Arhive zilnice: 23/01/2021

VICTOR EFTIMIU

24 ianuarie 1889 – 27 noiembrie 1972

132 ani de la nașterea lui Victor EFTIMIU.

Dramaturgul, eseistul, povestitorul, scriitorul şi traducătorul român de origine aromână, Victor Eftimiu, este autorul a circa 140 de volume, între care peste 40 de piese de teatru, unele dintre ele mereu jucate și reluate.

Scriitor cu priză la public, dar repede perimat postum, EFTIMIU, a scris, în total, aproximativ 200.000 de versuri, 5.000 de articole literare și a ținut peste 1.000 de conferințe publice.

Odă limbii române

Alcătuire de cuvinte româneşti
Îţi văd prin veacuri inedita bogăţie
Întinerind, pe zi ce-mbătrâneşti,
O, grai din viitor, mărire ţie! ...

Biografia lui Victor Eftimiu:

Victor Eftimiu s-a născut în ținutul Korcei, Albania. A fost al doilea din cei 12 copii ai negustorului macedoroman Ghergo Eftimiu (bunicul se numea Eftimie Ceavo) și ai Mariei (născută Cociu), fiică de preot.

Între anii 1895-1897, urmează clasele primare în limba greacă, în comuna natală. În anul 1897, este înscris, în București, la școala primară de pe strada Silvestru, în apropiere de băcănia tatălui său. Se stabilește definitiv în România în 1905.

A fost directorul teatrelor Comedia (1913) și Național (1920, 1930 și 1944-1945). În 1920, ajunge director general la Teatrul Național, iar în perioada 01 august-31 decembrie 1927, îndeplinește aceeași funcție și la Teatrul Operei din Cluj.

A colaborat la ziarele și revistele vremii, între care: Luceafărul (la care a și debutat în 1904), Viața Literară (1906) și Țara noastră.

În 1932, primește Premiul Național pentru Literatură, iar la 31 mai 1948, este ales membru titular al Academiei Române.

Începând cu anul 1912, publică povestiri, teatru, eseu, interviuri în presa franceză (cotidiene, reviste teatrale etc.). Piesele de teatru îi sunt jucate atât în România, cât și în Franța, Albania etc.

La 21 de ani (vârsta ultimă a lui Labiș), va apărea cu traduceri în Anglia și Franța, iar volumul său „Cantes roumains” s-a bucurat de aprecierea superlativă a lui Laurent Tailhade: „Victor Eftimiu este unul dintre aceia care va popula într-o zi toate memoriile. Merită să fi cucerit Franța. I-o dă dreptul poezia și talentul.”

În 1935, obține în francmasonerie gradul 33 și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat și este ales Venerabil al Lojii bucureștene Meșterul Manole. În actul I din opera sa, Meșterul Manole reproduce aproape cuvânt cu cuvânt, ceremonialul de inițiere în gradul al treilea, cel de Maestru.

Cămara de lucru a Meșterului Manole. Multe, foarte multe lumânări aprinse pe masă, pe blidar, în fereastră. Pe masă e un chip mic de lemn al viitoarei biserici. Starețul Bogumil, șezând în fața mesei, privește drept înainte, din când în când clipește repede din ochi. Găman, figură ca de poveste, barba lungă împletită, haina de lână ca un cojoc, doarme într-un colț mișcându-se neliniștit în somn, când și când scoate sunete ca un horcăit și ca un suspin în același timp. Meșterul Manole, la masă, aplecat peste pergamente și planuri, măsură chinuit și frământat. Noapte târziu. …

Actul I, Meșterul Manole

Meșterul Manole, de Victor Eftimiu

Victor Eftimiu a fost autorul pieselor de teatru în versuri Înșir’te mărgăriteOmul care a văzut moarteaCocoșul negruPrometeu. A introdus teatrul poetic în România după modelul lui Federico Garcia Lorca în literatura spaniolă.

Actul I

„La curtea lui Alb-împărat. În primul plan, la dreapta şi la stânga, cât mai departe posibil unul de altul, doi meri înfloriţi, cari îşi împreună ramurile, foarte sus. Mai în fund, la stânga, tronul lui Alb-împărat şi al împărătesei. Pe acelaş plan, la dreapta, banca de marmoră a celor trei fete de împărat. La spatele lor şi al tronului, e intrarea palatului: la mijloc, poartă largă — deasupra câtorva trepte — prin care se vede, în fund de tot, un lac pe care apune soarele; la dreapta şi la stânga, ceardac, cu coloane de lemn în stil românesc. Patru trâmbiţaşi ies din palat, cântând şi trec în stânga. Alb-Iiripărat intră după ei, de mână cu împărăteasa, pe care o pofteşte pe tron, la stânga lui. După ei, vin oştenii şi sfetnicii împăratului, fiecare cu o jupâniţă de mână. Când s’au înşirat toţi în jurul tronului, ies din palat, din dreapta, cele trei fete de împărat, fiecare cu câte un măr de aur în mână şi se aşează pe banca de marmoră, din dreapta.

Partea I, Mărul de Aur, Actul I, Înșir’te mărgărite

Actul I

Palatul lui Verde-împărat. Zid de piatră roasă și acoperită cu mușchi, mărginește terasa. E noapte. Cerul e înnorat. Nici un fulger. Marea geme surd, în poale. Un orologiu bate miezul nopții; din depărtare îi răspund altele. Dinspre dreapte trec în goană, pe terasă, șapte purtători de facle. Se face iar întuneric; s-aude oftatul înăbușit al mării. Apoi liniște. Dezlipindu-se ca două bucăți de întuneric, din întunericul nopții, cei doi paznici ies din dreapta sălii și privesc de pe trepte în urma celor șapte facle. Apoi, paznicul cel bătrân se întoarce la dreapta și, cu ochii la fereastra închipuită a lui Verde-împărat, spune paznicului tânăr: …

Actul I, Cocoșul Negru

Opera lui Victor Eftimiu:

Teatru:

  • Meșterul Manole;
  • Cocoșul negru;
  • Înșir-te mărgărite;
  • Omul care a văzut moartea;
  • Inspectorul broaștelor;
  • Marele duhovnic;
  • Haiducii;
  • Parada;
  • Pană Lesnea Rusalim;
  • Strămoșii;
  • Crinul vieții;
  • Akim (1914).

Volume de versuri:

  • Poemele singurătății, 1913;
  • Odă limbii române, 1958;
  • Minciuni terestre, 1961;
  • Poezii, 1964;
  • Crizanteme.

Beletristică:

  • Kimonoul înstelat, roman polițist.
Citat, Victor Eftimiu

„M-am săturat de lichele, dați-mi o canalie!”

Victor EFTIMIU

elefant.ro