06 februarie 1908 – 14 septembrie 1993
113 ani de la nașterea lui Geo Bogza.
Geo Bogza, marinarul prahovean, a fost autorul celor mai frumoase cărți despre natură care s-au scris în literatura română.
nt-size”>
Spirit nonconformist, ce a refuzat dintotdeauna încremenirea în tipare şi care, totodată, şi-a asumat autenticitatea ca terapeutică a scrisului şi a existenţei, Geo Bogza ni se revelează deopotrivă ca un scriitor şi ca o conştiinţă a vremii lui.
În volumul său de memorii, Născut în ʹ02, Sașa Pană povestește cum a decurs întâlnirea dintre el și Geo Bogza, care venise din Prahova să cucerească Bucureștiul.
“Într-o zi a apărut la lăptărie, nesfârșit de înalt, în pantaloni scurți și bufanți, Bogza. Ceilalți îl mai văzuseră, eu însă nu.
El mă mângâia, mă pipăia și parcă tot nu-i venea să creadă și repeta, ușor cântat, subțirel Sașa Pană… Sașa Pană… Sașa Pană… Și mă strângea la piept și se bucura: Ce frumos e Sașa Pană!“
Biografia lui Geo Bogza:
Geo Bogza a fost un scriitor, jurnalist și poet român, teoretician al avangardei, asociat cu nașterea mișcării suprarealiste din România, fratele mai mic al muzicianului Alexandru Bogza și fratele mai mare al scriitorului Radu Tudoran (pseudonimul lui Nicolae Bogza).
Geo Bogza este de foarte tânăr atras de publicistică. Nu dorește însă să fie un simplu gazetar, dorește să fie director de revistă. Așa că, în 1928, la Câmpina, în Prahova, fondează mensualul Urmuz, revistă pe care o intitulează just: Revistă de avangardă. Tot în acest an, colaborează la revistele „Unu” și „Bilete de papagal”.
A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, autor al câtorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii (1953), Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).
În 1929, are loc debutul său editorial cu volumele „Jurnal de sex” și „Poemul invectivă”, din cauza cărora va suporta rigorile legii, chiar cu detenție, sub acuzația de „pornografie”, fiind coleg de celulă la Văcărești cu celebrul criminal Berilă. Printre acuzatorii lui Bogza s-a numărat Nicolae Iorga.
Poem ulrtagiant
"Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare Totul a fost pe neaşteptate – şi aproape fără voia mea
Era undeva într-un oraş murdar de provincie
Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.
Într-o seară am rătăcit singur pe străzi – şi cândm-am întors Servitoarea făcea patul în camera mea
Era o servitoare tânără şi negricioasă
Mi-a spus că toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare ..."
Volumul “Poemul invectivă“
În perioada 1836 -1937, călătorește în Spania și Franța, în calitate de ziarist, iar în 1937, îi apare volumul de poezii „Ioana Maria”.
Ioana Maria
Ioana Maria, tu esti acum departe,
tu ai vrut intotdeauna sa fii departe,
Ioana Maria.
Tu ai iubit marile pe care corabii
plutesc zile si nopti la intamplare,
si porturile unde se intorc pescuitorii de corali
tu le-ai iubit de asemeni,
munti acoperiti de zapezi, insule si orase necunoscute,
tot ce n-a fost aici si a fost departe,
tu ai iubit,
si departarile au cantat in tine asemeni unor harfe,
toate cantecele pamantului si ale marilor,
cantece pentru calatoriile fara sfarsit, pentru calatoriile fara urma
pentru toti cei ce se desprind de tarmuri si se duc departe,
si nici un cantec pentru departarea stelara din privirile mele,
cand ma uitam la tine si iti spuneam:
Ioana Maria, esti cea mai frumoasa floare din lume.
Între 1940-1944, este clasat printre autorii „cosmopoliți” și „degenerați” de către regimul antonescian, iar în 1945, poate din nou publica, alăturându-se noului regim, comunist.
În perioada 1952 – 1969, îndeplinește funcția de deputat în Marea Adunare Națională, și, după 3 ani de la intrarea în organismul legislativ unicameral al Republicii Populare Române, devine membru al Academiei Române și membru în Consiliul Național pentru Apărarea Păcii.
În 1971, este decorat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste, și în 1978, primește Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.
Pe 14 septembrie 1993 moare la Spitalul Elias din București, la un an după fratele său, scriitorul Radu Tudoran.
Opera lui Geo Bogza:
Poeme:
- Poemul invectivă – (1933);
- Ioana Maria (17 poeme) – (1937);
- Cântec de revoltă, de dragoste și de moarte – (1947);
- Orion – (1976).
Reportaje:
- Cartea Oltului – (1945);
- Țări de piatră, de foc, de pământ – (1939);
- Țara de piatră – (1946);
- Oameni și cărbuni în Valea Jiului -(1947);
- Veneam la vale -(1942).
Iarnă
În vale, copiii se dau pe gheaţă,
Câmpia e acoperită cu zăpadă.
Cerul - plumburiu.
Prin aer trec păsări negre.
La marginea satului se văd vânătorii.
Copacii sunt îngheţaţi şi stingheri.
Se pregăteşte o noapte geroasă.
Totul e rece şi alb,
Şi deşi mă aflu lângă Dunăre, pe Bărăgan,
Mă gândesc ce mare pictor a fost Breugel.
poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
