01 februarie 1838 – 16 aprilie 1916

Nicolae Gane, cunoscut și ca Nicu Gane, a fost scriitor și om politic, ales ca membru titular al Academiei Române, în 1908.

A fost unul dintre cei mai apreciați scriitori ai epocii sale, om politic junimist trecut apoi la liberali. S-a dovedit un spirit voluntar, un om pentru care orice problemă a avut o soluție.

Ca o meteahnă a lui, Gane nu tolera ușor critica și i se întuneca inima atunci când efortul său creator nu primea, la Junimea, toată prețuirea cuvenită.

 

„În lumea ce-mi creasem singur îmi era îndemână, mă simțeam fericit; eram departe de atmosfera dușmănoasă din lumea aievea; trăiam zile ticnite cu ochii pe hârtie, cu gândul în nori, de unde mi se înfățișa omenirea nu cum este, ci cum doream să fie. Acesta-i marele bine ce am cules din peregrinările mele în plaiurile înflorite ale închipuirei.”

Nicolae Gane, Zile trăite

Biografia lui Nicolae Gane:

Nicolae Gane s-a născut în orașul Fălticeni, descendent al unei vechi familii boierești, fiind fiul postelnicului Matei Gane și al Ruxandrei Văsescu. A urmat școala primară la Fălticeni cu părintele Neofit Scriban, apoi se înscrie la pensionul francez al lui Louis Jordan din Iași, după care urmează științele juridice la Paris.

După revenirea în țară, în 1857, Nicolae Gane a fost angajat secretar-translator al directorului general al închisorilor din Moldova. În același an, este numit ca judecător la Tribunalul Suceava, de unde este destituit din cauza manifestărilor prounioniste.

După Unirea țărilor române din anul 1859, revine în magistratură unde îndeplinește mai multe funcții: președinte al Tribunalului Suceava, membru al Curții de Întărituri Iași (1861), prefect al județului Suceava (1863) și, ulterior, al Dorohoiului, trece în anul 1864 ca judecător la Curtea de Apel din Focșani, de unde se transferă, în anul 1865, la instituția similară din Iași. Nicolae Gane devine membru al societății „Junimea” din Iași, publicând nuvele și poezii lirice în revista „Convorbiri literare”.

În anul 1867, Nicolae Gane este numit președinte de secție la Curtea de Apel Focșani, dar demisionează și se stabilește la Iași, unde încearcă să practice avocatura pentru care nu avea însă vocație.

În același an, își face debutul în literatură, la o ședință a Junimii, cu nuvela „Fluierul lui Ștefan”, pe care însuși Titu Maiorescu i-a citit-o, deoarece magistratul Gane era prea emoționat.

Nicolae Gane a rezervat scrisului doar ceasurile de răgaz, refugiindu-se în lumea privilegiată a visării și nostalgiei.

Calitățile, dar și defectele prozei sale decurg din acest rol de nobil divertisment atribuit literaturii. Începuturile „năravului de a înnegri hîrtia” sunt strâns legate de intrarea la Junimea, căci, până atunci, Nicolae Gane vădise interes și înclinație pentru pictură. Cum însă mediul junimist era prin excelență literar, vor fi valorificate calitățile latente de povestitor.

În anul 1868, este numit pentru o scurtă perioadă în funcția de procuror general pe lângă Curtea de Apel din Iași.

Intră în activitatea politică, fiind ales în anul 1870 ca deputat din partea grupării „junimiste” și prefect al județului Iași. Este ales de cinci ori primar al orașului Iași:

• 17 iunie 1872 –19 mai 1876;
• 27 aprilie – 23 iunie 1881;
• 4 iunie 1887 – 4 martie 1888;
• 19 noiembrie 1895 – 22 aprilie 1899;
• 11 iulie 1907 – 6 ianuarie 1911.

Prieten cu Vasile Pogor, cu Leon și Iacob Negruzzi, primarul junimist și junimistul primar a scris proză de tip romantic, cu atmosferă patriarhală, în care avea vădită preocupare pentru surprinderea elementelor de mentalitate, de viață socială și de analiză a diferențelor culturale – Piatra lui Osman, Comoara de pe Rarău, Impresiuni de călătorie etc. Timpul nu l-a validat ca pe un mare clasic, așa cum s-a întâmplat cu alți junimiști. Este limpede, în schimb, că Gane a iubit literatura și că a văzut în preocuparea constantă pentru scris o sursă de echilibru și o eliberare de împovărătoarea misiune civică pe care și-o asumase pe deplin, aceea de primar al Iașiului, timp de cinci mandate.

Devenit membru al Partidului Național Liberal în anul 1883, a fost ales de mai multe ori deputat și senator din partea acestei formațiuni politice. Este inițiat în francmasonerie și la 15 octombrie 1886 i se acordă gradul de Companion în Loja Steaua României din Iași, iar la 20 noiembrie același an, gradul de Maestru, în aceeași lojă.

Pentru o scurtă perioadă (01 – 20 martie 1888) a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, în Guvernul Ion C. Brătianu.

La data de 1 aprilie 1908, a fost ales ca membru titular al Academiei Române. Ulterior, a fost și membru în comitetul de lectură al teatrului Național din Iași (1910-1916).

Nicolae Gane a trecut în neființă la data de 16 aprilie 1916, în orașul Iași.

La 1 aprilie 1923, prin aprobarea Ministerului Instrucţiunii publice, Gimnaziul “Alecu Donici” din Fălticeni a fost ridicat la rangul de Liceu, primind numele scriitorului Nicu Gane.

Activitatea publicistică a lui Nicolae Gane:

• Domnița Ruxandra, Iași, 1873;
• Încercări literare, Iași, 1873;
• Poezii, Iași, 1873;
• Novele, I-II, Iași, 1880; ediția II, I-III, București, 1886; ediția III, I-III, București, 1899; ediția IV, I-III, București, 1907-1908;
• Poezii, Iași, 1886;
• Domnița Ruxandra. Fluierul lui Ștefan. Piatra lui Osman…, Iași, 1893;
• Poezii, Iași, 1893;
• Pagini răzlețe, Iași, 1901;
• Zile trăite, Iași, 1903;
• Păcate mărturisite, Iași, 1904;
• Bogdan Petriceicu Hașdeu, București, 1909;
• Spice, București, 1909;
• Aliuță. Santa, București, 1916;
• Petrea Dascălul, București, [1916];
• Amintiri (1848-1891), ediție îngrijită și introducere de I. Șiadbei, Craiova, 1942;
• Nuvele, ediție îngrijită de Teodor Vârgolici, prefață de Ștefan Cazimir, București, 1959;
• Comoara de pe Rarău, ediție îngrijită și prefață de Ilie Dan, București, 1971;
• Scrieri, ediție îngrijită de Ilie Dan, prefață de Ștefan Cazimir, București, 1979;
• Privighetoarea Socolei, Iași, 1990;
• Stejarul din Borzești, București, 1993.

Traduceri:

• Dante Alighieri – Divina Comedie. Infernul, prefața traducătorului, Iași, 1906;
• F. M. Dostoievski- Demonii;
• F. M. Dostoievski- Dublul.

 

“Nicu Gane se gândea la faptul că literatura, care-l cucerise de la o vreme, trebuia să fie pentru scriitor un scop, nu un mijloc. Pe de o parte, cel care jinduia să obţină funcţii şi onoruri prin lucrări literare nu putea fi decât un autor mediocru, iar pe de altă parte, nu puteai să scrii şi să fii inspirat dacă mureai de foame şi trebuia să te gândeşti zilnic la hrană. În privinţa aceasta, Nicu Gane putea să spună că era un norocos şi un privilegiat. (…) Faptul că a reuşit să devină în 1872 primar al Iaşului, că în doi-trei ani a pavat un număr mare de străzi şi că a introdus iluminarea cu gaz se datoreşte onestităţii sale şi convingerii că omul trebuie să lase nişte urme benefice pentru comunitate. Dacă s-ar fi gândit numai la propriile buzunare, Nicu Gane n-ar fi reuşit să realizeze nimic.“

Iulian Ciocan, Povestea lui Nicolae Gane