(15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889)

Astăzi, se împlinesc 171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.

Știu că toate site-urile au umplut Internetul cu articole despre biografia lui și o parte din operele sale, dar consider că, pentru un blog care promovează educația din România este imperios să continue aprecierea celei mai importante figuri a literaturii române din secolul al XIX-lea, supranumit și ”Luceafarul poeziei românești “.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc. ...

Biografia lui Mihai Eminescu:

Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani, fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu. Copilăria și-a petrecut-o la Botoșani și Ipotești.

Urmează şcoala la Cernăuţi, între 1858 şi 1866. După absolvirea clasei a IV-a, face 2 clase de gimnaziu. Începând cu 1866, apar primele manifestări literare ale lui Eminescu.

La 12 ianuarie 1866, după moartea profesorului său de limba română, Aron Pumnul, el şi colegii săi scot broşura, “Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti”. “La mormîntul lui Aron Pumnul” a fost prima prima poezie publicată, sub numele de M. Eminovici, dintre aproape 500 de poezii și proză.

La mormântul lui Aron Pumnul

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,
Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea! ...

În februarie, 1866, debutează în revista “Familia”, a lui Iosif Vulcan, cu poezia “De-aş avea”. Iosif Vulcan îi spune pentru prima dată Mihai Eminescu, urmând ca, mai târziu, să folosească acest nume și ceilalți membri ai familiei sale.

Prima poezie a lui Eminescu – De-aș avea

De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

Timp de trei ani, practică meseria de sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali, apoi de sufleor şi copist la Teatrul Naţional. Publică, în continuare, poezii, drame și fragmente de roman în revista “Familia“. În același timp, face traduceri din limba germană.

În perioada 1869 – 1862, studiază la Facultatea de Filozofie şi Drept din Viena, însă participă şi la cursurile altor facultăţi. În Viena o cunoaşte pe Veronica Micle și se împrieteneşte cu Ioan Slavici. În ”Amintiri“, Slavici spunea despre prietenul său că: ”Îndată ce primea banii de acasă, îşi cumpăra cărţi şi, timp de câteva zile, nu îl mai vedea nimeni. O ducea-n cafele gătite de dânsul la maşina de spirt şi în mezeluri cumpărate în pripă. Deşi ţinea foarte mult la biblioteca lui, nevoia-l silea să înceapă a vinde dintre cărţile citite la anticari şi ajungea în cele din urmă a nu mai avea nici cafea, petrecea zile întregi fără să mănânce şi cerea câte o piţulă mai de la unul, mai de la altul. Niciodată nu lua notiţe, dar când primea banii de acasă primul gând era să-şi achite datoriile şi era peste putinţă să uite pe cineva”.

Tot acum, începe colaborarea cu “Convorbiri Literare” și debutează, ca publicist, în ziarul “Albina”, din Pesta.

Între 1872 şi 1874, studiază două semestre la Berlin pentru obținerea doctoratului în filozofie, susținut de o bursă, acordată de Junimea. Totuși, nu se prezintă la examene și se întoarce în țară.

În perioada 1874-1877, la Iași, devine director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui și redactor la ziarul “Curierul de Iaşi“. Continuă colaborarea cu “Convorbiri Literare”. Se împrietenește cu Ion Creangă, pe care îl introduce la Junimea.

În 1877, se mută la Bucureşti, unde este redactor, apoi redactor-şef la ziarul “Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, dar sănătatea i se înrăutățește. Acum scrie poemele lui de succes (Scrisorile, Luceafărul etc.).

Scrisoarea I

Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate. ...

Luceafarul

A fost odată ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătești,
O prea frumoasă fată.

Și era una la părinți
Și mîndră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinți
Și luna între stele. ...

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav. Este internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena. În decembrie, îi apare volumul “Poezii”, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu).

În anii 1883-1889, Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc.

Mihai Eminescu se stinge din viaţă la 15 iunie 1889, în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu.

Mai am un singur dor

Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării; ...

Operele complete ale lui Mihai Eminescu:

1. Opere, vol. I, Poezii tipărite în timpul vieții;
2. Opere, vol. II, Poezii tipărite în timpul vieții;
3. Opere, vol. III, Poezii tipărite în timpul vieții;
4. Opere, vol. IV, Poezii postume;
5. Opere, vol. V, Poezii postume;
6. Opere, vol. VI, Literatura populară;
7. Opere, vol. VII, Proză literară;
8. Opere, vol. VIII, Teatrul original și tradus;
9. Opere, vol. IX, Publicistică 1870-1877, Albina, Familia, Federațiunea, Convorbiri literare, Curierul de Iași;
10. Opere, vol. X, Publicistica, 1 noiembrie 1887-15 februarie 1890, Timpul;
11. Opere, vol. XI, Publicistică, 17 februarie – 31 decembrie 1880, Timpul;
12. Opere, vol. XII, Publicistică, 1 ianuarie-31 decembrie 1881, Timpul;
13. Opere, vol. XIII, Publicistică, 1882-1883, 1888-1889, Timpul, România liberă, Fîntîna Blanduziei;
14. Opere, vol. XIV, Traduceri filozofice, istorice și științifice. Huruzaki. Rötscher. Kant. Leskien. Bopp. Articole și excerpte;
15. Opere, vol. XV, Fragmentarium, Addenda ediției;
16. Opere, vol. XVI, Corespondență. Documentar;
17. Un volum din corespondența intimă a lui M. Eminescu, despre Veronica Micle, Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit.

“Cînd gîndesc la tine mi se umplu ochii de lacrimi și nu mai găsesc cuvinte să-ți spun ceea ce de-o mie de ori ți-am spus: că te iubesc…   Veronică dragă, au n-am fost noi prea fericiți într-o lume, în care fericirea nu poate exista? Este în lumea asta destul loc pentru atîta iubire cîtă o avem? Nu este amorul nostru o anomalie în ordinea lucrurilor lumii, o anomalie pentru care cată să fim pedepsiți? Se potrivește amorul și suferințele noastre cu o lume în care basseta, invidia, răutatea domnesc peste tot și pururea?”

Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit