Arhive zilnice: 05/02/2021

GEO BOGZA

06 februarie 1908 – 14 septembrie 1993

113 ani de la nașterea lui Geo Bogza.

Geo Bogza, marinarul prahovean, a fost autorul celor mai frumoase cărți despre natură care s-au scris în literatura română.

carturesti.ro

Spirit nonconformist, ce a refuzat dintotdeauna încremenirea în tipare şi care, totodată, şi-a asumat autenticitatea ca terapeutică a scrisului şi a existenţei, Geo Bogza ni se revelează deopotrivă ca un scriitor şi ca o conştiinţă a vremii lui.

În volumul său de memorii, Născut în ʹ02, Sașa Pană povestește cum a decurs întâlnirea dintre el și Geo Bogza, care venise din Prahova să cucerească Bucureștiul.

Într-o zi a apărut la lăptărie, nesfârșit de înalt, în pantaloni scurți și bufanți, Bogza. Ceilalți îl mai văzuseră, eu însă nu.

El mă mângâia, mă pipăia și parcă tot nu-i venea să creadă și repeta, ușor cântat, subțirel Sașa Pană… Sașa Pană… Sașa Pană… Și mă strângea la piept și se bucura: Ce frumos e Sașa Pană!

Biografia lui Geo Bogza:

Geo Bogza a fost un scriitor, jurnalist și poet român, teoretician al avangardei, asociat cu nașterea mișcării suprarealiste din România, fratele mai mic al muzicianului Alexandru Bogza și fratele mai mare al scriitorului Radu Tudoran (pseudonimul lui Nicolae Bogza).

Geo Bogza este de foarte tânăr atras de publicistică. Nu dorește însă să fie un simplu gazetar, dorește să fie director de revistă. Așa că, în 1928, la Câmpina, în Prahova, fondează mensualul Urmuz, revistă pe care o intitulează just: Revistă de avangardă. Tot în acest an, colaborează la revistele „Unu” și „Bilete de papagal”.

Manuscris Geo Bogza

A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, autor al câtorva din textele ei definitorii (UrmuzExasperarea creatoareReabilitarea visului), poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii (1953), Pagini contemporanePaznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).

În 1929, are loc debutul său editorial cu volumele „Jurnal de sex” și „Poemul invectivă”, din cauza cărora va suporta rigorile legii, chiar cu detenție, sub acuzația de „pornografie”, fiind coleg de celulă la Văcărești cu celebrul criminal Berilă. Printre acuzatorii lui Bogza s-a numărat Nicolae Iorga.

Poem ulrtagiant

"Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare Totul a fost pe neaşteptate – şi aproape fără voia mea
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.
Într-o seară am rătăcit singur pe străzi – şi cândm-am întors Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără şi negricioasă
Mi-a spus că toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare ..."

Volumul „Poemul invectivă

noriel.ro
Jurnal de Sex, Geo Bogza

În perioada 1836 -1937, călătorește în Spania și Franța, în calitate de ziarist, iar în 1937, îi apare volumul de poezii „Ioana Maria”.

Ioana Maria

Ioana Maria, tu esti acum departe,
tu ai vrut intotdeauna sa fii departe,
Ioana Maria.

Tu ai iubit marile pe care corabii
plutesc zile si nopti la intamplare,
si porturile unde se intorc pescuitorii de corali
tu le-ai iubit de asemeni,
munti acoperiti de zapezi, insule si orase necunoscute,
tot ce n-a fost aici si a fost departe,
tu ai iubit,
si departarile au cantat in tine asemeni unor harfe,
toate cantecele pamantului si ale marilor,
cantece pentru calatoriile fara sfarsit, pentru calatoriile fara urma
pentru toti cei ce se desprind de tarmuri si se duc departe,
si nici un cantec pentru departarea stelara din privirile mele,
cand ma uitam la tine si iti spuneam:
Ioana Maria, esti cea mai frumoasa floare din lume.

Între 1940-1944, este clasat printre autorii „cosmopoliți” și „degenerați” de către regimul antonescian, iar în 1945, poate din nou publica, alăturându-se noului regim, comunist.

În perioada 1952 – 1969, îndeplinește funcția de deputat în Marea Adunare Națională, și, după 3 ani de la intrarea în organismul legislativ unicameral al Republicii Populare Române, devine membru al Academiei Române și membru în Consiliul Național pentru Apărarea Păcii.

Cartea Oltului, de Geo Bogza

În 1971, este decorat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste, și în 1978, primește Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.

Pe 14 septembrie 1993 moare la Spitalul Elias din București, la un an după fratele său, scriitorul Radu Tudoran.

Opera lui Geo Bogza:

Poeme:

  • Poemul invectivă – (1933);
  • Ioana Maria (17 poeme) – (1937);
  • Cântec de revoltă, de dragoste și de moarte – (1947);
  • Orion – (1976).

Reportaje:

  • Cartea Oltului – (1945);
  • Țări de piatră, de foc, de pământ – (1939);
  • Țara de piatră – (1946);
  • Oameni și cărbuni în Valea Jiului -(1947);
  • Veneam la vale -(1942).
Iarnă

În vale, copiii se dau pe gheaţă,
Câmpia e acoperită cu zăpadă.
Cerul - plumburiu.
Prin aer trec păsări negre.
La marginea satului se văd vânătorii.
Copacii sunt îngheţaţi şi stingheri.
Se pregăteşte o noapte geroasă.
Totul e rece şi alb,
Şi deşi mă aflu lângă Dunăre, pe Bărăgan,
Mă gândesc ce mare pictor a fost Breugel.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)

elefant.ro

SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ și … comportamentul individului în secolul XXI

Încă din cele mai vechi timpuri, societatea românească a fost nevoită să stabilească niște norme de conduită pentru o coabitare normală între membrii acesteia. Evoluția de la „o soţietate fără moral şi fără prinţip„, cum spunea Trahanache al lui Caragiale, la o comunitate civilizată și „cu fineță” s-a făcut odată cu impunerea, atât morală cât și legală, a unor reguli de comportament, transpuse într-un cod, denumit codul bunelor maniere.

CODUL BUNELOR MANIERE – ansamblu de reguli care guvernează comportamentul și interacțiunile noastre în comunitate. Pe măsură ce societatea se schimbă, au loc modificări și evoluează și aceste reguli. El reflectă normele noastre culturale, codurile etice acceptate în general și regulile diferitelor grupuri din care facem parte.

noriel.ro

MANIÉRĂ, maniere, s. f. ♦ (La pl.) Fel de a se purta în societate; comportare, ținută. ♦(La sg.) Politețe, amabilitate; bună-cuviință. 

Etimologic vorbind, cuvântul „manieră” (sg.), „maniere” (pl.) provine din limba franceză, manière reprezentând modul de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ținută, politețe, amabilitate; bună-cuviință, conform https://dexonline.ro/.

În orice comunitate, maniera era și este una din calitățile unui individ care impune respect, afișează o ținută autoritară, atrage simpatia persoanelor dimprejur sau are o atitudine superioară. Și, să fiu mai explicit, maniera diferențiază omul (fig.) de animal (fig.).

Viziuni și perspective diferite, privind comportamentul în societate:

Înainte să încep să scriu acest articol, aveam o viziune, probabil, mai limitată asupra a ceea ce presupune comportamentul în societate. O discuție mai deschisă asupra acestui subiect, purtată între mine și fiica mea, în vârstă de 26 ani, mi-a mărit mult orizontul. M-a ajutat să gândesc acest articol, atât din perspectiva seniorilor, cât și prin ochii generațiilor mai tinere.

În plus, un sondaj online, pe care l-am făcut în rândul internauților, a adăugat noi viziuni asupra felului de a concepe ideea de formare comportamentală la o persoană. Și anume, la întrebarea „Sunteți de acord cu introducerea în școlile primare a disciplinei obligatorii, CODUL BUNELOR MANIERE?„, un număr de 517 respondenți au văzut rezolvarea, astfel (vezi tabelul)

Sondaj online
Sondaj online

Influența familiei, școlii și comunității asupra comportamentului individului:

Din sondajul realizat, cele două răspunsuri votate majoritar reliefează că modul de comportare în societate ar trebui învățat din perioada copilăriei. Și este o realitate, deoarece, cum spuneam într-un articol anterior, personalitatea unui individ se formează încă de mic.

Să acordăm întregul credit persoanelor care sunt de acord cu introducerea în școlile primare a CODULUI BUNELOR MANIERE, ca disciplină obligatorie. … Oare, este de ajuns!? În același timp, să fim de acord cu cei care sunt de părere că doar familia este forma socială care trebuie să-și pună amprenta pe comportamentul în societate a copilului?

Putem presupune că aceste persoane au răspuns astfel, deoarece au considerat școala o continuatoare a educației morale, garantată, până la acel moment, de familie. Sau, putem spune că atunci când au răspuns, s-au gândit la faptul că cele două instituții, atât familia, cât și școala, trebuie să facă corp comun în dezvoltarea comportamentală a copilului.

În ultimul caz, pare o situație plauzibilă. Însă, nu uităm de o altă formă socială, care, în sec. XXI, influențează manierele individului mai mult decât cele două instituții? Putem să dăm uitării anturajul din comunitatea în care trăim? După părerea mea, acest element ar trebui controlat (și nu mă refer la un control autoritar, parental sau pedagogic, ci la un control pentru contrabalansarea unui eventual comportament defectuos preluat din anturajul pe care îl frecventează un copil) și reglat de către familie împreună cu școala.

Este adevărat că, înainte de a ajunge la maturitate, un individ se manifestă într-un mod mai puțin plăcut pentru comunitatea din care face parte sau cu cea care interacționează. Efectul răzvrătirii hormonilor adolescenților, completat cu un anturaj (persoanele care constituie mediul social particular al copiilor) deviant, provoacă un comportament șocant în comunitate. Însă, dacă privim în urmă (temporal), cu mai multă obiectivitate, regăsim bizareriile adolescenților de astăzi.

Concluzia?

Nu vreau să fiu apărătorul copiilor, dar, cu puțină încredere, cu multă înțelepciune și, în special, o participare activă la educația lor, sigur am primi și „premiul” mult așteptat, comportamentul pe care ni-l dorim pentru semenii noștri mai tineri.

elefant.ro

Ca o părere personală, la întrebarea pe care am adresat-o online, cred că o disciplină obligatorie, care să modeleze pozitiv comportamentul copiilor, este necesară. Nu contează denumirea disciplinei, ci cred că important este modul și momentul în care se predă această disciplină. Despre moment (clasa sau vârsta când poate fi predată), psihologii sunt cei mai în măsură să-și susțină punctul de vedere. Rămâne de discutat despre stilul de predare al acestei discipline.

Chiar dacă programa școlară este gândită de instituția educațională, un cuvânt ar trebui să-l aibă părinții (beneficiarii manierelor copilului lor). Și cred că, un stil de predare caduc, făcut într-o manieră arhaică, prin dictări și monologuri ale pedagogului, nu va avea niciun efect asupra elevului. Însă, printr-o lecție practică, la care copiii sunt implicați suficient, vor completa educația aleasă primită în cadrul familiei.

carturesti.ro

În final, în opinia mea, comortamentul unei persoane, afișat în societate, este rezultatul implicării comune a familiei, a școlii și a comunității cu care interacționează. Totuși, familia ar trebui să fie modelul individului pe tot parcursul vieții.

IRINA ELIADE

05 februarie 1920 – 24 septembrie 1998

101 ani de la nașterea Irinei Eliade.

Irina Eliade se evidenţiază ca o prozatoare care redă în mod detaliat decorul, crează atmosfera şi corelează tipologiile umane cu ambientul, ca spaţiu de mişcare al acestora. Se detaşează de statutul de creator secund, propriu traducătorului, asumându-şi-l pe cel de autor. Constructul narativ rezultat, în a cărui formulă se simt influenţe ale operelor lui Marcel Proust şi Henry James, se caracterizează prin dezvoltarea unor mici nuclee epice izolate din cotidian şi proiectate în trecut, cu precădere în perioada interbelică, nuclee purtând o sugestivă încărcătură fantastică.

elefant.ro

Irina Eliade se înrudește cu Mircea Eliade prin soţul său, Gheorghe Eliade. Numele familiei Eliade a fost schimbat din Ieremeia dintr-un elan patriotic, modelul celor trei frați, Gheorghe Ieremia, tatăl lui Mircea Eliade, generalul Constantin Ieremia, socrul Irinei şi un al treilea frate, şef de gară, fiind scriitorul paşoptist Ion Heliade Rădulescu.

Biografia Irinei Eliade:

Irina Eliade s-a născut la Ploiești, ca fiică a Mariei (născută Ştefănescu) şi a lui Petru Hanciu, economist. A absolvit în 1938 cursurile Institutului „Pompilian” din Bucureşti, iar un an mai târziu s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, unde obţine licenţa magna cum laude (1943), având specializările limba franceză-limba engleză. Din 1945, este şi absolventă a Institutului Pedagogic Universitar.

Între 1946 şi 1948, lucrează ca translator şi traducător în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, iar în perioada 1963-1965, este interpret la Misiunea Română de la ONU.

În 1947, debutează la cenaclulSburătorulcu romanul Linie moartă, premiat de un juriu alcătuit din Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu şi Camil Petrescu, dar nepublicat până astăzi din cauza schimbării regimului politic. Adeptă a unui alt tip de literatură decât cea supusă condiţionărilor ideologice, Irina Eliade se refugiază în domeniul traducerilor, realizând echivalări de referinţă pentru texte din literatura universală a ultimelor două secole (Guy de Maupassant, Andre Gide, Aldous Huxley, Andre Malraux, Colette).

Debutul editorial se produce abia în 1965, cu traducerea unui roman de Camille Lemonnier, numit Sfârşitul familiei Rassenfosse. Revine la proza originală, după ce publică alte traduceri din Maupassant, Gide, Malraux, Colette, Huxley şi eseuri de traductologie şi literatură universală, abia în 1987, cu volumul de nuvele Ziduri, ferestre, grădini.

Chiar dacă uitarea s-a transformat într-un „zid" ce obstrucţionează descifrarea semnificaţiei acestui fel de legendă personală, odată găsit stimulul potrivit (brăţara, trandafirul, şalul, ciorapul, evantaiul, pălăria, bazi­nul - obiecte alese drept titluri pentru nuvelele cuprinse în volum), se declanşează proustiana memorie involuntară, „fereastră" trimiţând spre „grădini" cu o arhitectură nebănuită. Brăţara din portretul unei femei misterioase devine pretext pentru relatarea unei iubiri nefericite dintre un pictor interbelic, specializat în reprezentări feminine, şi o frumoasă tânără de pe o moşie de la ţară. În noaptea de Anul Nou, printre acorduri de muzică pop şi romanţe, o bătrână doamnă, surprinsă de uluitoarea asemănare a unei invitate cu o cântă­reaţă de operă renumită cu o jumătate de secol mai înainte, retrăieşte drama pierderii unicului fiu într-un accident de prin anii '30, datorat unei neînţelegeri amoroase.

În 1947, a realizat cursuri universitare şi un eseu, însoţit de traducere şi comentarii, despre Marcel Proust

Activitatea didactică şi-o începe în 1948, până în 1953 funcţionând în învăţământul preuniversitar, ulterior făcând parte, până în 1975, din corpul profesoral al Catedrei de limba şi literatura franceză a Facultăţii de Limbi Străine din Bucureşti.

kalapod.net

Romanul Un an fără echinoxuri (1991) reia într-o con­strucţie mai amplă strategiile narative şi tematica prozelor anterioare, aducând însă şi o mai pronunţată dimensiune autobiografică. Acelaşi narator, femeia vârstnică despre care se spune că era profesoară universitară având ca specializare semantica, se cufundă în amintiri odată cu primirea unui telefon din partea unui fost iubit şi încearcă, analizând retrospectiv, să aplice vechii relaţii una dintre teoriile reciprocităţii actului de comunicare, prin care să definească ideea de „a fi împreună„. Din nou, valoarea descrierilor amănunţite, a mărturiilor pri­vitoare la unele evenimente istorice (bombardamentul din 4 aprilie 1944) sau la unele obiceiuri casnice (explicaţia folosirii râşniţei din Delft) o depăşeşte pe cea a romanului în sine, stângaci construit, autoarea pierzându-se deseori în teorii lingvis­tice, în aplicaţii pe text, în argumentaţii mult prea lungi.

Orb prin Gaza

„- Una din creaturile de care vorbeai a venit și s-a așezat la masa mea, continuă Staithes. Am dansat cue ea. Credeai că e o femeie.
– E absolut imposibil să-ți dai seama, țipă Beppo surescitat ca și cum ar fi fost vorba de un fapt meritoriu la care ar fi avut și el o contribuție.
– Când s-a terminat dansul, s-a fardat și am băut un pahar de bere. Pe urmă mi-a arătat niște fotografii obscene. Cunoașteți genul, cam prea anatomice și ca atare respingătoare. Îți piere orice chef doar când le vezi. …”

traducere de Irina Eliade (de Aldous Huxley)

Irina Eliade se stinge din viață la 24 septembrie 1998, la București.

Scrierile Irinei Eliade:

Opera:

Marcel Proust, Bucureşti, 1974;
Ziduri, ferestre, grădini, Bucureşti, 1987;
Un an fără echinoxuri, Bucureşti, 1991.

Marcel Proust, Bucureşti, 1974

Traduceri:

• Camille Lemonnier, Sfârşitul familiei Rassenfosse, Bucureşti, 1965;
• Guy de Maupassant, Povestiri, Bucureşti, 1966;
• Andre Gide, Şcoala femeilor. Robert, Bucureşti, 1968, Tezeu. Din „File de toamnă”, Bucureşti, 1971;
• Jean Giraudoux, Romane, Bucureşti, 1969;
• Colette, Hoinara. Duo, Bucureşti, 1969, Sido. Cârceii de viţă, Bucureşti, 1982;
• Aldous Huxley, Orb prin Gaza, Bucureşti, 1974;
• Andre Malraux, Oglinda de la hotarul ceţii. Lazăr, Bucureşti, 1978, Condiţia umană, Bucureşti, 1993;
• Andre Frossard, Întrebări despre Dumnezeu, Bucureşti, 1992.

cartepedia.ro