Arhive lunare: februarie 2021

BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU

26 februarie 1838 – 15 august 1907

183 ani de la nașterea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu.

Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric și om politic, Hașdeu a fost una dintre cele mai mari personalități ale culturii române din toate timpurile.

Biografia lui BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU:

Bogdan Petriceicu Hașdeu (nume la naștere Tadeu Hîjdeu) s-a născut la CristineștiHotin, actualmente în Ucraina și a făcut parte din familia Hâjdău, pionier în diferite ramuri ale filologiei și istoriei românești. A copilărit la moșia părintească din Cristinești, Basarabia, fiind crescut de către mama sa vitregă, strămoșii săi fiind boieri. Tatăl său, Alexandru Hâjdeu (fiul lui Tadeu Hâjdeu), era un adevărat savant, cunoștea zece limbi străine, printre care și persana, era istoric, publicist și a scris în latină despre flora Basarabiei.

Bogdan Petriceicu Hașdeu a studiat la universitatea din Harkov, după terminarea studiilor slujind ca ofițer în armata rusă. La 1856, când sudul Basarabiei a revenit la Moldova, a trecut în acest ținut pentru a scăpa de împilarea și deznaționalizarea forțată practicată de administrația de ocupație. Rușii i-au cerut extrădarea, iar la refuzul autorităților române, i-au anulat dreptul de moștenire pe care-l avea asupra unor moșii ale familiei rămase în partea rusească a Basarabiei. Mai târziu însă i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciară.

bestkids.ro

La 1857, a fost numit membru al tribunalului din Cahul. După șapte luni a demisionat.

În 1858, s-a mutat la Iași, ca profesor de liceu și bibliotecar al universității. A donat bibliotecii universitare 4.000 de volume. În acest timp, Hașdeu a pus bazele mai multor publicații, între altele, revista „Din Moldova” (1862-1863), în care a publicat poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.

Lucrările beletristice ale lui Hașdeu, între care drama Răzvan și Vidra, dau impresia unei originalități a gândirii, iar autorul divaghează deseori purtat de erudiția sa profundă și imaginația vastă.

Răzvan și Vidra

„… TĂNASE (șezând pe pétră)

Milueșce-me, jupâne! Dumnedeu va da ‘ndecit
Sufletelor ce se’ndurä de-un sărman nenorocit!

SBIEREA (oprindu-se în drum)

-Cum? ce spill? La sută miia ? 0 camătă minunată!
De-ar fi astfel, totă starea’mi eu ți-aș da-o chiar in dată …
Să scii însă că dând una, n’0 mai vedi, n’o mai găsesci …”

A scris nuvele, poezii, piese de teatru. Dintre nuvele cităm una satirică, Duduca Mamuca (1861), pentru care a și avut în Iași un proces legat de un fragment din această nuvelă, considerat imoral, chiar obscen, dar a fost achitat după ce s-a apărat singur în fața instanței. În urma acestui scandal ajunge în București în 1863, unde publică în semn de protest varianta cenzurată a nuvelei, intitulată Micuța (1864).

somproduct.ro

Micuța

Ziua întâia

Aveam șaptesprezece ani; eram student în drepturi la o universitate germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de…domnișoare.
Eu o numeam „Micuța”, deși era nemțoaică, ba chiar poate pentru că era nemțoaică: pe de o parte, ca om, o iubeam; va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile și chiar fetele nemțești, și,numind pe frumușica mea „Micuța”, prin însăși aceasta o românizam și o iubeam oarecum și pe de altă parte.
Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi… culoarea și mărimea nu îmi aduc bineaminte. Avea un păr… de seama ochilor. Avea o guriță… Dar de atunci au trecut mulți ani, și-n mulți ani am uitatmulte feluri de gurițe! N-am uitat numai că Micuța mea mi se părea a fi foarte frumoasă, neînchipuit frumoasă,frumoasă strașnic! …”

Dintre lucrările istorice se disting: Ioan Vodă cel Cumplit (1865, ed. a II-a, 1894), monumentala Arhivă istorică a României și Istoria critică.

La Iași a publicat Arhiva historică a României (1865-1867), în care multe documente vechi slavone și românești au fost editate pentru prima dată. Începută în 1865, Arhiva este o colecție în trei mari volume de documente străine și interne privitoare la istoria românilor. Au fost publicate în premieră un mare număr de acte inedite românești și străine. Lucrarea a contribuit la înaintarea studiilor istorice de istoriografie, ducând mai departe opera începută de Cronica lui Șincai, de „Magazinul istoric” al lui Nicolae Bălcescu și Laurian și de letopisețele lui Kogălniceanu.

În perioada 1870 – 1877, în revista Columna lui Traian, cea mai bună revistă filologică din România, Hașdeu a pus prin studiile sale, baza științei etno-psihologice în România.

Istoria critică (1873-1874) își propune studierea secolului al XIV-lea, epoca înființării formațiunilor statale românești din nordul Dunării. Au apărut numai un volum și un fascicul din al doilea volum. Volumul I cuprinde trei studii: Întinderea teritorială, Nomenclatura, Acțiunea naturii asupra omului.

Volumul de poezii (1873) cuprinde poezii ocazionale, fabule, poezii sociale și politice, precum și o traducere din Tristele lui Ovidiu. Cugetări profunde exprimate într-o „formă dură” (după cum a considerat însuși autorul), versuri scrise în momente de supărare sau chiar de deznădejde: opera poetică a lui Hașdeu, care n-a avut un răsunet deosebit. El a caracterizat-o prin următoarele rânduri:

O poezie neagră, o poezie dură,
O poezie de granit,
Mișcată de teroare și palpitând de ură,
Ca vocea răgușită pe patul de tortură
Când o silabă spune un chin nemărginit.

În Historia antică a Românilor (1875), deși incompletă, începe investigațiile critice asupra istoriei României.

Între 17 mai 1876 – 1 aprilie 1900, a fost director al Arhivelor Statului din București, în această calitate contribuind la publicarea documentelor în „Arhiva istorică” și „Cuvinte din bătrâni”, atât din arhivele românești, cât mai ales din cele străine, fiind primul conducător al Arhivelor Statului a început să publice copii după acte din arhivele străine privitoare la români.

În 1877, a fost ales membru al Academiei Române ca un omagiu al întregii sale opere de până atunci, dar și ca recunoaștere a spiritului său enciclopedist.

Dintre lucrările filologice cele mai însemnate sunt: Cuvente den bătrâni și Etymologicum Magnum Romaniae. A editat, de asemenea, Psaltirea lui Coresi din 1577, publicând-o în 1881. Prin lucrarea sa Cuvente den bătrâni (1878-1879) a fost primul exeget al literaturii apocrife din România. În această operă cu un titlul arhaic, apărută în 2 volume, a publicat o serie de documente și de studii de o mare valoare. Volumul I se intitulează Limba română vorbită între 1550-1600. Din acest timp noi posedăm un număr foarte restrâns de opere, mai toate bisericești și mai toate traduceri. Hașdeu și-a dat seama că ar fi mai interesante pentru istoria limbii compuneri românești propriu-zise. Compuneri literare n-a găsit, dar a găsit acte publice și particulare, scrisori etc. în care – dacă nu se putea urmări dezvoltarea unor idei – se pot vedea fazele evoluției limbii. El nu s-a mulțumit să le transcrie, ci le-a însoțit de observații felurite despre care marele filolog german Schuchard a zis: „Pătrunderea și erudiția lui Hasdeu se pun în evidență aici în modul cel mai splendid„. Volumul al II-lea poartă titlul special de Cărțile poporane ale românilor în secolul XVI, în legătură cu literatura poporană cea nescrisă. În el se publică colecția de texte cunoscute sub numele de Codex Sturdzanus. Textele sunt publicate cu transcrierea în litere latine și cu un studiu asupra fiecăruia. Volumul se termină cu o serie de monografii asupra diferitelor chestiuni de ligvistică, precum reduplicarea și triplicarea articolului definit ș.a.

Din 1878, a fost profesor de filologie comparată la Universitatea din București. A tipărit o parte din lecțiile sale pline de originalitate și de cunoștințe vaste asupra literaturilor străine și a limbii române.

Etymologicum Magnum Romaniae (1887-1898) a fost începutul unui amplu dicționar enciclopedic al limbii române, dar, din cauza dimensiunii monumentale a proiectului, a ajuns până la definiția cuvântului bărbat.

Hașdeu a cochetat și cu politica. Partizan al lui Kogălniceanu, a susținut lovitura de stat din 2 mai 1864 a lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, a susținut dinastia străină, de Hohenzollern, apoi, pe aceeași linie a ideilor de factură paneuropeană, a devenit membru al Partidului Liberal, ajungând deputat liberal în parlamentul României.

Ultimii ani ai vieții, i-a consacrat altor preocupări: acum a scris articole și poezii filozofice, multe satire literare (Sarcasm și ideal, 1897), și, de la moartea fiicei sale, Iulia, s-a dedicat cu totul cercetărilor asupra spiritismului (Sic cogito, 1892). Spirit cu o cultură vastă, cu o vioiciune rară, Hasdeu are adesea sclipiri geniale în combinarea detaliilor pentru a închega teorii istorice sau filologice spre dezlegarea problemelor celor mai grele și mai obscure. Din nenorocire, el nu a urmărit vreme îndelungată studiul unei chestiuni pentru a da o operă desăvârșită, ci a trecut în cursul vieții, prea de multe ori, de la o serie de preocupări la altele, încât cele mai de frunte din operele lui rămân neterminate.

Sic cogito

Trecuse șease luni după moartea fiicei mele.
Era în Martie: iarna plecase; prima-vară nu sosia încă.
Într’o seară, umedä i posomorîtă, ședeam singur în odae lângă masa mea de lucru.
De ‘nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hârtiă și mai multe craioane.
Cum ? nu știu, nu știu, nu știu ; dar fără ca s’o știu, ,mâna mea lua un craion și îi răzemä vârful
de luciul hârtiei
lncepui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, întocmai ca și când ar fi fost băgat într’însa
un aparat telegrafic.
De pdata mâna mea se puse în mișcare fără astâmpăr.
Vre-o cinci secunde cel mult.
Când brațul se opri și craionul căzu dintre degete, ăa simții deșteptat dintr un somn, deși eram sigur
că nu adormisem.
Aruncai privirea pe hârtia și cetii acolo foarte limpede:

„Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire.

Julie Hasdeu.

Era scris și iscălit cu slova fiicei mele.
Ce să fie?
0 va spune această, carte.

După moartea singurei sale fiice, Iulia, în 1888, a devenit mistic și fervent practicant al spiritismului, scop în care a construit Castelul Iulia Hașdeu de la Câmpina. A murit la 25 august 1907, la Câmpina, lăsând în urmă o operă vastă și perenă. În ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor de lucru, Hașdeu rămâne un mare om de cultură, un neobosit cercetător și un pionier al mai multor domenii ale filologiei și istoriei României.

Unele dintre scrierile sale au provocat reacția unor critici. Astfel au fost articolele publicate de Gheorghe Panu în Convorbiri literare și o broșură a lui Ion C. Massim. Cercetările ulterioare au modificat multe dintre concluziunile lui Hașdeu, dar opera sa prezintă interes de a fi citită nu numai pentru a se vedea starea studiilor istorice din acea vreme, ci și pentru a se constata talentul și spiritul vizionar al autorului.

Opera lui Bogdan Petriceicu Hașdeu o găsiți accesând linkul: https://www.autorii.com/scriitori/bogdan-petriceicu-hasdeu/index.php

melimeloparis.ro

ALEXANDRU DEPĂRĂȚEANU

 25 februarie 1835 – 11 ianuarie 1865

Alexandru Depărățeanu a fost poet, politician și dramaturg român.

Depărățeanu nu este un epigon, dimpotrivă, el este primul care cristalizează literar anumite tendințe care există în aerul timpului, cu acea prospețime pe care o asigură uneori tinerețea.

Biografia lui Alexandru Depărățeanu:

Alexandru Depărățeanu, născut la Deparați, județul Teleorman, (de unde era tatăl său, moşierul Petrache Depărăţeanu). A studiat o vreme în ţară, la şcoala din Roşiorii-de-Vede, unde l-a avut de dascăl pe ardeleanul V. Urzescu, autor al unei compilaţii de modele de epistolar. După aceea, a urmat clasele III-IV la Sf. Sava.

Și-a făcut studiile în România și apoi în Franța, la Paris. Implicat în politică, a ajuns deputat în Camera care a urmat după lovitura de stat din 1864, dar a murit la scurt timp după aceea.

În 1861, pe lângă drama Grigore-Vodă, a publicat o colecția de poezii Doruri și amoruri. Criticii literari consideră că, deși avea talent, nu a ajuns decât în faza de imitație a maeștrilor săi, printre care posibil Ion Heliade-Rădulescu, dar mai ales francezi. Influența acestora este evidentă în vocabularul întrebuințat, plin de neologisme care nu s-au păstrat și care îi fac versurile greu de înțeles pentru cititorul contemporan.

Citită astăzi, poezia lui pare îmbibată de neologisme neasimilate (în special franțuzisme și italienisme) :

"... Și bellă, grațioasă, ca astra tremurândă
Ce spuntă-ntâi pe ceruri, era Ella de blândă,
Din ochii ei azurul tot sufletul răpea,
Din buza-i toată vorba „amor, amor” zicea. ..."
marionnaud.ro

Depărățeanu este cunoscut astăzi mai ales prin „Vara la țară”, poezie postumă și care a ajuns de notorietate prin parodia lui George Topîrceanu „Al. Depărățeanu: Vara la țară…”, din ciclul Parodii originale (1916).

Vara la țară

"Locuința mea de vară
E la țară:
Acolo eu voi să mor
Ca un fluture pe floare
Beat de soare
De parfum și de amor.

Acolo e fericirea
Și iubirea
Traiului patriarhal;
Viața ce aci s-ascunde
Curge-n unde
Curge-n unde de cristal!

Ale soarelui copile
Dalbe zile
De Cuptor și Cireșar,
Ca pe niște surioare
Pe fecioare
Din colibi le chiam-afar'.

Și ca roiul de albine
Pe coline,
Pe vâlcele, pe câmpii,
Toată ziua mi se-ncură
Și murmură
Copilițe și copii! ..."

El are, pe lângă această poezie Vara la țară (nu Viața la țară, cum greșit apare în dicționare) și un poem, Ciocoii vechi și ciocoii noi, apoi o piesă scrisă în 1853 și publicată postum, o comedie în IV acte și un tablou despre care se presupune că e o localizare, adică o traducere adaptată, cu multe porțiuni reușite, și că personajul principal se numește Gulică, ca eroul lui Arghezi din Cimitirul Buna-Vestire. De altfel, piesa amintește ca ton, structură și vocabular de Chirița în Iași a lui Alecsandri, care-l precedă cu 3 ani. Aceste lucruri m-au condus la o definire (de uz propriu, fără alte pretenții) a noțiunii de „carte de raftul doi„: cartea care nu există în sine, ci numai prin alții. Fie că preia de la alții, fie că anticipează pe alții, cartea nu pare a aminti de sine însăși, e venită ori prea devreme, ori prea târziu, e în contratimp cu memoria literară.

Publicațiile lui Alexandru Depărățeanu:

  • Doruri și Amoruri de Alessandru Deparațianu, Bucuresci, Typographia Naționale a lui St. Rassidescu (tipărit cu grafia intermediară chirilico-latină), 1861;
  • Ciocoii vechi și ciocoii noi, broșură de opt pagini, 1861;
  • Grigore-Vodă (dramă), 1864.

Reeditări:

  • Alexandru Depărățeanu – Scrieri, 564 p., colecția Restitutio, Editura Minerva, București, 1980
noriel.ro

TOCITUL COMENTARIILOR, în sfera trecutului

Finally, astăzi am auzit o știre foarte interesantă la televizor, legat de reformarea învățământului românesc! Și, din punctul meu de vedere, acest lucru înseamnă un început timid, dar reformator, în adevăratul sens al cuvântului.

edenboutique.ro/

La ce se referea știrea!? … La introducerea activității de evaluare a competențelor școlare, după terminarea învățământului gimnazial. Da, se pare că este începutul sfârșitului pentru învățământul bazat pe memorarea conținuturilor și a evaluărilor sumative/normative.

Avem o primă generaţie de elevi, care anul acesta va susţine Evaluarea Naţională după o programă nouă, bazată pe gândirea critică şi competențe.

Pentru pregătirea lor, Ministerul Educaţiei a publicat testele de antrenament, adaptate materiei după care au învăţat copiii până acum. Mai mulţi profesori spun că aceste teste sunt un prim pas pentru renunţarea la ideea ″tocitului de comentarii”, iar învăţarea se va baza pe capacitatea de analiză şi sinteză.”

Sursa: https://stirileprotv.ro/educatie/programa-noua-la-evaluarea-nationala-2021-care-sunt-principalele-schimbari.html

vivre.ro

Conform Legii Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011: „Curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se axează pe 8 domenii de competenţe cheie care determină profilul de formare a elevului:
a) competenţa de comunicare în limba română şi în limba maternă, în cazul minorităţilor naţionale;
b) competenţe de comunicare în limbi străine;
c) competenţe de bază de matematică, ştiinţe şi tehnologie;
d) competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere;
e) competenţe sociale şi civice;
f) competenţe antreprenoriale;
g) competenţe de sensibilizare şi de expresie culturală;
h) competenţa de a învăţa să înveţi.

Deci, au trecut 10 ani de la promulgarea acestei legi, în care obiectivele educației ar fi trebuit să fie centrate pe competențele ce asigură pregătirea absolvenţilor pentru viaţa socială şi profesională. În toți acești 10 ani, România a pierdut o mulțime de absolvenți capabili să-și folosească abilitățile în direcția potrivită pe piața muncii. Aceștia au fost pregătiți haotic, în stilul caracteristic epocii apuse, fiind trecuți pe sub furcile caudine ale învățământului bazat pe memorarea mecanică. Învinsul, în acest caz absolventul provenit dintr-un sistem educațional învechit, s-a trezit aruncat pe piața muncii fără să poată oferi ceva. Astfel că, lipsa cunoașterii abilităților proprii a creat o forță de muncă neproductivă.

vegis.ro

Dar, cum întotdeauna optimismul și speranța ne caracterizează personalitatea, putem să nădăjduim că învățământul românesc intră pe un făgaș normal. Chiar dacă începutul este modest. Și spun modest, deoarece și acest început este precum scărpinatul urechii stângi cu mâna dreaptă, practicat din timpuri străvechi, de către romani. Adică, normalitatea era, în opinia mea, o abordare integratoare a activităţii de formare, în primul rând, și, după o perioadă, stabilită în urma unor consultări documentate, trecerea la evaluarea bazată pe gândirea critică şi competențe.

Însă, dacă îi acordăm credit lui Cicero, pentru proverbul „errare humanum est” (a greși e omenește), putem să fim mai toleranți, și să așteptăm deznodământul acestei reforme. După atâtea încercări în van de schimbare a sistemului educațional (modificarea trimestrelor în semestre, mărirea sau micșorarea vacanțelor, schimbări din acestea nesemnificative), putem să distingem și o luminiță difuză la capătul tunelului.

Așa că, nu vă opriți să … „LUMINAȚI TUNELUL„!

topstar.ro

IZABELA SADOVEANU

24 februarie 1870 – 06 august 1941

151 ani de la nașterea criticului literar, jurnalistului de opinie, poetului și militantului feminist, Izabela Sadoveanu.

Biografia Izabelei Sadoveanu:

Izabela Sadoveanu este fiica Eleonorei (născută Dumitriu) şi a lui Gheorghe Morţun. La scurt timp după naștere, va fi adoptată de Mia şi Alexandru Andrei. Urmează ciclul primar la Bacău, apoi la Iaşi, Institutul Pedagogic (1881-1886), 2 ani frecventând cursuri de filosofie şi fiziologie la Universitate, în paralel cu pensionul de fete „Dodun des Perrieres„, unde este şi pedagogă pentru clasele mici. Din această perioadă, datează primele contacte cu ideile socialiste, participarea la cercul lui Ioan Nădejde şi frecventarea grupului de la „Contemporanul„, a cenaclului condus de Nicolae Beldiceanu (unde îl cunoaşte pe Ion Creangă).

În 1891, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Tot acum, obţine postul de profesoară de filosofie şi pedagogie la Şcoala „Penetis-Zurmale” din Brăila. Aici şi la Galaţi se implică intens în organizarea mişcării socialiste. Îi vizitează la Bucureşti pe C. Dobrogeanu-Gherea şi pe Anton Bacalbaşa, îi cunoaşte pe I.L. Caragiale, B. Delavrancea, Al. Vlahuţă.

Educația nouă, de Izabela Sadoveanu
Educația nouă, de Izabela Sadoveanu

În 1898, se căsătoreşte cu Alexandru Sadoveanu, ofiţer, fratele mai mare, după tată, al lui Mihail Sadoveanu, şi câţiva ani va profesa la Focşani.

În 1908, este transferată la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti.

Impresii literare, de Izabela Sadoveanu
Impresii literare, de Izabela Sadoveanu

În 1912, devine studentă la Institutul Pedagogic „Jean-Jacques Rousseau” din Geneva, pe care îl va absolvi în 1915.

În perioada 1917 – 1919, devine directoarea liceului de refugiaţi din Iaşi, iar din 1919 până în 1926 deține funcția de director la Şcoala Normală „Elena Doamna” din Bucureşti. Continuă, până în 1936, să predea ca profesoară la Şcoala de Puericultură şi, din 1926 până în 1936 îndeplinește funcția de educator.

În perioada 1932 – 1936, pe lângă funcția de educatoare, este și consilier în Ministerul Instrucţiunii.

Izabela Sadoveanu este o strălucită militantă pentru noile curente în pedagogie, în primul rând pentru ideile şcolii active, are o viziune modernă în problema învăţământului pentru fete şi a educaţiei lor, iniţiază la noi şi susţine metoda Mariei Montessori (1916). Este autoare, împreună cu C.I. Angelescu, a primului manual românesc de psihologia copilului, manifestă o preocupare constantă pentru îndrumarea lecturii copiilor pe vârste, scrie numeroase articole despre cartea şcolară, editează împreună cu Mihail Sadoveanu un volum de lecturi istorice şi geografice pentru elevi, traduce Insula comorii de Robert Louis Stevenson.

S-a remarcat, de asemenea, ca o perseverentă luptătoare pentru emanciparea femeii (în 1923, ca delegată la Societatea Naţiunilor şi în Biroul Internaţional al Muncii, va susţine cu ardoare principii feministe) şi ca o lucidă militantă antifascistă (din 1936, este secretară a Comitetului Naţional Permanent pentru Pace, al cărui preşedinte de onoare era Nicolae Titulescu).

Debutează în 1890, cu poezii, semnate Izabela Andrei, la „Şcoala nouă” din Roman, alături de G. Ibrăileanu etc. Îşi începe cariera de critic literar mai târziu, la cotidianul „Voinţa naţională„, în 1904, cu un articol despre debutul lui Mihail Sadoveanu, urmat în 1905, de Artă şi morală, o primă intervenţie polemică adresată lui H. Sanielevici, ca răspuns la textul denigrator al acestuia cu privire la literatura lui Sadoveanu. Confirmarea vocaţiei critice vine ulterior, odată cu apariţia revistei „Viaţa românească„, în 1906, la care va publica aproape un deceniu.

Va scrie şi la „Adevărul„, „Dimineaţa” (redactează în 1932 „Pagina femeii„), dar mai cu seamă la „Adevărul literar şi artistic„, unde va deţine şi rubrica intitulată „Cărţi şi reviste„, fiind prezentă în paginile revistei din 1925 până în 1939. Mai colaborează cu „Noua revistă română„, „Drapelul„, „Povestea vorbei„, „Educaţia„, „Renaşterea română„, „Lamura„, „Gazeta cărţilor„, „Boabe de grâu” etc. Semnează şi Evan, Izabela Sadoveanu-Evan.

În cronicile şi eseurile sale, Izabela Sadoveanu, influenţată de Hippolyte Taine, susţine importanţa criticii ştiinţifice, ca demers imparţial, fără păreri preconcepute şi total subordonat operei literare. Mai ales, în perioada când a colaborat cu „Viaţa românească„, autoarea se remarcă prin incisivitatea ideilor şi tonul polemic. Volumul Impresii literare, publicat în 1908, strânge articole despre scriitori cu vederi socialiste (O. Carp, Sofia Nădejde), dar şi despre D. Anghel şi Mihail Sadoveanu. În aceeaşi revistă, I. Sadoveanu i-a susţinut pe St. O. Iosif, I. Agârbiceanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Panait Cerna, iar mai târziu, la „Adevărul literar şi artistic„, va scrie despre Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Gib I. Mihăescu, Jean Bart, Ionel Teodoreanu, Mihai Ralea, Demostene Botez, G. Călinescu. Dintre poeţi, l-a apreciat în mod deosebit pe Tudor Arghezi, dar şi pe Al. A. Philippide, Lucian Blaga, Ion Pillat, Adrian Maniu, Mihai Codreanu, G. Topârceanu.

Izabela Sadoveanu semnează în presă pagini despre importanţa culturalizării celor mulţi şi despre probleme sociale, în paralel cu eseuri despre curente literare la modă şi despre personalităţi literare. Este foarte receptivă faţă de literatura străină, cunoaşte scrierile şi ideile lui Anatole France, Romain Rolland, opţiunile lui Louis Aragon, realismul lui D.H. Lawrence, vizionarismul lui J.B. Priestley și comentează favorabil, înaintea multora, proza lui Franz Kafka. De asemenea, recenzează autori italieni (Giacomo Leopardi, Luigi Pirandello) şi ruşi (I.S. Turgheniev, F.M. Dostoievski, L.N. Tolstoi, A.P. Cehov) şi, în mod deosebit, „literatura proletariatului aşa cum a realizat-o Maxim Gorki„.

Iniţiată la „Viaţa românească” şi continuată la „Adevărul literar şi artistic„, seria unor profiluri feminine le cuprinde pe Irene Toliot-Curie, Anna de Noailles, Katherine Mansfield, Virginia Woolf, George Sand, Colette, surorile Bronte.

În cronici, Izabela Sadoveanu le susţine pe Elena Farago, Hortensia Papadat-Bengescu, Otilia Cazimir şi, fidelă principiilor feministe, vorbeşte cu implicare despre greutăţile şi prejudecăţile pe care le au de surmontat scriitoarele. Memorialistica, editată postum, în 1980, cuprinde portrete ale scriitorilor de la „Viaţa românească” şi mai ales ale fruntaşilor mişcării socialiste. Atmosfera entuziast-revoluţionară de la începutul secolului al XX-lea din mediile socialiste şi radical burgheze este prinsă aici cu acuitate.

Publicațiile Izabelei Sadoveanu:

Opera:

Impresii literare, Bucureşti, 1908;
Educaţia estetică şi artistică din ultimele două decenii, Bucureşti, 1911;
Educaţia nouă. Îndrumări pentru părinţi şi educatori, Bucureşti, 1930;
Teatru pentru copii şi tineret, Bucureşti, 1931;
• Ion Teodorescu, Din lumea umbrelor. Izabela Sadoveanu, Sufletul altor generaţii. Amintiri, ediţie îngrijită de Aristiţa Avramescu, prefaţă de Tiberiu Avramescu, Bucureşti, 1980;
Cărţi şi idei, I-II, ediţie îngrijită şi prefaţă de Margareta Feraru, Bucureşti, 2001.

Antologii:

Să ne cunoaştem neamul şi ţara, cu ilustraţii de Magdalena Iorga, Bucureşti, 1933 (în colaborare cu Mihail Sadoveanu şi Ion Simionescu).

Traduceri:

• Grazia Deledda, Valurile vieţii, Bucureşti, 1909;
• Matilde Serao, Mama vitregă, Bucureşti, 1910;
• Giovanni Verga, Tire de tigroaică, Bucureşti, 1923.

MIHAIL SĂULESCU

23 februarie 1888 – 30 septembrie 1916

133 ani de la nașterea poetului și dramaturgului, Mihail Săulescu.

Mihail Săulescu este un scriitor al cărui sacrificiu i-a impresionat pe contemporani. Autor de versuri, teatru și articole de opinie, Mihail Săulescu a fost un nume de care s-au legat multe speranțe. O dovedesc și edițiile interbelice ale volumelor sale, fiecare elogiindu-i talentul și idealismul.

Aeternitas

Un car cu boi, un popă, coşciugul, o bătrână
Şi seara ce coboară, pe toate 'ncet stăpână —
Cum soarele se lasă, îngălbenit şi pal,
Privind în urmă lumea din coama unui deal.

Atât... E tot ce poate să 'nsemne-o îngropare!
Pe nas îngână popa o rugăciune, — arare.
Bătrâna plânge 'n poală şi boii merg la pas,
Încet, cu gândul poate c'aproape-s de popas...

Atât! Se lasă satul în urmă, pe o vale,
Şi nu-i de plâns nimica, şi nu-i nimic de jale,
Un car cu boi, un popă, bătrâna, un coşciug —
Trag boii 'n jug nainte, aşa cum trag la jug...

Şi soarele se lasă domol în asfinţit
Aşa, ca 'ntotdeauna când ziua-i pe sfârşit...
Trei plopi înalţi deoparte, la margine de drum,
Şi 'ntind în lături umbra... Pe mirişte e fum...

Doar popa dacă 'ngână o rugăciune 'n gând,
Bătrâna dacă plânge oftând din când în când,
Pricepi că 'n lumea asta tot e prilej de dor,
Deşi în fire toate-şi urmează cursul lor...

Biografia lui Mihail Săulescu:

Mihail Săulescu a cultivat o poezie cu tematică citadină, simbolistă. A scris și drame de factură expresionistă, dintre care cea mai cunoscută este Săptămâna luminată.

Născut în 1888, Săulescu începe să scrie pe fondul unei cunoscute dispute în literatura noastră, de la începutul secolului XX. Este rivalitatea dintre simboliști (sau moderni) și sămănătoriști (sau neoromantici, tradiționali), în fond o actualizare a binomului tradițional vs. modern, care structurează cultura română în secolele XIX-XX.

babyliss-romania.ro

Mihail Săulescu este un poet neoromantic atras de procedeele moderne – o pendulare care se observă în special în volumele sale de poezii, Versuri, din 1906. Imediat de la apariția volumului cu poezii minore, considerate așa de autor,acesta le reneagă subit și luptă pentru distrugerea tuturor exemplarelor cărții. Volumul ar fi avut o copertă realizată de artistul plastic Eduard Săulescu, fratele poetului. Și, în special, în volumele de poezii Departe…(1914) și Viața (1916), ambele tipărite la București.

În mine

Aş vrea să am puterea să mă desfac pe mine,
Să pot vedea odată ce am şi cine sunt,
Să pot să văd în noaptea adânca ce-i în mine,
Mai viu, mai clar, mai bine.

Tăcerea ce mă are să-nvie-ntr-un cuvânt
Aş vrea să am puterea să mă desfac pe-o masă,
Ca un chirurg ce, poate, în basme numai e !
De multe ori imi pare că firea mea mă lasă
Şi-adeseori îmi pare că pot vedea orice...
Ce groaznică faptura mi-apar eu câteodată !
În mine nu e unul — în mine nu-s doar eu,
În inimă, în suflet, un altul mi s-arată,
Şi gândul mă munceşte neîndurător mereu !
Mi-e inima o tristă şi palidă fecioară,
Duioasă, care plânge când n-are ce visa.
Mi-e inima o tristă şi palidă fecioară
Pe care-o stea, un cântec, un zvon o înfioară
Cum stă şi-aşteaptă parcă într-una altceva
Iar sufletul îmi este un cititor în stele,
Un mag din alte vremuri, un rătăcit de-acel
Ce-şi află-un rost în lume umblând cu ochii-n stele.
Tu nu pricepi ce poate-a găsit vreodată-n ele
Doar simţi că lucruri triste adesea poartă-n el.

Acest balans al poetului se observă în poeziile sale:el este, de exemplu, un experimentator al rondelului în „Rondelul vieții” (fără îndoială, pe urmele lui Macedonski), dar scrie și despre „Durerea lui Faust”, în spirit romantic. Apoi, descoperă un oraș amorțit de intemperii, cu „cer de plumb”, un oraș cu „străzile ce furnică de lume”, „ulițe cu fabrici zgomotoase”, cu „piețele mizerie de lume” („Cei singuri”). În citadinismul său înalță o odă „Capitalei”, într-un amplu poem narativ, în care Bucureștiul este un „oraș cu străzi înguste și cu femei frumoase”, înconjurat de apa „neagră” a Dâmboviței. Ici și colo se dedă unor venerații, cum ar fi cea pentru „femeia mea, o! pâinea mea cea de totdeauna”. Pe de altă parte, poetul este atras de simbolurile romantice sau mitologice. Îl invocă pe Iuda, eminescianizează, afirmându-se drept un poet al universului interior.

Durerea lui Faust

« Ştiu eu?... Poate că 'n clipa asta,
Nu ştiu nimic din câte ar trebui să ştiu!

« Ce valuri se frământă pe-al mărilor pustiu,
Şi mâna ce le poartă, nu-i nimeni să o ştie,
Dece le face veşnic spre ţărmuri ca să vie,
Dece le face veşnic să spumege în soare,
De-apururi neoprite şi veşnic călătoare !...
Ce ştiu acum, nu este cu-adevărat ce ştiu?
Ce văd pe ceru' albastru — înmărmurit pustiu —
Ce văd în floarea asta ce tremură în glastră,
În valurile care frământă marea-albastră,
În Firea necuprinsă, cu mii şi mii de forme,
Tot ce e sub puterea acestei vieţi enorme, —
Cu-adevărat e astfel cum numai pare-a fi,
Ori numai un vis-umbră pe care-l voiu sfârşi ?...

Şi toată lumea asta enigmă poate n'are;
Ci este-aşa cum este — nemărginită, mare,
Iar tu, o! biete suflet, tu eşti atât de mic,
Că nu pot şti nimic, —
Că tot ce ştii şi câte vei şti de-aci 'nainte —
Va fi ca o poveste ce pururea te minte.

...Dar cine-mi puse oare otrava asta'n mine,
A veşnicei iluzii, a veşnicului dor
Să pot să dau deoparte cernitul văl ce ţine
Ascuns al zeei Isis obraz, de cei ce vor
Ca să-i privească faţa de moarte dătătoare?
O ! ce mă 'ndeamnă oare —
Spre ţărmuri neştiute, spre ne 'nţeles mereu?
Dece aleargă'ntr'una nebun sufletul meu? ...

În 1911, la Orăștie, și, ulterior, în 1922, la Cluj, Mihail Săulescu, alături de Ion Agârbiceanu, Aron Cotruș, Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga, Alexandru Ciura, intră colaborator la revista literară ilustrată Cosânzeana.

Haina militară l-a atras dintotdeauna. Tatăl său, maiorul Nicolae Săulescu, i-a oferit acest exemplu, dar s-a și împotrivit atunci când a fost cazul. De pildă, în campania din 1913, a celui de-Al Doilea Război Balcanic, pentru care tânărul literat era pregătit să se înroleze. Cere să fie trimis pe front, dar se opune tatăl, cu grija specifică părinților, și îl demobilizează din regimentul 21 infanterie.

În 1914, apare volumul de poezii Departe. Solitudinea citadinului, spleenul și tristețea se împletesc cu dorința evadării în necunoscut. Mai târziu, în 1916, îi apare volumul Viața, care conține poeme orientate spre o filozofie a acțiunii, a revoltei împotriva mizeriei.

În campania din 1916 se înrolează însă imediat, de îndată ce România declară război Austro-Ungariei, la 27 august 1916, pornind spre câmpul operațiunilor în regimentul 46 al Diviziei IV. Pe 30 septembrie 1916, cade eroic pe frontul de la Predeal.

lensa.ro

Ultimele sale poeme, gândite probabil în uniformă, sunt contaminate de atmosfera războiului. Este emblematică „Războiul”, din volumul din 1916, care începe în spiritul dorinței naționale:

Războiul

„trec batalioanele spre munte,
Și peste munți, și peste ape (…)

cu muzici și cu arme, drapele și fanioane,
Înaintați senine și largi batalioane (…)

În noile hotare”

Dar, în același timp, viața individuală i se pare consumată. în „Nevroză” spune:

Nevroză

„Parc-am trecut prin viață de zeci de mii de ori!
Parc-am trăit, cu unul, în zeci de mii de inși!
Parc-am cules din parcuri cu zeci de mii de flori! –
Parc-am suit toți munții, prăpăstioși și ninși!”

Întotdeauna prevalează lupta și atmosfera ce o precede poezia „Anonimii”, cu refrenul „Stan-Bran, Stan-Bran, Stan-Bran”, reprezintă o trimitere la jertfa anonimă pentru patrie. În „Morții de acum” se cântă „ideea românească”:

cartepedia.ro

Morții de acum

„În Europa-aceasta, în rele-mbătrânită,
Ce mână a zvârlit aceiași frați
Să se sfâșâie-n lupte cu inima-mpietrită,
Sub patru regi și împărați?”

În același timp cu explorarea temelor simboliste (orașul, călătoria, spleenul), Mihail Săulescu scrie teatru. Drama, într-un act, „Săptămâna luminată” sau piesele „Călătorii” (poem dramatic) și „În fața mării”.

Săptămâna luminată” a fost reprezentată pe scenă și publicată în volum postum, în 1921, fiind considerată de prietenii săi o capodoperă. Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mihail Sorbul, Victor Eftimiu ș.a.m.d. o apreciază în mod deosebit. Piesa este jucată la Național, în stagiunea 1921–1922, și, doi ani mai târziu, la Grosses Theater din Berlin. Peste mai bine de 30 de ani, poetul Eugen Jebeleanu, alcătuitorul unei ediții de Opere (1947), îl considera „unul dintre cei mai mari dramaturgi ai noștri”.

Piesa este modernă în adevăratul înțeles al cuvântului, cu personaje generice, după modelul expresionismului german, Bolnavul, Femeia, Bătrâna, Paznicul. Un subiect atroce: un fur de la sat trage să moară, fiind rănit, și se duce acasă la mama sa. Sub influența unei vrăjitoare, mama îl va ucide, pentru că era ultima zi a „săptămânii luminate”, când se zice că sufletele răposaților se duc la ceruri.

noriel.ro

În 1937, în revista Convingeri literare sunt analizate opere de-ale lui, iar în 1947, apare în colecția Scriitori români uitați, sub îngrijirea lui Eugen Jebeleanu, volumul Opere de Mihail Săulescu, selecție reprezentativă pentru întreaga creație a autorului.

Iulie

Un drum de țară lung,
Din loc în loc,
Fantastice troițe,
Sub soarele de foc,
Și-ntind schiloade brațe obosite
De arșița de iulie chinuite.

Noi mergem amândoi pe drumul lung,
Dar de căldură nici nu mai simțim,
O! nici de unde am pornit,
Dar mai ales nici unde ne oprim,
Vom merge-așa
La nesfârșit,
Printre troițe schilodite
De ploaie și de vânt,
De soare și căldură.

Vom merge-așa, mereu, pe negândite,
Cu trupurile tot mai obosite,
Vom întâlni un han, departe, poate,
Ori poate o fântână,
Dar ce ne pasă?
Mergem -
Și arșița ne-apasă,
Și poate arșita ne mână
Spre-un han, departe, ori către o fântână;
Deși doar altceva ne-o fi făcut
Să mergem pe un drum tăcut
Și plin de-atâta soare,
Care ne arde, care ne dogoare.

Ne ducem legănându-ne greoi,
Cu gândurile moarte-n noi,
Cu trupurile obosite,
Ca și troițele ce par,
Pe drumul înălțat pe nesimțite,
Că suie fiecare un calvar.

Împrejurările exacte în care a murit poetul nu se cunosc nici azi”, relatează Jebeleanu în ediția sa. „Se știe doar că – prevăzând o zi de luptă grea – comandantul companiei din care făcea parte Săulescu, vrând să-l scoată pe poet din linia de foc, i-ar fi ordonat să ducă un raport la Divizie. «E atât de frumos!», ar fi exclamat Mihail Săulescu, privind primejdioasele jocuri luminoase ale grenadelor și ale obuzelor ce explodau – și s-a rugat să fie lăsat acolo, în tranșee. Când ofițerul, într-un târziu, avu răgaz să privească în juru-i, îl zări pe nefericitul poet, moale și cald încă, cu ochii pe jumătate închiși și cu zâmbetul neșters pe buză, ca în luminișul unei supreme inspirații”. O inspirație pe care eroul Mihail Săulescu a căutat-o mai mult decât poetul Mihail Săulescu

Ziua în care a căzut nu se știe nici astăzi precis, dar majoritatea biografilor sunt de acord că poetul a murit în luptele de la Predeal, la finalul lunii septembrie 1916

elefant.ro

Poezii și proză – Mihai Săulescu:

  • Aeternitas;
  • Aseară;
  • Cânta o caterincă;
  • Cei singuri;
  • Celei aşteptate;
  • Cuiburile;
  • Durerea lui Faust;
  • E secetă;
  • Et nunc et simper;
  • Excelsior;
  • Fără nume;
  • În mine;
  • În Pacific, departe;
  • În port,
  • Întuneric;
  • Iulie;
  • Nevroza;
  • Orașul;
  • Pe strada asta tristă;
  • Postumus;
  • Presimțire;
  • Un vers răzleț;
  • Unei trecătoare.

Dacă vrei să citești toate poeziile lui Mihail Săulescu, accesează linkul http://poetii-nostri.ro/mihail-saulescu-autor-110/.

gunnars.ro

SEARA I: FAMILIA ALTĂ ÎNTREBARE. POVESTEA PĂMÂNTULUI

FAMILIA ALTĂ ÎNTREBARE

Salut! … Eu sunt Planețică, și fac parte din familia Altă Întrebare. Mămica mea este Luna, iar tăticul meu este Sorinel. Amândoi sunt foarte implicați în educația mea și fac tot posibilul să-mi răspundă cât mai bine la toate întrebările pe care le întâlnesc zilnic.

Când m-am născut, părinții mei erau deciși în privința numelui pe care mi-l vor da, deoarece ei înșiși făceau parte din Constelația de nume a Universului. Așa că, la puțin timp după întemeierea familiei Altă Întrebare, am apărut eu, Planețică, primul lor copil.

La vârsta de doi ani, mămica Luna mi-a spus că voi începe să primesc cât mai multe cunoștințe pentru educația mea și, bineînțeles, pentru a-mi ajuta părinții în educația viitorului meu frate sau a viitoarei mele surori.

cartepedia.ro

–   Sper că te vei bucura pentru această călătorie, în lumea cu care vei face cunoștință mai târziu, mi-a spus ea mai departe!?

–   Da, mămică Luna, sunt foarte bucuros și nerăbdător să începem călătoria! …

Oricum, cu mult timp înainte de această discuție, eram curios să aflu cum au apărut numele noastre, ce înseamnă ele și de unde provin. De aceea, am întrebat-o:

libris.ro

– Mămică Luna, crezi că am putea să începem cu povestea numelor noastre?-  Da, Planețică, am vorbit cu tăticul Sorinel, și, în fiecare seară, înainte de culcare, îți vom spune câte o povestioară despre locul de unde provin numele noastre. … Deseară, după ce faci băiță și te urci în pătuț, voi veni lângă tine și vom începe călătoria prin Universul în care trăim.

După acest răspuns, fericit că voi afla ceea ce doream să știu de mult timp, am plecat la locul meu de joacă, nerăbdător să treacă ziua mai repede și să vină ora de … povești.

POVESTEA PĂMÂNTULUI

de mămica Luna

… ora 21.15. Familia Altă Întrebare își începe călătoria prin Universul în care se îmbină toate povestioarele spuse de mămica Luna și de tăticul Sorinel.

Bună seara! … Sunt tot eu, Planețică, și mă bucur să ne reîntâlnim pentru o călătorie în necunoscut! …

… gata băița, mă îmbrac în cea mai mare viteză cu pijămăluțele și mă urc în pătuț, așteptând-o fericit pe mămica Luna să vină lângă mine și să înceapă seria de povestioare despre numele noastre și despre locul de unde provin acestea.

În timp ce intră pe ușă, mămica Luna mă întreabă:
–   Planețică, ești pregătit de prima călătorie?

–  Sunt foarte pregătit, mămică Luna! … Cum se numește prima povestioară pe care mi-o spui în seara asta, o întreb eu nerăbdător?

–   Povestea Pământului, îmi răspunde ea, în timp ce se așează în pătuț, lângă mine.  

Îmi pun capul pe pernuța plină de steluțe, îmi ridic plăpumioara albastră ca cerul până la gât și o rog pe mămica Luna să înceapă Povestea Păm… Oare cum spunea că se numește?… Nu-i nimic, aflu în timp ce o povestește și sper să nu mai uit așa repede.

… ca niciodată, că, dacă nu ar fi adevărat, nu am începe această frumoasă călătorie.

Se spune că, înainte de existența lumii care ne înconjoară, nu era nimic. Toate lucrurile și persoanele din jurul nostru, mămica Lunatăticul Sorinel, pătuțul tău, căsuța în care trăim, pomișorii din curte și toate celelalte lucruri, nu existau înainte de apariția Universului. Totul era zero.

carturesti.ro

Cu 13,7 miliarde de ani în urmă, se presupune că, un grăunte format din părți foarte mici ale unor substanțe, numite particule, s-a mărit atât de mult, încât, astăzi, nu avem posibilitatea să îi atingem sau să îi vedem marginile. Această extindere, fără margini, a grăuntelui, care a avut loc în urma unei explozii, denumită Big-Bang, a devenit Universul despre care îți spuneam la început.

–  Mămică Luna, parcă spuneai că îmi povestești despre Pă…, … Păm…

– Da, despre Pământ. Dar, înainte de asta, trebuia să îți spun cine este Universul și cum s-a format El, deoarece Pământul se găsește în interiorul acestei mingi foarte mari, a căror margini nu pot fi descoperite de mintea omului.

Pământul este, de asemenea, o sferă, plină cu substanțe solide cristalizate și toate metalele pe care le folosim pentru realizarea diferitelor obiecte din jurul nostru.

Adică, nu seamănă cu un balon, plin de aer, pe care poți să-l spargi. Este, mai degrabă, o bilă plină la interior, iar la exterior este acoperită mai mult de două treimi cu apă și restul cu suprafațe de pământ mari și continue, denumite continente, unde trăim noi, oamenii. Este locul pe care locuiesc aproximativ 7,5 miliarde de oameni.

Pământul face parte dintr-un grup de astfel de sfere, denumite planete. De aici vine și numele tău. Toate aceste planete fac parte dintr-un Sistem solar, pe care ți-l va explica tăticul Sorinel, în poveștile următoare. Până atunci, tu trebuie să știi că în Sistemul solar există o stea, denumită Soare, de la care provine și numele tăticului Sorinel, în jurul căreia orbitează (se învârt pe o traiectorie) atât Planeta Pământ (numită și Terra sau Planeta Albastră), cât și celelalte planete.

Distanța de la Pământ până la Soare este de aproximativ 150 milioane km. Ca să înțelegi mai bine cât de departe este Soarele față de planeta noastră, gândește-te că, dacă noi doi am pleca pe jos, de pe Planeta Pământ, pe o stradă denumită, să zicem, Drumul Soarelui, am ajunge la destinație în aproximativ 3.424 ani, fără să ne oprim din mers. Dacă ne-am deplasa cu o mașină, am parcurge același drum în aproximativ 190 ani. În schimb, razele pe care le trimite Soarele către planeta noastră parcurg aceeași distanță în doar 8 minute.

Totuși, această distanță, a Planetei Pământ față de Soare, a făcut posibilă menținerea apei în formă lichidă și asigurarea tuturor condițiilor pentru existența noastră, a oamenilor și a animalelor. Dacă distanța ar fi fost mai mare, apa ar fi înghețat și ar fi devenit solidă, iar, în cazul în care distanța ar fi mai mică, s-ar fi evaporat, ceea ce ar fi dus la dispariția vieții. Dintre cele 9 planete cunoscute ale Sistemului solarPlaneta Pământ este singura pe care există viață.

4pet.ro


Un lucru foarte important, pe care trebuie să-l cunoști, este faptul că Planeta Pământ se învârte în jurul axei sale, iar o rotație completă se realizează în aproape 24 ore. … Exact, cât durează o zi normală. Și, să înțelegi mai bine, o rotație a Pământului se desfășoară din momentul în care te culci, seara, până a doua zi, în același moment.

Mămică Luna, dar ce înseamnă că Pământul se învârte în jurul axei sale?

–  Imaginează-ți că Pământul este un măr pe băț, exact ca acela pe care îți place să-l mănânci! Mărul este Pământul, iar bățul pe care se află acesta este axa de rotație. Dacă vei învârti bățul cu degetele, vei observa că mărul se învârte și el în același sens cu bățul. Așa se învârte și Pământul în jurul unui băț imaginar. … Ai înțeles? …

–    …

 Ultimul lucru pe care ar trebui să-l reții acum, este lungimea diametrului în zona Ecuatorului (linia imaginară care înconjoară Planeta Pământ, exact pe mijlocul acesteia), și aceasta este de 12.756 km. După cum îți dai seama, planeta pe care locuim noi este foarte mare, în comparație cu puterea noastră de percepție. Totuși, dacă o comparăm cu tot ce există în întregul Univers, este un mic punct, pierdut printre stele.

Planețică” …

Cred că mă strigă mămica Luna! … Ar trebui să cobor pe Planeta Pământ. … Oricum, am aflat multe lucruri despre planeta pe care locuim și, sincer, aș dori să-mi văd părinții. A fost o călătorie frumoasă! …

–   Mămică Luna, mă bucur că te revăd! Îmi era dor de tine!

–   Planețică, trezește-te! Este ora 07.00, și trebuie să te pregătești pentru grădiniță. … Du-te la baie, spală-te pe față, spală-ți dințișorii și îmbracă-te cu hăinuțele pregătite în camera ta.

… și asta a fost prima călătorie prin Universul în care trăim. Sper că ți-a plăcut și ție să mă însoțești, și te aștept în seara următoare să aflăm lucruri noi din Povestea Lunii.

Pe lunea viitoare! … Să fii cuminte și … ÎNVAȚĂ LUCRURI NOI!

bestkids.ro

 

EDUCAȚIA PRIN POVEȘTI

Vă salut pe toți cei cărora vă plac poveștile educative!

Astăzi, 22 februarie 2021, voi începe niște povestioare care sper că vor avea succes în educația celor mici. Este prima dată când fac așa ceva, și optimismul meu mă îndeamnă să încerc și un altfel de educație. Am ales, deci, să o fac în favoarea copiilor, printr-o călătorie imaginară în diferite locuri ale Universului.

bestkids.ro

Odată cu dezvoltarea vocabularului copilului și consolidarea relaţiei voastre cu el, aceștia, deoarece sunt la vârsta când „creierul lor este ca un burete„, pot acumula și anumite cunoștințe care le vor fi de folos în viitor.

Să nu plictisesc cu multe cuvinte, neinteresante pentru principalii cititori/ascultători, copiii, vă voi spune că prima poveste se numește UNIVERSUL LUI PLANEȚICĂ. Aceasta va fi împărțită în mai multe capitole, și fiecare capitol va conține câte o călătorie nocturnă în Univers a personajului principal, numit Planețică.

Ah, … și să nu uit, fiecare capitol va fi postat pe blog în fiecare primă zi a săptămânii, adică LUNEA.

LET’S BEGIN!

noriel.ro