Arhive zilnice: 01/02/2021

OSCAR LEMNARU

01 februarie 1907 – 17 mai 1968

Pe numele său adevărat Oscar Holtzman, Oscar Lemnaru intră în categoria scriitorilor uitaţi. Îşi mai aduc aminte de el doar cei care au apucat să îl cunoască personal şi iubitorii de literatură fantastică. Prozator, gazetar şi traducător, el rămâne autorul unei singure cărţi, Omul şi umbra, apărută în 1946 la Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă.

carturesti.ro

Cei care l-au cunoscut au apreciat calităţile de ordin spiritual ale omului de cultură. Z. Ornea, de exemplu, îl descrie drept „un om cu o inteligenţă remarcabilă, un spirit viu, ascuţit şi cu replica întotdeauna la îndemână”. Frecventând boema literară a timpului, Oscar Lemnaru a fost „un calamburgiu superior, prieten cu trei mari spirite: Ion Barbu, Camil Petrescu, Şerban Cioculescu”.

Un portret similar îi schiţează şi Gabriel Dimiseanu: „Era reputat în mediile literare mai ales pentru vorbele lui de spirit, neîntrecut compunător de calambururi la cafenea. După război s-a îndeletnicit cu traducerile, înzestrându-ne, printre altele, cu versiunile româneşti ale unor romane masive precum Germinal şi Jean-Christophe”.

bonami.ro

Fiind autor de glume cunoscute, i se spunea Oscar Calambur. Nu întâmplător, calambururile scriitorului publicate în „Facla” lui Ion Vinea erau semnate Oscarlambur. Asemenea lui Păstorel Teodoreanu, Oscar Lemnaru s-a impus în mediile literare mai mult prin vorbele sale de duh decât prin operă, devenind o celebritate de cafenea.

La „Capşa” sau „Corso”, boemul Oscar Lemnaru a ridicat calamburul la rangul de veselă figură de stil. Despre Petre Comarnescu, între amici „Titel”, subalternul lui Cristian Tell (acesta, inferior prin talent şi cultură), Oscar a lansat butada: „Tell maitre, Titel valet”!

Biografia lui Oscar Lemnaru:

S-a născut într-o familie evreiască din București, părinții săi fiind Solomon Holtzman și soția lui, Sali. A urmat liceul la Brăila.

În 1927, și-a făcut debutul jurnalistic în revista Florile Dunării.

Atras de București, el s-a dedicat jurnalismului, scriind în revistele FaclaLumea a lui George Călinescu, AziReporter și Revista Fundațiilor Regale. Pe lângă activitatea de reporter, el a scris comentarii pe teme de filosofie și artă și a publicat eseuri literare și aforisme. A fost un participant activ la viața cafenelei bucureștene. Vorbele sale spirituale erau comparabile cu cele ale lui Păstorel Teodoreanu, Tudor Mușatescu și Șerban Cioculescu. Oscar Lemnaru a fost prieten cu acesta din urmă, precum și cu Ion Barbu și Camil Petrescu.

Nuvelele din volumul Omul și umbra (1946), au fost citite anterior în cenaclul literar Sburătorul, fără a stârni interes. În revista Azi, a publicat, în 1935, un fragment din romanul neterminat Adonis hâdul.

Ochii reflectați

Locuia departe de oameni și, pentru că-i disprețuia în toată nesfârșita lui bunătate, nu voia să-i vadă, pentru că simțea cum în sufletul lui limpede mila îi întindea curse. Avea un servitor bătrân care-i înțelegea vrerea firesc, fără vorbe, printr-un fenomen natural de care un singuratic nu se miră niciodată. De altfel, trebuințele lui erau puține și neînsemnate; de aceea mișcările sale erau pe cât de liniștite, pe atât de rare. …

Oscar Lemnaru, Omul și umbra

Omul și umbra, de Oscar Lemnaru

În ultimii săi ani, s-a retras discret din viața literară, stilizând traduceri ale unor opere rusești nesemnificative și traducând scrieri ale scriitorilor francezi Émile Zola, Romain Rolland și Robert Merle. Omul și umbra, care nu a putut fi publicat sub regimul comunist, (totuși, „Omul și umbra” a fost publicat în colecția „Restituiri” a editurii „Dacia” în anul 1975) care se ferea de orice fel de fantezie, a fost reeditat în anul 2000.

S-a stins din viață la 17 mai 1968.

Activitatea publicistică a lui Oscar Lemnaru:

Opera:

Omul și umbra, nuvele, București, 1946 (ed. îngrijită și prefațată de Mircea Braga, Cluj-Napoca, 1975; 2000).

Traduceri:

  • Romain Rolland, Jean-Christophe, I-III, București, 1957-1958;
  • Émile Zola, Germinal, București, 1960 (altă ed., I-II, Craiova, 1994);
  • Robert Merle, Insula, București, 1964;
  • J. Villain, Și astfel zămisli Dumnezeu apartheidul. Șase mii de kilometri prin Africa de Sud, București, 1964.
noriel.ro

NICOLAE GANE

01 februarie 1838 – 16 aprilie 1916

Nicolae Gane, cunoscut și ca Nicu Gane, a fost scriitor și om politic, ales ca membru titular al Academiei Române, în 1908.

A fost unul dintre cei mai apreciați scriitori ai epocii sale, om politic junimist trecut apoi la liberali. S-a dovedit un spirit voluntar, un om pentru care orice problemă a avut o soluție.

carturesti.ro

Ca o meteahnă a lui, Gane nu tolera ușor critica și i se întuneca inima atunci când efortul său creator nu primea, la Junimea, toată prețuirea cuvenită.

„În lumea ce-mi creasem singur îmi era îndemână, mă simțeam fericit; eram departe de atmosfera dușmănoasă din lumea aievea; trăiam zile ticnite cu ochii pe hârtie, cu gândul în nori, de unde mi se înfățișa omenirea nu cum este, ci cum doream să fie. Acesta-i marele bine ce am cules din peregrinările mele în plaiurile înflorite ale închipuirei.”

Nicolae Gane, Zile trăite

Biografia lui Nicolae Gane:

Nicolae Gane s-a născut în orașul Fălticeni, descendent al unei vechi familii boierești, fiind fiul postelnicului Matei Gane și al Ruxandrei Văsescu. A urmat școala primară la Fălticeni cu părintele Neofit Scriban, apoi se înscrie la pensionul francez al lui Louis Jordan din Iași, după care urmează științele juridice la Paris.

După revenirea în țară, în 1857, Nicolae Gane a fost angajat secretar-translator al directorului general al închisorilor din Moldova. În același an, este numit ca judecător la Tribunalul Suceava, de unde este destituit din cauza manifestărilor prounioniste.

După Unirea țărilor române din anul 1859, revine în magistratură unde îndeplinește mai multe funcții: președinte al Tribunalului Suceava, membru al Curții de Întărituri Iași (1861), prefect al județului Suceava (1863) și, ulterior, al Dorohoiului, trece în anul 1864 ca judecător la Curtea de Apel din Focșani, de unde se transferă, în anul 1865, la instituția similară din Iași. Nicolae Gane devine membru al societății „Junimea” din Iași, publicând nuvele și poezii lirice în revista „Convorbiri literare”.

În anul 1867, Nicolae Gane este numit președinte de secție la Curtea de Apel Focșani, dar demisionează și se stabilește la Iași, unde încearcă să practice avocatura pentru care nu avea însă vocație.

În același an, își face debutul în literatură, la o ședință a Junimii, cu nuvela „Fluierul lui Ștefan”, pe care însuși Titu Maiorescu i-a citit-o, deoarece magistratul Gane era prea emoționat.

Fluierul lui Ștefan

Junele Victor, abia ieșit din școli, cu capul plin de visuri și inima plină de dor, se afla într-o frumoasă zi din mai într-un loc ce se numește Brădățelul. Brădățelul este o grădină ieșită din sânul naturei în care nimic n-a lucrat mâna omenească, este un colțișor uitat, necunoscut în țara noastră, pe care călătorul nu-l vizitează, pe care poeții nu l-au cântat încă, dar care nu încetează a fi mai puțin desfătător decât toate acele locuri ce au inspirat pănă acuma lira barzilor noștri naționali.

Nicolae Gane a rezervat scrisului doar ceasurile de răgaz, refugiindu-se în lumea privilegiată a visării și nostalgiei.

vivre.ro

Calitățile, dar și defectele prozei sale decurg din acest rol de nobil divertisment atribuit literaturii. Începuturile „năravului de a înnegri hîrtia” sunt strâns legate de intrarea la Junimea, căci, până atunci, Nicolae Gane vădise interes și înclinație pentru pictură. Cum însă mediul junimist era prin excelență literar, vor fi valorificate calitățile latente de povestitor.

În anul 1868, este numit pentru o scurtă perioadă în funcția de procuror general pe lângă Curtea de Apel din Iași.

Intră în activitatea politică, fiind ales în anul 1870 ca deputat din partea grupării „junimiste” și prefect al județului Iași. Este ales de cinci ori primar al orașului Iași:

  • 17 iunie 1872 –19 mai 1876;
  • 27 aprilie – 23 iunie 1881;
  • 4 iunie 1887 – 4 martie 1888;
  • 19 noiembrie 1895 – 22 aprilie 1899;
  • 11 iulie 1907 – 6 ianuarie 1911.

Prieten cu Vasile Pogor, cu Leon și Iacob Negruzzi, primarul junimist și junimistul primar a scris proză de tip romantic, cu atmosferă patriarhală, în care avea vădită preocupare pentru surprinderea elementelor de mentalitate, de viață socială și de analiză a diferențelor culturale – Piatra lui Osman, Comoara de pe Rarău, Impresiuni de călătorie etc. Timpul nu l-a validat ca pe un mare clasic, așa cum s-a întâmplat cu alți junimiști. Este limpede, în schimb, că Gane a iubit literatura și că a văzut în preocuparea constantă pentru scris o sursă de echilibru și o eliberare de împovărătoarea misiune civică pe care și-o asumase pe deplin, aceea de primar al Iașiului, timp de cinci mandate.

Devenit membru al Partidului Național Liberal în anul 1883, a fost ales de mai multe ori deputat și senator din partea acestei formațiuni politice. Este inițiat în francmasonerie și la 15 octombrie 1886 i se acordă gradul de Companion în Loja Steaua României din Iași, iar la 20 noiembrie același an, gradul de Maestru, în aceeași lojă.

Pentru o scurtă perioadă (01 – 20 martie 1888) a îndeplinit funcția de ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor, în Guvernul Ion C. Brătianu.

La data de 1 aprilie 1908, a fost ales ca membru titular al Academiei Române. Ulterior, a fost și membru în comitetul de lectură al teatrului Național din Iași (1910-1916).

Nicolae Gane a trecut în neființă la data de 16 aprilie 1916, în orașul Iași.

Casa Memorială a lui Nicolae Gane

La 1 aprilie 1923, prin aprobarea Ministerului Instrucţiunii publice, Gimnaziul “Alecu Donici” din Fălticeni a fost ridicat la rangul de Liceu, primind numele scriitorului Nicu Gane.

Activitatea publicistică a lui Nicolae Gane:

  • Domnița Ruxandra, Iași, 1873;
  • Încercări literare, Iași, 1873;
  • Poezii, Iași, 1873;
  • Novele, I-II, Iași, 1880; ediția II, I-III, București, 1886; ediția III, I-III, București, 1899; ediția IV, I-III, București, 1907-1908;
  • Poezii, Iași, 1886;
  • Domnița Ruxandra. Fluierul lui Ștefan. Piatra lui Osman…, Iași, 1893;
  • Poezii, Iași, 1893;
  • Pagini răzlețe, Iași, 1901;
  • Zile trăite, Iași, 1903;
  • Păcate mărturisite, Iași, 1904;
  • Bogdan Petriceicu Hașdeu, București, 1909;
  • Spice, București, 1909;
  • Aliuță. Santa, București, 1916;
  • Petrea Dascălul, București, [1916];
  • Amintiri (1848-1891), ediție îngrijită și introducere de I. Șiadbei, Craiova, 1942;
  • Nuvele, ediție îngrijită de Teodor Vârgolici, prefață de Ștefan Cazimir, București, 1959;
  • Comoara de pe Rarău, ediție îngrijită și prefață de Ilie Dan, București, 1971;
  • Scrieri, ediție îngrijită de Ilie Dan, prefață de Ștefan Cazimir, București, 1979;
  • Privighetoarea Socolei, Iași, 1990;
  • Stejarul din Borzești, București, 1993.

Traduceri:

  • Dante Alighieri – Divina Comedie. Infernul, prefața traducătorului, Iași, 1906;
  • F. M. Dostoievski- Demonii;
  • F. M. Dostoievski- Dublul.

Nicu Gane se gândea la faptul că literatura, care-l cucerise de la o vreme, trebuia să fie pentru scriitor un scop, nu un mijloc. Pe de o parte, cel care jinduia să obţină funcţii şi onoruri prin lucrări literare nu putea fi decât un autor mediocru, iar pe de altă parte, nu puteai să scrii şi să fii inspirat dacă mureai de foame şi trebuia să te gândeşti zilnic la hrană. În privinţa aceasta, Nicu Gane putea să spună că era un norocos şi un privilegiat. (…) Faptul că a reuşit să devină în 1872 primar al Iaşului, că în doi-trei ani a pavat un număr mare de străzi şi că a introdus iluminarea cu gaz se datoreşte onestităţii sale şi convingerii că omul trebuie să lase nişte urme benefice pentru comunitate. Dacă s-ar fi gândit numai la propriile buzunare, Nicu Gane n-ar fi reuşit să realizeze nimic.

Iulian Ciocan, Povestea lui Nicolae Gane

wevelvet.ro