Arhive zilnice: 10/02/2021

ALEXANDRU TOMA

11 februarie 1875 – 15 august 1954

146 ani de la nașterea lui Alexandru Toma.

Alexandru Toma a deschis larg porţile realismului socialist în literatura română, dispunând de o totală autoritate a partidului comunist pentru a îndruma tinerii scriitori spre noua linie literară, venită de la Moscova.

Caracteristic pentru realismul socialist, este aşa numitul „erou pozitiv”, care, prin comportamentul său, trebuie să fie modelul „omului de tip nou”, cetăţeanului societăţii comuniste.  

Brăduţul

Brăduleţ, brăduţ drăguţ,
Ninge peste tine
Haide, hai in casa mea
Unde-i cald şi bine.
Pom de Anul Nou te fac
O, ce bucurie!
Cu beteală-am sa te-mbrac
Şi steluţe o mie.
Şi fetiţe şi băieţi
Bătând din mânuţe
Ne-om juca şi ţi-om cânta
Cântece drăguţe.
melimeloparis.ro

Biografia lui Alexandru Toma:

Alexandru Toma (pseudonimul lui Solomon Moscovici) s-a născut la Urziceni.

Pseudonimul literar de Alexandru Toma a fost ales de Ion Luca Caragiale, în 1896, cu prilejul publicării unui poem în revista Epoca literară. La începutul carierei literare și publicistice a folosit și alte pseudonime, precum Falstaff, Hâncu, Crayon, Tomșa și Endymion.

În 1919, Alexandru Toma a fost ales membru al Societății Scriitorilor Români.

Licențiat al Facultății de Litere din București, a fost o vreme profesor de istorie și filosofie la licee din București și redactor la ziarul socialist Lumea nouă.

După al Doilea Război Mondial a fost director la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (ESPLA).

noriel.ro

Cunoscut pentru vederile sale comuniste și pentru introducerea realismului socialist și a stalinismului în literatura română, în 1948, Al. Toma a fost ales membru titular al Academiei Române. După aceea, pictorul Jean Steriadi l-a imortalizat pe pânză într-un tablou numit „Academicianul Al. Toma”.

Poezia „Partidului” îi încoronează opera, aducând un omagiu solemn partidului comunist:  

„Când stavili până-n cer ne cresc în cale,
Noi, comuniştii, nu cunoaştem jale:  
Proptim largi umeri, toţi- rostim PARTID-
Cad munţi de fier, căi dalbe se deschid.

Azi când ne creştia fi a tot stăpâni,
Bem crezul tău ca flacără-n plămâni.
Turnând nădejde, dragoste, mândrie,
În munca dezrobită pe vecie
.............................
Căci omul nou nu-idornic doar de spor:
I-ai prins aripi şi-i sufli vânt de zbor,
Şi-şi cere liber largul pământesc
Căci aripile cresc
şi cresc
și cresc ... .

Unele poezii „realiste” ale lui Al. Toma, porneau de la o știre publicată în ziarul Scânteia, din care închega iute, indiferent la inadvertențe, un scurt poem în care faptele sunt conduse și reordonate după nevoia artistică a poetului, într-o flagrantă ignorare a veridicului.

În poezia „La inaugurarea librăriei Cartea Rusă”, publicată în revista Veac nou din 10 ianuarie 1945, Al. Toma celebra înființarea Editurii și Librăriei ARLUSCartea Rusă (decembrie 1944, respectiv ianuarie 1945) drept un act civilizator major.

Vladimir Tismăneanu relatează o întâmplare la care a fost martoră jurnalista Tita Chiper:

„la o vizită a lui A. Toma la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu, prin 1953, acesta se bătea cu pumnul în piept atunci când invoca „poemele antifasciste” pe care le-ar fi compus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La întrebarea unui tânar poet despre cum ajungeau acele versuri în rândul poporului, A. Toma a replicat scurt: „Tavarășe, eu nu eram sinucigaș. Le țineam ascunse în sticluțe de Urodonal”.”

2performant.com

La o săptămână după dispariția lui Iosif Vissarionovici Stalin, în pagina a doua a ediției din 13 martie 1953 a ziarului Scânteia, Alexandru Toma (devenit celebru cu versurile “imperialist american/căde-ți-ar bomba-n ocean!”) a publicat o altă „capodoperă” literară: „Viață dați stalinistului gând!” care se încheia cu versurile:

"Fii ai muncii, noi azi, sub cernitul drapel
Al partidului nostru, — înălțăm jurământ
Să dăm iureș prin crâncene stăvili spre țel 
—Cu acelaș avânt stalinist neînfrânt!"

Este tatăl lui Sorin Toma care a publicat în ziarul Scînteia un faimos articol ce avea drept scop delegitimarea scriitorului Tudor Arghezi. A existat suspiciunea că ar fi scris acest articol pentru a-l da jos de pe piedestal pe Tudor Arghezi și a-l pune în locul acestuia pe tatăl său, poetul Al. Toma.

Iată o declaraţie a lui Sorin Toma:  

„În primul rând, tata nu trebuia reabilitat, nu avea de ce. Nu se punea această chestiune. Iar articolul meu, Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei, nu numai că a fost scris cu acordul partidului, dar a fost o sarcină de partid, care venea de sus de tot. În volumul memorialistic Privind înapoi, p. 330-331, am explicat pe larg acest caz: „Sarcina de a scrie articolul şi indicaţiile corespunzătoare le-am primit direct de la Iosif Chişinevschi, membru al CC al PMR, şi nu prin intermediul lui Leonte Răutu, şeful Secţiei de Propagandă şi Cultură, prin care, în mod obişnuit, se ţinea legătura cu Scânteia. Chiar acest fapt era de natură să-mi sugereze importanţa ce i se acorda articolului. / Pe întreg parcursul elaborării lui, Chişinevschi a fost singura mea legătură. El a subliniat că îmi transmitea indicaţiile conducerii partidului şi că iniţiativa a avut-o «însuşi tovarăşul Dej». De altfel, în etapele următoare, el s-a referit la conducerea partidului «şi» la Gheorghiu-Dej. Am înţeles că au fost consultaţi şi alţi membri ai conducerii (mi-a atras atenţia şi vocabularul lui, oarecum deosebit, mai rafinat decât cel pe care Chişinevschi îl folosea în mod obişnuit).” 

gunnars.ro

Publicațiile lui Alexandru Toma:

Volume publicate:

  • Poezii, 192 pagini, Editura Cultura Națională, 1926 (distins de Academia Română cu Premiul „Ion Heliade-Rădulescu”);
  • Ne vine dreptatea, 1944;
  • Placări pe culmi, 1946;
  • Pușkin, făclie peste vremi, 1949;
  • Cântul vieții (prefață de Ion Vitner), apărut în trei ediții între 1950 și 1954. Ediția din 1951 a fost tipărită în 15.000 exemplare;
  • Poezii alese, 309 pagini, (prefață de Sergiu Fărcășan), Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1952, (10.150 exemplare);
  • Poezii alese, Editura Tineretului, 1953, (30.000 exemplare).

Traduceri:

  • Versuri de Carmen Sylva;
  • Povestiri pentru copii de Lev Tolstoi;
  • Renașterea de Joseph-Arthur de Gobineau;
  • Tartuffe de Molière.
Pățaniile unui ceainic mic, de Alexandru Toma
Pățaniile unui ceainic mic, de Alexandru Toma

ANTON HOLBAN

10 februarie 1902 – 15 ianuarie 1937

119 ani de la nașterea lui Anton Holban.

Anton Holban, scriitorul, romancierul și eseistul român, a fost considerat unul dintre înnoitorii romanului românesc. Redescoperit apoi și luat drept model înca de la sfârșitul anilor ’60, posteritatea critică a nepotului lui Eugen Lovinescu se dovedește deosebit de generoasă. Moartea prematură, la 35 de ani, a lui Anton Holban, foarte cunoscut ca romancier (O moarte care nu dovedește nimic, Ioana și Jocurile Daniei sunt cele mai comentate cărți ale sale), dar și ca eseist, i-a lăsat nuvelele nepublicate. Totuși, la un an de la deces, toată opera nuvelistică a fost adunată și publicată postum în volumul Halucinații.

„Evocator subtil de climate sufletești și pictor impresionist al peisajelor străbătute în călătoriile sale, fie că e vorba de cromatica mării și orășelelor Normandiei, de pitorescul balcanic al Cavarnei și al Balcicului, de monumentele Parisului și ale Egiptului, de Alpii francezi sau de Carpații românești, Holban nu a compus mari simfonii narative «în căutarea timpului pierdut». A fost, în schimb, un maestru al «muzicii de cameră» și al detaliilor semnificative (ca în prozele lui Proust din Les plaisirs et les jours (Plăceri și zile])[…] Deseori excepțională, proza scurtă a lui Holban e cea mai prețioasă «colecție de sunete» a neliniștitei, artisticei, prematur întreruptei sale existențe.“

Paul Cernat

Biografia lui Anton Holban:

Anton Holban este fiul lui Gheorghe Holban, ofițer, și al Antoanetei (născută Lovinescu), precum și nepotul de soră al criticului Eugen Lovinescu. A debutat la cenaclul acestuia, Sburătorul, unde a citit povestiri și fragmente din romane. Urmează școala primară la Fălticeni. După despărțirea părinților, la 26 ianuarie 1912, copilul crește în casa Lovineștilor.

În perioada1918-1919, se pare că are primele încercări poetice, care au fost pierdute.

Își continuă studiile la Fălticeni, Focșani și București, unde își dă bacalaureatul. Se înscrie la Facultatea de Litere din București, alegându-și ca specializare limba și literatura franceză.

În 1922, într-o excursie studențească, organizată la Curtea de Argeș, se împrietenește cu colega sa Nicoleta Ionescu, prietenie ce va sta la baza romanului O moarte care nu dovedește nimic.

În 1924, este scutit de satisfacerea serviciului militar pe motive de sănătate. Vizitează mânăstirile din nordul Moldovei. În noiembrie, Anton Holban debutează în revista „Mișcarea literară„, condusă de Liviu Rebreanu, cu articole despre monumentele de artă românească veche, recenzii, dări de seamă.

noriel.ro

Licențiat în limba franceză al Facultății de Litere și Filosofie din București, doctorat nefinalizat în Franța, pe tema dandyismului lui Jules-Amédée Barbey d’Aurevilly. După participarea la cursurile de vară la Dijon, se reîntoarce în Franța pentru pregătirea doctoratului, cu opera lui d’Aurevilly. Revine în țară peste alți doi ani, și, în 1928, fără a-și fi luat doctoratul și e numit profesor la Liceul de Băieți „V. Alecsandri” din Galați.

Tot în 1928, dă Teatrului Național din București piesa Oameni feluriți pentru reprezentare.

În 1929, apare în „Gazeta literară” un fragment din Romanul lui Mirel, care apare apoi, în volum, la editura „Ancora„. Calatorește din nou în Franța.

În 1930, are loc premiera piesei Oameni feluriți, scrisă la 19 ani, pe scena Teatrului Național din București. Începe colaborarea la „Vremea„, iar piesa Oameni feluriți obține premiul „AL Gh. Florescu” al Societății Autorilor Dramatici, în valoare de 25 000 lei.

La 21 februarie 1931 se căsătorește cu Maria Dumitrescu, prototipul eroinei romanului Ioana. Apare romanul O moarte care nu dovedește nimic care se bucură de un mare succes. Predă la Seminarul Cernica.

O moarte care nu dovedește nimic

„Fericirea a fost mare când mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu uşurinţă cu mintea şi unde plasasem numai cu imaginaţia sute de romane a căror acţiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărţile,
cărţile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legaţii, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile.
Ziua plecării sosi, şi mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine şi acum nu ştiam ce să-i vorbesc.
(Poate pentru că mă obseda ideea că despărţirile trebuiesc întovărăşite de suspine şi de vorbe.) Şi am schiţat o teorie: “Întotdeauna înainte de a te despărţi de cineva drag nu te pricepi să-i vorbeşti, tocmai pentru că ai prea multe de spus”. Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniştesc, văzând-o indiferentă?
În orice caz, sarbezi eram amândoi (poate că din cauza lumii care ne împiedica) şi despărţirea n-avea nimic din tragediile de odinioară, din fiecare seară. Pe obrazul rece pusei o sărutare scurtă, iar gura ei nici nu mă atinse. Apoi trenul porni.
Am uitat repede motivele de griji pe care le lăsasem. Trăiesc din surprize, şi seara adorm istovit de atâta goană prin muzee şi pe străzi.
De la Irina îmi vin scrisorile la data fixă, aşa cum hotărâsem acasă. Îi răspund conştiincios, dar grăbit, cu gândul în altă parte, vorbindu-i de lucruri care probabil n-o interesează. De pildă, într-o scrisoare nu i-am spus decât de Sainte-Chapelle. Despre mine şi despre dânsa nimic, doar un “dragă“ la început şi “sărutări” la urmă. Aşa îşi scriu
îndrăgostiţii şi acestea sunt mijloacele de a întreţine focul nestins? …”
O moarte care nu dovedește nimic, de Anton Holban
O moarte care nu dovedește nimic, de Anton Holban

În 1932, apare volumul Parada dascălilor (Ed. Cugetarea). Începe să colaboreze la „România literară” și la revista „Azi”, condusă de Zaharia Stancu. În „România literară”, publică un studiu intitulat, Viața și moartea în opera D-nei Hortensia Papadat Bengescu. În decembrie, participă la simpozionul organizat de Asociația Criterion pentru comemorarea lui Proust. Anton Holban a vorbit mult pe tema „Suferințelor lui Swann”. Se împrietenește cu Mircea Eliade, iar în decembrie se desparte de Maria Dumitrescu.

În aprilie 1934, scriitorul face o călătorie în Egipt. Publică însemnări de călătorie în „Vremea„.

carturesti.ro

În „Revista Fundațiilor Regale” se publică nuvela Bunica se pregătește să moară. În decembrie, apare romanul Ioana, la Editura „Panteon” din Brad. Primește mențiune pentru piesa într-un act, Rătăciri.

În 1935, este ales membru activ al Societății Scriitorilor Români. Participă la diferite șezători literare, organizate la Sf. Gheorghe, Călărași,Lugoj, Cernăuți.

În 1936, în momentul în care lucrează la romanul Jocurile Daniei, starea sănătății lui A. Holban se înrăutățește.

La 15 ianuarie 1937, Anton Holban moare în spital, la București, ca urmare a unei operații nereușite. Urna funerară este depusă în cavoul familiei Lovinescu, de la Fălticeni.

Casa memorială a lui Anton Holban
Casa memorială a lui Anton Holban

Romanul Jocurile Daniei, rămas în manuscris, a fost publicat postum mult mai târziu.

Jocurile Daniei, Anton Holban.
Jocurile Daniei, Anton Holban.

Jocurile Daniei

„Cu frenezie m-am apropiat de Dania. În definitiv, a trecut foarte puțin timp de când o cunosc, abia câteva luni, și sunt între noi intimități foarte înaintate. Sunt întreprinzător. Mai ales, ținând seama că întâlnirile noastre sunt rare. Totodată, ea este timidă, n-are nici o îndrăzneală: lasă timpul să treacă. Temperament oriental. Orele și zilele lunecă peste ea fără să facă vreo reflecție despre trecerea lor. Când îi atrag atenția, o cuprinde o grabă, binefăcătoare pentru mine, dar nenaturală. Totuși, pare ciudat, la început ea a avut curajul să se apropie de mine. Mă aștepta de prea multă vreme ca să mai fie timidă, aproape a pus mâna pe mine și mi-a spus pe nume chiar la începutul cunoașterii, atât de repede că am rămas pe gânduri, oricât ar fi părut ea de curată. M-a așteptat înainte de a-mi cunoaște chipul. Este fantastic ce lipsită de orice realitate e mintea ei. Existam pentru ea ca o fantomă. O impresionase cele ce scrisesem, cu toate că porneam de la o experiență pe care n-o avea. De câte ori era liberă, rar, mă imagina. Odată a ieșit pe stradă… ca să mă întâlnească ! La un concert, la fel. Bineînțeles, numai locul unde m-ar fi putut găsi îi era suficient, sau locul unde presupunea că m-ar putea găsi. Cred că aceste avalanșe sentimentale către mine aveau epoci. O obseda altceva un timp sau pleca în străinătate: atunci uita complect. Cine știe ce eveniment neînsemnat mă readucea în mintea ei. …”

Anton Holban

Opera lui Anton Holban:

Nuvele:

  • Bunica se pregătește să moară (o nuvelă în care eroina este chiar bunica sa, mama criticului Eugen Lovinescu), publicată în „Revista Fundațiilor Regale”, 1934, nr. 11;
  • Castele de nisip, în volumul colectiv Nuvele inedite, Editura Adevărul, 1935;
  • Halucinații, nuvele, cu un portret al autorului, Editura Vremea, 1938;
  • Conversații cu o moartă, ediție îngrijită de Marius Chivu, Editura Polirom, 2005.

Romane:

  • Romanul lui Mirel, Editura Ancora, 1929;
  • O moarte care nu dovedește nimic, Editura Cugetarea, 1931;
  • Parada dascălilor, Editura Cugetarea, 1932;
  • Ioana, Editura Pantheon, 1934;
  • Jocurile Daniei (publicat postum, la Editura Cartea Românească, în îngrijirea lui Nicolae Florescu, în 1971).

Memorialistică:

  • Pseudojurnal. Corespondență, acte, confesiuni, ediție îngrijită de Ileana Corbea și Nicolae Florescu, prefață și note de N. Florescu, Editura Minerva, 1978;