”, antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994;
- Referințe critice se găsesc de asemenea și în Petre Anghel, ‘Mihai Ursachi’, Comunicare transculturală, București, Editura Cartea Românească, 2003.
"VII. Confesiunea autorului: slăbiciunea sa în fața lumii, a trecerii vremii și a Poemului de purpură Acesta e autorul; el duce pe umăr un crin ca pe-o pușcă. Astfel înarmat, tot ce există îl mușcă. Adeseori spune: ”O, slăbiciune, numele tău este artă.” Fiind deci atât de ridicul și slab, întreprinderea lui e deșartă, întocmai ca a zidarului, fratele său, care a vrut să clădească o piramidă'n Țicău. Dar mai cu seamă, ora îi pare târzie, și mult îi e teamă că vremea nu-i pe măsura uneltelor sale modeste. Deci plin de mâhnire el vă propune această poveste: ..."
Volumul Poemul de purpură și alte poeme, de Mihai Ursachi
